Sconcsul şi Floarea... (fabulă)

Într-o zi, într-o pădure
nu ştiu unde exact anume,
ca din întamplare
sconcsul calcă pe o floare.
Sar atunci toţi vecinii:
Ursul din nordul pădurii
vine în viteză mare
călcând totul în picioare!
Puii şi consoarta lui
alergând tot mai tehui
neştiind exact ce vor
spunând doar: mor-mor, mor-mor!
Iar din stânga de-undeva
poate chiar din Turcia
vine lupul hrăpăreţ
jigărit, slab, dar isteţ
a simţit cu nasu-i fin
că e vorba de festin.
Dar nici corbii mai prejos
zbor pe sus, mai merg pe jos,
ştiind că de au rabdare
nu o pun ei de-o frigare
un oscior, doua vezi bine
slava Domnului, rămane!
din vest de pe undeva
se aude fanfara!
Şapte mii de piţigoi
mici, zglobii, slabi, dar vioi
care dacă vin spre tine
sigur nu-ţi va fi de bine!
Cerbul şi cu ciuta lui
vin din dreapta de Vaslui
chiar de este erbivor
nu m-aş lua de el segnor!
Chiar din mijlocul padurii
dintre zmeura, fragi şi mure
se ivesc vreo zece sconcsi
înarmaţi, periculoşi,
stând pe poziţie
pentru o... coaliţie!

Morala:
sconcs de-ai fi nu-ţi mai da aere
când câstigi la loto!
Toţi îţi caută motive
ca să-ţi umfle potul!

fabulă de Vasile Paul Maxim (2010)
Adăugat de Vasile Paul Maxim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă deosebită

Toată lumea ne-a cerut să nu mergem în zona răutăţii,
Deşi toţi se mişcau acolo cu tăria de a răbda răutăţi ce te consumă.
Acum parcă se spune să nu vi în zona bună,
Acolo unde totul lucrează pentru tine cu tot atacul din rău.

Aşa de mult ai rămas în încet încât nu mai vezi nici o picătură de bine,
Iar mica ta răutate pare bunătate de nota zece.
Şi a primi un bine e un bine... deşi te sperie lipsa lui de umbră,
Deşi te sperie frumuseţia fără glamur şi plină de linişte.

Ai gustat din zona ta şi pare că doar gustul acesta există.
Dar gustă şi din zona de dincolo... şi nu prin oameni de aici.
Nu merge în zona de bine dacă nu vrei... nimeni nu cere asta.
Dar probează bunătatea nu numai o zi... şi nu de la cei ce se dau buni.

Ci chiar de la Izvorul ce a ajuns şi la uşa ta.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să faci ceva, înseamnă că îţi mai lipseşte ceva, dar ce anume îi lipseşte lui Dumnezeu, ce anume îi lipseşte aceluia ce e deja totul din întreg? Îi lipseşte lui vreo parte ca să facă vreo parte? Vorbeşte de "utilitatea" facerii ca şi cum ar fi vreo virtute şi nu cea mai cruntă deşertăciune? Când afirmi asta nici măcar nu bănui că îi condamni la suferinţă pe cei care sunt paralizaţi sau bolnavi, oare realizezi că exact asta era ideologia fascistă? Dumnezeul minţii este "a şti" şi Sfântul ei duh este "A face", dar te poţi face pe tine? Sau tu trebuie să exişti mai întâi ca apoi să faci? Află de ce exişti tu şi apoi vei vedea că întotdeauna şi fără nici o excepţie făcătorul nu-i decât o făcătură. Pentru că atâta timp cât nu realizezi că te afli într-un vis fals numit veghe, ego-ul tău îl va trimite pe Dumnezeu în concediu şi vei face tu lumea. Dar imediat ce vezi că facerea din visul din noapte este EXACTĂ cu facerea din visul din zi le vei da pe amândouă deşertăciunii în plata Domnului!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul cu crin

Se odihneşte subt prunii bisericii, adulmecă
arhaicul vânt. O fată i-a pus ieri in braţe un crin.
Va mai trece printr-o mie de sate.
I se va-ntinde prescură, pe drumuri stropite cu vin.

Bolnavii de oase din cele o mie de sate
în cale-i s-aştern. El îi calcă de rău. Şi de bine
el joacă, vorbe uitate spunând lângă umerii lor.
Spre seară boala iese din casă, din gând şi din vine.

Are-un mers larg, când purcede, ca de-mpărat.
Chihlibar - miez galben - poartă subt fruntea-n apus.
Cu mânile - în stânga şi-n dreapta - pare că veşnic
şi-ar împărţi pădurile, ce le are în ţara de sus.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NIHIL SINE DEO ?

Sunt doar unTaur, dar n-am fost viţel
şi nu m-a născut Vaca, nici Madona.
Madona nu-i o Oaie, nici eu Miel,
ba, chiar mi-aduc cu oamenii niţel
pe soră-mea o cheamă Anemona,
să fie oare de-a lui Luchian?!
Nu cred, că nu suntem din Botoşani,
aşa cum Sfântul nostru, cel mai cel,
nu este chiar de loc din Timişoara,
e din Dobreşti, ce Bara-Bara-Bara,
că doar n-om fi cu toţi din Bucureşti,
să prindem funcţii cu venituri grase,
sunt ca un melc, nu-mi treb'e şapte case
şi nici terenuri, nici ferme de pui,
eu sunt modest, ce ferma calului!
De Valul lui Traian, am cam scăpat,
vin alte catastrofe la palat,
să măture ciclonic ce-a rămas...
Tu ce faci, iar bagi degetul în nas?
Te uiţi cu-n ochi şi eşti într-o ureche,
ai ochelari de cal, căluş în gură,
de ce nu ieşi s-aştepţi la cotitură?
Întreb retoric, nu vreau un răspuns,
că cei de sus, se-nchină şi mai sus,
şi ne-aşezăm supus peste supus,
sperând s-ajungem până la Iisus...
Şi sigur vom ajunge, da-n sicriu,
şi ştiu prea bine, că degeaba scriu,
mai ştiu că dacă n-ai încă doi ani,
nu trebuie să-ţi dea guvernul bani,
eşti un mucos, care te pişi pe tine,
peste doi ani, o să trăieşti mai bine,
bine'nţeles, de n-ajungi la spital,
acolo e cel mai sordid local,
ţi-e frică să te mai îmbolnăveşti,
vitezele salvării-s ca de dric,
şi-i o minune dacă mai trăieşti,
când dă cafeaua-n foc, peste ibric,
şi fac friptură din copilul mic,
când acul de seringă-i singular,
când stetoscopul este secular,
când medicii învaţă la fe-fe,
şi fac sterilizarea-n nes-cafe,
când omul este animal de turmă,
când viaţa lui, cu zile i se curmă...
Cu-n secol cred că am rămas în urmă!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!

Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare  î
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!
Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă ucenicului (2)

Şi te crezi tu ca ştii mai bine,
Un adevăr ce nu îl vezi...
Citind din cărţi şi pe reţele
Un adevăr ce nu-ntrevezi.

Şi te crezi mare mentor... Doamne!
E plină uliţa de proşti...!
Să-mi dai tu lecţiile-n parte,
Când nici pe sine nu-l cunoşti!

Şi ai idei fixe... ''bătrâne'',
Şi teorii varză în cap...
Te-ai rătăcit chiar şi de tine
Nici penele nu-ţi mai încap!

Refuzi să te smereşti la lume...
Smerit nu eşti la Dumnezeu,
Atunci când nu creezi un bine,
Care să dăinuie mereu!

Ia mai priveşte în oglindă!
Ia vezi-te aşa cum eşti...
Ieşi din mocirla folosită,
Şi fii curat, să înfloreşti!

Mai lasă standardele acasă!
Mai vezi ce laşi în urma ta...
Doar roadele ne sunt Mireasă,
Dar tu nu ai să intri-n Ea!

Renunţă să mai crezi ce vrei!
Mândria ştie să doboare!
Iubeşte sincer şi pe lei...
Şi-n suflet îţi va răsări o floare!

Nu pot iubi mândria ta!
Eşti un cules din întuneric...
Şi nu vrei să te rupi de ea
Şi să-ţi înfrângi spirit coleric!

Şi aş mai scrie despre tine...
În tine mulţi se regăsesc...!
Problema e... le e ruşine!
Şi de ruşine împietresc!

Revino iar la ascultare!
Revino bun şi mai curat...
Şi-atunci îţi afli o chemare,
De care sigur ai uitat!!!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţul focului

Ai simţul focului în tine
Şi calci pe scrumul dintre noi
Mai rar, dar tot cu paşii goi
Şi să m-aprinzi mai rar îţi vine,
Mai rar mai suntem amândoi!

Mai sunt un muc de lumânare,
M-aprinzi decât la sărbători
Şi-apoi mă stingi de mii de ori
Să nu-ţi văd goalele picioare,
Desculţa mea, plecând în zori.

Ce ţi-o fi ars de-ai mai venit
Să mai aprinzi ceva din mine?
Ai simţul focului în tine
Şi-ai vrea să ard la infinit,
Mai rar adică şi mai bine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (10 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest – în realitate este adevărat exact opusul. De fapt, din vest vin lucruri realmente malefice... Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia. Fiindcă va prăbuşi mai întâi familia. Aceasta este rădăcina.

Gabriele Kuby în interviu (noiembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar Te naşti

Şi iar Te naşti, din nou, Isuse
şi iarăşi vii ca alte dăţi
în lumea urii neapuse
cărarea păcii s-o arăţi.
Spre-a Tale zări de pace pline
pe-ai urii fii îi vei chema,
dar vai, îndemnul spre mai bine
aşa de greu îl vor urma.
Din slava dragostei nespuse
cobori în lumea Ta să-i iei,
cu drag îi chemi spre ea, Isuse,
dar ei se sfâşie-ntre ei.
O, Doamne lumea-i astăzi plină
de patimi şi de farisei
mai vine şi mai stă-ntre ei!
Mai vii, chiar dacă sfântu-Ţi Nume
din nou un an îl vor huli...
-Ce dragoste Te-aduce-n lume
cu ce putere-o poţi iubi!
Cobori la ei şi-i chemi la Tine
cu milă-i chemi, de ei Ţi-e dor
-O, dac-ar şti ei Cine vine
Şi Cine-aşteaptă-n uşa lor!...
Dar vii căci dintre ei Isuse
câţiva primi-vor scumpu-Ţi Har
în taina inimii supuse...
Şi pentru ei, cu drag vii iar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem (2) şi mai absurd

... sar sandale sar pe dale
încărcate osanale
cu un tip ce-ar vrea s-asculte
melodii da nu prea multe
*
... stânga dreapta îşi invită
hai şi tu chiar de eşti vită
sări şi lasă osanale
dă şi dă dă din pedale
*
... lipăind se iau de mână
cele două ce hapsână
e sandala stângă-agale
calcă strâmb vorbe orale
*
... gata nu se mai aude
merg prin ploaie merg sunt ude
pleoscăind o iau la vale
şi se-aud din cor urale
*
... sar sandale sar pe dale
răsunând a osanale!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul vor fi oameni care te vor critica. Tot timpul vor fi oameni alături de tine pentru a te susţine. Oamenii care te vor critica vor răsări ca buruienile după ploaie şi vor încerca să te tragă în jos înapoi lângă ei. De ce? Pentru că dacă ei nu vor mai mult de atât vor să facă ca nici tu să nu vrei(s-ar simţi Ei prost dacă ai fi tu mai special). Cel mai interesant e că aceşti critici se găsesc cel mai adesea printre persoanele apropiate ţie. Vor apela la şantaj emoţional: îţi sună cunoscută replica "Tu nu mai ieşi/ai timp de Noi niciodată!"? sau "Te-ai schimbat. Acum ai aere!"?. Apoi te vor exclude din cercul lor încet şi sigur. Exact! Hai, simte-te vinovat şi întoarce-te la acel trecut de care ai vrut să scapi. Nu prea vrei, nu? Atunci îndepărtează-te uşor şi constant şi adună-ţi în jurul tău oameni cu aceleaşi idei ca şi tine. îţi va fi mult mai uşor pe parcurs chiar dacă la început va fi mai greu să-i găseşti. Nu te speria, e ceva normal. Fii mândru de tine că eşti aşa! Mai devreme sau mai târziu rezultatele tale vor apărea. Nimic nu e în zadar. Mie îmi place să spun că la început ei toţi te arată cu degetul dar, va veni un moment în care tu vei îndrepta un SINGUR deget spre ei înapoi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Bine e să ai prieteni,
Dar din cei adevăraţi,
Ca şi-n codrul cel cu cetini
Unde pomi toţi sunt fraţi.
Să-i păstrezi mereu alături,
Vântul să nu-i plece jos
Ca pe pomi din pădure
După un vânt vijelios.
Trec ani şi ei se schimbă
Ca şi pomi scorojiţi
Poate mulţi cad din picioare
Ca şi pomi îmbătrâniţi
Tu să nu îi dai uitări
Chiar de au căzut la vale
Uită-te, porneşte îndată!
Să-i mai vezi poate odată
Pe calea cea lunecoasă
Aşezaţi sub iarba deasă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modul imperativ al lui Bruno Alves către donzela Elisea

.. nu face asta,
mai bine să îţi păstrezi starea ta de cool rolling cigaretts,
niciodată plânsă, nici devorându-i pe alţii,
nu mă pune să construiesc o alta
din răchită, papură şi pene de păsări mici
pentru că asta voi face dacă rochia ta va refuza să râdă la mine,
vezi tu bărbatul munceşte să construiască o casă,
femeia munceşte să o ţină curată, la fel ca şi în dragoste,
nu face asta, te vor arăta cu degetul arătător,
şi eu voi construi o alta din nori roz,
din găleata de tablă a fântânii,
din cojile roşii ale ouălelor de Paşte,
să îţi pară rău apoi asta chiar ar fi păcat,
eu mereu în viaţă mă orientam să nu mă pierd
după turlele bisericilor, chipul şi glasul tău
voi putea face alta să ştii, din mure,
din alintările unei fete mici, din condens
nu poate la fel de frumoasă dar ea nu va face niciodată asta,
eu mereu îţi vorbesc frumos chiar şi acum,
acum stai tolănită în pielea ta alb-albastră
şi gândeşte-te bine ce vrei.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!