Suntem aroganți
Suntem răi și aroganți,
I-ncurcăm pe guvernanți,
Vrem mâncare și copii
Și ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!
Degeaba vă mirați mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.
Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogați
Și miliarde de săraci!?
Măcar pentru acești copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin școli cu preț redus.
Bătrânii noștri mor uitați,
Pe-același tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.
Și, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili și când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiți din Est,
Mai devenim o dată sclavi.
Și după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.
De libertate amăgiți,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru pașaport.
Iar, dacă nemții s-au unit,
Sfidându-și ultimul infarct,
De ce aceiași păpușari
Pe noi, românii, ne despart?
Deocamdată n-am aflat
Un singur șef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.
E totul numai interes
Și tot așa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre șefi
- poezii despre școală
- poezii despre vârstă
- poezii despre tragedie
- poezii despre teatrul de păpuși
- poezii despre sărăcie
- poezii despre stângaci
- poezii despre sfinți
Citate similare
Să mori din dragoste de oameni...
Să mori așa deodată, este un lucru trist
Dacă ai știi și când, ai fii mai pesimist
Doar într-un singur fel, aș accepta să mor
Aș accepta din dragoste de oameni să mor
De ce aș fi de-acord să mor așa-n zadar
Poate că, pare puțin cam prea bizar...
În astă lume și eu am fost iubit
Cu ceva timp chiar înainte de-a fi zămislit
Eu am venit pe-acest pământ
În urma unui sfânt și dulce legământ
Doi oameni care s-au iubit mereu
Da, au fost chiar ei, mama și tatăl meu
Ce îmi doresc în astă lume și azi și mâine
Să stau la masă cu săracii și să mănânc o pâine
Și aș mai vrea în zilele ce-aduc atâta chin
Tot cu săracii să beau o cană cu vin...
De ce cu oamenii săraci, poți să mai simți plăcerea?
Nu de plăcere este vorba, așa poți să înțelegi durerea,
Durerea poți s-o simți numai la ei în casă...
Când nu au ce mai pune copiilor pe masă.
Când treceți pe lângă casa de copii orfani
Nu ezitați să-i alintați și să le dați bani
Chiar dacă-n fiecare zi ne tot rugăm la sfinți
Vom fi fără să vrem, în zilele ce vin, orfanii de părinți
Să ajutăm bătrânii, să nu trăiască-n umilințe
Lăsându-i să înțeleagă că pentru noi sunt ființe
Să le mai dăm motiv cu noi să mai trăiască
Chiar dacă într-o zi au să ne părăsească
Și ar mai trebui să mergem în spitale
Să observăm, cu dragoste de oameni, cazuri reale
Să căutăm să sprijinim pe cei ce sunt în suferință
Să apelăm la știință, să nu uităm și de credință
Revin și spun, că nu mi-e teamă, să mor
Din dragoste de oameni pentru oameni
Să încercăm să ne unim doar în eforturi
Avem mame și copii morți în avorturi
Spuneți-le celor ce luptă-n van
Pentru petrol și gaz metan
Că nu mai vrem să ne încălzim
Și nu mai vrem să tot murim
Nu ne interesează nici burse care cad
Nici conturi de miliardari ce scad
Suntem datori pentru copiii noștri
Să nu murim acum ca proștii
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sfințenie
- poezii despre plăcere
- poezii despre mamă
- poezii despre iubire
- poezii despre copilărie
- poezii despre știință
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Niciodată
Un cântec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobești și apoi să taci
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atâtea găști aristocrate
Ce caută și-n cântece câștig
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.
Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai triști ca noi.
Dezmoșteniții-și caută o cale
Nenorociții trec cu pașii grei
Nu ne putem închide-n cabinete
Făcând ușor abstracție de ei.
Mizeria există până-n oase
Popoare mor și indivizi decad
Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă
A foc, a nădușeală și a iad.
Și dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt și chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci și fără șanse
Suntem mereu datori să facem tot.
Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimïc.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi poezii despre muzică, poezii despre foc, poezii despre versuri, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre superlative, poezii despre spovedanie sau poezii despre religie
Dumnezeu
Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără să știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.
Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place să te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre spaimă, poezii despre greșeli, poezii despre bine și rău, poezii despre îngeri, poezii despre viață, poezii despre suflet sau poezii despre sperieturi
Morți vii
Vaiet prelung răsună-n asfințit,
Smerite, clopotele-au amuțit;
Încremenit-a vântul în răscruce,
Bătrân pământ, povara abia-și duce!
Tot ce-a fost sfânt, s-a scufundat în noi,
E-n van, a mai da timpul înapoi;
În loc să fim ca fructu-n pârg, pe ram,
Ca poame, se usucă-al nostru neam!
Cei buni nu mai pot fi puși în valoare,
Cât timp cei răi îi tot calcă-n picioare;
Valoarea, azi,, e însăși nonvaloarea,
Răspunsul nu-i pereche cu-ntrebarea!
În nimic nu mai credem, și-n final,
Ne trezim fără niciun ideal,
Debusolați și orbi, nu găsim drumul,
Atât de mulți, dar nu contăm niciunul!
Când moștenire-n cuget nu există,
Mult mai mult decât moartea, viața-i tristă,
De n-ai ce lăsa-n urmă, la copii,
TotuiI pierdut: suntem niște morți... vii!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre vânt, poezii despre smerenie sau poezii despre sfârșit
Ochii noștri roșii
degeaba întindem brațele
din nimic în nimicul după asemănare suntem
și nu ne mai împărțim
suntem dumnezeul căruia nu-i mai pasă
avem și câini
suntem câini
o grămadă de lumi din care să facem filme
în care să ne sărutăm și tot nu ne va ajunge
așa că ne părăsim prin toate lunile pentru pâine
oricat de mult am ajunge să ne iubim sau să ne urâm
ne părăsim pentru pâine
s-o punem pe masa din bucătărie
unde mulți dintre noi nu s-au ținut niciodată în brațe
și dacă au făcut-o
tot ce a rămas e tot ce rămâne după ce te apleci să ridici o monedă de 10 bani
pentru noroc se spune
și se mai spune despre oameni
oameni
când nimic nu se mai întâmplă
și câți n-am fi fost noi?!
poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bani, poezii despre sărut, poezii despre roșu, poezii despre pâine, poezii despre ochi, poezii despre numismatică sau poezii despre noroc
Colind în cer
Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecați cândva, cu leru-i ler.
Și îngeri ning, din ochii mei, de suferinți,
Plâng pe pământ, loviți de ger, copii cuminți.
Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noștrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc și traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă și eu.
Privesc biserica cu jind și m-aș ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoți,
Că ne-au prădat și biciuit atâția hoți...
Facturi prea mari ne osândesc și e păcat,
Copii un brad împodobesc. Și s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.
Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranțe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e ușor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...
Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuțitul unei vieți de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt și plâng, în lumea mea, și oameni buni.
Covidul iar ne-a invadat. Și în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simțim în noi. Cumplit destin, sfârșit de veac,
Sfârșit de lume, sau de vieți... e tot un drac.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre sărbători
Imnul Europei de răsărit
1.
Voi cei gata de poruncă, ati venit să căutati
Mâna ieftină de muncă de la cei subdezvoltați.
Asta nu e libertate, ci-i un bestial record,
Să le strangeți voi pe toate,
Est și vest și sud și nord.
Să le strangeți voi pe toate,
Est și vest și sud și nord.
Refren:
Totuși iubirea, vindecă firea,
Haideti copiiii.. iii.. iii...
Din condiția umană, nu putem nici noi lipsi,
Europa e o rană ce se poate izbăvi.
2.
Pentru fiii nostri nu e niciodată loc in școli,
Viața veșnic amăruie, numai lipsuri, numai boli.
Hei, potop, întoarceți stropii si binecuvântă, hai,
Rasaritul Europei, teritoriu de cobai.
Refren
3.
Și politica ne-nșeala, noi trăim la pret redus,
Și în orice socoteală, tot mereu suntem în plus.
Astăzi însa fiecare, parcă-ncepe-a ameți,
Ridicați-vă popoare, c-o s-ajungeți colonii.
Refren
4.
Existența ni-i mizera, ne-a fost greu și ne e greu
Și-am sperat din eră-n eră că ne-ajută Dumnezeu.
Omenire surdo-mută, mamă bună pentru toți,
Hoții zic că ne ajută, mama mamii lor de hoți.
Refren
cântec interpretat de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre Europa, poezii despre recorduri, poezii despre prezent, poezii despre politică sau poezii despre mântuire
Ne mor poeții
Ne mor poeții, Doamne!
Și nu facem nimic!
S-au strâns atâtea toamne,
Cu rânced iz de... dric!
De ce, din tot ce-i putred
Și nefolositor,
Nu piere ce e șubred,
Ci se-nchid ochii lor?
Chiar cei ce nasc sublimul
În cântece zglobii,
Sau deplâng lumii chinul,
Cu lacrimi de copii!
Pe ei îi piedem zilnic,
Odată cu iubirea,
Supuși jugului silnic,
Ce ne-a ucis menirea!
Cum să rezistăm, Sfinte,
Pe-acest pământ nedrept,
Azi moare un părinte,
Mâine, moare-un poet?
Și ce va mai rămâne,
Când tot se prăbușește?
Când nu va mai fi pâine,
Iar ura clocotește?
De tineri, mor poeții,
Ca frunzele-n reci toamne,
Pe noi ne strâng pereții,
Ai milă de noi, Doamne!
(S-a stins, fără veste și la netimp, poeta Anca Maria David. Dumnezeu s-o odihnească!)
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre viitor, poezii despre toamnă sau poezii despre tinerețe
Împrăștiați, fără de întoarcere...
Ne-mprăștiem prin lume, uitându-ne strămoșii...
Ne-mprăștiem prin lume, ne-mprăștiem ca proștii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă tați,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitați...
Lăsăm în urmă totul tradiții, moșteniri...
Lăsăm hoți să ne fure trăirea din simțiri...
Ne-mprăștiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...
La tot ce am avut și nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăștiem prin lume, pentru c-așa se vrea,
Că nu pot vinde țara cu tot cu noi în ea...
Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăștiați, prin lume rătăciți,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiți...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre tradiții, poezii despre tată, poezii despre prostie, poezii despre moștenire, poezii despre bătrânețe sau poezii despre bebeluși
Pământul deocamdată
Timpul vieții ni-i scurt
Hai să-l facem curat
Trăiesc unii din furt,
Alții doar din ce-au dat,
Sunt săraci și bogați,
Lovesc lașii pe bravi:
Voi, ce-n lună zburați
Pân' la cer vă urcați
Pe spinări de noi sclavi.
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
Bune, rele,
Și-nchisori și libertate
Și-a putea și nu se poate
Și noroi și stele.
Voi ce-n lună zburați
Cu-ale noastre izbânzi
Nu uitați c-aveți frați
Pe planetă flămânzi.
Pâinea lor o mâncați
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburați
Când cei subdezvoltați
Se târăsc pe pământ.
Lumea-i plină de răni
Și de doctori docenți
Și de măști și de vămi
Și de mari inocenți:
Fiindcă nașteti copii
Apărați-i luptând,
Doborâți monștrii vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe pământ.
Între cei care trag
Și acei ce sunt trași
Nu e loc de vreun steag,
E o groapă de pași.
Între ei sunt sudați
Cu un strâmb ideal,
Cum sunt bine legați
Condamnatul de lat
Și biciușca de cal.
Fii ai muncii aveți
Nădușala pe piept
Cum stă nurca de preț
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, alții fac,
Unii dorm, alții sunt,
Între înger și drac
Trage omul sărac,
Înhămat la pământ.
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
Bune, rele,
Și-nchisori și libertate
Și-a putea și nu se poate
Și ruină și cetate
Genii mari și frunți tembele,
Vânt ce stă și vânt ce bate
Și martiri, dar și lichele,
Nedreptate și dreptate
Și-a putea și nu se poate
Și noroi și stele.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vamă, poezii despre stele, poezii despre somn sau poezii despre sclavie
Proiect al primului capitol din testamentul lui A.P
Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine,
doresc să se împartă între copii și tine,
întreaga amintire de când eram om viu.
Averii mele brute mai grabnic dați-i foc,
vedeți că-i infectată de-un fel de gust al ciumii,
după sfârșitul nostru vine sfârșitul lumii,
noi, pătimit, poetul de moarte și noroc.
Mai scriu aici ca banii găsiți prin buzunare
să-i îngropați cu mine ca semn că îi detest
și ca un ultim, tragic, orgolios protest
al celui care suntem, în locul de uitare,
să m-așezați în groapă cu spatele spre est,
cu tot pămăntu-n față, cu lumea în spinare.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru sănătatea pământului (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre testament, poezii despre sfârșitul lumii, poezii despre proteste sau poezii despre orgoliu
Amagire
Și iar a venit primăvara
Și iar ne mințim că-i frumos
Și iar frunzele urcă scara
Și-i verde pămîntul pe jos.
Și iar calendaru-nflorește
Și cîinii ne-aud pe la stîni
Dar vai, tot acum, pe muțește
Mor grabnic atîția bătrîni.
Dar bine-ai venit, amăgire
Mai stai, mai durează un pic
Această mințită iubire
Oricum e mai mult ca nimic.
Vin nopțile scurte de vară
Și păsări se-ntorc de la sud
Dar dacă e ultima oară
Iluzia verdelui crud ?
Cu lanțuri legate de glezne
Oricît de lumină ar fi
Noi mergem de-a pururi prin beznă
Mereu nelegitimi copii.
Mereu în aceeași clipită
Urît și frumos, mort și viu,
Ne paște o soartă cumplită
Nimic nu-nțeleg cei ce știu.
Și iar a venit o părere
Și iar va pleca înapoi
Prea mari impozit ne cere
Că ninge în suflet la noï.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre păsări, poezii despre primăvară, poezii despre noapte, poezii despre ninsoare, poezii despre minciună sau poezii despre lumină
Cântec femeiesc
Așa e mama și a fost bunica
Așa suntem femei lângă femei
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niște "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și după ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.
Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.
Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.
Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi...
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre plată, poezii despre imposibilitate sau poezii despre curățenie
Scrisoare către bunicul meu, învățătorul Marin Păunescu
"Tu să te ții de carte, măi băiete" (M.P.)
N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ți scriu, altundeva și altcândva
Deși, probabil, tot ce-am scris în viață,
Este răspunsul meu pe adresa ta.
Te rog să-mi ierți această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Și-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca și pe Dumnezeu.
Învățătorul meu cel mai de seamă
Ai fost și ești și cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viață de la tine
E și acum temeiul meu dintâi.
Și după viața ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morții te-a găsit scrisoarea
Și pensia, zadarnic, ți-au mai dat.
Dar mi-ai lăsat o moștenire sfântă,
Ca să mă bucur până la sfârșit,
Această biată limbă românească,
De-al cărei duh m-am învinovățit.
Mi-a mai rămas o urmă de la tine
Pe care ați ascuns-o în pământ,
E sabia din frontul vieții tale
De la Mărăști, rănitul nostru sfânt.
Ai fost un liberal până la moarte,
Dar trebuie să afli faptul prost
C-ai tăi trădează dreptul limbii noastre
Și iau în glumă jertfa care-ați fost.
Nu ți-am urmat ideea și credința,
Dar azi, când țara-i bună de spital,
Îmi vine să-mi iau gândul, tată mare,
Și să devin cu forța liberal.
S-a dezechilibrat această țară
Și limba ei s-a pervertit grozav,
Încât, în plină libertate, iată,
Românul a ajuns un simplu sclav.
Îți mulțumesc de limpedea fântână
Pe care mi-ai făcut-o între vii,
Dar s-a surpat și nu opresc nici boii,
Că ea ni-i viața, trebuie să știi.
În rest, sunt toate rele, tată mare,
Țăranilor le este tot mai greu,
Că uite, în această lume hoață,
Mereu e-n alte sate Dumnezeu.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinți (a două ediție, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre scrisori, poezii despre pensie, poezii despre România, poezii despre țărani sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.
Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
Că povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre săptămâni
Cu toții vrem o țară mai bună, mai frumoasă și mai curată. Cu toate astea, tot ceea ce facem noi este... aproape egal cu 0 (și care facem ceva suntem puțini în comparație cu majoritatea pasivă). Vrem ca ceilalți să fie mai buni cu noi, dar noi nu oferim nici măcar un zâmbet. Vrem să fie curat, dar dacă vedem pe cineva aruncând ceva pe jos nu zicem nimic că nah... de ce să ne complicăm? Vrem ca noile generații să fie mai bune, dar noi ce exemplu le dăm? Vrem altă mentalitate, dar totuși parcă o acceptăm și pe cea care ne trage în jos. Nu vi se pare că toate se leagă? Și totuși, după cine așteptăm să facă și de ce? De ce nu noi? De ce tot timpul alții în locul nostru? De la cine să înceapă schimbarea?!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre curățenie, citate despre zâmbet, citate despre timp, citate despre schimbare sau citate despre frumusețe
Pe pământ avem de toate
Timpul vieții ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Trăiesc unii din furt
Alți doar din ce au dat
Sunt săraci și bogați
Lași scuipă pe bravi
Voi ce-n lună zburați
Până la cer va urcați
Pe spinări de noi... sclavi.
REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune si mai rele,
bune - rele
Și închisori si libertate
Și am putea, și nu se poate
Și noroi și stelei
Voi ce-n lună plecați
Cu ale noastre izbânzi
Nu uitați ca aveți frați
Pe planetă flamanzi
Pâinea lor o mâncați
Printre stele zburând
Voi degeaba zburați
Când cei subdezvoltați
Se târăsc pe pământ
REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune si mai rele,
bune - rele
Și închisori si libertate
Și-a putea, și nu se poate
Și noroi si stele.
Lumea-i plina de răni
Și de doctori docenți
Și de măști și de vămi
Și de mari inocenți.
Fiindcă nașteți copii
Apărații luptând
Doborâți monștrii vii,
Ce în veac de vecii
......... pe pământ.
REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune si mai rele,
bune - rele
Și închisori si libertate
Și am putea, și nu se poate
Și noroi și stele
Între cei care trag
Și acei ce sunt trași,
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de pași.
Între ei sunt sudați,
Un strâmb ideal
Cum sunt bine legați
Condamnați un elan
REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune si mai rele,
bune - rele
Și închisori si libertate
Și am putea, și nu se poate
Și noroi și stele
Fii ai munci aveți
Nădușeala pe piept
Cum stă nurca
Pe-al madamelor piept.
Uni iau alți fac
Uni dorm alți sunt
Între înger si drac,
Trage omul sărac
Înhămat la pământ.
REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune si mai rele
bune - rele
Și închisori si libertate
Și am putea
Și nu se poate
Și ruina si cetate,
Genii mari si frunți tembele,
Vânt ce sta și vânt ce bate,
Și martiri dar și lichele,
Nedreptate și dreptate
Si-a putea și nu se poate
Și noroi și stele
cântec interpretat de Mircea Vintilă, muzica de Mircea Vintilă, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sacra banalitate
Ea și El
Sunt la fel,
Fiecare cuplu este sfânt,
Dar ca noi,
Ca noi doi,
Nu e, totuși, nimeni pe pământ.
Pe toate scenele din lume
Mereu, mereu același nume
Mereu, mereu, mereu aceiași doi,
Un El și-o Ea, aceeași dramă
Până ce ea devine mamă
Și-aceia doi suntem, suntem și noi.
În Biblie și Odiseea,
Mereu bărbatul și femeia
Într-o-ncleștare fără de sfârșit,
Cu sinucideri și speranțe,
Cu ministere de finanțe,
Impozit care trebuie plătit.
Și, Doamne, ce banalitate,
Le știm de la-nceput pe toate,
Toate iubirile se nasc și mor,
Și, totuși, eu cu nebunie
Mă dăruiesc cu totul ție
Iubindu-te-mpotriva tuturor.
De-ar fi ca șapte, opt planete
Aceeași dramă s-o repete
Eu piesa mea o joc pân-la final,
Mereu, mereu aceeași dramă
Ne înrobește și ne cheamă
Și te iubesc eroic de banal.
Din jugul meu cu două locuri
Aprind în toată lumea focuri
Și mâna stângă este facla mea,
Și din adresă în adresă,
Mereu, mereu aceeași piesă,
Dar eu ca-n Shakespeare te voi adora.
Mai vrem să mergem și-astă-seară
La drame ce ne-o comandară
Să fim actorii tragicului rol,
Un El și-o Ea de-a pururi fi-vor,
Jucăm, stimate dom' regizor,
Chiar dacă astăzi teatrul va fi gol.
V-ați plictisit, poftiți acasă,
Singurătatea-i mai frumoasă
Decât orice orgoliu omenesc
Și-ți spun, când nimeni nu mai este,
Originala mea poveste,
Ca la-nceputul lumii, te iubesc.
Jucăm în piesa ce consacră
Banalitatea cea mai sacră,
Banalitatea că mai suntem vii,
Și mai strigăm din șapte arte,
Strigăm de dincolo de moarte
Trăiască bucuria de-a iubi!
poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teatru
Suntem lumină din lumină
Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui, suntem copii Lui care greșim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie și nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos și adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan
Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne știm
Cu haina de pământ, de tină
Ca și copii noi mai greșim
Cu chipul Lui, față creștină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne știm
În viața ce-o avem puțină
Nevrednici pentru cer ne știm
Având însă la fel tulpină
Venim la El și ne smerim
Suntem lumină din Lumină
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre lut sau poezii despre frumusețe
LA MOARTEA FRATELUI MEU, IULIAN
Din lut făcuți suntem și-n lut plecăm,
Dar tot din lut, mereu la Cer visăm;
De ce suntem de Cer mereu străini,
De ce, de-aici, noi nu plecăm divini?
S-a spus că noi de Cer suntem iertați,
Că-n cruce-i suntem lui Iisus toți frați;
S-a spus că Înviere-i într-o zi,
Dar când va fi-nviere, când va fi?
Azi sufletul îmi este sfâșiat,
Că azi un frate-i este morții dat,
De vechiul Iuda-atât de nemilos
Ce l-a vândut și pe Iisus Hristos!
Tu, frate-al meu, plecat de pe pământ,
Vei fi în ceruri, cu Iisus, un sfânt,
Că-i ești prin Cruce, frate viu, mereu,
Soldat al țării și-al lui Dumnezeu!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre visare