Povaţă ucenicului (2)

Şi te crezi tu ca ştii mai bine,
Un adevăr ce nu îl vezi...
Citind din cărţi şi pe reţele
Un adevăr ce nu-ntrevezi.

Şi te crezi mare mentor... Doamne!
E plină uliţa de proşti...!
Să-mi dai tu lecţiile-n parte,
Când nici pe sine nu-l cunoşti!

Şi ai idei fixe... ''bătrâne'',
Şi teorii varză în cap...
Te-ai rătăcit chiar şi de tine
Nici penele nu-ţi mai încap!

Refuzi să te smereşti la lume...
Smerit nu eşti la Dumnezeu,
Atunci când nu creezi un bine,
Care să dăinuie mereu!

Ia mai priveşte în oglindă!
Ia vezi-te aşa cum eşti...
Ieşi din mocirla folosită,
Şi fii curat, să înfloreşti!

Mai lasă standardele acasă!
Mai vezi ce laşi în urma ta...
Doar roadele ne sunt Mireasă,
Dar tu nu ai să intri-n Ea!

Renunţă să mai crezi ce vrei!
Mândria ştie să doboare!
Iubeşte sincer şi pe lei...
Şi-n suflet îţi va răsări o floare!

Nu pot iubi mândria ta!
Eşti un cules din întuneric...
Şi nu vrei să te rupi de ea
Şi să-ţi înfrângi spirit coleric!

Şi aş mai scrie despre tine...
În tine mulţi se regăsesc...!
Problema e... le e ruşine!
Şi de ruşine împietresc!

