Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Bogdan Petriceicu Hasdeu

La casa de nebuni

Tăcând, c-un, semn opresc trăsura:
Tăcut mă sui. Alt semn mai fac,
Plecăm făr-a deschide gura.
Birjarul, eu și caii tac.

Căci dobitoacelor cu minte
Degeaba le mai ții un spici,
Când ele fără de cuvinte
Pricep mai repede un bici.

Vreau să vorbesc, dar cu nebunii
În falansteru-n care unii
Sunt mari poeți și mari tribuni.
Deci: hai la casa de nebuni!

Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace!
Cu cei mintoși eu n-am ce face,
Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita:
Venit-am nu la dumneata...

În jurul meu se-ntinde un petec de grădină
Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină;
Iar printre ele falnici, încet, nepăsători
Pășesc, albind ca spectri, superbii visători.

În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește
Nebun și el, mirosu-i în vânt îl risipește.
Jos la tulpina-i largă, sub desu-i coveltir,
Stă neclintit un tânăr c-o față de martir.

Privire mai senină și mai pătrunzătoare,
Mai multă bunătate pe-o buză zâmbitoare,
O frunte mai măreață, pe care cu fiori
Privești un cer cu raze și totuși plin de nori,

O față mai cu farmec, o față mai oglindă
De-naltă cugetare și de simțire blândă,
Și totul gingaș, palid, electro-străveziu...
Eu n-am văzut-o-n viață și nu pot s-o descriu.

M-apropii. Cătătura-i pe loc mă pironește.
Rămâi într-o uimire. El galeș mă privește;
Ș-un glas ce te străbate prin timbru-i fecioresc
Răsună: Vii la mine. O știu și te iubesc.

Când pentr-ntâia dată
În lumea vinovată
Al Tatălui cuvânt
S-aduc o viață nouă
M-a pogorât, ca rouă
Din stele pe pământ,

Căzui mâhnit pe pălămidă,
Căzui pe frunză cu omidă,
Căzui pe buruieni cu spini,
Și roua cea dumnezeiască
Din bălării făcu să crească
Lămâi și rodii și măslini!

Acuma pentr-a doua oară
Din ceruri Tatăl mă coboară.
Căci răul bântuie mai reu;
Mai rău ca orișicând alt' dată
Icoana lumii e scăldată
De sângiuri fără Dumnezeu!

M-arăt, strigând să stângă
Văpaia cea nătângă
A groaznicului tun...
Vorbesc, și-ndată gloata
Mă-mpinge' la Golgoata
Și țipă că-s nebun!

Aștept Caiafii să m-apuce,
Aștept să-nfigă iar pe cruce,
Să-ndoape cu oțet pe Crist.
Prin chin solia-mi se-mplinește,
Prin moarte-mi omul se-nnoiește,
Și tu-mi vei fi evanghelist.

D-aci vor înceta războaie,
Cel tare n-o să mai despoaie
Și nu va mai răbda cel slab;
Știință, artă ș-avuție,
Unite-n pace prin frăție,
Vor curge dintr-un singur jgheab.

În cer m-adastă plata.
Piroanele sunt gata.
Loviți, loviți, mereu!
Mă doare, și-s ferice,
Căci răstignit aice
Mă-ntorc la Tatăl meu!...

Un nu știu cine, scund, grăscior,
Buzat, cu fața de bujor,
Spre noi înaintează
Și-mi zice: "lasă-l că-i ursuz!
El tot postește ca Isus
și veșnic aiurează.

Dar nu te tulbura. Pe-aice tot ce este
E numai visul meu, pe toți eu vă visez.
Dormind vă născocesc, vă țes ca-ntr-o poveste"
— Dar ce ești tu?
— Ce-s eu? Mă cheamă Chichirez.

A-ți spune tocmai ce-s, nu prea găsesc cuvinte.
În vis, sunt un nebun, de nu m-aș deștepta;
La faptă, când nu dorm, sunt sănătos la minte
Ș-am un stomac de lup când are ce mânca.

Să te mănânc sau nu? Ba. Fii acum pe pace.
În vis eu sunt sătul și nu m-auzi urlând.
Nebunii sunt hrăniți, ș-a fi nebun îmi place,
De nu m-aș deștepta, căci adormii — flămând

Ce adormire, vai! Când trupul ațipise,
Atunci visez că trec pe lângă un brutar.
Sunt altfel om cinstit, dar ce să faci cu vise?
În vis, îmi pare rău, furai ca un tâlhar.

O jimblă-o șterpelii. Mă prinde și m-apucă.
Plecăm la comisar. Mă judecă pen vis.
Un polițai visat nu-i oare o nălucă?
O palmă îi cârpesc, și dânșii m-au închis.

Eu îi priveam cu haz, știind că visu-i glumă,
De nu m-aș deștepta, flămând așa cum fui;
Pe-un Cuza de-aș visa, eu îl înjur de mumă,
Ba și-l omor în vis. E vis. Ce-i pasă lui?

Un mare tărăboi urmează dup-aceea:
Toți zbiară că-s nebun, și țup! aici m-aduc...
Că-i vis, o știu, așa-i, dar nostimă-i ideea
Pe cetățeni flămânzi să-i duci la balamuc!

De-atunci mănânc ticnit; am carne, pâine, poame,
Un singur rău: în vis mă satur îndestul
Ș-apoi visez c-adorm visând că-mi este foame,
Grozav!... Dar iar visez că mă deștept sătul.

Eram flămând. Acum petrec și-s prea ferice.
Mai râd de cei nebuni, mai râd de mutra ta:
Ești cam posac. De-ai fi aievea, eu ți-aș zice
S-adormi și tu. Ha, ha! De nu m-aș deștepta!

A! Iată cineva mai potrivit cu tine:
Moșneag posomorât cu nasul tot pe sus.
Ce vis ciudat! eu, bre, m-aș mulțumi mai bine
Pe-un Capșa să-l visez decât p-alde Isus!

El pleacă, iar bătrânul, un chip de moaște sfântă,
Surâde și-mi întinde o mână de schelet;
Dentâi șoptește-n aer, privind cu ochii țintă
În zarea dintre arbori, ș-apoi mă-ntreabă-ncet:

— L-ai auzit, ce dulce și mângâios vorbește?
— Vorbește cine? unde-i?
— Nici tu n-ai auzit?
Ești surd și tu ca dânșii! Pe toți vă-nnebunește
Materia cea brută, pe toți v-au asurzit!

Urechea-ți nu-i ureche! Tu nu știi c-ai în tine,
Ascuns în fundul minții, pitit în duhul teu,
Un alt auz ce-aude din sferele senine
Pe spirite, pe îngeri, pe însuși Dumnezeu!

Tu n-o știi, căci țărâna te-nlănțuie-n cătușă,
Căci sufletu-ți robește robia cea mai grea,
Căci lutu-i pușcărie, din care n-ai vro ușă,
Silit a sparge zidul de vrei să ieși din ea!

Tu nu-l auzi sărmane? și câte el mai spune!
E fiul meu, pe care în luptă la Vidin
Un glonț îl răpusese, și totuși —o, minune!
Din ceasul morții sale trăiește mai deplin.

Îl vezi acum? Privește-l!
— Nu-l văd.
— Orbire crudă!
Ești unul dintr-aceia ce jură pe tipic
În lume să nu știe, sub soare să n-audă
Decât ce-nvață-n școală: o buche și nimic!

Prin văzul căpățânei ești vita, care crede
Că firea dat-au ochii să vezi cum să mănânci!
La om e ochiu-n suflet, privind ce nu se vede:
Mai rază decât raza, el trece și prin stânci!

