Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+cum +iti +dai +seama

Poezii despre cum iti dai seama, pagina 2

Lidia Stoia

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toții am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
și buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poți să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginți încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alții așa
cum sunt, buni sau răi, cuminți-necuminți, amicii adevărați valorând mai mult decât frații
așezați printre aceia falși și prefăcuți care te-nconjoară ca umbra atât cât în viața ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poți avea prieteni buni, căutând tu însuți
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile și
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiți de rușine... o mână ce-ți șterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ți văd calitățile, știindu-ți toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ți lua apărarea, căutând
pentru tine dreptățile, e prietenul tău bun, omule, în toate dățile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viață s-ai un prieten, doi, și mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmășie, deficitară-n a crede,
toți întâlnind pe cărări și hoți de suflete care mușcă și fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poți trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni și că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Dașoveanu

* * *

despre ce să taci mai întâi când te trezești în fața unei dimineți de zid?
prima dată ai impresia că ochii își târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, firește, în consistența văzului. apoi cumva se limpezește talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghițit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care ești, apar nuanțe pe care le auzi ca și cum și-ar striga o fântână toată apa în tine.

apoi se intră în zi,
începi să vorbești cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre țigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îți dai seama că ești un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci că nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbești să îți fie frică. sau să îți fie dragoste.

din geam vine orașul peste tine, îl dai afară ca pe muște, te duci lângă zid și îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai niște alb?"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Nicio stare

epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îți faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale

acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu știi nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]

personal nu-ți propui
marea cu sarea
vrei numai să ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta

... să eviți înțepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenența la același regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]

[...] Citește tot

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Că te-am luat e a mea vină! (După Atât de fragedă de Mihai Eminescu)

Atât de-abilă și calină
Și tot pe-atât de jucăușă,
Stai cu un ochi înspre slănină
Și cu al doilea către ușă.

Abia atingi covorul moale
Când zgomote-nfundate-asculți
Și veșnic mi te-ncurci în poale,
Iar dacă nu te-alung, exulți.

Închizi pe jumătate ochii,
Visând cum dai prin șoareci iama
Și tolănită printre rochii,
Parcă te vezi cum le faci seama.

Poate noroc să ai la noapte,
Când din ungher, după ghiveci,
Să treci îndată și la fapte,-
Vreo patru șoareci să diseci.

[...] Citește tot

poezie de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ancuța Morar

Captură de ecran

În feed aceleași
Știri de ultimă oră
Nu știu ce lansare de gală
A unui autor
Necunoscut
Fragmente din
Filosofii de duzină
Speakeri motivaționali
Să ne facă
Existențele
Mai suportabile
Modele
De carieră
Mereu despre
Cum să trișezi
Cum să transformi
În câțiva pași
Viața ta
În ceva rentabil
Să fii într-o poză

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Cum adormi timpul?

întâlnești un meseriaș

îl pui să sape grădina

se va dezbraca ticticos

își va arăta trupul în salopetă

alături îi pui băutura, țigările, hârlețul

aștepți la rând după sticla cu băutură

soarele se va ridica încet

treptat plictiseala va colora cerul apoi va înclina ceasul

în defavoarea ta

te uiți după degetele sale ce țin țigara

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țața Rada

e ultima din leat rămasă
pe uliță nici nu mai are cu cine să vorbească
unde să mai găsească alta de-o seamă
s-a retras lângă soba ei cu plită
și șade acolo tăcută zgribulită
mișcând mărunt din buze de vorbă cu omul ei
plecat înainte de vreme pe-o iarnă grea
curând s-or face douășopt de ani
mai bine pe-acolo că n-are dușmani
cât m-am mai luptat cu a liei
mâncao-ar viermii ce credea ea
că o să mi-l ia ehee ce mai om am avut
mi-a făcut șase copii și pe la altele vreo doi
vremuri maică nu ca acu'
nu i-ar mai primi pământu' pe ăia cu colectivu' lor
că ne-a luat tot de ne-a lăsat săraci lipiți
e pă gata a ajuns aici în capu' pieptului
o părere un fum vezi-o cum iese pă coș afară
să te duci fă mâine la prăvălie să schimbi
că vine popa cu pomelnicu'

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Femeie, ah, femeie...

unde ți-s umerii când
lumea se prăvale
și tot mai mulți bărbați îți fură hainele
vocea, rujul, ciorapii
și se pretind
egală ție?
unde ți-e barza?
de ce nu le-o împrumuți lor
doar așa
vor înțelege că miracolul
nu stă într-un rol la întâmplare sub cearceafuri
iar iubirea
năprasnica asta de iubire
atât de invocată
și care te face zee și umilă
nu stă-n poziții de stârnit secreții
.
iubirea nu este un drept
precum nici vreo obligație
nimeni nu știe ce este iubirea

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Untitled.gif

o dimineață în care fumezi absent pe o bancă
soarele se împrăștie pe tot cerul ca o ambarcațiune improvizată
eșuată pe o plajă din tripoli
repeți obsedant diferența
photoshop-ul lucrează cu pixeli
indesign-ul cu vectori
te gândești la vectorii ăia ca la furnicile glonț
apare brusc o femeie se uită dezorientată la tine
mă scuzați mi-ați furat banca pentru fumat
în fiecare dimineață când merg la serviciu aici e locul meu
de fumat

îți vine să-ți dai pumni în cap
ai crezut că e una din alea care se plâng că au rămas fără credit
te roagă să-i împrumuți telefonul apoi dispare cu el
prin cămașa de in îi vezi sânii cum freamătă ca un alambic pentru rozmarin
și tot ceea ce poți e un zâmbet tâmp
tot ceea ce spui rămâne în piept ca o pumă
ce iese la vânătoare doar noaptea

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unii se vor lepăda

Duhul spune lămurit
Că în vremea de sfârșit
Unii se vor lepăda
De credința ce-or avea
Lipind mintea schimbătoare
De duhuri înșelătoare
Și vor spune cu a lor guri
A diavolului învățături.
În fățărnicie cresc
Minciuni multe ei vorbesc
Cu fer roșu-s însemnați
Chiar în cugetul lor frați.
Numele Cel Sfânt hulesc
Ei căsătoria opresc
Opresc luarea de bucate
Ce cu mulțumiri sunt date.
Dar cei ce adevăr cunosc
Căci sunt răi nu recunosc
Cine spune din Scripturi?
Cine dă învățături

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook