Gânduri de toamnă

Păşesc pe un covor de frunze ruginii
Şi mă strecor alene printre copacii goi
În minte-mi năvălesc cuvinte mii şi mii
Pe care cu iubire ni le-am rostit noi doi.

E linişte deplină, doar frunzele foşnesc
Sub paşii mei pierduţi, ce nicăieri mă poartă
Căci nu am niciun scop, doar vreau să-mi amintesc
Ce fericiţi am fost şi ocrotiţi de soartă.

Căci nu ne-a dat averi, ori viaţă-n mare stil,
Onoruri fel de fel sau falsă măreţie,
Însă ne-a dăruit un minunat copil
Cu mult mai preţios decât o bogăţie.

Iar când vom fi bătrâni, nu are importanţă
De va pleca în lume şi singuri o să fim,
Căci ca orice părinţi, vom mai avea speranţă
Să-l mai vedem o dată 'nainte să murim.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas cu toamna

Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă

Bate vântul printre crengi
Frunzele foşnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai uşor...

Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Şi prin foşnetul de frunze
Paşii mei se pierd agale...

Mă lovesc uşor de-o cracă
Pe aleea cu mulţi tei
Toamna asta ne dezbracă
Şi pe mine şi pe ei...

Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie neterminată

Va trece vremea şi va fi să mor
Dar, zău, că nu am niciun pic de teamă,
Căci simt în piept un mare, mare dor,
Acela de a fi cu tine, mamă.

Şi-acolo, printre îngeri luminoşi,
Să fim din nou la fel ca înainte,
Eu să mă pierd în ochii tăi frumoşi,
Tu să îmi spui aceleaşi dulci cuvinte...

Aş vrea să scriu mai mult, dar nu mai pot –
Că mi-aş dori, cu inima uşoară,
Să râdem veseli, să uităm de tot –
Şi mă opresc, că ochii mei plâng iară.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înţelept,
Nu am avut o măreţie anume,
Dar ţi-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moştenit,
Însă am stat cu tine zi şi noapte
Şi-am fost al tău odor nepreţuit.

N-am fost sortit să ţes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ţi le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de ştiinţă remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost şi am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.

poezie de Octavian Cocoş (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vals cu tine

Să valsez cu tine printre stele-aş vrea,
Purtaţi pe-aripile furtunilor stelare,
Pierzând alunecarea-n neuitare,
Şi-n urma noastră comete-ar rămânea,

Şi universul ar plânge pentru noi
În picuri mari de mii de stele,
Căci ne vom pierde şi apoi
Vom dispărea în dans de iele.
Şi-apoi vom spune,
Hoinari n-am fost, căci am putut
Să luăm ce-i mai frumos în suflet,
Lumina dragostei din lut
Am pus-o-n palme, doar cu-n zâmbet

poezie de Ioan Forgaci
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit toamna

Cad frunze ruginii şi se aştern covor
Sub paşii mei foşnesc ca şoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, pluteşte un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

E toamnă şi pustiu, şi parcul este trist
Pe strâmtele alei e doar un poliţist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.

Un nor mare şi gros se-apropie grăbit
Şi ploaia va cădea din ceruri negreşit
Iar soarele s-a dus uşor spre asfinţit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.

Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos
Se uită cu nesaţ la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.

Spre casă mă îndrept, că s-a întunecat
Şi parcă din senin răcoarea s-a lăsat
Un câine vagabond a pagubă-a urlat
Că toamna e aici, iar vara a plecat.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec şi te las

O să plec şi-o să te las,
Deşi inima mi-e grea;
Vreau să-mi iau doar bun rămas
Şi să merg pe calea mea.

Nu-mi cere să mă opresc
Ăsta e destinul meu,
Nu e chip să-l ocolesc,
Că mi-e dat de Dumnezeu.

La ce bun să mă mai cerţi,
Să mai plângi, să mai suspini?
Ştiu că nu o să mă ierţi
Şi-o să fim ca doi străini.

Însă până când vom fi
Tu bătrână, eu bătrân,
Chiar de nu ne vom vorbi
Amintirile rămân.

Şi poate într-o altă viaţă
Ce cu mine-ai s-o petreci
Îmi vei spune verde-n faţă
Că e rândul tău să pleci.

poezie de Octavian Cocoş (8 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul în doi

Să dea Dumnezeu să putem fi liniştiţi
Şi fata să nu mai plângă:
"-Tati, bebe... tati... bebe."
Să nu aducem atingere vreunui interes comun
Lumina se va cununa cu noi
Şi vom zâmbi dintre acei nori
Vom apropia lumina
Şi ea va lumina întreg universul
Vom fi fericiţi şi liberi să credem
Vom fi aici şi acolo
Sau vom fi în adierea visului în doi
O lecţie ne-a fost dată
Lumina s-a ridicat
Noi am zburat către Lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata viitoare

Matei 25:31-46

Domnul e-autoritatea
Cea mai mare ce s-a dat
Să primim o dată partea
Sus în cerul înstelat

El Isus Hristos Mesia
E-mpăratul minunat
Ce oferă veşnica
Sufletului însetat

Omului care-l iubeşte
Şi îl vrea ca Domn al său
El viaţa-i dăruieşte
Căci e Domn şi Dumnezeu

Marele Judecător
Pe pământ ce va veni
El e-al Nost" Mântuitor
Care ne va răsplăti

De-am lucrat pe-a Lui ogor
Ostenindu-ne mereu
Alesul judecător
Mire ne-a fi — Dumnezeu

La spital dacă ai fost
Vizitând pe cei bolnavi
Acolo vei avea rost
Printre oamenii cei bravi

Săracii de-ai îmbrăcat
Ori le-ai fost de ajutor
Şi dacă ai ascultat
De al tău Mântuitor

Şi prin temniţă de-ai mers
Să vesteşti Cuvântul Sfânt
Căci iubire-ai înţeles
Nouă dată pe pământ

Asta face diferenţa
Dintre răi şi dintre buni
Şi aşa îţi faci prezenţa
Domnului de te supui

Nu arată Cartea Sfântă
De Lege şi de porunci
De-ai lucrat intri la nuntă
Şi salvat vei fi atunci

Dacă însă lucrul tău
Nicăieri nu se mai vede
Să ştii bunul Dumnezeu
Pentru veci de veci te pierde

Cartea Sfântă nu ne arată
De Lege şi de porunci
Ci de partea ta lucrată
De te-ai ostenit în munci

Nicăieri nu ni se arată
Căci poruncile vor fi
În faţă la judecată
Şi ele ne-or osândi

Ci noi dac-am ascultat
Şi le-am fost de ajutor
Săracilor de le-am dat
Multe — în viaţa lor

Nu ne spune de porunca a patra
Nici de-a opta nicăieri
Ci bolnavului de partea
I-am dat-o din răsputeri

Nu porunci nici Lege dar
Ci ajutor pentru săraci
Căci Hristosul pe Calvar
A murit ca tu să-mbraci

Şi iubirea şi viaţa
Un om nou de acum să fii
Să surâzi în dimineaţa
Înflorită-n veşnicii

Legea doar Îndrumător
Ne-a fost până la credinţă
Când al nost" Mântuitor
Şi-a dat propria-i Fiinţă

Legea până la Ioan
A ţinut jos pe pământ
Până Domnul pe Satan
Pentru veci de veci l-a-nfrânt

De pedeapsa aspr-a Legii
Domnul Isus ne-a salvat
De puterea fărdelegii
Să avem un drum curat

Căci prin sângele Lui Sfânt
Noi cu toţi suntem spălaţi
Şi trăim a Lui Cuvânt
Pe veci ca să fim salvaţi

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni n-o să poată spune

Nimeni n-o să poată spune
că el n-a putut să vină
că el n-a ştiut Cuvântul
şi el n-a putut să-l ţină
— căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toţi Hristos.
Nimeni n-are să se poată
dezvinovăţi pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi şi-a face bine
— căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toţi Hristos.

Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputinţă
a fost viaţa pământească
a trăi-o prin credinţă
— căci la fel de generos
ne-a dat har la toţi Hristos.

De aceea nemurirea
va da celor drepţi cununa
căci ei au voit sfinţirea
şi-au iubit cărarea bună
— cinste celui credincios
ce dă tot, pentru Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Nu-mi mai bate inima,
alteori iese din piept.
de un an te tot aştept
să-mi potoleşti sângele.
fierbe-ntruna
şi mă arde.
caut luna,
noaptea nu dorm,
ziua-ţi scriu,
aş vrea odată să ştiu
ce gândeşti tu despre mine.
despre noi,
gândeşti ceva? NOI
vom fi vreodată NOI?
sau vom fi doar tu şi eu,
separaţi, acum, mereu.
vreau să simt căldura ta,
a mâinilor şi a gurii,
iar la marginea pădurii,
dezbrăcaţi de haine, gânduri,
tremurând flămânzi şi goi
doar o dată, să fim... NOI.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

Doamnă, cât de străină vreţi să-mi păreţi, atât
de pur şi inocentă vă simt, cât de străină vreţi
să îmi fiţi, Eu atât de mult vă simt şi mă pierd
doar la gândul că totuşi îmi veţi răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârşit de timp ori de Noi!

Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduţi în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem şi Noi amândoi, în clipa de faţă!

Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători şi la fel de
,, necopţi", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiţi o dată!

Doamnă, să-mi mai vorbiţi o ultimă dată şi
să-mi mai trăiţi o ultimă clipă şi promit că îmi
va fi îndeajuns să iert şi să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineaţa şi toamna,
zilele toate şi toate anotimpurile dintr-o dată!

Doamnă, să nu ştiu acea dată, nu vreau şi nici
să vreau a şti, să nu-mi spuneţi, oricum, sunteţi
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai ştie de cine, oricum, aşteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat şi acum!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul cel nou a sosit

Anul cel nou a sosit
Cel vechi, iată, a plecat
Să îi spunem, bun venit
Domnul în dar, ni L-a dat.

Domnului să-I mulţumim
Căci e bun şi minunat
A lăsat har, mai trăim
Şi de noi, S-a îndurat.

Nu-n zadar ne-a păsuit
Multe de la noi aşteaptă,
Să-L vestim necontenit,
Să păşim pe calea dreaptă.

Mai cu râvnă să muncim
În imensul Lui ogor,
Şi cu mult zel să trudim
În toate, să avem spor,

Spice multe şi bogate
Să-I aducem lui Isus,
Şi atunci, le-am făcut pe toate
Domnul, ne aşteaptă sus,

Cu răsplata-I minunată
Care ne va bucura,
Căci cununa ne aşteaptă.
La cer, o vom căpăta.

poezie de Florenţa Sărmăşan (1 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mii de eu

Sunt mii de munţi care ar vrea să urle
Sunt mii de vânturi ce ar vrea să stea
Sunt mii de gânduri ce aleargă glasul
Sunt mii de Eu ce ies din Karma mea.
Căci noi trăim într-o enigmă
E primul rid pe faţa ta
E doar sarcasmul ce îndrumă paşii
Doar o dorinţă de a te crea.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate-n doi

Zilele trec, orele zboară
Şi viaţa ni se scurge
Şi dor îmi e de noi!
De ochii tăi...
În care eu priveam ca într-o oglindă
Nu vreau ca Universul, ce-am format
Să prinda viaţa, trăind,
Decât pe coala unui vers
Şi-a mea iubire să-mi rămână vis...
Sa fim in doi, nu e usor
Prin vânt şi ploi şi doar în doi...
Golul din trup se umple-n timp!
Să nu te pierd,
Mă osândesc să-nchid,
Secunda cu zăvoare.
Mi-e teamă, respirând să nu ucid
O dragoste ce-abia a încolţit!
Singurătatea-n doi e-un asfinţit...
Trăind din amagiri sau nici atât!
Căci mâine va veni la fel ca ieri,
Nu-mi spui nici tu să plec,
Nici să rămân!
Ce pot spera!
Dar tu ce poţi să speri...!
La o singurătate-n doi
Alintă-mă cu fapte!
Vreau să-mi fii jumătate!
Şi nu doar o făptură căreia să-i spui...
Doar bună dimineaţa sau noapte buna
Căci de va fi aşa... te voi salva de mine,
Fiindcă... simplu... te iubesc!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de tăcere

Dincolo de tăcere
Se află o lume plină de durere
O lume în întuneric apusă,
Unde visele au încetat să bată la uşă.
Dincolo de tăcere,
Eu te aştept pe tine
Ca pe o rază aurie,
Ca pe o clipă de speranţă
În această lume întunecată,
Să cobori dintre nori
Să iubeşti printre muritori
Să fim doar noi doi
Printre mii de flori
Printre mii de vise
Două suflete închise.
A apus şi ultima rază de soare,
Moartea încearcă să mă doboare.
Chiar dacă nu mai am speranţă,
Dragostea mă ţine în viaţă...

poezie de Manuel Gabriel Danca (11 martie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de trepte!

Omul de mii de ani a vânturat bobul şi la separat de pleavă, altfel nu am fi existat... Motivaţia că nu înţelegem, nu vedem realitatea sau o negăm... poate sau nu să fie o acuzaţie a propriei conştiinţe, când aceasta există, pentru cel ce vrea să ştie. A fi sau a deveni pleavă sau o suţine, ne vom şterge trecutul şi existenţa, a fi fost om.

Apa în deşert este prezentă doar pentru cel care ştie să o extragă şi pe care o dăruieşte şi celui neştiutor. Aşa ajunge să fie şi după ce nu mai există! Scările înţelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus şi mai aproape de "ultima treaptă", cu toate că ea nu există, cu atâta va înţelege mai mult... Sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse şi nespuse multe fără cuvinte...

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!