Atingeți-vă clipa
trosnetul se aude și-un bolovan țărâna-n frunze-ndeasă
culmea dealului prin copaci cerul apasă
inima-mi bate și mă doare, urcușul frigului mă arde-n oase
pădurea încet primește urma mea ce trece
bat clopote-n urechile mele
o Doamne!
stau și strig la soare
nu-mi mărgini privirea, nu te duce-n orizontul rece
pun palma pe copacul înalt și frunzele lui freamătă
vorbesc între ele și spre pământ se-îndreaptă
plâng zborul lor, șoptesc că nu vor să fie moarte
nu vor să uite roșul ruginiu din ochii noștri
nu vor să fie noapte
printre crengi ne caută și printr-un ultim gând ne spun
ascultați copacul vieții, dorința lui din gând
căutați în albastru stelei, în cerul nopții vara
simțiți albul zilei, scânteia de lumină, fulgul iarna
simțiți în sunet glasul trecerii, uniți-vă cărarea
fiți unu-n altul vara și dăruiți iar viața
puneți-vă împreună trupul, inima și sufletul
fiți pe lume, prin iubire, gândul
atingeți-vă clipa și nu uitați că-i toamnă!
poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre noapte
- poezii despre gânduri
- poezii despre copaci
- poezii despre înălțime
- poezii despre zbor
- poezii despre vorbire
- poezii despre urechi
- poezii despre trup și suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Să iubim cerul! El, fie zi, fie noapte, este cel mai privit peisaj și admirat în toată splendoarea frumuseții lui, în tot cursul vieții. Cu el în priviri învățăm să mergem încă de la începutul copilăriei. Prin el învățăm să iubim și prin el ne devine nostalgică iubirea. În el ne regăsim liniștea și mulți libertatea. În el găsim inspirația și speranța. Prin el medităm la noi și la Dumnezeu. Spre el ne ridicăm din țărână capul și privirea. Dorim cu El, cu părere de rău în gând și suflet, să părăsim această lume.
Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate despre învățătură
- citate despre început
- citate despre viață
- citate despre superlative
- citate despre suflet
- citate despre religie
- citate despre peisaje
- citate despre noapte
December
un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roșu de struguri
amintiri strivesc buze din nopți de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribulește-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colț de umbră rătăcește tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge înghețată
toamna spre iarnă strigă cu vânt și zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenușiu pictează zarea
vara trecută amăgește încă destine
năuc aleargă visul prin mine și-mi spulberă speranța
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopțile curg încet în mine și rana vieți-mi suspină
un copac zgribulit îmi oprește privirea
fără pași pierduți îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile și durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colțul ierbii moare sub tristețea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăcește privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu bați în geamul din mine
te aștept în durere
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre toamnă, poezii despre durere, poezii despre amintiri, poezii despre alb, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre vânt sau poezii despre visare
O, vino vară!
În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Și amintirile apar
De tot ce a fost odata
O, vino vara, în suflet vino
Ca viața acum îmi trece
Deși e soare parcă totuși
În mine e înca rece.
Din vremuri toamna e stăpână
Și peste tot domnește
Cand vine iarna apar-dispar
Și parcă numai trece.
De-ar fi sa fie numai verde,
Și vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.
Cu zmei și cu culori cerești
Și glasuri de iubire
Și cu puteri împărătești
Ce vor urma sa fie.
Așa sunt eu când mgândesc
Și veselă și tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.
poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre verde, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre religie, poezii despre plâns, poezii despre mândrie sau poezii despre iubire
Copacul nimănui
În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.
Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, știi?
Simțea că vine iarna cu zâmbetul de ger
și suferea la gândul că, încă, e stingher.
Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost și... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalță spre lumină cu noi cu tot. Bizar!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre seară, poezii despre primăvară, poezii despre ploaie sau poezii despre nori
Ancorare
În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieții către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viața-n gânduri se împarte
Și lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.
În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple și de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit și gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Și cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spațiul se curbează în nămol
Și cerul se coboară pe pământ,
În gol.
În fiecare timp este-un alt drum
Prin spațiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvășește norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Și gândul se rodește prin cuvânt,
Ca focul care-și murmură tăciunii
Prin vatra care-și trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...
În fiecare om există-un ceas
De lume spațiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăiește-un ton
Pe-o strună cu fiori și labirinturi,
Un mit ce-și duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...
