December
un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roșu de struguri
amintiri strivesc buze din nopți de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribulește-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colț de umbră rătăcește tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge înghețată
toamna spre iarnă strigă cu vânt și zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenușiu pictează zarea
vara trecută amăgește încă destine
năuc aleargă visul prin mine și-mi spulberă speranța
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopțile curg încet în mine și rana vieți-mi suspină
un copac zgribulit îmi oprește privirea
fără pași pierduți îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile și durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colțul ierbii moare sub tristețea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăcește privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu bați în geamul din mine
te aștept în durere
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre noapte
- poezii despre durere
- poezii despre amintiri
- poezii despre alb
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
Citate similare
Acolo
muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu știu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate și cânt apăsat, viața
strune fiindu-mi cârlionții tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniștită dimineață
singurătatea ierbii înalță tăcerea spre cer
capul tău întors îmi privește însă tristețea
ești dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viața ta trecător
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre creștere
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
Noiembrie
o ușă scârție timpul, spre vale încet suspină-n apă
o bufnitură
vântul aduce frânturi în ecouri, zarea tace
se întunecă-ncet, ușor ne-mbracă noaptea
speriat, un greiere a uitat să se stingă
aburul pământului se ridică, construiește un nor
prind în mine încă clipe târzii
toamna suspină, încă îmi întide o mână
e rece, e albă, e senină
frigul bate la ușă, mai întâi cu răcoare
o dungă de penumbră, tușează ochii tăi
strâng brusc mâna, cumpăna se sprijină-n fântână
pași repezi duc ulița în urechile noastre
încă nu-i noapte
ceva se rostogolește-n țărâna casei
lipit de pământ, trenul mă duce
un șuierat prelung prin vale obosește
trosenește un vreasc, de sus cad stele
se aude depărtarea cum coboară, dinspre cer
în noapte toamna
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre văi, poezii despre urechi, poezii despre uitare sau poezii despre trenuri
Gânduri ruginite
dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc cețuri
sărutul frunzei atinge pământul și geme
un ochi de apă privește luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul și totuși o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare și-și dorește iubire
focul urăște întunericul și-l alungă
roata grea a lumii răsucește pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
și-ncuie vara trecută
frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viață
târziu noaptea se sparge spre lumină
încă nu dormi și buzele îți cerșesc mai multă dăruire
înghesuit într-o ruptură de timp cârpită
mă străduiesc
să nu car bolovanii din mine, să curăț lumina de resturi de întuneric
încă aștept răstignirea
nu vreau să mă transform în praful ce vântul îl răsuceste-n iele de noapte
cuvântul strigă pe străzile vieții, coșuri cu fum nu mai există!
salvați suflete iubind, coșmarul nu se mai termină
un tramvai bolcăne pe șina veche și mă trezește
din lumea unui vis, a unei dimineți de toamnă
fără tine!
poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre somn, poezii despre frunze sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
September
spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roșu în obraji fierbinți
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecați voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită și străluciutoare
dansează în apus de roșu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipește speriat
o aripă zboară albind cerul
liniștea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază și mă înțeapă
cu gheță-n inimă
firul gândului din deștertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropește cu raze cerul
pământul plâge cu munții prin înalte cețuri
prin văi și-n cetăți mustește trecutul
vinul negru răscolește oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceața în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare și suspină prin umbre întunecate
de colțuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor și durere-n september
poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre înălțime, poezii despre zile, poezii despre zbor sau poezii despre vin
Întors în gânduri de iarnă
asfințitul pogoară-ncet în vale
un copac dezgolit încă mai suspină printr-o frunză
se aude susurul unei ape
un pleosc tulbură liniștea
e lacul, e unda ce mă răscolește
o potecă strecoară-n pădure drumul ei
pași și foșnet, crengi ce suspină
un alb fugărit de lumină îmi amăgește privirea
este ea, iubirea pierdută
sărut cerul și număr gânduri pe un nor
inima-mi bate-n clopot
biserica din trupul vieții mă logodește
cu tine, te caut
răsună glasuri, un cor de copii
afară este iarnă, bate vântul, ninge câte un fulg
amintirea ta din vară îmi mai stăruie în minte
vreau înapoi sărutul umed al buzelor încă
nedeschise
vreau să mă auzi, vreau să mă știi din nou
sunt aici
te țin imaginar de mână
port în suflet încă trupul tău
mă auzi?
