Plafonare...

Păcatul cel mai răspândit e plafonarea
Şi lucrul doar la jumătate dus
Atunci când ţi se pune întrebarea
Şi când te mulţumeşte căutarea
Cuvântului prea ieftin ca răspuns.
Păcatul nu-i atunci când faţa-i tristă
Şi nici atunci când visele te dor
Ci numai dac-o faptă altruistă o faci de mântuială
Sau pentru nu ştiu care spectator.

Cumplit nu e când pierzi în mod total
Ci numai să te joci că ai învins
Şi nu-i ruşine să te zbaţi sub val
Şi nici să cazi în drumul tău spre mal
Ci e păcat să fii un luptător pretins.

Un lucru nu-i destul să fie început
Şi nici sfârşit aşa-ntr-o doară
Un zâmbet dacă-i numai de-mprumut
Iar bună-ziua sec şi abătut
E ca un mucegai căzut peste cămară.

Eroul doar pe jumătate nu-i erou
E doar un trădător de veşnicie
Şi numai noul lustruit nu este nou
Iar binele neterminat e rău
Ca şi atunci când eşti bogat pe datorie.

La Dumnezeu nu merge cu trişare
Şi nici cu sfinţi pe jumătate decăzuţi
Ori aşteptarea este aşteptare
Ori alergăm în alergare
În cerul Lui nu-i loc de prefăcuţi.

E timpul să ne plângă inima de dor
E vremea să cântam cu toată gura
Şi să trăim ca orice bun aşteptător
Cu ochii pironiţi la răsărit de nor
Iar El, venind, ne va plăti toată măsura.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!