Nu-l vezi? E chipeș, mândru, cu nimbul tot lumine,
O frunte-cer sub care doi gemeni curcubei
Cunună două stele ce m-ațintesc pe mine
Și vin a se răsfrânge duios în ochii mei.

Sub stele... ah! ce zâmbet! Când peatra lăcrimează,
Din lacrima-i neștearsă se face-un stalactit;
Dar va zâmbi ș-o peatră, de i-ar fi dat să vază
Cum dânsul îmi zâmbește de când ne-am despărțit.

Și gura-i se deschide; răsuri și crini s-arată:
Sunt buze-n cari îmi pare că văd întregul mai!
Iar ca parfum — cuvântu-i se-ntinde și mă-mbată:
Ce-i muzica la oameni la îngeri este grai...

*

De fiu-său el îmi vorbea,

Iar eu vedeam pe fie-mea,
Dentâi lucind ca o scânteie
Apoi ca pasere de-argint
Plutind ușor către pământ,
Și iat-o zână de femeie!

De fiu-său când îmi vorbea,
Eu auzeam pe fie-mea,
Dentâi ca unda-n depărtare,
Apoi un tril, apoi un cânt,
Sunând din cer pân' la pământ
Și răsunând în sărutare!

De fiu-său el îmi vorbea,
Dar eu eram cu fie-mea,
Și sufletu-mi în fericire,
Zburând într-un nespus avânt,
Îmi lasă corpul pe pământ
Rostogolit în nesimțire!

De-atunci o duc ca și-nainte:
Privesc ce unii dreg,
Ascult ce alții spun,
Urăsc pe cei crezuți cu minte,
Și nu pot să-nțeleg,
Că n-am ajuns nebun!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Aghiuta. Foaie umoristica satirica si critica" de Bogdan Petriceicu Hasdeu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.50- 39.99 lei.

Citate similare

Tu, ființă inocentă

Te-aștept prin întuneric și prin ceață

vii cu farmecele tale.

Aștept de parcă a trecut o viață,

cu sufletul pătat de dor și jale.

Mi-e dor de-un zâmbet călduros

ce risipește orice necaz

și de un suflet călduros

care te scapă de macaz.

Tu ființă inocentă care îmi aparții,

nu mă lăsa acum în umbră!

Îți dăruiesc orice ca să revii,

căci nu vreau viață sumbră.

Să pot trăi în pace cum oi vrea,

să pot iubi pe cine cred.

Că sunt sătul, deși nu prea...

Și cum mă vezi, cam șubred.

Ești tu aceea care-mi pare

a fi aleasa dintre spuse.

Un sentiment oferi, e mare

și-ndoielnic pare-mi-se...

Pătrunzi în minte parcă prea ușor

și nu stiu ce să fac -

ori traiesc, mor?

Mai bine mă împac.

Poate că nu vei mai ajunge

și te aștept degeaba...

Ceva în piept -npunge

și eu credeam că-i graba,

dar timpul pentru mine stă în loc

sau trece, nici nu știu...

Și inima aproape că-mi ia foc

la cât e de pustiu.

Mi-e dor de vorbele pe care

mi le spuneai în vis.

Eu nu mai dorm și doare,

căci nu mi le-ai mai zis...

Oftez din greu, poate ești

tot mai aproape de apus,

unde te-aștept să îmi șoptești

ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.

Mă pot uita la nori,

cum o făceam mereu.

Mi-e teamă c-o să mori

și o să pleci, dar eu?

Eu te aștept în întuneric și în ceață

vii cu farmecele tale.

Aștept de parcă a trecut o viață,

cu sufletul pătat de dor și jale...

poezie de din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș FlorianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu ești minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Ești Armonie-n cânt și-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Ești trup și suflet și ești gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porți chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinația Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuși Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieți,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) aștepți?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este și bun...
Tu ești o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Și-atunci degeaba-ncep plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu ești micuța mea prințesă,
Eu știu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost și vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când ești cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu ești devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente și de dor!
Să te urăsc că ești Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deși îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care își au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aștepți? Eu am să vin?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Vis de paradis

Și-mi este dor de un nebun frumos,
Ce tot așteaptă de la mine semne...
Eu sunt în mare, cu valuri peste glezne,
Iar el, tot rătăcind spre tenebros...

Și mă lovește iarăși câmp de sare,
Atunci când luna s-a trezit din somn...
fi vrut să îmi fii un domn,
Cu un sărut să mă trezești dintr-o visare...

De ce eu te visez când ești cu mine...?
Te port în vise, în inimă și minte...
Ești tot prezent în ce totul se simte,
Dar în real... îmi ești pe căi străine.

Și mă așez la masa mea cea neagră,
Îmi iau dispozitivul ca să-ți scriu...
Reglez și web-ul meu cel fistichiu,
Și-aștept mesajele-ți s-apară.

Și mă surprind cum mă visez cu tine,
Înveșmântată de dorul ce-am cules...
Mult te-am iubit, dar nu eu te-am ales,
Să-mi fii alături și la greu și bine.

Iubitule! Mai strigă-mi numele o dată!
Tu știi ce simt când mă șoptești...
Respir aroma-n care ești,
Ce giuvaier! Și ce răsplată...!

Și-mi este dor stăm lipiți...
Așa cum filmele ne-arată,
Fără orgolii, fără ceartă...
Doar doi, iubindu-se uniți.

A fost iluzie, sau vis...
A fost realitatea noastră...?
Sau, am visat la marea-albastră,
Ce ar fi fost un paradis?...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tu ești, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.

Pot moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.

Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...

poezie de (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Albatrosul rănit

aș vrea să zbor dar nu mai pot,
mi s-a frânt aripa în două,
da pe ea avutul tot,
de mai mi-ar crește alta nouă.

pribeag pe un catarg străin,
privesc azurul cum s-a-nchis
și cum din zborul meu senin
n-a mai rămas decât un vis.

dau iar să zbor, dar e-n zadar,
mă doare aripa cea ruptă,
zăresc în depărtări un far,
cu o lumina ne-ntreruptă.

odată când puteam zbor,
eram aici un paznic bun,
luau matrozii toți la zor,
făcându-ma că sunt nebun.

acum se uită după mine
si toți îmi căinează soarta,
gândesc cu toți c-ar fi mai bine,
dac-ar veni mai iute moartea.

poezie de
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, și mă-ntreb de ești tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
și mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu ești, dar te simt, nu mă-nșel,
chiar de nevinovată-mi apari, ești la fel:
ai aceeași răceală în suflet și-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aștept, dar îmi vii, nu mi-e frică, și-mi e,
te-aș goni de-aș putea și din vis, și din... ce?
Nici nu știu cât, în viață, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, știu sigur c-ai uns

Și tot caut lumina, îmi caut puteri
încerc să mă curăț, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, și să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, și mă-ntreb de ești tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
și mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu ești, dar te simt, nu mă-nșel,
chiar de nevinovată-mi apari, ești la fel:
ai aceeași răceală în suflet și-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aștept, dar îmi vii, nu mi-e frică, și-mi e,
te-aș goni de-aș putea și din vis, și din... ce?
Nici nu știu cât, în viață, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, știu sigur c-ai uns

Și tot caut lumina, îmi caut puteri
încerc să mă curăț, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, și să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net și nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ți-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit și... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Și-acolo nu-i păcatul înșelării,
Căci toți visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să știu și eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci și-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai știi, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că ești îndrăgostit?

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deși -nconjoară furtuna
și norii sunt tot mai grei,
Te privesc... și flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

ești tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
și-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las plângă!”

