Proiect al primului capitol din testamentul lui A.P
Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine,
doresc să se împartă între copii și tine,
întreaga amintire de când eram om viu.
Averii mele brute mai grabnic dați-i foc,
vedeți că-i infectată de-un fel de gust al ciumii,
după sfârșitul nostru vine sfârșitul lumii,
noi, pătimit, poetul de moarte și noroc.
Mai scriu aici ca banii găsiți prin buzunare
să-i îngropați cu mine ca semn că îi detest
și ca un ultim, tragic, orgolios protest
al celui care suntem, în locul de uitare,
să m-așezați în groapă cu spatele spre est,
cu tot pămăntu-n față, cu lumea în spinare.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru sănătatea pământului (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre tragedie
- poezii despre testament
- poezii despre sfârșitul lumii
- poezii despre sfârșit
- poezii despre proteste
- poezii despre poezie
- poezii despre orgoliu
- poezii despre noroc
Citate similare
Joi
Eu încă scriu pentru tine
Lungi poeme cu vremuri bune
Inventez pretexte de bine
Colorate cu sâmburi de tăciune
Și mai scriu și pentru mine
Incantații de fericire
Rupte din soare apune
Sperând să mai cred în iubire,
Eu încă mai scriu pentru noi
Pentru tot ce a fost nefiind să ne fie
Pentru viața de aici și apoi
Eu încă mai scriu pentru ziua de joi....
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre iubire, poezii despre inventatori, poezii despre fericire, poezii despre culori, poezii despre Soare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Scriu!
Scriu cât de mult mă doare și nu pot să măsor
La cât aș vrea s-adorm în infinitul zbor!...
Scriu cât de puțin viața m-a alintat vreodat'
Și câte tot ea mi-a luat...
Scriu cât de fericită-am fost plângând
Cum lacrimile s-au trasformat în rând...
Scriu cât de puține zâmbete-am păstrat
Și cum haina suferinței-am îmbrăcat.
Scriu cât de mare avânt am retrăit în mine
Cât de nemilos fost-am rănită-n sine...
Și scriu cât de puțin am fost în ochi privită
Îmbrățișată, înțeleasă și iubită.
Scriu cât de mult se plătește-un vers
Cântat de-al inimii nucleu neșters...
Scriu cât de vag și de puține-am strâns,
Comorile de lut ce mi s-au stins.
Scriu câtă dragoste-n inimă mai am!...
Câte povești am strâns doar într-un an...
Câte rezerve de nădejde mi-au rămas
Și câte taine stridente fără glas.
Mai scriu și depre ea și despre el...
Scriu încă de suflul meu rebel...
La cât de multe el a renunțat
Să fie într-o Carte înregistrat...
Scriu cât de mult aș vrea să se oprească
Și totodat' neîncetat să crească...
Durerea și iubirea la un loc,
Sădite-n al inimii boboc.
Și tot mai scriu și peste mine scriu
Cât timp aici vremea mă ține viu...
O lecție de viață m-a înălțat în zbor
Și m-a-nvățat în timp durerea să-mi ador...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre inimă, poezii despre vestimentație, poezii despre versuri, poezii despre timp, poezii despre muzică sau lecții de engleză
Suntem aroganți
Suntem răi și aroganți,
I-ncurcăm pe guvernanți,
Vrem mâncare și copii
Și ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!
Degeaba vă mirați mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.
Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogați
Și miliarde de săraci!?
Măcar pentru acești copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin școli cu preț redus.
Bătrânii noștri mor uitați,
Pe-același tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.
Și, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili și când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiți din Est,
Mai devenim o dată sclavi.
Și după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.
De libertate amăgiți,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru pașaport.
Iar, dacă nemții s-au unit,
Sfidându-și ultimul infarct,
De ce aceiași păpușari
Pe noi, românii, ne despart?
Deocamdată n-am aflat
Un singur șef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.
E totul numai interes
Și tot așa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre șefi
- poezii despre școală
- poezii despre vârstă
- poezii despre teatrul de păpuși
- poezii despre sărăcie
- poezii despre stângaci
- poezii despre sfinți
Jurământ la Monumentul Ciumii
Tu mi-ai jurat la Monumentul Ciumii,
Să mori cu mine când va fi să mor,
Și eu am spus aceasta tuturor
Și te-am și înălțat în ochii lumii.
Și ți-am răspuns că vorbele deșarte
Nu pot unii pe cei ce se iubesc
Și că-i destinul nostru omenesc
Să aibă fiecare câte-o moarte.
Dar astăzi, când s-a-ntors să mă consume
Reproșul tău absurd că ne iubim,
Dar nu legal, formal și legitim,
Eu merg la Monumentul Tristei Ciume.
Și îl intreb, cu vocea mea postumă,
De nu cumva și dragostea e ciumă.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre promisiuni, poezii despre prezent, poezii despre ochi, poezii despre monumente sau poezii despre absurd
Prima poezie scrisă de Păunescu după moarte
Intrai și eu, aicea, cum murii
Să văd dacă vorbiți și voi de mine
Și-s înțolit în haine străvezii
Și străveziu e sângele din vine...
Găsii o ceată de poeți moderni
Găsii cuvântul arhidezbătut,
Găsii politici despre boi și reni,
Nimic, dar chiar nimic de-al meu talent căzut.
Am fost în viață până azi, iubind
Și cer și vânt și apă și pământ
Și peste toate-acum mă uit, spre cer plutind
Și toate-mi par de nerecunoscut.
Să v-amintiți etern de-acum de mine
Ca de-un compatriot poet român
Prin al cărui străveziu sânge din vine
Au curs poemele care rămân.
De azi voi scrie prin cei ce încă scriu,
Prin cei pe care am să-i tot inspir,
Și chiar de fizic, azi, nu mai respir
Trăiesc prin drumul meu către sicriu.
poezie de Andrei Lupu (noiembrie 2010)
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre vânt, poezii despre vorbire sau poezii despre talent
Să scriu de mine?
Să scriu de mine? Ce să scriu...
Tot ce-am avut de spus, am spus.
Dar spiritul mi-l mai simt viu,
Că "ambalaju-i"... s-a cam dus.
epigramă de Octavian Sever Dugăiașu din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici o carte
De cand ai plecat departe,
Ma gandesc sa scriu o carte,
Dar de-aici si pan` la tine
Nu se merge, nu se vine.
Pot sa iti fiu supus paharnic,
Tot ce-ti scriu, iti scriu zadarnic,
Si de-ar fi sa-ti mai ajunga
Cartea mea de cale lunga.
Mila ta eventuala
M-ar atinge ca o boala,
Niste lacrimi de la tine
Nu mi-ar face nici un bine.
Poate-ar fi o terapie,
Daca te-as putea descrie,
Dar ma tine, ma retine
Dorul propriu-zis de tine.
Orice litera-i o rana
Si-o-ncercare inumana
Si nu poate nici o carte
Sa te-ajunga pana la moarte.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre cărți, citate de Adrian Păunescu despre cărți, citate de Adrian Păunescu despre moarte, poezii despre medicină, citate de Adrian Păunescu despre medicină, poezii despre dor, citate de Adrian Păunescu despre dor, poezii despre boală sau citate de Adrian Păunescu despre boală
Ultima clipă... (Varianta)
... parcă toate s-au spus între noi
și s-au stins și s-au scurs ca o apă
pașii tăi obosiți și greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă
să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.
tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
și alți pași ce petrec ca un jind
tot ce-a fost și n-a fost pân-la groapă
simt sărutul tău lin pe obraz
simt și lacrima ta, mai mioapă
și mai simt ca un ultim exstaz
cum te-așterni între mine și groapă
întuneric și liniști se lasă
peste lumea din mine și groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...
poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, citate de Iurie Osoianu despre întuneric, poezii despre sărut, citate de Iurie Osoianu despre sărut, poezii despre oftalmologie, poezii despre nisip, citate de Iurie Osoianu despre nisip, poezii despre apă sau citate de Iurie Osoianu despre apă
Un cântec la sfârșitul lumii
În ziua-n care vine sfârșitul lumii
O albină zboară-n jurul unei flori de trifoi,
Un pescar repară năvodul încă ud.
Delfinii fericiți fac salturi în mare,
Puii de vrabie aleargă printre stropii unui havuz
Și șarpele are solzi aurii, așa cum trebuie să aibă.
În ziua-n care vine sfârșitul lumii
Femei sub umbrele traversează pajiștea,
Un bețivan moțăie sub copac,
Precupeții strigă pe stradă
Și-o iolă cu vela galbenă se-apropie de insulă,
În aer mai întârzie acordurile unei viori
Pentru a se pierde apoi într-o noapte înstelată.
Și-acei care-așteaptă fulgere și tunete
Sunt dezamăgiți.
Și-acei care-așteaptă semnele și trompetele arhanghelilor
Nu cred că așa ceva se-întâmplă-acum.
Atâta vreme cât soarele și luna sunt deasupra,
Atâta vreme cât bondarul vizitează un trandafir,
Atâta vreme cât se nasc copii rozalii,
Nimeni nu crede că așa ceva se-întâmplă-acum.
Numai un bătrân cu părul coliliu, care-ar putea fi un profet,
Dar nu este un profet, deoarece este mult prea ocupat,
Repetă în timp ce leagă tulpinele roșiilor de araci:
Nu va mai fi un alt sârșit al lumii,
Nu va mai fi un alt sârșit al lumii.
poezie de Czeslaw Milosz,1911-2004, laureat al premiului Nob, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre pescuit, poezii despre șerpi, poezii despre vrăbii, poezii despre vioară, poezii despre trompetă sau poezii despre trandafiri
Încă mai visez...
Am visat de când mă știu
Iată mai visez și-acum
Versuri simplu ca să scriu
Cu ele să merg la drum
Astfel am găsit în viață
Lucruri multe și frumoase
Care au ieșit în față
Dintre multe rele scoase.
Azi visez mai mulți nepoți
Care să-mi zică bunicul
Asta vă doresc la toți
Și apoi vină și sfârșitul.
24 martie 2000
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre frumusețe sau poezii despre dorințe
Prin pomii din livezi
Retrage-te la timp, când încă știi că poți
Sub soare să reziști.... în mare să înoți,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ți zboare pașii,
Când încă-ți mai vorbesc doi ochi, senini, albaștri.
Oprește-te la timp, cât ușa nu-i închisă
Și poți încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îți este sărbătoare!
Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur și nu-ți este străină,
Cât mai lucește încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ți este foarte dragă!
Retrage-te din vreme și meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Și câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheț, tot ce a hibernat...
Retrage-te la timp și rău să nu îți pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunși de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre flori, poezii despre înot, poezii despre zâmbet, poezii despre sărbători sau poezii despre seară
Cât de străini suntem!
Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna își recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colț în care îngeri se roagă pentru noi.
Și nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Ești numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.
Și nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduiești prin mine ca o boare
Și îmi arăți din cum am fost, cât de strini suntem.
Încă aud cum pescărușii plâng în mine
Și se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune și ziua care vine
Îmi spui și tu plecând cu valul ce în larg se sparge.
Cât de străini suntem în noaptea care vine
Și nu vedem covorul de lacrimi așternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Și pierderea de care atâta m-am temut.
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre îngeri, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre plâns sau poezii despre noapte
Omagiu învățătoarei mele
Am în minte încă șoapta-i de mătasă,
Încă văd aevea umbletul ei viu,
Și-n fotografia cu întreaga clasă,
Sărut mâna ce m-a învățat să scriu.
epigramă de George Zarafu din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre învățătură, epigrame despre învățători, epigrame despre sărut, epigrame despre mâini, epigrame despre fotografie sau epigrame despre educație
- testament
- Act legal de partajare
Al averii, la cei care
Ca să-și însușească partea,
Îți doresc mai grabnic moartea.
Testamentul
definiție epigramatică de Sorin Beiu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre testament, epigrame despre urări, epigrame despre moarte, citate de Sorin Beiu despre moarte, epigrame despre dorințe sau epigrame despre avere
Ce bine mi-e când dorm în gând la tine
Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.
Pășesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău și cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineți cu ghiers de turturele.
Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu șoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Și treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creștet până în călcâie.
Să-ți spun iubite, bună dimineața,
Ca glas de-arcuș pe strune de vioară.
Atât de drag îmi ești, cum mi-este viața;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre dimineață, poezii despre superlative sau poezii despre stele
Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.
Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
Că povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre copilărie, poezii despre tinerețe, poezii despre săptămâni, poezii despre somn sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Vers viu
... mereu am vrut să aflu ce gust ai
și ce aromă
- mereu același sentiment îl invocai
de pură vomă
mai invocai niște dureri în piept
acute, triste
că nu știam nici cât să mai aștept
nici câți în liste
azi, uite, nu mai vreau să știu
de gust, aromă
le simt în versul încă viu
în pura comă...
poezie de Iurie Osoianu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre versuri, citate de Iurie Osoianu despre poezie, citate de Iurie Osoianu despre tristețe, citate de Iurie Osoianu despre prezent, poezii despre durere sau citate de Iurie Osoianu despre durere
Sfârșitul poveștii fără sfârșit
E-o zbatere-n spațiul lipsit de poeme
din vechiul capitol, e golul subit
ce vine și scrie nainte de vreme
sfârșitul poveștii ce n-are sfârșit.
Își urlă durerea o ultima notă
din tot ce-a rămas în pereții pustii
ai inimii care-i acum doar o grotă
ce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.
Sfârșitul poveștii? Sfârșitul e-n moarte
- poveștile-apun și-au un alt răsărit -
iar zorii-mi anunță finalul departe,
c-un altfel capitol și-un altfel sfârșit.
Se simte o briză. Prin grotă adie
un aer mai dulce, un șuier de vânt
ce poartă noi ritmuri, culori, bucurie,
seninul în suflet, noi pași în cuvânt.
În spațiul lipsit de poeme, apare
un vers, și un altul, și altul apoi,
se-nlănțuie tandru-n capitolul care
începe și, totuși, e-același la noi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet sau poezii despre ritm
Bezmetici
Încă nu am înțeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..
Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri și de vise.
Încă suntem la-nceput
făcând pași spre a cunoaște,
încă multe-s de făcut
a-nțelege toate aste.
Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu știm să iubim
și ne este gândul cleric.
Încă moartea sperie
și puține știm de dânsa,
încă nu știm tot ce e
în mărirea neatinsă.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre lumină sau poezii despre cunoaștere
Un lung ianuarie neprihănit
În trupul meu, lutul se ivește mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o față ce și-a făcut cărare între oameni,
din copilărie până la moarte.
Îl poți cunoaște atât de mult pe cât sufletul tău și-a aprins lumina din miezul lacrimilor.
În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip,
ca un fel de alungare din lume,
să închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniți,
nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă.
Și noi ne adunăm și ne strângem dragostea
de care ne-am sprijinit ninsorile vieții. Pe unde am umblat
ca niște roiuri însetate de vară,
n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem
doar în cuvântul Tău, mai viu decât viața așezată între scândurile timpului.
Dar eu nu Te pot duce
în timp ce noaptea cade
căci ești prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul
n-au putere să arunce țărâna în groapă și să-și despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna și păpădiile coapte
rămân dezgolite.
Și-mi simt sufletul cum se răspândește
mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.
poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre singurătate