+iubire +falsa

Voi reveni...

Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie şi neobosită,
Aşa cum n-am ştiut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o viaţă mai veselă ca cea de-acum,
Să-ţi cânt în nopţile înstelate plină de fericire
Măreţia caracterului tău nepreţuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să îţi slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte măreţe să îţi ridic statui,
Că numai tu eşti armonia din lume,
Şi bogăţia omului de zi cu zi.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Acum, îţi pictez cu ochii minţii icoana din viitor...
Şi îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ (vezi şi Terra)

Ce-i Pământul...

O minge într-un univers în elan, cu cusături de ţări
tocite de prea mult timp petrecut deja şi cu sfârşit în mări
sau oceane profunde lăsate de degetele transpirate
ale giganţilor atleţi ai jocului de polo cu miza;... a universului eternitate.

Un bulgăre de zăpadă din multimilenara nea,
cea a norilor ce se scurg în şuvoaie la văz de cuptor ce e stea,
cu termen cert necunoscut de existenţă până la topire
bănuită de evidenţă, dar necrezută din falsă iluzie de nemurire.

O staţie de relansare spre ce nu ştim şi numim infinit,
limitaţi de taboo-uri neuronale, de percepte duse la nesfârşit
riscând o meritată pieire prin perpetuarea ruşinii
nereuşitei din lene, sau a irosirii încercării de depăşire a vitezei luminii.

Un incident mineral din explozia de miliarde de terra electroni volţi
ce a scos din nimic existenţa "bozon" ce aparţine creatorului de biserici cu bolţi
pe care-l repetăm, ca microbii, biologic în izbucniri detonante de iubire
repetând repetenţi cu pretenţii de a cunoaşte cum se naşte o fire.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere amânată

A fost numai o falsă nebunie
adusă de un vânt fără hotar
pe florile de alb mărgăritar
cusute în pieptaru-ţi de la ie.

Curgea încet tăcerea amânată,
iar visul neuitat, venit-napoi,
ne repunea în iarba din zăvoi
pe-o umbră de iubire-ntârziată.

Se ridica peste pădure luna,
cu razele-ncărcate de mister,
iar Carul Mare revenit pe cer
ne aducea în cugete furtuna:

iubire regăsită doar o noapte,
un ultim dar al bunului rămas,
lăsat rănit în acele de ceas
pe nebunia ultimelor şoapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă

Păşesc pe un covor de frunze ruginii
Şi mă strecor alene printre copacii goi
În minte-mi năvălesc cuvinte mii şi mii
Pe care cu iubire ni le-am rostit noi doi.

E linişte deplină, doar frunzele foşnesc
Sub paşii mei pierduţi, ce nicăieri mă poartă
Căci nu am niciun scop, doar vreau să-mi amintesc
Ce fericiţi am fost şi ocrotiţi de soartă.

Căci nu ne-a dat averi, ori viaţă-n mare stil,
Onoruri fel de fel sau falsă măreţie,
Însă ne-a dăruit un minunat copil
Cu mult mai preţios decât o bogăţie.

Iar când vom fi bătrâni, nu are importanţă
De va pleca în lume şi singuri o să fim,
Căci ca orice părinţi, vom mai avea speranţă
Să-l mai vedem o dată 'nainte să murim.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelege, tanti, iubesc o fată din popor

Fossoli di Capri, o, Maria şi Mario,
Întrebare – e un uomo? Ce să fie? Gastronomo.
SIVA, SIDA şi Dalida se plimbau cu Carmelita,
Tregua, tregua familiare, timpurile-s în schimbare,
Biograful biolog rupse-şi mâna-n Topolog.
Piemontul piemontez în pioneze îl montez.
A murit, s-a aruncat, sincucis ori preschimbat,
ştirea este oricum falsă că aseară joacă salsă.
Ana Cronique bate sonic, ea plonjează în iubire,
Precum umbra-n monastire. Ah, absurdule, ce faci?
Feacienii mâncă raci. Între Viena-Budapesta
Îşi pierdu Vasile vesta, nu e bai, că bani n-avea,
Erau la Ali Baba, o polemică e totuşi, de ce se opri pe Trotuş?
Sunday Times de ce nu scrie despre pensie, simbrie?
Homeless e un fel de a fi, revoluţionari – copii.
Mozolea şi Mussolini, un da Vinci în bikini.
Deficitul e de stimă, nu aduce nicio rimă.
Gafele minore, jafuri cam majore,
Flux în sud, uitare, nord, urlet surd de la babord.
Madame Loty-plastilina ne arată ghilotina,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mea culpa

Habar nu am ce este poezia,
N-am ştiinţă despre ea, scriu cum "îmi vine",
N-am scheme fixe de numărătoare,
De număr de silabe sau de rime.

Poate sunt "decretată" diletantă,
De critici fini, sobri, pretenţioşi,
Pedanţi, perdanţi, cocoloşiţi de soartă,
Ce dau, "la greu", în poeţi inimoşi.

Dar eu îmi văd cu drag de tot ce simt,
Nu ştiu să scriu sonet sau acrostih
Şi nu pot să fiu falsă, să vă mint,
Şi îmi pun sufletul în orice stih.

Ştiu că există rime-ncrucişate,
Împerecheate-n vers alb, dubios.
Eu vreau să scriu în rime-mbrăţişate
Doar de IUBIRE, prinsă-n vers frumos...

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul MCMLXXIX

Dacă este ceva ce contează acum, în aceste cuvinte groaznice prin care trecem, este
Pauza tipografică dintre titlu şi primul vers, având greutatea unei iubite supărate,
Fiind o pauză necesară, o linişte care depăşeşte cu mult graniţele emoţiilor unui tânăr
Gata să înceapă să îşi intre într-un rol care va deveni, cu timpul, rutină în iubirea-i.

Şi ce mai contează după aceea, în corpul poeziei care, iacă, se târăşte, este încăpăţânarea
De a scrie în strofe a câte patru versuri pentru a da, intenţionat, falsa impresie la prima
Vedere a cititorului că această poezie este scrisă în vers clasic, mai mult, că este un sonet
În care se vorbeşte redundant, deci liniştitor, despre iubire şi nu numai despre iubire.

(Aici cititorul face o lungă speculaţie legată de titlu şi aşa mai departe). În continuare
este de urmărit greutatea scriitorului (să nu-i zicem poet până nu cântă iar cocoşul)
de a menţine vie atenţia cititorului, fie el unul avizat, în acest timp al poeziei de faţă;
este greutatea de a-l face să priceapă că se desface în faţa lui actul scrierii resort cu resort.

Orice cuvânt desfăcut aici, mânjit cu vaselină pentru a funcţiona mecanismul întregului,
este o armă în sine; şi iată cum datorită punctului în care s-a ajuns poezia devine
banală, redundantă (s-a mai folosit acest cuvânt aici), falsă deloc liniştitoare şi nu doar cea de faţă.

sonet de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimă

Ne scoatem veşminte sfâşiate de orgolii,
fără măşti- găteala minciunii-
scrâşnindu-şi dinţii în surâsuri inerte,
cu armele-n rastelul hidoasei trădări,
spargem oglinzi despletite-n reflexie falsă
şi pătrundem unul în inima celuilalt.
Aici, dăm tristeţile jos- eu te dezgolesc de a ta,
tu mă dezbraci de a mea,
doi captivi în tărâm de iubire eternă.
Aici, nu-i urmă de umbră, lumină nu-i,
scăpare nu-i de priviri întrebătoare:
Cum suntem de fapt, cu adevărat?
Lasă-mă să te ating cu-n tremur de pleoapă,
să te prind în miresmele-ntâiului păcat!
Răsfaţă-te în ele, şoptesc ispititor!
Aici, putem fi orice-n fulgerări de amor,
în arderi împăcate-n dorinţi,
dansăm, strigăm, plângem fior de nemurire,
râdem din lăuntrice străluciri
mai mult decât ieri,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenţă

Nu mă-ntreba ce fac! Sunt fericită!
Ştiu, n-ai crezut c-aş mai putea vreodată
Să fiu de-altă iubire... zăpăcită
Fără a-mi da sentinţa: Vinovată!

Vezi... Nu mai doare nici indiferenţa
Cu care mă tratai odinioară,
Am învăţat să îţi ignor absenţa
Prin aburii cu iz de scorţişoară.

Nu mai găseşti în mine azi femeia
Pe care-o sărutai zâmbind în prag,
În care aprindeai râzând scânteia
Doar c-un sărut apatic sau dulceag.

Cum de-am crezut în falsa poleială
În care îmbrăcai ades cuvinte
Rostite sec şi fără chibzuială
Să mă convingi cu false jurăminte?

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!