Revino iar la ascultare!
Revino bun şi mai curat...
Şi-atunci îţi afli o chemare,
De care sigur ai uitat!!!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai accepta standardele şi dorinţele altora pentru tine. Nimeni nu ştie mai bine decât tine ce te face fericit. Simte-te liber să îţi doreşti fericirea. Dacă simţi că te-ai sacrificat, că ai făcut compromisuri pentru ceva, să ştii că o să "scoţi ochii" celui care te-a pus să te sacrifici şi o să apară conflicte, mai devreme sau mai târziu. De fiecare dată când vrei să faci pe plac altora în detrimentul tău, îţi scade cu puţin stima de sine şi puterea interioară. De fiecare dată când tinzi spre standardele puse de alţii în viaţa ta, îţi scade respectul de sine pentru că tu consideri că standardele tale nu sunt importante, ci doar ale altora. Află în ce crezi tu cu adevărat, ce este important pentru tine, ce te face pe tine fericit şi începe să îţi creezi propriile standarde.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă încetezi să te mai crezi aşa important, îţi rezolvi instant o căruţă de probleme. Pentru că te crezi important, crezi că celorlalţi le pasă foarte mult de tine. De cine eşti, de cum arăţi, de ce ai acasă, cu cine îţi petreci timpul, cum îţi câştigi banii. De aceea, investeşti o tonă de energie în aceste lucruri exterioare şi superficiale, ca să îţi păstrezi iluzia importantă. În afară de maică-ta, nimănui nu-i pasă de tine şi când e vremea deciziei finale, vei vedea că în afară de 2-3 oameni din viaţa ta care chiar contează, de obicei prietenii ăia care nu ştii nici tu ce ai făcut ca să îi meriţi, nimeni nu va face sacrificii pentru tine. Încearcă să ieşi din tipare în familia ta, şi ai să vezi câtă iubire necondiţionată au pentru tine cei cu acelaşi sânge cu tine. Încearcă să îţi alegi propriul drum, să urmezi propria viziune, care nu serveşte interesele familiei tale, şi vei şti tot ce e de ştiut despre cât de important şi iubit eşti.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aş permite. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar eşti liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit.
Stela: Şi eu ce să înţeleg de aici?
Lucian: Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, eşti îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei mai mulţi bani? Îţi doreşti relaţii mai bune cu cei din jur? Te uiţi cu admiraţie la cei care reuşesc să comunice foarte simplu şi eficient sau să îşi creeze foarte uşor relaţii cu necunoscuţi? Vrei să fii mai sănătos şi să ai alături oameni care să te inspire sau să te încurajeze? Toate se reduc la cine eşti tu! La ce înseamnă normalitatea pentru tine. Iar un prim pas ca să îţi dai seama din ce poziţie pleci este să te uiţi la oamenii alături de care petreci cel mai mult timp din viaţă în momentul ăsta. Direct şi indirect, calitatea oamenilor care ne sunt aproape, ne influenţează. Aşa că hotărăşte-te ce vrei, începe prin a lucra la tine şi fii foarte atent la oamenii din jurul tău. Îţi pot accelera sau îţi pot frâna evoluţia mai mult decât crezi. Iar asta tot de tine depinde! Succesul înseamnă prieteni mai deştepţi decât tine.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ceea ce faci, nu eşti numai "ceea ce mănânci". Eşti ceea ce gândeşti, ceea ce simţi. Eşti ceea ce gândeşti despre tine tu, nu eşti numai ceea ce gândesc alţii despre tine. Pentru că le poţi manipula percepţiile. Nu eşti nici măcar ceea ce ascund că gândesc alţii despre tine. Pentru că ei pot ascunde admiraţie sau invidie. Eşti gândurile tale ascunse despre lucruri, despre oameni, despre tine. Eşti în cele mai ascunse rugăciuni, pe care îţi e teamă să le mărturiseşti. Poate, îţi e teamă de judecata altora sau îţi e ruşine de tine însuţi. Altfel, nu ai mai avea niciun gând nerostit. Eşti ceea ce laşi în urma ta.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înţeleg, Luci... De ce şi eu...? Adică... Şi pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt şi eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba şi despre mine, pentru că sunt şi eu implicată. Poate că de asta te-am şi urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înţeleg... Şi încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu eşti ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Eşti cu totul altfel. Diferită. Total. Eşti deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să ştiu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Şi încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu ştii?! Nu-ţi dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, eşti psiholog şi psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înţelegi. Ar trebui să ştii sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu ştiu. Şi aş vrea să ştiu.
Lucian: Deci, nu ştii... Atunci, gândeşte-te mai bine! Încearcă să-ţi dai seama! Ghiceşte! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnişoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu ştiu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruţi, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ţi închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ţi-ar plăcea.
Lia: Ştiu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ţi explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ţi spun că... Să nu cumva să-ţi închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tine Doamne...

Eşti tot ce am, la Tine Doamne
toate ideile adun, să înţeleg viaţă şi moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le ştie el pe toate;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
lacrimi în glob colecţionez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez... se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez...
eşti tot ce am, la Tine Doamne
ridic şi frământări şi basme,
când mierea este o amară şi focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalţi mai sus de brazii din Carpaţi;
şi cald are să-mi fie... peste lacrimi uscate
aşez o poezie şi picturi abstracte;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
îmi văd Sfârşitul şi Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăţi o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare...
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine Doamne poposesc;
eşti tot ce am, ce am primit...
un plus şi minus Infinit,
un Început şi un Sfârşit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără oprire...!

Când sufletul îţi plânge, bag de seamă,
Că nimeni şi nimic nu-ţi este bun...
Trăieşti anxietate şi în teamă
Şi pe alocuri te crezi chiar şi nebun...!

Când zâmbetul nu se mai naşte pe-a ta faţă...
În inimă ai cioburi şi eşti frânt!
Iar viaţa ta, subţire ca o aţă,
Simţi că este ca o frunză-n vânt...

Şi în final, totul e despre iubire...
Nu te numeşti om de nu iubeşti!
Rămâi praf, nisip şi amintire
De nu ai depăşit ceea ce eşti!