și știu că se poate...

cu Tine pășesc
pe întinderea de ape,
deși vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ții de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de
Adăugat de SabyannaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și acum ce să fac

și acum... ce să fac,
îți mai scriu, să nu-ți mai scriu,
mă tot gândesc, -ntreb și tac,
și-n mine totu-i arămiu

te înțeleg și ai dreptate,
căci cine sunt și de ce vreau,
îți vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

și cum de îmi permit să-ți cer,
să te mai chem din nou aproape,
-ncerc o floare să-ți ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înțeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colțul meu de gură
și resemnat n-am să insist,
să-ți fur privirea ce mă fură

mulțumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez și-n vis îți mai șoptesc,
pentru mine îmi ești roză

iartă dacă am greșit,
iartă și mă înțelege,
plec în fața ta spășit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an sosește,
închide ochii, să-ți dau flori,
deschide-i mari, și-apoi zâmbește

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Învățături cu voce fără glas

Tot ce-am tăcut la timpul meu se frânge,
Tăcerea n-are nume și nici vârstă...
Inima e cea care le strânge,
Iar trupul e cel care le gustă.

Roade-nveșmântate în pământ murdar,
Cerul mi le-a dat să mă hrănească...
Și a curs un timp pân' am ajuns la dar
Și-am înțeles apoi că el o să mă crească.

Am fost o vină dintr-un neam nebun
Și ispășit-am vremuri infernale...
Dar dintr-un rău, Bine-am știut s-adun
Scriindu-mă prin ale vieți jurnale.

Tăcerea mea e moartă când n-au rămas cuvinte
Și trupul îmi vorbește când vocea n-are glas...
Fost-am peste viață de nunți și de morminte
Și-am ajuns în ceasul care-a mai rămas.

Alerg spre sentimente și ele mă doboară...
Sunt eu inveterată, sau ele prea haine,
Mă lasă fără haine și-apoi îmi râd și zboară...
Și-am înțeles atunci, că nu-s decât decât ruine.

Chemat să îmi aducă o apă rece, grea
Duhul meu se-ntoarse rănit de omenesc...
Și iar înțelesesem că n-am fost decât rea,
Tocmai pe el uitasem hrănesc.

Durerea naște vină, dar vina este Viață
Numai așa te-apropii de Adevăr...
Ucide-ți mândria trufașă și semeață
Și vei gusta din al Vieții măr.

poezie de din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Vis real, imaginar

Nu știu ce să fac, unde să mă bag
Căci am ajuns la o stare de nebunie,
De psiho animie
Moartă dar totuși vie
Dispărând de aici sau vrând dispar,
Făcând ceva dar totuși nimic,
Vrând mor dar totuși trăind,
Încerc să mă înec, dar pot înota,
Și de aceea o să sar, căci nu pot zbura,
Dar oarecum, moartea nu mă va lua
Căci nu-s clădiri destul de înalte pentru a cădea
Și mă tem să nu o văd pe ea, spunându-mi
Stai, nu pleca
Nu mă lăsa,
Dar ea nu va apărea decât în vis,
Dar și visul poate fi real,
Imaginar,
Și eu uit iar că am visat
Și iar sunt supărat, pe cei ce m-au strigat
Că sunt un suflet curat, dar totuși cât de impurificat
Dar iată aud o voce de copil,
Ce–mi amintește cine sunt
Căci eu uit iar, mergând pe drum
Pe drum, ca un hoinar
Pe lâng-un felinar
Și toată lumea spune că-s poet vulgar...
Dar iată, că mai aud o voce,
O voce disperată, de fată
Ce–mi frânge inima-mi curată
Aglomerată, poluată
De suspine și dureri, ce m-au făcut simt ce-i astă viață
Ce mă face din nou ies în stradă
Spunând-ui o triadă...
Îmi spune că-s nebun
Și că dacă voi dispărea vreodată
Ea mă va găsi și mă va întreba
De ce pe ea am căutat-o eu disperat...
Dar iată că au dispărut
Aceste două voci blânde cu zâmbete fine
Acum ele sunt departe de mine...

poezie de
Adăugat de Corneliu HudzinschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Adi Conțu

Înnebunit

M-ai înnebunit c-un zâmbet și gropițe în obraji,
Cu sărutul tău albastru și aroma ce-o degaji,
Mi-am pierdut luciditatea, dar ce bine-i fără ea,
Îmi simt inima cum bate, nu mai e rece și grea

Acum sunt un vals poetic, sărut pași în urma ta,
Culeg de prin vers petale, ca să nu te pot uita,
Tu mi-ai devenit buchete de îmbrățișări și vis,
Eram undeva prin iaduri, neștiind de paradis

N-am nevoie de prea multe, e de-ajuns să știu că ești,
Lasă-mă să fiu năucul ce te face să zâmbești,
Iar din când în când dă-mi voie să te mângâi, alin,
Să fiu eu acela care îți mai fură un suspin

Am înnebunit femeie, te rog nu mă judeca,
Doar iubește-mă pe viață, însă nu mă vindeca,
La ce-i bună vindecarea când eu vreau să te iubesc,
Mai bine nebun de tine... ca să simt că mai trăiesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învățat ce-nseamnă iubești
Căci tu ești totul pentru mine și nimic mai mult
Și vreau mereu să-ți spun cât de drag imi ești
Căci tu ești unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învățat prin ploaie alerg
fug de tot ce-nseamnă rău în viața mea,
Când toți mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine și în iubirea ta.

Lângă tine am învățat cu lacrimi reci, plâng
scriu cuvinte pe care mulți nu le-nțeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu ești fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ținându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi și prin furtună
Și nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu ești talisman ce viața-mi ocrotești
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poți să-mi dăruiești.

Lângă tine sunt alt om, simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viață,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul și zămbetul pe față.

poezie de (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar bucura.


Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc și mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.


Din bezna nopții-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.


Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înțeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.


Mințind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar știu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbești
Dar tu mereu te ții de șotii
Eu știu că tu mă păcălești.


Dar lângă tine când sosesc
Și când încerc ca să-ți vorbesc
De-odată se pornește-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.


Îți spun că multe vreau mereu
Ca să-ți transmit din gândul meu
Dar tu privești în depărtare
Numai de mine nu te doare.


Și astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îți spun că tu ești al meu țel
La tine însă plouă iară…

poezie de
Adăugat de Miruna DimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iuliana Dinte

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viața,
fericirea și distanta dintre mine și pedeapsă.
Nu mai știu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu știu dacă-ți sunt ție...
sau dacă ți-am fost vreodată.
Știu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Și mai știu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
și m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
și iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, și-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare și otrăvite,
și se face lanț din ele.
Sunt legată la picioare
și stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
și sunt viață-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut și am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exiști,
Eu tot visez și-n zi și-n neagră seară,
Cum îmi săruți ochii bolnavi și triști.

De te-ai născut, și undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să știi că-s viu,
Că sunt palpabil – și chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu știu.

Ce slobode sunt zările și albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtășit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Și nu vom ști , tainic, ne-am iubit.

Speranțe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar povești...
Cum aș putea să-ți spun că îmi ești drag㠖
Când nu știu cum arăți, nici unde ești?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naștem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viața ni se trece grea și slut㠖
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieții câmpuri,
Cu vise și iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiți mințim.

Dar, în definitiv, prețul nu-i mare
Ca visăm, cu ochii deschiși larg...
În lumea rece și plictisitoare,
Visez cum că-mi ești dragă și ți-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu știu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranțele moar㠖
Visând la tine, simt renăscut.

poezie de (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adi Conțu

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea ești altfel... diferit,
Prea iubești și ești iubit

Sau te pomenești, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Și cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbești, ce zâmbet ai!
Și nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu știu cum... de ce exiști
Printre cei ce sunt prea triști?
Poate ești o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu ești... oare? Ești real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existență,
Poate vis... dar ce prezență!

Ești doar sufletul oftând,
alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulțumesc, simt mai bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook