Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,
Îmi cunoşti întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Eşti! Şi plata ţi se cere... Tu te-ascunzi sau te arăţi
În a ochiului strânsoare... şi-ai să pleci doar când socoţi.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.

Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează,
Scormoneşte-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Şi din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă ţărm născut din mine
Şi înalţă-mă-n săruturi şi speranţe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalţa spre stele!

Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieţii! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptăţii, tu, eşti stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri şi de stele
Când o însetată umbră peste lume se aşterne...
Înghiţiţi de veşnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.

Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ţi să adorm...
Şi-mi ascund în lacrimi ochii şi-mi ascund în gânduri dorul
Şi sub dulcea-ţi mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai ştiu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Ştiu că pentru toate astea numai tu eşti vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi fiinţa, trup şi suflet, numai umbra ta aleargă.

Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm
Şi-mi ascund în întuneric, veşnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ţi cu gura.
Şi-mi spăl fiinţa cu lumina şi-mi spăl fiinţa de păcate
Şi în gândurile mele simt că nu mai este noapte.

În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul,
Chiar de nu mai eşti aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Ştii prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Şi trecând prin timpul vieţii mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Şi în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renaşterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.

Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească dorul
Şi mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire şi în iureşul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare şi blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire şi-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, eşti... unde?! Unde?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!