În fiecare viu trăiește-un mort,
Căci morții lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Și frunzele pădurii cenușii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.
Și suntem toți, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare și plecare...
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre timp sau poezii despre versuri
Copacul
Hipnotizat de-adânca și limpedea lumină
A bolților destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfarme zenitul, și,-nnebunit, să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.
Nici vălurile nopții, nici umeda perdea
De nouri nu-i gonește imagina senină;
De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,
Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea...
Dar când augusta toamnă din nou îl înfășoară
În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară
Sub casca lui de frunze un rod îmbelșugat,
Atunci, intrând în simpla, obșteasca armonie
Cu tot ce-l limitează și-l leagă împăcat,
În toamna lui, copacul se-nclină către glie.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune, poezii despre relaxare, poezii despre lumină, poezii despre limite, poezii despre imaginație, poezii despre frunze sau poezii despre crengi
Pasărea iubirii
ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
și ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai așteaptă-mă
dacă vei ști că am oprit în nopți șoapte
și încă vântul va bate în geamul tău
să știi că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ți vegheze visele nopții
dacă pădurea va așterne pașii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
și-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiți
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieții mele
plângând cu lacrimi de rouă
iar
când îți vor dispărea și ultimile gânduri
să nu regreți, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
și te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
și lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii
poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sculptură
Plecați! Lăsați-ne țara
Pădurea mi-a fost prima casă, sorții
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda țărână-a vieții
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânță
Acolo! văd răsăritul nostru și-apoi din el
o nouă existență
Acolo...
simt obida și-n ochi tristețea
simt trecutul sub umbre îngropat și viața
Acolo încet-n gând înșir pe prispa nopții
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul și cuvântul
Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a deslușit lumina și cerul după ploi
Acolo am simțit depărtarea
râul
drumul
căderea vulturului
curcubeul în mii de culori
Marea mi-a vrăjit mintea, sufletul, gândul
Acolo am primit primul sărut
văntul mi-a mângâiat fața
lumina ochilor tăi
Acolo! - albul tău l-am privit tresărind -
urma trupului tău din nisip, mi-a simțit apăsarea
zgomotul valului a desăvârșit tăcerea
scoica privirea, iar mintea și ochii tăi spre cer ațintiți
uimirea
Casa din câmpie mi-a fost fereală de ploi
de haite de fiare, de ger și de vânt
Acolo copacul cioplit și înfipt în pământ
mi-a fost blidul, cana
lavița, nuielele din salcie puse la împletit
fereastra mi-a fost capul iubitei, privind spre răsărit
valea și pârâul, trupul meu răsucit
mi-a fost...
cărarea săpată între noi și ei
între apus și nevoi
Acolo unde soarele bate-n porți dimineți
doar el ne îndemna
viață! bine te-am regăsit, ridicați-vă și vă treziți
Acolo-n pădure și-n câmpie noi am fost
pruncul născut, bătrânul în toiag aplecat
râul în vale printre pietre călcat
femeia tânără între picioare goale strângând
fierbințeala iubirii
găndurile nașterii
roșul din asfințit
cuibul păsării din malul opus
cuib de ape cateodată dus
am fost plecarea, reîntorcerea, greșeala
acum vrem să nu mai fim în vânt
hoților, plecați și lăsați-ne țara
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre vulturi, poezii despre păduri sau poezii despre naștere
EU, COPACUL...
Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Și mă credeam copacul cu trunchi și ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Și mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....
Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă și prinsă în hățiș
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiș...
Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Și-am picurat în zori cu rouă și cu șoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Și m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''
Și am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg și-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Și trec prin,, uși'' deschise... cu inima senină....
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre picioare sau poezii despre inimă
Iarnă-n buzunarul vieții
rece, albă, gheața răsucește viață, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agață cu-un braț, cerul
un petec de apă mai lucește
cuvântul, supărat și el, îngheață buze
literele se înghesuie în ele și cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârțâie și își șoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viață îl învelesc
timpul curge prea bătrân și greoi
cerul cenușiu a răcit și el
strănută cu lacrimi albe de gheață
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o țeavă
stau prea mulți la bloc
***
dimineața, supărată și ea, fumuri adună
cețurile se fugăresc prin văi
luna trece și repede o spărtură de nor
mi-o arată, mă gâdesc la soartă, încă sunt nevoi
***
degetele înghețate îmi sunt reci, trec prin oameni
înfrigurat găndurile-mi bat, cifre negre
tăcerea mea așteptă cuvinte, să-mi răspundă, tu ești?
disperat strig că bate vântul, acolo te aștept
să vii!
o mașină claxonează, mă feresc, mergeam pe stradă
în buzunar am adunat gânduri, drept cadouri
ploverul îmi spune că este prea vechi
sacoul este prea bătut, fereastră deschisă spre ploi
***
tu ai rămas însă în eul meu, în toamnă și-acum și-n iarnă
te port cu mine mereu
te-am construit în gând, drept eternă primăvară
primește acum un cadou
un mic gând de-al meu
buzunarul vieții, pentru tine, îl va păstra mereu
poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre tăcere, poezii despre supărare, poezii despre cuvinte sau poezii despre cadouri
Vara visului ars
Sub cerul de sânge, îl doare
tăcerea, ca într-un mormânt,
a visului care s-a frânt
în vara ce plânge și moare.
Copacul, puternic odată,
credința-n iubire-a pierdut
și simte un rece sărut
al toamnei ce i se arată.
Distrus de o vară fierbinte,
cu frunzele arse-n pârjol
și-n el doar cu sete și gol,
așteaptă un semn să-i alinte
durerea din suflet, și speră
ca trecerea-n alt anotimp
să-l facă să uite, în timp,
de vara ce-a pus frontieră
și-a ars, într-un mod nepermis,
credința-n iubire și vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut sau poezii despre sânge
Mereu același dar și altul
Rămân de strajă tinereții mele,
tot mai puțină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.
Am fost mereu același, dar și altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieții din înaltul
tăcerilor născute din mister.
Sunt și acum copacul fără nume,
uitat de toți la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toți copacii din pădure plâng.
Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.
De-acum lăsați topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi
cei doi copaci din rariștea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre tinerețe sau poezii despre stele
Dor de copacul meu...
Mă întorc mereu la tine,
Copacul meu plin de iubire
Îmi amintesc multe lângă tine
Și am un ocean de fericire.
Acum am stropi de ploaie pe față,
Dar zâmbetul mi se dezgheață,
Uitându-mă-n necunoscut
Și sunt cu tine de când m-am născut.
Tu ai raze de lumină
Lângă tine toți vor să vină
În umbră să te ascunzi
Urcând în el poți să te scufunzi.
Vântul bate frunzele-n noapte,
Iar gândul meu e cuprins de șoapte,
Stai sus și vezi văpăi stelare
Și inima mea vrea din nou să zboare.
Să zboare în țări fără nume,
Ca să gasesc o altă lume,
Să-mi treacă acest dor al meu,
Să nu mai fie legat de destinul tău.
poezie de Eugenia Calancea (19 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre vinovăție sau poezii despre ocean
Existăm, atât
o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind și-n flăcări mă dor
bețe de chibrit prinse-n iriși
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei și-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcălește-n suspine târzii
copacul există și își plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colț
umbra ta parcă doarme
brațul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină și lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citești plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieții, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineți de toamnă, vorbește
sunete răsucite-n povești
continui să dăruiești scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără pașii mei
liniștea fără existență, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exiști?
nu-mi ești oare închipuire
coșmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece și parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
și-n roșu de noapte
zdrențe de viață stau scrise cu raze de asfințit
o pagină de viață-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de ușă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost și sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopți degete pe strune de suflet
oțel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu și tu
că existăm, atât
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență sau poezii despre încălțăminte
Un eu, așteaptă
ning ruginii frunze-n inima mea
gându-mi rătăcește anotimpuri
în patru
hoinar sunt prin viață
secera lunii culege ultimele fragmente de toamnă
întunecată de rămășițe de nor
bătute de vânt
inima-m mai prinde un rest de raze de soare
seara friguroasă îmbrățișează câmpia
și ușor se lasă-n apus de întuneric
o alee de plopi conduce strada, spre case
cu coșuri de fum
în tindă se aude câinele cum latră
și-o fetiță se zgâiește cu degetul în nas
la poartă
căruța greoi se mișca-n lăsat de seară
scârțâind miroase a fân și-a câmpii
o lumină răzbate dintr-o fereastră spre stradă
ca un pustiu între copaci
un clopot bate toaca, iar sfinții pe pereți
zâmbesc, parcă șoptind, că o să vină iarna
târziu
un vreasc se frânge sub gheata mea
o albină, pe-n zid într-un con de lumină
s-a uscat și nu tresare
pe clape de noiembrie, luna târziu, apasă
pașii ce-mi curg, rătăcind
se aud sunete-n depărtare ca-n cețuri
și vreau să aud prin vântul vieții, a ta melodie
am în buzunar o cheie de inimă și-un mobil
și-n gând mă gândesc să-ți vorbesc
la colțul străzii, aștept seara în mine
cățelul se uită să-i arunc un pic de pâine
rebegit piciorele-i tremură, ca la un câine
lovesc o piatră cu bontul tocit
sus undeva, că nu o văd, croncăne o gaiță
strada încet a tăcut, vitrina din centru-i pustie
o ultimă mogâldeață grăbită traversează
strada
un mic felinar de viață, încă mai luminează
un eu, și-un câine rebegit
așteptând primăvara
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini
Na-ș vrea să stau nepăsător
Na-ș vrea să stau nepăsător
Să văd in jurul meu cum mor
Atâția oameni ce nu vor
Să iasă din păcat.
Ei se complac in acest fel
Și nu doresc schimbare-n ei
Nu cred că este ceva sfânt
Dincolo de a lor mormânt.
Și fac în viața tot ce vor
Sunt prinși în păcatele lor
Nu cred c-o șansa li sa dat
Să fie iertați de-a lor păcat.
Te rog acum pentru omenire
Trimitele Doamne trezire
Din cerul Tău cel minunat
Și scapa-i Doamne de păcat.
Îndreapta inimi noi spre Tine
În care Doamne fă trezire
Trezește de pe acest pământ
Să nu ajungă așa-n mormânt.
Să fie Doamne dezbrăcați
Cei cu păcate îmbrăcați
Să-i poți ierta prin mila Ta
Să vadă și ei Slava Ta.
Și să se poata bucura
Când la cer îi vei lua
Să vadă că după mormânt
Este viață-n cerul Sfant.
AMIN
poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre nuditate, poezii despre dorințe sau poezii despre bucurie
Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-și trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul ființei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce viețuiește
În sămânța roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Și zboară odată cu fluturii
Și cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze și flori
Cu fața către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui și verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Și ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul amețitor
Al vieții
Sunt un arc între Cer și Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viața, Iubirea, Speranța...
citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre flori, citate despre muzică, citate despre inimă, citate despre curcubeu, citate despre crengi, citate despre albastru sau citate despre zbor
Eternitate
Spre veșnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...
Îngeri în negru, să ne-nalțe, vin...
Parcă am și uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Așa a fost să fie!
Miroase ceru-a smirnă și a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieții istovit se-apleacă.
Maiieri se înălța spre ceruri parcă.
A milă-și plâng copacul (azi - o umbră)
Și alți copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veșnicii...
Alt drum copacul vieții-și va croi.
Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă și lumină,
Prin vrerea și prin facerea divină.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre îngeri
O, ce lume minunată
Văd copaci verzi... văd trandafiri roșii pe coline,
Îi văd înflorind... pentru mine și pentru tine
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Văd nori albi ca zăpada... cerul cu ochi de azur,
Zile-însorite... nopți fermecate-n moliciuni de velur
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Culorile curcubeului... pastelizează cerul pur,
Ele se regăsesc pe fețele... trecătorilor din jur.
Văd prietenii dându-și mâna... salutându-se firesc
Spunând în realitate... eu te iubesc.
Aud chiote de copii... îi văd cum cresc, cum trec pe stradă,
Ei vor ști mult mai multe decât... am să știu eu vreodată.
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Da, îmi spun în gând... o, ce lume minunată!
cântec interpretat de Louis Armstrong, muzica de Bob Thiele, George David Weiss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre roșu, poezii despre realitate, poezii despre promisiuni sau poezii despre prietenie
Viață
din cer coboară timpul
spre noi
trecutul face bagaje, uitând că-am-fost
eu nu las vremurile să mă ucidă
scriu gânduri în ele
pe cer, pe pământ și pe aripile păsării
dinspre apus
bate dinspre toamnă cu primăvară
nu uitarea bate și-aici
frunzele nu cad spre crengile copacilor, invers din ruginiu
cu albastru de cer colorat
lumea nu-i numai din otravă făcută
iar viața
nu-i povară decât pentru oamenii
...
iar iubirea nu-i frânghia cerului fără a-ți da osteneala
pentru ca să ajungi la ea!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre păsări