+despre +porci

Maestrului Laurian Ionică la volumul "Un ficior de plai"

La anul treişpe din mileniul trei
Când de atâtea rele avurăm parte
Şi lumea era-n pană de idei
Veni Laurian cu-o nouă carte;

Îşi puse câte-o poză pe coperţi
Să-l recunoască orişice vecină
Şi demonstră pe bază de experţi
Că are-n plai solidă rădăcină.

Şi fi'ndcă printre bunii lui amici
Îmi place a crede că-i şi subsemnatul,
De carte, mă grăbesc să ţin un spici,
Că n-aş vrea să mi-o ia-nainte altul.

- Maestre, optul tău m-a bulversat,
Citindu-l, mă inundă iar eresuri,
Că-mi vine să mă mut şi eu la sat
Şi să mă pun pe aşternut de versuri;

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Marius Coge din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

Eram obosit, îngrozitor de obosit, unii spuneau în piaţă pe la colţuri, ei, un visător nebun. Trăiesc în timpuri false, în vremuri furate, caut fără rost, un rost, fără sens, într-un deplin nonconsens.
Orele curg greu, mă ard acele ceasornicului şi strig, desigur în pustiu, acum nici ecoul nu îmi mai răspunde, s-a vândut pe două copeici false. În jur, pereţii umezi de lacrimi, ai mei, ai cui îi vrei.
Simt acut absenţa mea din acest trup, lovit de anii ce au căzut, cum au căzut.
Tristeţea curge rece, pe aici nimeni nu trece, nici nu ar avea de ce. Mi-e atât de frig în camera mortuară, glasul fusese inundat de vise. Vroiam să pun o întrebare, desigur ilogică, în eterna şi fascinanta mizerie din noi, din jur.
Clipele se căţărau asurzitor pe pereţi, amurgul era răguşit, nu am ştiut atunci. Treptele urcau către nicăieri, cu gândurile scurmam cuvintele, într-un spaţiu ros, de ură, de prostie, mirabilă prostie.
Era ora 20-20, era târziu, am vrut să fug, nu am putut, lipsea uşa. Pe strada oarbă de oameni se târau urme, de ce...
De ce vrei, de oameni, de porci, de şacali.
O bătrână se tăra agonic, pe unde apuca, dacă apuca
Ce, ce... apucă ea ceva, nu aveţi grijă, e versată.
Un autobuz ruginit se târâşte pe o râpă, tuşeşte la fiecare colţ, de drum, de viaţă, cine ştie, ce să ştie...
Ce, ce... nimic
Pe cer, nimic, luna s-a ascuns după un nor, evident chior, deci am găsit-o. Nu am ştiut ce să fac cu ea... hei, o cumpără cineva!
Într-un parc, doi boschetari discută telepatic despre efectul benefic al gazelor de seră asupra...
Offf, am uitat...
Pe o stradă murdară, un hotel chior, unii spun famat, să-i pun o crizantemă sau două sau poate nouă şi un pat stricat, obosit de legănat.
Două personaje debusolate de propria inexisteţă fac sex neprotejat, nici nu aveau cu ce să-l protejeze, erau săraci, nu...
O iubire ratată, între arcade de zbenguieli eşuate, scufundată într-o noapte.
Crestez gânduri în întunericul lumii într-un sanatoriu numit de unii retoric, viaţă, verzi, gălbui, cum vrei să le pui, cui, oricui.
Totul contrastează logica bunului simţ.
Ha-ha-ha, mai simte cineva ceva.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi marinarul

O pereche de bătrâni simpatici, bunicii mei,
Şi drăguţi cu toate lucrurile prostuţe; ei vedeau în Rai
Mielul pe care Isus l-a mângâiat când era copil;
Credinţa lor n-a fost niciodată umbrită de îndoieli: pentru ei
Moartea era doar un curcubeu pe cerul Eternităţii,
O promisiune că va veni curând lumina nepieritoare.

Era un bărbat care bătuse toate mările; un bătrân aspru,
Dar binevoitor; şi păros ca o castană
Plină de lapte dulce.
Pe ţărm, toată ziua supraveghea
Vânturile şi le spune soţiilor de navigatori care nave
Au avut parte de vreme bună şi care nave au întâmpinat furtuni;
Privind cerul, putea spune fără greşeală
Cum vor fi după-amiezile care urmau unor dimineţi furtunoase,
Dacă nopţi liniştite vor urma după-amiezilor turbulente.

Evita cu înverşunare orice scandal,
Iar dacă vreo şoaptă răutăcioasă-i mai rătăcea prin minte,
O îndepărta blestemând-o de parcă-ar fi fost ciumată.

[...] Citeşte tot

poezie de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!