Şi sunt îndrăgostită şi mă doare...
Când dragostea ce-o am nu îmi răspunde,
Când eu o strig, dar a mea chemare
În a sa inimă nu îi pătrunde...

Aş vrea să fiu iubită cât iubesc...!
Aşa eu definesc o fericire,
Pe care tot visez s-o întâlnesc...
Şi doar aşa e viaţă cu împlinire!...

Şi sunt evoluată întru toate...!
Şi mult crescută în toleranţă şi iubire,
Aş vrea să vezi şi tu asta, poate...
Şi-atunci mă vei iubi fără oprire...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A crede că Dumnezeu are o minte şi mai ales una atotştiutoare înseamnă a-L schilodi, a-L reduce la un gând limitat. Iată de ce nu-l poţi găsi/recunoaşte pe Dumnezeu, crezi că e un gând şi îl cauţi în gândire: "Mă, care dintre voi sunteţi Dumnezeu, ia ieşi la interval? Că mintea mea mai măreaţă decât tine vrea să te controleze niţel!" Nu realizezi că orice gând, imagine, experienţă care o ai despre "Dumnezeu" e doar CHIP CIOPLIT! Iată de ce nu-L recunoşti pe Dumnezeu, pentru că Îl cauţi chiar cu mintea care te desparte de EL! Scufundă-te în Tăcere şi renunţă la gând, caută-l astfel pe Dumnezeu cu inima! Doar lasă mintea să se dizolve în tăcere, în vidul preaplin de viaţă veşnică al inimii, al Prezenţei şi atunci vei recunoaşte că tu eşti Dumnezeu, doar Dumnezeu este Real, iar mintea a lipit peste tine eticheta separatistă şi neputincioasă de om. Culmea e că doar îţi imaginezi, delirezi, halucinezi că eşti om. Tu nu eşti nici o clipă o atare orătanie! Tu nu ai fost născut vreodată, doar visezi asta. Visezi că tu, totul din întreg te-ai limitat la un corp efemer!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa mergi cu fruntea sus

Să mergi mereu cu fruntea sus, femeie
Să nu-ţi pleci capu-n faţa nimănui
Chiar dacă suferi viaţa nu se încheie
Eşti unică ca tine alta nu-i!

Şi sufletul să nu ţi-l laşi călcat
De nimeni niciodată, în picioare
Respectă-te mai mult căci e păcat
Să ai un suflet sfărâmat, care te doare!

Învaţă-te să ai grijă de tine
Iubeşte-te aşa... aşa cum eşti
Tu eşti frumoasă ştii asta prea bine
Şi altceva nicicând să nu gândeşti!

Femeie, fii mereu pretenţioasă
Să nu te mulţumeşti doar cu puţin
Fă nazuri dacă vrei, fii mofturoasă
Cu sentimentele care îţi aparţin!

Şi dacă vor dori să te doboare
Să nu îţi pleci privirea-n faţa lor
Păstrează-ţi frumuseţea şi a ta candoare
Chiar dacă simţi durerea rănilor!

Să nu te rogi de ei să te iubească
Nu te-njosi şi nu te întrista
Şi nu-i ruga să nu te părăsească
Să plece... chiar de suferi, tu vei rezista!

Mergi mai departe... iartă, uită
Şi viaţa-n continuare să-ţi trăieşti
Lângă cei care tu te simţi iubită
Şi-ţi dau iubirea, fără să cerşeşti!

Trăieşte-ţi viaţa, dar cu demnitate
Mereu, mereu să ai respect de sine
Învaţă să spui "NU" cu fermitate
Când simţi că vor să profite de tine!

Vor profita şi-ţi vor lua bunătatea
De vor vedea că mereu sovăieşti
Din suflet îţi vor lua naivitatea
Şi niciodată n-ai să mai zâmbeşti!

Femeie meriţi mai mult de la viaţă
Nu te agăţa de cei ce te rănesc
Tu meriţi zâmbet, nu lacrimi pe faţă
Şi oameni care sincer te iubesc!|"

Georgiana Niţă

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism de pesimist

Să fii printre oameni, să râzi, să vorbeşti
Şi glume şi basme senin să rosteşti
Şi, totuşi, în tine, trăgând tot mai greu,
Să fiarbă tristeţea şi sila mereu.

Prin lume să umbli, cu zâmbet curat,
De tot ce-i prin preajmă să fii fermecat
Şi sfaturi de aur la semeni să arunci –
Când nu ştii de unde – şi unde te duci.

Să fii optimist, să fii foarte-atent,
Nicicum, niciodată, să nu pari absent -
Când singurătatea te sapă avan
Şi somnul ţi-e, zilnic, feroce duşman,

Şi sigur pe tine, să-arăţi orişicând,
Jignirea şi ura s-o-ntâmpini zâmbind -
Când vremea te-mpinge, parşiv, spre neant
Şi toţi cei de-aproape te-njură savant.

Răbdarea să-ţi fie la cheie breloc,
Să crezi în visare, să crezi în noroc -
Când tu ştii, prea bine, că totu-i meschin
Şi scârbe, în valuri, din zare tot vin...

În lumea aceasta, prea plină de proşti,
De vrei să fii sincer – doar ura cunoşti
Şi singur, în tine, te-nchizi tot mai des -
La mijloc, e-n toate, vulgar interes.

Iubirea-i o vorbă, rostită cu sârg –
Dar goală de sensuri, când ura dă-n pârg...
Hai, suflete, ajungă-ţi atâta bocit –
Amestecă-te-n humă - şi pari fericit!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inconştienţă, poate!

Oriunde eşti să ştii că nu-ţi e bine
chiar dacă ai impresia că-ţi e,
degeaba fugi fugind mereu de tine
şi vrei să fii doar ceea ce nu eşti

Acum iar plouă, ploaia vrea să-ţi spună
c-aşa va fi în toamna de argint,
singurătatea a-nceput să doară
iar cei din jur zâmbesc şi iar te mint

Poate ai vrea să te întorci în timpuri
acolo unde ai simţit că eşti,
păcatele prea multe sunt cu tine
şi nu-ţi dau voie să te mai iubeşti

Nu te găseşti în lumea asta oarbă,
cauţi fără să ştii ce vrei să cauţi,
o lacrimă din ochi ar vrea să-ţi cadă
şi nu o laşi să vadă clarităţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vezi Dumnezeu

Puternic şi sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Şi sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Eşti inima mea
Eşti viaţa din ea
Eşti tot ce-mi doresc
Pentru mine
Şi sufletul meu
Ţi-l dau Dumnezeu
Şi nu mai trăiesc
Fără Tine
Ştii bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi uşor
Privirea Ţi-o-ndrepţi
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi şi m-aştepţi
Lângă Tine
Pe mine.

Asculţi, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă ştii Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Eşti Tu şi sunt eu...

poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu unul

Cu frică de succes şi creierii măcinaţi de stres,
Te uiţi perplex de parcă viaţa ţi-ar fi un codex complex,
Pe care oricât te chinui să îl descifrezi, rezolvarea îţi tot scapă, nu poţi s-o vezi.
Te enervezi, iei un creion în mână şi începi să desenezi, că doar aşa te calmezi,
Şi te întrebi, cum ai ajuns să crezi ceea ce crezi?

Prietenii, familia, îţi par feţe străine,
Ce ştiu ei despre ce înseamnă să-ţi fie mai bine?
Ce ştiu ei despre lupta ta interioară, vocile care noapte de noapte numele ţi-l cheamă.
Or fi strigoi, sau poate eşti doar tu, vorbind cu tine însuţi.

Gata, ajunge, a fost picătura care a umplut paharul,
Da, paharul ăla în care ţi-ai înecat amarul, în vin,
Şi-ţi promiţi că nu te mai duci, cu gândul, acolo unde ai mai fost,
Nu are rost, ai picat de prea multe ori de prost.

Te ridici şi îţi priveşti chipul în oglinda murdară, pentru a o mia oară,
Încercând să îţi aduci aminte de când viaţa nu obişnuia să doară.
Oare în ochii arămii a mai rămas vreun strop de inocenţă?
O sclipire fugitivă în lumea asta înecată-n decadenţă?

Şi-atunci o vezi, e chiar acolo, aşa cum a fost mereu,
Acea parte din tine ce ţi-a fost aproape la bine şi la greu.
Acea prezenţă, nu ştii cum s-o numeşti, ţi-e şi frică să-ncerci,
Te bufneşte râsul şi îţi arunci un scurt şi sincer: "Ce prost eşti!"

Te simţi ruşinat, ca un bufon în faţa unui împărat,
Ştii că te-ai făcut de rahat, însă acum ceva e diferit,
În loc de judecată, găseşti puterea să accepţi, şi râzi în continuare,
Fără un răspuns, pluteşti ca o bucată de lemn pe mare.

Te laşi în braţele acelei neştiinţe, renunţând la păreri, renunţând la dorinţe.
Simţi că a te salva nu-ţi mai stă în putinţă, aşa că te întorci spre umilinţă,
Şi plângi, şi râzi, şi plângi din nou, cu lacrimi reci, fără ecou.
Simţi cum vântul te jupoaie, cum oasele apa ţi le îndoaie,
Până nu mai rămâne nimic, ca atunci când se evaporă tot ceaiul dintr-un ibric.

Te vezi mic, şi totuşi atât de mare, te vezi slab şi totuşi atât de tare,
Fără de judecată, cu mintea epuizată, identitatea creponată şi mândria uzată,
Te simţi mai liber şi mai pur ca niciodată, de parcă toate piesele din puzzle-ul tău s-au strâns laolaltă.

Cine ar fi crezut, că mântuirea poate să fie, atât de dureroasă, atât de vie?

Te priveşti din nou, în aceeaşi oglindă murdară, fără a mai vedea însă vreo pată.
Vezi totul ca fiind complet, un armonios şi frumos duet,
Între om şi divinitate, între întreg şi parte.

Acea sclipire, acoperă totul acum, ca o perdea de fum,
Inocenţa îţi curge din privire, transformându-ţi corpul într-o masă de bijuterii fine.
Te simţi bine, iar o realizare iţi vine în minte,
Cum că lumea e tot la fel, indiferent ce crezi tu despre ea sau despre tine.

Fie că te consideri demn sau nu, inteligent sau nu, frumos sau nu,
Omul, timpul, spaţiul şi mişcarea, vor fi mereu unul.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plonjare în inconştient

Motto: Cea mai importantă în viaţă este Rătăcirea, dar ea este inutilă fără Regăsire...

Şi dacă tot ce-am vrea ar fi iubire,
Şi dacă ne-am fi mulţumit şi cu puţin...
Am face mari averi în fericire,
Dar fericirea... e un concept divin!

Nu toţi ne recunoşteam fericirea...
La fiecare ea se scrie în alt fel,
Ferice de cine-şi acceptă rătăcirea,
Căci fără ea, nu te cunoşti defel!

Nu poţi să te cunoşti mergând numai în lume,
Cutreirând şi socializând mereu!
Stai şi cu tine suflete şi te ia la palme,
Alegând ce-i place mult Lui Dumnezeu!

Stai mereu şi judeci tot ce vezi şi-auzi,
În loc să stai cu tine... s-nveţi să te-asculţi!
Stai printre orbi şi surzi şi simţi că eşti deasupra...
Dar eşti la fel ca ei, unul dintre sluţi!

Cât timp petreci cu tine, singur... şi să-ţi placă?
Ce mult fugi de tine, de nu poţi să-ţi rezişti,
Refugiindu-te în lumea ta săracă,
Unde doar acolo ştii ca să te mişti!...

Eşti limitat în sine, vezi lumea, dar nu vezi,
Ce este important: să te cunoşti pe tine!
Te dai judecător, dar de fapt visezi,
Doar conştiinţa vie te scapă de ruine!

Şi tot ce trebuie să faci: e să accepţi ce eşti!
Degeaba în oglindă te vezi cel mai frumos...
Degeaba crezi c-ai tot, când ai numai lumeşti,
Lucruri, scopuri, ţinte... ce n-au niciun folos!

Uiţi că trupul ţipă când sufletul ucizi...
Uiţi că spiritul îţi animă corpul!
Toate câte ai, totul ai să pierzi...
Şi numai sufletul îşi caută rostul!

Ah, aş vrea să mori!... Să vezi că-i altă lume,
Unde ştii ce-i clar şi ce e de prisos...
Oare de ce trăieşti doar îmbrăcat în spume,
Ale unui val având scopul pietros?...

A fi plăcut de lume, nu e scop divin!
Căci, lumea şi Lumina, nu au scopuri comune!
De ce nu-ncerci mai bine să faci ce e sublim,
Şi să suporţi povara, ca rodul să se-adune?!...

Dreptatea şi iubirea este ţinta noastră!
Şi de le-ndepărtezi... te pierzi odat' cu ele...
Vei trece doar prin starea cea neagră şi albastră,
Ce mult vor apăsa... consecinţei grele!

De nu ai fost să fii vreun aur scos din foc,
Poţi să-ţi doreşti să-ţi vezi numele înscris...
Să-ţi capeţi veşnicia ce încă nu-i faci loc,
În viaţa ta măruntă, a nu pieri-n abis...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Daniela S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii

Mai pune mă' mâna pe-o carte
Rafturile gem, uite se rup
Viaţa e ca o închisoare şi la zdup
Nu poţi să ai de alta parte

Tainiţele se desprind din tine
Uită-te nisipul cum îţi cură
Acadelele car îţi ies din gură,
Mai bine le-ai fi înghiţit, mai bine

Ia cartofii de pe jar că trag în lună
Doar nebunii pot să scrie poezii
Uită-te în oglindă, nu te mai hlizi
Când lumina umbrele-şi adună

Pune întrebări, află cine eşti
Semnele coboară peste noi de sus
De ce eşti în stare, cine te-a adus
Aici unde plouă noaptea prin fereşti

Lasă-le să zboare celelalte trebi
Toacă-le mărunt până se pierd
Vorbele cu care crezi că te dezmierd
Vin de la străinii despre care întrebi

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine
şi nici o clipă singur nu mă laşi.
Puterea Ta e taina ce mă ţine
din cei dintâi la cei din urmă paşi.
Tu nu laşi, nici nu mă uiţi vreodată.
Străbat cu Tine munţi înalţi şi lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.

Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
şi când Te bucuri, totdeauna ştiu.

Nu sunt decât un abur ce se-nalţă,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranţă
ce nimeni altul nu mi-o poate da.

Au fost odată şiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: "NU".
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
şi bine ştiu că le-ai uitat şi Tu.

Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin şi vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.

Îţi mulţumesc că eşti cu mine-n lume,
Îţi mulţumesc că mă iubeşti mereu,
Îţi mulţumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău... şi Tu eşti Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Aşa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Şi arăţi mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ţi distingeam chipul. Doar după glas am reuşit să te recunosc, să-mi dau seama că eşti tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poţi suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aş fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că eşti obligată să-l porţi.
Sonya: Cam aşa. De ce nu încerci să porţi şi tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate aşa ai înţelege mai bine...
Lucian: Aş putea încerca, dar nu, mulţumesc, prefer să stau aşa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteţi cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolaţi de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ţi se pare. Dar cum, n-aţi găsit o altă posibilitate de a supravieţui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supravieţuire.
Lucian: E bine că aţi găsit totuşi o soluţie.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuşi, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ţi convine subiectul şi te indispune...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!