În inimă

Ne scoatem veşminte sfâşiate de orgolii,
fără măşti- găteala minciunii-
scrâşnindu-şi dinţii în surâsuri inerte,
cu armele-n rastelul hidoasei trădări,
spargem oglinzi despletite-n reflexie falsă
şi pătrundem unul în inima celuilalt.
Aici, dăm tristeţile jos- eu te dezgolesc de a ta,
tu mă dezbraci de a mea,
doi captivi în tărâm de iubire eternă.
Aici, nu-i urmă de umbră, lumină nu-i,
scăpare nu-i de priviri întrebătoare:
Cum suntem de fapt, cu adevărat?
Lasă-mă să te ating cu-n tremur de pleoapă,
să te prind în miresmele-ntâiului păcat!
Răsfaţă-te în ele, şoptesc ispititor!
Aici, putem fi orice-n fulgerări de amor,
în arderi împăcate-n dorinţi,
dansăm, strigăm, plângem fior de nemurire,
râdem din lăuntrice străluciri
mai mult decât ieri,
dăm şi luăm iubire din za de lanţ vrăjit
în inimi de bănuieli golite.
Aici, nimic nu mistuie dragostea
din altare clădite-n carate de iubire.
Aici, suntem totul sau nimic.
Fostul tumult e nimic din tot ce-ar putea fi.
Aici, de mare preţ sunt arderile.
Ai grijă, nu cumva să sufli şi să le stingi!
Lasă-mi alintul să-ţi mângâie tâmpla,
înoată-n ocean revărsat de iubire,
lasă-te cuprins în mreje de-ardoare!
Tu însă pleci, golit de mine petală cu petală,
în spuma nălucirii, spre alte-ademeniri.
Ai spart cristalul vrăjii
şi-ai irosit tezaurul iubirii.
Nici urmă n-a rămas din noi,
doar o aripă ciuntă cu amprenta buzelor tale.

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!