+jumatate +de +masura

Regretabila eroare

Cine oare, cine oare,
Cândva a purces a face,
Regretabila eroare,
Din întreg de a desface,

Pe bărbat şi pe femeie,
Dezlegând străbune vreri,
Răsucind sinistra cheie
În sipetul cu dureri?

Din mirifica făptură,
A perfectului binar,
Dreaptă ce era măsură,
Omenescului hotar,

Rupse câte jumătate,
Şi originar păcat,
Plămădi identitate,
De femeie şi bărbat...

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat

pe jumătate
de lângă un bărbat care locuieşte cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în braţele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc şi rămân aiurea
suspendate între două vârste

am păşit
încet
în faţa oglinzii
să mă învăţ cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr

am întins arătătorul
ca şi când aş fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă şi această jumătate

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul profund

Din noaptea-adâncă am fost eliberat.
În nemurire sufletu-mi s-a tot mirat,
Şi asculta prin timp şi loc, mişcat,
Al veşniciei cânt îndurerat.
Nici zi nici chef, nici noapte înfierat
E-al veşniciei cânt îndurerat,
De când eu veşnicia o ascult înfrigurat
Nu simt plăcerea sau durerea disperat.

Comentarii

Acest text timpuriu din "Colecţia 1909" are o importanţă redusă din punct de vedere literar, dar este relevant din punct de vedere biografic şi istoric în măsura în care atestă preocuparea lui Trakl pentru Friedrich Nietzsche1 şi importanţa confesiunilor mistico-religioase de la începutul mileniului.
Zarathustra2 lui Nietzsche cunoaşte "Cântecul beat". Atât imaginile, cât şi stilul lingvistic al textului lui Trakl amintesc clar de lucrarea lui Nietzsche despre reîntoarcerea pentru "al veşniciei cânt îndurerat". Nu numai titlul, ci şi primul vers al scurtului text al lui Trakl: "Din noaptea-adâncă am fost eliberat" (citează aproape literal "Cântecul reîntoarcerii" din "Cântecul beat" al Zarathustrei. Acolo şi Nietsche spune: "dintr-un vis profund sunt treaz".
La Nietzsche, "chef" şi "înfierare" sunt juxtapuse, iar la Trakl este "chef şi îndurerare". Dar la Nietzsche, "dorinţa doreşte" "eternitate", în timp ce Trakl stabileşte experienţa veşniciei - scriind în spiritul lui Nietzsche - dincolo de plăcere şi de suferinţă.
Faptul că modernismul din prima jumătate a secolului XX a abordat intens teoriile şi practicile parapsihologice, mistice, teosofice şi alchimice este bine cunoscut. Lucrările lui Gunther Kleefeld 2009, "Misterele transfigurării" şi "Patrimoniul ocult în poezia lui Georg Trakl" sunt exemplare!
Într-un aforism din 1914, Trakl vorbeşte despre "sentimentul momentului morţii ca înfiinţare". El spune: "Toţi oamenii sunt vrednici de iubire, trezindu-te simţi amărăciunea lumii, în care-i toată vina noastră nerezolvată; poemul tău e o ispăşire imperfectă". În el găseşte o formulă matură a ceea ce este deja menţionat în "Cântecul profund", experienţa unui "unio mystica" într-o stare de a fi înţeleasă ca fiind pur spirituală.
În Aforismul din 1914, "Trezirea" este numele dat întoarcerii în lumea practică a suferinţei, iar în poezia tinereţii trezirea, dacă înţelegem eliberarea "chiar din noapte", la fel ca o tranziţie către o stare epuizată şi neconvingătoare.

NOTE

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

(plecasem de la copacul trăsnit)

1.

spune tu ce loc de vis
între iad şi paradis
orb să fii să nu găseşti
rai în cele pământeşti...

şi uite-aşa
imaginile - şi fac de cap
amintirile vin peste noi
insularii din vecinătatea ţărmului înalt

pe un paner
un guguştiuc şi-un porumbel
şi tot ce-ţi cântă inimioara

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra elegie

O, arborii vieţii, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nştiinţaţi
în drum spre sud. Zăbavnic şi-ntrecuţi,
aşa, deodată, ne-agăţăm de vânturi
şi cotropim un iaz nepăsător.
Deodată ştim şi floare şi-uscătură.
Şi undeva mai umblă lei, şi nu ştiu,
cât sunt măreţi, de nici o neputinţă.

Dar noi, când Una vrem, simţim întreagă
împotrivirea celuilalt. Spre duşmănie
ne este preajma. Oare-ndrăgostiţii
n-ajung mereu în margini, unu-n altul,
ei care şi-au promis mereu vânat
şi patrie şi ceruri depărtate?
Pentru desenul unei clipe,-acolo
un fond opus e pregătit, cu trudă,
ca să-l vedem; căci limpede sunt toate
cu noi. Conturul gingaş al simţirii
nu-l ştim: doar ce o modelează dinafară.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plafonare...

Păcatul cel mai răspândit e plafonarea
Şi lucrul doar la jumătate dus
Atunci când ţi se pune întrebarea
Şi când te mulţumeşte căutarea
Cuvântului prea ieftin ca răspuns.
Păcatul nu-i atunci când faţa-i tristă
Şi nici atunci când visele te dor
Ci numai dac-o faptă altruistă o faci de mântuială
Sau pentru nu ştiu care spectator.

Cumplit nu e când pierzi în mod total
Ci numai să te joci că ai învins
Şi nu-i ruşine să te zbaţi sub val
Şi nici să cazi în drumul tău spre mal
Ci e păcat să fii un luptător pretins.

Un lucru nu-i destul să fie început
Şi nici sfârşit aşa-ntr-o doară
Un zâmbet dacă-i numai de-mprumut
Iar bună-ziua sec şi abătut

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi au numit-o Pământ

(Divorţul mondial) Varianta I

O simpla lume albă, în rochia-i de mireasă,
La malul unei mări în val de voaluri crem,
Tăcută lume vie, pierită luminoasă,
Se refugiase-n urma aceluiaşi blestem,

Atât de feminină, de voal, de cer, de mare,
Atât de diferită de armă, forţă, scop,
Ea, lumea construită spre-a fi nemuritoare
Urma să- nlocuiască al lumii nenoroc,

Sătulă de visarea la lumile de bine,
Uimită de puterea din răul cel avut
Cu greu înţelesese, negandu-se pe sine
Că n-a putea atinge acela absolut

Astfel se depărtase de lumea masculină,
Bărbaţii lumii celei cu vămile de fier,
Cedaseră-n partajul luminii de lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!