Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Untitled.gif

o dimineață în care fumezi absent pe o bancă
soarele se împrăștie pe tot cerul ca o ambarcațiune improvizată
eșuată pe o plajă din tripoli
repeți obsedant diferența
photoshop-ul lucrează cu pixeli
indesign-ul cu vectori
te gândești la vectorii ăia ca la furnicile glonț
apare brusc o femeie se uită dezorientată la tine
mă scuzați mi-ați furat banca pentru fumat
în fiecare dimineață când merg la serviciu aici e locul meu
de fumat

îți vine să-ți dai pumni în cap
ai crezut că e una din alea care se plâng că au rămas fără credit
te roagă să-i împrumuți telefonul apoi dispare cu el
prin cămașa de in îi vezi sânii cum freamătă ca un alambic pentru rozmarin
și tot ceea ce poți e un zâmbet tâmp
tot ceea ce spui rămâne în piept ca o pumă
ce iese la vânătoare doar noaptea

o vreme fumați în tăcere
apoi
spune-mi ceva despre tine
păi nu-mi mai e frică și noaptea nu mai visez accidente
râd în somn tot mai mult visez că sunt groucho marx
și toată lumea se-nghesuie la vodevilurile mele
nu-mi plac andivele nu am băut niciodată energizante
mă enervez când cineva mă întreabă pe când o nouă carte
iar dacă ți-e frig îmi închipui că sunt escobar și pun pe foc
două milioane de dolari să-ți fie cald

spune-mi ceva amuzant
chiar ieri la muncă decupam pentru site niște fotografii cu statui de sfinți
sfântul iosif sfântul anton sfânta maria și sfânta rita
la fiecare am început să mă rog involuntar
sfinte iosife sfinte antoante sfîntă maria o sfântă rita
aveți grijă de mine astăzi pentru că altfel o să vă decupez cât mai prost
și n-o să vă fie bine pe internet
mi-am dat seama de nerozie și m-a bușit râsul
bineînțeles că i-am decupat corect-nu că mi-ar fi fost frică de ei
dar mie îmi merge bine când am cu cine să-mpart binele
dovadă că azi împart cu tine banca
și râsul de ieri

e timpul
microbuzele pentru transport în comun se transformă
în regele priam ce caută trupuri
în urma ei un rest fumegând de sobranie
plaja din tripoli pe care ții vodeviluri
te uiți la cer și-ți vine să crezi că viața e un layer mask
în care cineva tot învață să adauge oameni

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Emilian Valeriu Pal. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook