Poezii despre doar un calator, pagina 2
Nicicând...
Un suflet închis într-un trup trecător
se zbate-ntre viață și moarte.
El știe că-i doar pelerin călător,
dar trupul vrea încă să-l poarte.
Fugare clipe de luciditate
învie imagini trecute,
din lumea trăită redeșteptate...
Nu pare nimic să-l ajute.
Durerea cumplită trupu-i cuprinde,
nu crede mai mult să reziste.
Și totuși, de viață nu se desprinde:
el nu vrea să nu mai existe!..
Din câte-ar fi vrut cândva să-mplinească,
în timpul ce-n goană trecuse
fără să poată să și le-amintească,
atâtea speranțe apuse...
[...] Citește tot
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Buffalo Bill
Deseară poștalionul va trece prin strâmtoare
Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut,
Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare
Și flinte ghintuite. Întocmai ca-n trecut.
Azi însă nu de lada cu bani ne vom atinge,
Nu de mătăsuri fine, podoabe sau găteli,
Nu vom umbla prin punga rotundă ca o minge
Și nici prin buzunare cusute-n căptușeli.
Azi nu ca să ne-nfingem în saci de aur brațul
Ne vom lupta cu ceata de călători calici,
Și nici ca să mai râdem puțin, zvârlind cu lanțul.
Ne vom ascunde ochii sub măști, iubiți amici.
Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă
Ce tremură și-și vâră colierul între sâni,
Nu ca să scoatem fetei inelul de logodnă
Vom răsuci cu vervă pistoalele în mâini.
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea...
Aș vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul ușor...
Aș vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aș vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aș vrea să fiu o gingașă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aș vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, pește, sau chiar rândunică.
Aș vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aș vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aș vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeț, sau marea adâncă.
Aș vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aș vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
[...] Citește tot
poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
O ceață
Dincolo de cuvinte e o ceață
în care uneori mă cufund.
Acolo, doar cu mine mă-n frunt,
cu muntele meu ursuz, călător, de ceață.
Ca niște păsări pierdute în nori,
cuvintele zboară uneori departe de mine.
E o toamnă, atunci, câd soarele-i singur cu mine,
și aștept marii, negrii tăi nori.
Întinde doar mâna, și mă găsești.
Întinde doar mâna, fără cuvinte.
Pe cărări ce înca n-au început să se zvânte,
dincolo, la rădăcina cuvintelor mă găsești.
poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Născut
Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenușii.
Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la țărm.
Deci din ea a ieșit
în lume,
în neveșnicie.
Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.
Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet și gata.
Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
[...] Citește tot
poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Lui Omar Khayyam
Khayyam îmi ține de urât în noapte.
Și el e singur veșnic călător.
Aceleași întrebări și eu le-aș pune.
Răspunsul însă n-are viitor.
Mă-ntreb și eu cum s-a-ntrebat și el,
De ce se-ntâmplă tot ce se întâmplă?
De ce ne naștem și murim mereu
Și doar regrete risipim în urmă?
De ce iubim iubire interzisă?
Și cine-acest cuvânt l-a inventat?
Balanța vieții e și-așa prea tristă.
De ce amarul l-am îmbrațișat?
poezie de Viorel Mitea (18 august 2009)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevolnic
Sunt doar un calator in timp,
Cu maini subtiri, cu fruntea grea,
Ce monocroma-i lumea mea,
De parasit e in rastimp.
Sub pres eu umbra mi-o ascund,
Ca nu cumva, pe negandite,
Sa se rascoale, sa palpite,
Sa-mi traga chiar un sut in fund.
Privesc la cana-i de cafea,
Ce-adasta langa a mea masa,
Si-ntind priviri spre bolta grasa,
Pe unde-i oare steaua mea?
poezie de Andrei Ghita (3 iulie 2008)
Adăugat de Andrei Ghita
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-ți cer bilet de călător pe ape
Nu-ți cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Un râu aprins în apele polare,
Să-nghețe-adâncul în frânturi de rai,
M-aș face țărm pe chip de așteptare.
De-ar fi să-mi dai oceanul tău de vise,
M-aș umple val pe unde-amețitoare,
Sărut tăcut pe nopțile închise
În ochi uitați pe semne de-ntrebare.
Nu-ți cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Romanțe vechi de fluvii infinite,
Voi adormi ades' cu florile de mai
Și-n vocea ta mă voi trezi, iubite.
Nu-i clipă mai sfințită-ntre regate
Decât cea strânsă-n alb de porumbei,
Biletul tău de călător pe ape
L-aș pune preț de veghe în scântei.
[...] Citește tot
poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo, în inimă...
Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
nașterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noștri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtășit.
Umbre și semne-n serpentine străbat pașii iubirii,
cuvântu-și începe tăcerea prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă crește din mine.
Încă nu știu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădești în tine așa cum ești tu,
nemăsurată revelație, descoperire divină,
miracol frenetic și posesiv,
acum te-nțeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai zaresc...
Nu mai zaresc si-as sta s-ascult
Poteca merge inca mult?
Si cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur calator?
Nici apele, nici vantul n-o-ntrerup.
E pas de sfant, e pas de lup?
Se duce, doar se duce si nu vine,
Carare-aleasa numai pentru mine.
De cand o umblu fara de rascruce,
Nu vreau sa merg si ea ma duce.
M-as odihni... Secunda cu secunda
Poteca inapoi mi se scufunda
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Marcel Talpeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!