nu mă lăsa să strig în noapte
unde ești, te vreau,
te vreau înapoi
poezie de Viorel Muha (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre trup și suflet, poezii despre religie, poezii despre păduri sau poezii despre numere
Am coborât pe strada din mine
am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu țipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieți, dorm vise-nvelite-n scoarță de toamnă
brazde pe chipul de mâine
aștern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăcește copacul pe-o umbră rămasă de ieri
brațul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ți fierbinți
o tâmplă-ți zvâcnește
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben și negru
o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieții a frânt-o și uitarea se așterne
o frântură de zâmbet din colțul buzelor, îți poartă sărutul
ochii-ți suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ți se frânge
o ramură a mai rămas, și-acum înfiptă-n inima din mine
de un cârlig am suspedat orașul, iar luminile lui râd cerului în nopți
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva țipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineață a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viață prea repede străine!
un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile și iubire
seara târziu scara lui vorbește cu șoapte
din amintire
o ceață se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinți de toamnă senine
poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre copilărie sau poezii despre zâmbet
Nu mă lăsa fără mine!
am lăsat un ceas să bată, secunda se scurge
ea urcă în sus, spre ne-viață
picături pe limbile pământului
de la răsărit spre apus, se revoltă
bat pământul cu pumnul-n cer și strig!
nicicând nu pleacă zburând în șir, cerul
plin de ne-albastru iar eu să mă număr în cuvine nespuse
nu strigați la mine, nu ești tu, norul din tine-ți-nghite
alei pline cu zile
aruncă-mi eul, te vreau nu mă plânge
arătă-mi colțul lumii, îmi strigă penița
pentru ca să am un sărut din viață de suflet
nu ninge cu mine-n suspine
atinge-mă cu iarba vieții
și nu uita!
nu mă săruta fără ca să exist pentru tine!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre revoltă sau poezii despre plâns
Existăm, atât
o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind și-n flăcări mă dor
bețe de chibrit prinse-n iriși
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei și-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcălește-n suspine târzii
copacul există și își plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colț
umbra ta parcă doarme
brațul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină și lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citești plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieții, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineți de toamnă, vorbește
sunete răsucite-n povești
continui să dăruiești scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără pașii mei
liniștea fără existență, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exiști?
nu-mi ești oare închipuire
coșmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece și parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
și-n roșu de noapte
zdrențe de viață stau scrise cu raze de asfințit
o pagină de viață-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de ușă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost și sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopți degete pe strune de suflet
oțel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu și tu
că existăm, atât
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre încălțăminte sau poezii despre vorbire
Fără pustiu în suflet
candelabrul lumii în ramuri se desfășoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braț pune sus colțul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi șoptește
că durerile lumii mele au încă putere
deșertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce și să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deșertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâșietoare
chiar dacă pe toți încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineților albe pline de alb
când în deșert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre deșert, poezii despre nisip sau poezii despre început
E-n doi December
culmi domoale în văi de amintiri și-n timpuri
săpate-n adânc de mine, fum spre cer încet ridică
zidul sufletului meu, umed de lacrimi
trist și-n rece alb și-n vânturi, strigă
ascult-mă!
te caut și ard în albastru tău și-n gânduri
ard în taciuni, ard în clipe și rup bucăți din viață
te caut în trecut, te caut în ghem trecut de ață
ard pe cer, ca stea ce-n jos privește printre nouri
ard ascuns în amintiri, ard în grele doruri
ascultă-mi te rog, inima cum strigă
tu cer!
nu pune să bată niciodată vântul, ca să spulbere
amintirea mea și gândul nimănui
nu arunca privirea, nici trecutul, nici cuvăntul
lasă-le-ncetate, lasă-le-ntre noi
iar voi!
aburi de cețuri, nu lipiți lutul greu de pașii mei
iar tu december, să știi, mă bucur
ca ai venit prin ziua cea din-tâi
aștept tu stea, nestemată-n fulg de nea bătută
să vii încet din cer, albastră-albă și te rog
să fii cu mine blândă
încet să cazi și să oftezi văzduhuri
să-mi spui din drumul tău, povești din începuturi
căci pentru tine astăzi, este zi de doi
iar eu mereu te văd prin gânduri
și-o viața ce-ași dori, să fie întrupată n noi
vino încet și poposește pe-a mea frunte
acolo mă doare și mă alină prin cuvinte
pentru că eu, mereu
te văd, spic galben de grâu rătăcit și îndoit
te văd-n pâinea de pe masă și-n gust mereu te simt
te văd-n macul petală ce-mi zvâcnește-n roșu tâmplă
în muntele în fața căruia, cerul abătut se-avantă
te văd în mine, în multe primăveri dorite
în turn de nea-n december și-n iernile trecute
te văd...
când răscolesc printre amintiri, tu rătăcită-n gânduri
atunci când chipul tău, alb, străin și singur
eu l-am găsit, find suflet, departe printre grinduri
acum de vrei, doresc sigur să știi, că astăzi
pentru tine, după zi de-ntâi nu am uitat să știi
că este ziuă de December, pentru tine doi
și urmează doresc să știi, și-o zi de trei
...
poezie de Viorel Muha (decembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe
Nemurire
Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieții.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.
Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viața mie îmi duce puterea
și simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlinește.
Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
și mă prăbușește.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irișii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălțimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm mușcătura buzei sărate
și împărțim, printre încleștatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.
poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre mâini, poezii despre fericire, poezii despre crengi sau poezii despre copaci
Tăcere
am strâns gheața de pe chipul iernii
și-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopții cum mă strânge
în clește, încă o zi
încă un ieri
o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură așchii, prea subțiri
ca trupul să-mi mai poată simți
amintirea îngropată în zidul tăcerii
privesc cum cad secundele și pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheț
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu
poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre iarnă, poezii despre prezent, poezii despre pictură sau poezii despre nori
Privește și ascultă, iubito!
Privește, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se așterne-n fundal,
Un moș rebegit pândește prin geam.
Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup și-n suflet mi-e rece,
Se-așterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici pași de nepoți nu pot să-l străbată.
Privește, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniți de departe!
O lume de gheață se-așterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoșii m-așteaptă.
Mă strigă în noapte frații din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.
Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfabetul timpului din urmă
ascult ciocane și voci de lumi
cum bat în grinzi de fier răstignit
roțile trenului nu se mai aud
în pleoape somnul meu nu mai există
vaporul greoi al vieții se desparte de chei
rămân părăsit
sus pasărea argintie poate este cu tine
iar albul trecerii lasă în urmă, amară lumină
timpane aud colțul casei
atunci eram poate doar un joc
astăzi mă scormonesc și mă lovesc
amintiri împletite în destin
o stradă răsucită în mine îmi arată gânduri
cu oglinzi a unei case de suflet fără ferestre
umbra rămasă în urma clipei
strigă după mine...
hei tu străineee!
ai uitat chibritul cu flacăra încă neaprinsă
a iubirii,
Doamne...
cât de mult vreau să-mi fii cupă!
să beau cu tine aroma deșteptării
speranță din ochi spre cer să-arunc
să vad din nori că plouă țipând fericirea-n cuvinte
părul tău ud să-l simt cum răsare din apus în roșu
și-n fire plăpânde de iubire lin să cobor
te rog încercă și urcă pe scara sufletului meu
prin pași de regină
a timpului mână vreau să-ți fiu
plecat arzând în jăratec scară să-ți fiu
privește-mi inima mea roșie
capul spre cer întoarce, te rog
acolo sunt, sus, o mică stea
ascultă umbra păsării ce mă întunecă
în tăceri de noapte
sunt aripi ce uită să doarmă
te rog să-mi fii gând în sigurătate
ramură de codru-n adolescența mea
de mult plecată
umbra colțului de ramă pe un perete alb
șoptind tăceri
te-acult de sus și parcă o mână strânsă simt
iar ochii mei în cărarea ta de destin suspină
trecutul merge străin pe strada vietâții mele
iar tu nu mai vrei să fii pe acel hotar de timp cu mine
te caut cu ghiarele durerii, pământul mă-n-spăimântă
omor sinucigașul din mine pe altarul cenușii stinse, răstignidu-l
pentru ca flacăra vieții să nu mi se stingă
spun cerului, zidului timpului și nevăzutului nerostit...
sunt flacără vie, ascultă!
așteaptă-mă o să-mă-ntorc
prin alfabetul invers din timpul cel din urmă
în altă ordine de lumi
atunci pentru tine voi împrăștia primăveri în lanuri și maci
pe străzi pustii de noapte, lumină
îți voi striga numele prin ferestre, să răzbată-n somnul tău
și-n gândul visului de noapte
voi așterne litere pictate în imagini
iar în calea gândului tău voi pune vise flori
și-n zi de sabat îți voi dăruii elixirul nemuririi veții
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre păsări sau poezii despre foc
Te rog, nu mă uita!
mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranța unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiți, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să știi!
îți promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!
iau din mine și vreau să-ți dăruiesc
totul, adunat în clipa din existența mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să știi!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de neființa mea
te rog,
nu mă uita!
arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrențuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aștept să te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus și el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă și de iarnă, putrezite,
aduți aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, și exiști cu adevărat
oare m-am înșelat?
sau
ești în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite și apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenușa rispită?
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge
Toamnă-n apus
sunetul soarelui se aude-n liniști de seară
zările se topesc în ușor abur
copacii dezbrăcați sunt nuduri de fum
plete de soare șoptesc târziu
raze ruginii le însoțesc
lemnul trosnește de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalță
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
șoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri și suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorința-n seri târzii tresare
ruginește pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriașe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul și-n cânt, ele dansează
ciorchini de struguri calcă, fericite
note albe de vals, frunze magice cad
răsărit de toamnă, este încă cald
versuri de sus, cerul ne trimite
fiori simt spre seară
sunete de speranță mă încălzesc, în noapte
adorm visăndu-te când începe, alt răsărit târziu
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre seară, poezii despre nuditate, poezii despre lemn, poezii despre dans sau poezii despre virginitate
Raze de speranță
Raze de speranță
O boare caldă a dimineții
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar și dispar în tăcere
toamna deschide porțile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una și înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieții
cu clipe sfinte luminând
peste tristeți
printre frunze reci,
raze de speranță adie...
poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Descântec
În nopți de primăvară gândește-te la mine
și-n nopțile de vară gândește-te la mine,
în nopțile de toamnă gândește-te la mine
și-n nopțile de iarnă gândește-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, -
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.
Ci ziua să mă uiți te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum și vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ți fie altcuiva prinos,
dar noaptea - numai mie credincios.
În șuierul sirenelor citește
și-n vântul ce lovește-n nori hoțește
cum ard, căzut în al urgiei clește,
să știu că steaua încă nu-mi pălește,
că undeva, cu fruntea între dește,
o fată, așteptându-mă, tânjește.
Te rog - vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăvește-n geam sulcine,
când visul calea somnului aține,
în nopți de primăvară gândește-te la mine
și-n nopțile de vară gândește-te la mine,
în nopțile de toamnă gândește-te la mine
și-n nopțile de iarnă gândește-te la mine...
poezie de Evgheni Evtușenko
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre vestimentație sau poezii despre stânci
Din Toamnă
cad castanele și butucesc pământul
sunetul unei păsări mărginește orizontul
în ecou prin văi de munți îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul
strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
și-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit și-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul și strig: privește!
acolo sus, e-o stea, care mă-așteaptă-n cerul nopții
și-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, șoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viața
și totuși ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă și ceață
domol din vale vine carul, osiile scârțaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coș în colț de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toții, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriașa expoziție tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre portrete
Arderea iubirii
cu un cerc, începutul și-a făcut loc
mirosea a mine și tine, în jungla părjolită de stele
bulgărele de foc s-a desprins de miezul fierbinte
am simțit în răscolirea mea de timp un imbold
să răsar până dincolo de ale tale inele
ea a ramas însă tot albastră
lutul din mine astăzi mai păstrează urme de foc
încleștat încă în iubire adâcul ei încă mă arde
am clipa în palmă
și suflu a zbor spre ceea care doresc să fie eu
am bătut cu ciocanul trupului un poem
din care am dorit sa iasă o stea, o ea, un el
zadarnică zbaterea
pomul a ramas fără roade
noaptea strig întunericuri, singur față de lumină
rătăcit
golesc ochiul de imagine și aștept
apa izvorului să stingă cenușa caldă din mine
am rămas încolăcit ca o liană
trupul mi-a rămas vrăjit
geneza spiralei nu s-a întregit
curg însă inainte spre frunți care mă vor
rasuflarea îmi este fierbinte și șoptită
durerea vrerii mele se revoltă și nu vrea să aștept
cățărată de un fir de iarbă strigă și-mi spune
privește omule spre asfințit, că vei vedea un nou răsărit
poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie