Et in Arcadia ego

(plecasem de la copacul trăsnit)

1.

spune tu ce loc de vis
între iad şi paradis
orb să fii să nu găseşti
rai în cele pământeşti...

şi uite-aşa
imaginile - şi fac de cap
amintirile vin peste noi
insularii din vecinătatea ţărmului înalt

pe un paner
un guguştiuc şi-un porumbel
şi tot ce-ţi cântă inimioara
e-n susur de izvor
rebel

Meşterul matematicar,
cu cioara-n vârf de par,
se plimbă hoinar
peste hotar
de la Pasarela lui Cerasela
până la Stradela lui Adela
cea care-nvârte jumătate din galaxie
într-o colivie de cuvinte
cu Carul Mare şi Cloşca cu Pui
în pridvorul cu Cassiopeia lui Maya
într-un pui de poveste de august
cu Isihie de la Frăsinei
sfătuindu-mă, cu Glas de Pateric
şi pilde de Filocalie

"Măi, tăticule, să te rogi din toată fiinţa, din toate ale tale, din
toată măsura neputinţelor şi slăbiciunilor tale. Aruncă-le pe toate
spre Hristos, zvârle-le în focul închinării. Închină-le pe toate lui
Hristos, să le prefacă după cum ştie El. Întoarce-I cu închinare
deplină darul lui Dumnezeu, ca să primească pecetea harului."

încercat de duioşie
tu din Unu faci o mie
şi din mie nu mai ştiu
că se pierde în pustiu

pus pe şaua calului
pe cărarea ţărmului
coborâm pe digul plajei
şi cu băţul de alun
facem din atunci
acum
şi dăm zvon
că v-am trimis
un cais dintr-o livadă
şi Flamingul năzdrăvan
cu joben şi geamantan
deschidem sertarele de la mansardă
vizităm stradela boschetarilor romantici
trecem pe la piramida de pe plaja cu suflet
înmulţim nunta fluturilor de la sălcii
cinstim şi iubim marea

din lună
n-a mai rămas
decât o paranteză
facem o noapte lungă
cu întâmplările, cântecul şi lătratul de câine

plecasem de la copacul trăsnit
acum despicat de furtună
în zboruri transparente

cărarea coborâtoare spre mare
a făcut ramuri
ca un arbore
cu ramurile-n mare
şi rădăcinile-n cer

iubirile au înlocuit nălucirile şi plăsmuirile
în haina nouă s-a îmbrăcat dragostea
doi copii aleargă cu zmeul
strigând la ferestrele noastre
azi mi-a ieşit în cale prima bufniţă
am mers cu ea la salcia poetului
în scorbură n-am găsit nimic
ariciul fugise

ceva
ca o vrajă
pluteşte pe ţărmul acesta înalt

Plouă... cad caisele-n livadă...
un copil aruncă lumini albastre în port
catargele sunt cruci mişcătoare

mirosim a ţărm
şi-a dragoste
ne caut

uite-aşa se face iară
ziua cea mai plină
cu cărări şi cu lumină

Et in Arcadia Ego

Constanţa, luni, 5 august, 2019

2.

uite că s-a strâns cântarea
în strigarea

"Pleacă-te Îngere!
Spre mişcătoarele
Pustietăţi."

şi de aici
se ridicară apele
se treziră munţii
şi pe Muntele Tabor
a venit un nor vorbitor

stau în însemnări minore
din minuscule majore
note de pe portativ

o cortină stă să cadă
scena-ntreagă să se vadă
tu pictând la un motiv

nu mişca să-ţi prind scânteia
din pădurea fermecată
de acum şi altădată

chiar aici, în miezul nopţii
cade-un punct din zarul sorţii

"Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede?"

Tocmai de-aceea
Clipa cea lungă
Stă să ne-ajungă
Din urmă

Ne-au ajuns din urmă paşii
Şi-au trecut mai în faţă
Fiecare cu povara
Şi cu rugăciunea sa

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!