Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mihai Eminescu

Când crivățul cu iarna...

Când crivățul cu iarna din nord vine în spate
Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge clești,
Să cuget basme mândre, poetice povești.

Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveștilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorțit
Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur și sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.

Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.
Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,
O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit.

Astfel gândirea-nșiră o mie de mărgele -
Un șir întins și luciu dar fără de sfirșit;
Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele
Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.

Prin șirul lor ce suna, orlogiul cu jele
L-aud sunând ca greier bătrân și răgușit;
În urmă face chiar și a mamei rugăciune,
La gînduri sclipitoare un capăt ea le pune.

Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse.
Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,
Amorul lin âși moaie aripele lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sărutări.
Ea-nchide surâzândă; lungi genele ei plânse
Și glasul ei a cântec în line tremurări,
Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea așează,
Adorm și ea la capu-mi surâde și veghează.

Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,
Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,
Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase,
Cu ochi căprii, nalți, mândri ca arborii de fag,
În visele din somnu-mi s-adun să se îmbine,
Fac nunți de patru zile și [de patru nopți pline].

Îmi pare-atunci că mândră Ileană Cosânzeană,
Cu ochi - albastre stele, blondă - un spic de grâu,
În mine se-ndrăgește și-ușoară-[aeriană]
S-așază pe genunchii-mi, cunjură gâtul meu,
Eu netezese cu mâna arcata ei sprânceană,
Ea ochii și-i închide, zâmbind în visul său,
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege,
Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege.

Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună,
Că lanuri undoiază, că apele lin plâng,
Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,
Că stelele din ceruri se scutură și ning.
Prin lanuri înflorite noi mergem împreună
Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng,
Și ea la îngrijirea-mi cu dulce îmi zâmbește,
Iar sufletul îmi râde, și inima îmi crește.

Luna prin nouri negri pe lume blând veghează.
Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi.
Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază,
Copacii se cutremur în frunțile de stânci,
Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă
Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci,
Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept,
În ploaia de flori roze pe dânsa o aștept.

Ea vine și pe sânu-mi cu dulce ce se lasă!
În pletele-mi și-ncurcă micuță mâna ei,
Și umeda-i suflare, pură, copilăroasă,
Adie blând pe frunte-mi și peste ochii mei,
Apoi fața-i uimită de pieptu-mi ea apasă
Și lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,
Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât,
Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut.

Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise
Și fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin;
În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,
O lume e de visuri, o lume de senin;
Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse
Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin.
Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește
Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește.

În vis mă arde soare și cerul a văpaie,
Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde și bălaie
Reflectă-n ele țărmii - se-ntunecă, se șterg...
În barcă șed ș-ascult eu a inimii-mi bătaie
Caci eu ca rândunica la dânsa iar alerg,
Pe-a malurilor arbori și frunza este mută,
Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Citate similare

Mihai Eminescu

Când crivățul cu iarna...

Când crivățul cu iarna din nord vine în spate
Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești,
Să cuget basme mândre, poetice povești.

Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorțit ­
Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur și sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.
Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,
O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit.

Astfel gândirea-nșiră o mie de mărgele ­
Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit;
Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele
Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.
Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele
L-aud sunând ca greier bătrân și răgușit;
În urmă tace chiar și a mamei rugăciune ­
La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune.

Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse,
Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,
Amorul lin își moaie aripele lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sărutări ­
Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse
Și glasul ei e cântec în line tremurări,
Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea așează ­
Adorm și ea la capu-mi surâde și veghează.

II

Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,
Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,
Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase,
Cu ochi căprii, nalți, mândri ca arborii de fag ­
În visele din somnu-mi s-adun și se îmbină,
Fac nunți de patru zile și de patru nopți pline.

Îmi-pare atunci că mândră Ileană Cosânzeană,
Cu ochi, albastre stele, blondă, un spic de grâu,
În mine se-ndrăgește și-ușoară-aeriană
S-așază pe genunchii-mi, cunjură gâtul meu,
Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană,
Ea ochii și-i închide, zâmbind în visul său ­
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege,
Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege.

Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună,
Că lanuri undoiază, că apele lin plâng,
Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,
Că stelele din ceruri se scutură și ning ­
Prin lanuri înflorite noi mergem împreună
Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng
Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbește,
Iar sufletul îmi râde, și inima îmi crește.

Luna prin nouri înger pe lume blând veghează.
Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi.
Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază,
Copacii se cutremur în frunțile de stânci,
Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă
Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci ­
Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept,
În ploaia de flori roze pe dânsa o aștept.

Ea vine și pe sânu-mi când dulce ea se lasă
În pletele-mi și-ncurcă micuță mâna ei,
Și umeda-i suflare, pură, copilăroasă,
Adie blând pe frunte-mi și peste ochii mei,
Apoi fața-i uimită de pieptu-mi ea apasă
Și lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,
Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât
Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut.

Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise
Și fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin;
În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,
O lume e de visuri, o lume de senin;
Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse
Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin ­
Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește
Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește.

În vis mă arde soare și cerul e văpaie,
Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde și bălaie
Reflectă-n ele țărmii ­ se-ntunecă, se șterg...
În barcă șed ș-ascult eu a inimii-mi bătaie
Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg ­
Pe-a malurilor arbori și frunza este mută ­
Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.

poezie celebră de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Când...

Când tuna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri și plângi.

Când tuna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nșirați în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aștept,
Visând de deștept.

Când soarele arde și ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg,
La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări,
Pe ochi sărutări.

Amorul își moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surâzând lungi genele-ți plânse
Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi,
Surâzi și veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le paște durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

poezie celebră de (1869)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Noaptea...

Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă.

Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci
Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte.

Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită
Și gândind dorm, șireato, apeși gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc;
Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.

O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă și lină,
O! desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare,
Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare,
Pân' nu-i fața mea zbârcită; pân' nu-i inima bătrână.

poezie celebră de (1871)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Iubită dulce, o, mă lasă...

Iubită dulce, o, mă lasă
privesc fața-ți, ochiul tău ceresc,
Să mângâi păru-ți d-auree mătase,
Privindu-te, de-amor nebunesc!
Ah, brațul tău rotund e alb ­ se lasă
Cu grație pe umerii-mi ­ privesc
În ochii tăi, în fața ta ­ în gura jună
S-ascult uimit la vorba ta nebună!

Nebună, că nu are șir și minte,
Ci grație ș-amor copilăros,
La gura ta, care zâmbind îmi minte
Spre-a coperi misterul cel duios,
Ce-mi spune nu ­ când da ochiu-ți fierbinte
Din genele-i îmi spune voluptos ­
Ah, tot amorul meu, copil în raze,
E concentrat în ființa-ți luminoasă!

Surâsul tău o rază e de soare,
Și ochii tăi sunt stele-n noaptea mea,
Și sânul tău de vergină, ninsoare,
Ce lin l-acoperi tu cu mâna ta,
Când tremurând privești și zâmbitoare
La-a lui dulci flori ce cresc alăturea ­
Și sărutarea ta ­ oh, spune, spune
Cu ce s-aseamăn dulcea-acea minune!

De n-ai fi tu, ce-ar folosi viața,
Speranțele-i, și binele-i, și tot!
Un vis ar fi amestecat cu ceața,
Un chin ar fi ­ ce l-aș sfârși pot;
Pe când astfel o noapte e măreață,
Pierdută-n stele ce în ceri înot,
Prin ele trece melancolic luna ­
O gură dă-mi, iubito ­ și-ncă una!

Spre sărutare gura-ți se încreață
Și ochii tăi privesc întunecat
Și visători. ­ Iubito, tu, glumeață,
Nu știi c-a săruta e un păcat
Și că-n întunecata lor dulceață
Nu s-uită ochii de copii vodat' ­
Fără plângă-n urmă-a lor langoare
Și voluptoasa lor întunecare!

Căci ce ai zice dacă eu acuma
Aș uita toate... tu înțelegi ­
E drept că ție-o vorbă-ți trebui numa
Ca toată firea mea în lanț s-o legi ­
Dar vorba aceea serie-ori de glumă,
Cu care pasiunea-mi s-o diregi
Vei spune tu? ­ O, taci - o, taci, n-o spune ­
Ai spus-o? -S mânios, tu, -nțelepciune!

În van vorba ta blând povățuiește ­
La seriozitatea ta surâd;
Spre sărutare gura-ți se-ncrețește;
Spre sărutare ochii tăi se-nchid;
Șireată ești! sub geana ce umbrește
Ochii-ți sclipesc, și-mi pare că ei râd;
Cu brațul ți-i acoperi?... Supărată?
Ce te prefaci, iubita mea șireată?

poezie celebră de (1871)
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Pleacă de lângă mine vis urât...

Fug și mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă și se ridică,
stau și te aștept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
tu ești dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" și te urcai la cer încet
și nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simțea doar vântul,
urc și eu spre cer și văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig și ceață,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viață.
trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu ești lângă mine, o mare iubire
și las cu drag inima să te admire.

poezie de (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

ea țipă zilnic ceva de neînțeles
ascult încerc articulez cuvinte
dinspre ea vine curentul acela aspru

miroase a ceartă
cearta o definește

nu mai știu dacă pot face un pas înapoi
fug pe holul lung al apartamentului
să mă ascund sub mâinile lungi, de pianist
ale fratelui meu

el mângâie. el îmi sărută obrajii și mâinile
și-mi șterge lacrimile

ea pleacă trântind ușa
enervată de două consoane tari

el tace și mă privește blând
îmi dau iar lacrimile
le șterg scurt apoi
îi mângâi fruntea înaltă

ochii lui sunt ochii mamei
ochii iubirii
privirea protectoare
lăsată curgă spre mine
din patul în care acum este țintuit

el va merge iar
rog Domnului
să-i poarte iar pașii
prin casa părintească
sub privirile calde ale mamei

ea a plecat. a tăcut întreaga zi

el doarme acum
zâmbind unei lumi în care
nimeni nu-i tulbură bunătatea

mai e și mâine o zi în care
fratele meu mă va hrăni cu lumina lui
îi voi mângâia fruntea
și mâinile cu degete lungi
de pianist

oare cum ar vibra pianul bătrân
sub mâinile lui, mamă?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simfonie de toamnă

Lui Const. Misirliu

I

Cârduri-cârduri ciori de toamnă
Pleacă...
Desfrunzite crengi de arbori
Pe subt vifor se apleacă...
Cârduri-cârduri ciori de toamnă
Pleacă...

II

Boi și vaci cu răget umple
Valea...
Ceața peste deal s-așterne,
Cum pe sufletul meu jalea...
Boi și vaci cu răget umple
Valea...

III

Ninge! ninge!... Alb e satul
Ninge!...
Ca un cântec de iubire
Soarele în nori se stinge...
Ninge! ninge!... Alb e satul
Ninge!...

IV

Câinele sub șoprul putred
Urlă...
Rar o cucuvaie țipă
Într-o dărâmată turlă...
Câinele sub șoprul putred
Urlă...

V

În odaie e o pace
Sumbră...
Greierii – artiști tomnatici -
Au tăcut, pitiți în umbră...
În odaie e o pace
Sumbră...

VI

Dogoresc cărbunii-n sobă
Roșii...
Când și când de prin cotețe
Aud cum zvonesc cocoșii...
Dogoresc cărbunii-n sobă
Roșii...

VII

Iar urâtul, - vechi tovarăș, -
Vine...
Și în liniște s-așează
Pe-ale inimii ruine...
Iar urâtul, - vechi tovarăș, -
Vine...

VIII

În pustiul meu de gânduri
Caut...
Pe la ușă vântul cântă,
Ca un solo spart de flaut...
În pustiul meu de gânduri
Caut...

IX

Răzvrătit mereu de grele
Patimi...
Îmi simt tinerețea dusă,
Îmi simt ochii plini de lacrimi,
Răzvrătit mereu de grele
Patimi...

X

Prins de zid, în taină bate
Ceasul...
Și-mi măsoară insomnia
Și durerea cu compasul...
Prins de zid, în taină bate
Ceasul...

XI

Și-ațipind pe mâini cu fruntea,
Dulce...
Despre ziuă vine somnul
Peste gene-mi să se culce...
Ațipind pe mâini cu fruntea,
Dulce...

XII

Necurmat afară ninge,
Ninge!...
Vai de vetrele în care
Focul nu mai e, se stinge...
Necurmat afară ninge,
Ninge!...
Flori se seră

Sunt flori uitate întro seră,
Cum într-un suflet tris și gol
Rămân speranțele din urmă
Din risipitul stol...

Nici o femeie nu le-atinge,
Deși au cel mai blând parfum,
Nici cel puțin nu le omoară
În pagini de album.

Când umbre din apus, prin geamuri,
În jurul lor sfios se strâng,
Par niște ochi ascunși de lume,
Ce-n taina serei plâng...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Multicolor

Îmi place mirosul de hârtie proaspătă și sunetul creioanelor colorate pe ea.
Scrijelind lumini și sentimente -
Așa poți găsi uneori în diminețile leneșe cu soare și flori.

Uneori, când uit să mai respir,
Pixul meu cu miros de căpșuni și margini transparente
Îmi aduce aminte.

Dulce.
Miroase a dulce la mine în casă.
E de la tortul cu cremă de brânză, în straturi cu grijă așezate.

Îmi plac ochelarii de soare, dar de cele mai multe ori
Îmi strâng ochii și las soarele să îmi încălzească fața
În timp ce în mintea mea curge o fântână de ciocolată.

Am douăzeci de ani din nou
Apoi treizeci înapoi
Și iar douăzeci
Și iar treizeci.

Clipesc
Și am cinci.

Sunt iar copil și îmi plac cărțile de colorat
Dulciurile (la care nu mai număr gramele de zahăr)
Și urăsc păpușile cu ochi mari
(Îmi e frică de ele).

Clipesc
Și am iar treizeci,
Dar lângă mine e ea.
Cu mintea ei dulce și zâmbetul de curcubeu,
Cu dragonii ei și jucăriile pufoase.
Cu sclipici, mult scipici
Și rozul de care am fugit eu toată viața mea
Inutil.

Îmi plac diminețile lungi cu miros de ciocolată caldă
Scorțișoară
Sau cereale cu lapte.

Îmi plac zilele mele lungi și colorate,
Așa cum sunt ele acum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Ale sorții mele plângeri și surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
Îmi șoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ți geniile rele,
Care îmi descântă firul vieții mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume­
Și de steaua mea.

Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
­Cânt-a nopții dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
Tremură ușor,
În fantazii mândre, ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nauri de suspine,
Bucovina mea!

poezie celebră de (1868)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

De ce să mori tu?

Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină!
Ce plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină
Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc.

Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată
Cât te face de plăcută și de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ș-ai ascunde negreșit
În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate.

Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele
Mari profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin.
O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin
De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin,
Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis
Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș mira
Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.

poezie celebră de (1869)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Din valurile vremii...

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai -
Și fața străvezie ca fața albei ceri -
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele și stea între femei
Și întorcându-ți fața spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng.

Cum oare din noianul de neguri te rump,
te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea ți-o-nec
Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.

Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci
Și umbra ta se pierde în negurile reci,
De găsesc iar singur cu brațele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot te cuprind.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Este disponibilă și traducerea în engleză.

Rapsodie de August

pe obrajii depărtării soarele pictează zarea
încărcat cu raze blânde se pogoare-n gândul meu
ca o zână fermecată cu sfieli zâmbește marea
fluturi de iubire pură îmi zburdă prin decolteu.

vântul adie magic trezit din amorțeală
cu roua crinilor -mbată și pe mine
scutur clipele buimace și le scot din amețeală
în vitralii de lumină surâd nimfe, hermeline.

prin ferestrele din visuri intră bucurii degrabă
și tăcerea și cuvântul în iubire își fac casă
cu gânduri de voie bună toată ziua îmi fac treabă
și îmi pun pe ochi lumină de factură valoroasă.

trec cocori prin ochii minții printre zâmbete curgând
iau cu ei tristețea neagră printre nouri alergând.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragostea de mamă

Prin ceața nopții, zorii zilei încet se răsfrâng
Trezind orașul Nazaret din somnul dulce...
În brațele mamei El doarme adânc, liniștit
La pieptul Mariei Isus, Copilașul Preasfânt
... Treizeci de ani... mai sunt încă până la cruce...

Un vis frumos își deșira prin străveziu lumina
Rostogolind ușor argintul printre stele
El mâna mamei simte cum fruntea ea îi alină
Cu o gingășie sfântă a dragostei divine
În melodii de dor... și-n cânt de păsărele...

Lacrimi calde pe obraji din ochii ei se preling
Și se renasc iar doruri... în sufletul străpuns...
... Iar slovele acelea... ca o sabie îi ating...
Inima de mamă... și tot mai dureros se-înfig...
... El doar zâmbește... și nu-i dă niciun răspuns.

Ea îi mângâie fața și-i apără somnul blajin
De gânduri purtată prin anii de amintiri
Ce taine El oare-i ascunde în surâsul divin
În zâmbetul blând și curat ca mireasma de crin
De vise purtat prin farmecul plin de iubiri.

Păzește-l, Maria, Dumnezeu ți l-a dat ca să-l crești
Căci în Ființa Lui... cerul la noi se coboară...
Din slavă a venit... lăsând oștiri îngerești
meargă prin spinii aprinși și dureri sufletești
strângă lumea la piept... și pe cruce moară.

Dormi, copilaș plăpând, scăldat în dor și gingășii
Veghează-i, mamă, visele... și somnul dulce...
Căci amprenta mâinii tale rămâne în veșnicii
Și va străluci mereu în zâmbet de copii...
... Treizeci de ani... mai sunt încă până la cruce...

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amăgire...

Când soarele apune
Și razele-i se sting,
Privesc în tăcere luna
Și ochii mi-i închid...

Deodată-mi apare chipul tău în gând
Dulce, angelic, ca prima oară,
Ușor suspin și-ncep să plâng
Căci sufletul încet îmi moare...

Eu te aud, te văd, te simt...
Și sper în fiecare noapte,
Din drumul tău te întorc
Și să te am aproape...

Îmi ridic privirea-nspre cer... O! Ce minune!
Din cer cad mii de stele...
Dar mai mare minune-ar fi
fii tu, înger dulce, chiar una dintre ele...

Acum stau oftând și privesc
Aceeași arbori răsfirați,
Sub care luna ne găsea
Mereu îmbrățișați...

poezie de (19 mai 2010)
Adăugat de Diana Alexandra SimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Cojocariu

Celula-i rece și pustie

De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăși osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.

Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc să le vorbesc,
Aș vrea să stau mereu cu ele,
Dar... dimineața se topesc.

Un soare cald din nou s- arată
Și... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Și raze... nu pătrund aci!

CELULA-i rece și pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
trupul mi s-a-mbolnăvit.

Un înger însă păzește,
E îngerul meu păzitor.
El zi și noapte însuflețește
Și-mi dă putere să nu mor.

Mi-arată calea spre credință,
Îmi spune... am câștigat.
diavolul fuge de mine
Și nu mai pot fi atacat.

Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.

Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu și-s la răscruce
Numele tău îl rostesc.

Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Și ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.

Eu... am greșit... și îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aș tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
spele vina grea a mea.

Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Și-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniștit de a ei furtună.

Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ție-ți mulțumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris pot te slăvesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Buzele-ți îmi cântă visul

În sărutul tău, femeie, buzele șoptesc timide
Când aștern pe ale mele vise din efemeride,
Am să le adun pe toate, picături nemuritoare,
Stropi din zâmbetul prin care îmi ești lună, îmi ești soare

Te voi legăna cu ochii, voal privirea-mi ți-e pe umeri,
Pielea ta străluce stele, printre ele te enumeri,
Nici nu știi... dar fără tine, cerul plânge câteodată,
Îi dispare tot albastrul într-o mare agitată

Dulce liniște sublimă, povestește-mi de iubire,
Doar acolo sunt acasă, precum într-o mănăstire,
Te ascult, de vrei, de-a pururi, glasul tău îmi dă binețe,
Buzele-ți îmi cântă visul, lângă tine-s tinerețe

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Aveam o muză

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Poți ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur și mătasă,
Grumazii albi și umeri coperea,
În strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

Și talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci și albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ține haina cea bogată
Prinsă ușor cu un colan de pai,
Astfel adesea găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau fața-i senină,
Rotunzii umeri și-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur
Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viața-i muritorul vede
În visul său un chip așa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades.
Venea-n singurătatea mea [pe îndelete],
Rătăceam mâna-n păru-i blond și des,
De pe-umeri haina-i luneca ușor ­
Vedeai rotundul braț pân' subsuori.

Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-și simți inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure ușor,
Să văd privirea veselă și plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Și la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mișcă-ncet.
O, îmi șopteste numa-n dulci cuvinte
Neînțelese, pline de-nțeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger ești ce fu din Cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce și curată.

S-apropia, în aer suspendată,
Și brațul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la fața-i luminată,
La gura-i mică care surâdea
­Din ochi albaștri raza-ntunecată,
Plină de-amor- în ochiul meu cădea,
Talia ei subțire-n colan strâns
Tremura scump de brațul meu cuprinsă.

Ea a murit. - Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ­
Am sfărmat arfa - și a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit - s-a stis.
Îmi plac a nopții turburate oare,
Îmi place de dureri fiu învins;
O, de-aș orbi; de-aș amuți odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munții înecați de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăța;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreț s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munți, râul din vale-mi tace -
­De ce nu pot în praf a mă preface!

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Norii acei

Întinde-ți mâna peste ape
ți-o mai strâng,
ți-o sărut,
Să-i simt parfumul și căldura,
Să-i trec,
Din buzele-mi,
Arsura
Pe care-o au din vremea care
A devenit, treptat, trecut.

Și de-oi putea, pe tine, toată,
În brațe,
Iarăși,
te strâng,
simt obrazul tău pe piept
Cerându-și locul lui de drept,
Voi ști,
Atunci,
Că-i primăvară,
Iar primăvara norii plâng.

Și-i voi certa cu-a mea privire,
Îi voi urî pe norii-acei,
Căci îmi vor aminti de lacrimi
Cu gust amar,
Cu gust de patimi,
Ce-au curs,
Izbindu-se de valuri,
Din ochii tăi,
Din ochii mei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Micuța mea cu ochii mari

Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ți-s ochii două ghicitori.
Privirea ta -nnebunește... și mă îndeamnă la iubire,
Micuța mea, vreau ochii tăi... și-n răsărit, și-n asfințire.

Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ți-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc și mă-nfior plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuință.

Micuța mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... și lucitori,
Îmi dezvelești uitate simțuri și rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viața, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuța mea, vreau ochii tăi, lumineze-al meu ducat.

Micuța mea, cu ochi duioși, cu ochi duioși... și sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce și dulci zori!
Privind la tine, topesc, amorul meu... târziu și mare,
Micuța mea, vreau ochii tăi... ți-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc și mă-nfior... plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuință.

poezie de (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi crești sub piele
și îmi cânți în fiecare dimineață
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculț...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghițitură,
apoi, îmi iei inima în palme
și eu îti sărut buzele,
simțind cum sângele îmi mustește-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezești teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
și mă înveți cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
înfiori la fiecare foșnet prin carne,
iar de când timpul nu-și mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook