Puritate
Hermina-i doar un pic de viață,
Giuvaer ce dă scântei,
Trăiește-n nordul cel de gheață
Și-i prinsă pentru-argintul ei.
Ca s-o vâneze, vânătorii
Găsesc un golf de gheață-n jur
Și-i dau cu chinoroz pereții,
Știind cât ține ea la pur.
Hăitași cu glasul ca de fiară,
În aerul vibrând sonor,
O-mping apoi, strălucitoare,
Până ce intră-n golful lor.
Cu mușchi puternici, temerară,
Cu gheare tari, în teci adânci,
Hermina ar putea să sară,
Să fugă dincolo de stânci.
Decât să-și murdărească însă,
Cu negru, albul ei de har,
S-așează pe zăpadă strânsă
Și-așteaptă moartea ca pe-un dar.
E datul ei, îi scrie-n soartă,
Să dea cuvânt la veșnicii:
Mai bine să lucească moartă
Decât murdară printre vii.
poezie celebră de Virgil Carianopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânătoare
- poezii despre moarte
- poezii despre zăpadă
- poezii despre viață
- poezii despre stânci
- poezii despre promisiuni
- poezii despre negru
- poezii despre murdărie
- poezii despre gheață
Citate similare
Zăpadă
Brusc, odaia devine bogată,-n vreme ce pe fereastra dinspre golf
Fulgii de zăpadă se tot adună-n fața trandafirilor roz
Într-o tăcere mare, colaterali și incompatibili:
Lumea este mai imediată decât ne-închipuim.
Lumea e mai excentrică decât credem noi,
Incorigibil plurală. Decojesc și desfac
O mandarină, scuip semințele și simt
Că în beția lor lucrurilor le place să fie diferite.
Iar flăcările focului se-încolăcesc sonor cu lumea
Și-s mai răutăcioase și mai voioase decât am putea noi bănui
Pe limbă pe ochi în urechi în palme
E mai mult decât sticla-între zăpadă și trandafirii fabuloși.
poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre trandafiri, poezii despre foc, poezii despre urechi, poezii despre tăcere, poezii despre roz, poezii despre devenire sau poezii despre bogăție
* * *
în suflet îmi cresc flori de gheață
le-ai desenat azi-noapte
cu coatele
palmele flămânde
îmi scoteau inima la lumină
ți-am dat voie să faci ce vrei cu ea
te joci și zâmbești demonic
ai agățat-o în bradul de Crăciun
lângă un colind
o să mai bată cât un oftat
apoi o s-o arunci în zăpadă
să murdărească albul zăpezilor
prea mult alb orbește
și doare
hai să presărăm inimi
în pieptul oamenilor de zăpadă
și primăvara
vor înflori ghiocei roșii
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre inimă, poezii despre alb, poezii despre Crăciun, poezii despre zâmbet, poezii despre suflet, poezii despre roșu sau poezii despre primăvară
Inimă de gheață
Îngheț, îngheț, nu am pic de viață
În mine sunt țurțuri, zăpadă și gheață
Aș vrea doar un sfat, ca să-mi fie bine
Să topesc zăpada și gheața din mine;
Pot să-nghit și flăcări, însă chiar și-așa
Știu că doar iubirea mă va ajuta;
Totuși vreau să simt zăpadă și-ngheț
Dacă cu iubirea o să mă dezgheț.
poezie de Robert Herrick, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țurțuri, poezii despre sfaturi, poezii despre iubire, poezii despre dezgheț sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Țăranii
Îi văd, sunt tot așa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile și cu fețele supte,
Le sunt mâinile tot așa aspre și dure,
Privirile, tot oțel din tăiș de secure.
Cu ochii adânci și lucioși ca niște băncuțe,
Aduc la oraș diminețele în căruțe.
Beau țuică prin cârciumi și vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete și hambare,
Li se umezesc ochii și ascultă duși
Când își taie țiganul sufletul în arcuș.
Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor triști și adânci,
La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,
Și-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt și eu tot ca voi, tot țăran!
Dar glasul meu se topește, e de ceară...
Seara țăranii pleacă, cu orașul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în țigănie,
Dar durerea lor, pe străinul care merge pe alături n-are de unde să-l știe.
poezie clasică de Virgil Carianopol din Carte pentru domnițe (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țărani, poezii despre sat, poezii despre oraș, poezii despre vorbire, poezii despre tristețe, poezii despre seară sau poezii despre ochi
Contraste
Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Și nopți adânci ce strălucesc.
Sunt adevăruri ce doboară
Și sunt minciuni care ridică,
Sunt împărați, atotputernici
Ce însă tremură de frică.
Sunt vieți ce-au strălucit în viață,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ține
Cât o cocioabă adăpost.
Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Și negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.
Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar și amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăți care îndreaptă,
Dreptăți care nedreptățesc.
Sunt multe contradicții, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinți ce-aduc lumină
Și fericiri nefericiri!...
poezie celebră de Virgil Carianopol din Elegii și elegii (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre timp, poezii despre palate, poezii despre noapte sau poezii despre nefericire
Cu și despre soacră
Că are har domnia sa
Sunt de acord... Și-i prinde bine
Decât un lucru aș sugera:
Soacra s-o ia de lângă mine!
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soacre
Visuri ce ne contopesc
Cine bate drumul sorții
Peste râpele adânci,
Cine ia pumnalul morții
Ce pândește de pe stânci?
Sunt eu, fără pic de teamă,
Lupt cu moartea și înving,
Aud glasul ce mă cheamă
Să merg dragostea s-ating.
Glasul inimii fierbinți
Ce m-așteaptă s-o iubesc,
Pe nisip ca doi cuminți,
Visuri ce ne contopesc.
poezie de Răzvan Isac (4 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre victorie, poezii despre nisip sau poezii despre frică
Toamna-n vie...
Vie moartă; moartă-n vie
stă de strajă o mumie
vin țăranii s-o învie
vie moartă, moartă-n vie...
Morți pe dealuri stau aracii
stau în vii sfidând copacii
via-nvie și-o s-o ție
doar de-o fi să fie vie...
Via s-a uscat și-nvie
numai dac-ar fi să vii
s-o stropești cu apă vie
vie moartă... nu învii?...
Vii la vii să vezi de vie
vrei s-o uzi să o reînvii
te-ntâlnești cu cea mumie
și te pui să tai la vii...
Vii la noi toamnă târzie
printre frunze ruginii
vii să vezi ce fac prin vie
morți țăranii după vii...
Vie moartă... nu învii?!
poezie de Gheorghe Gurău din Volumul "Cochetând cu muzele" (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre frunze, poezii despre căderea frunzelor, poezii despre copaci sau poezii despre apă
Moartea
Moartea-i un somn adânc și greu, din care,
Vreaodată, nimeni nu se va trezi
O noapte-ntreagă mult prea obositoare,
Dar dincolo de ea nu va mai fi o zi.
Timizi, creduli, pășim în calea-i... Încă,
Ne-ademenește. Drumul altei lumi,
De lacrimi plin e, și-i o rouă-adâncă
Și-i nu abis și-s sute de furtuni...
Hotarul dintre lumi ne-așteaptă. N noapte
Pășim sfioși, în suflet, ducând eternitatea
Se-nclină munții și vuiește marea
Căci viața e mai scurtă decât moartea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre prăpăstii, poezii despre munți, poezii despre graniță sau poezii despre credulitate
Moarte, tu n-ai nume de om
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre lumină, poezii despre trup și suflet sau poezii despre trecut
Moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital, aprilie 2018)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albul nu-i îndeajuns
Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvășită
Se scutură prin ger scârțos, se face-o crustă
Ce lasă drum de țară o potecă-ngustă
Și prin oraș mulțime abia zărită.
Și-i dor de soarele sub nori ascuns
Și-i dor de ochi de alburiu în țepe se sclipind.
Doar praf de stuf se scutură de-un crem pe-un grind...
E totu' o spumă molcomă, doar câte-un ton închis-pătruns.
Un scheunat de câine rebegit mai sparge gheață
Sau fâșâit de aripi de vreo cioară, guguștiuc.
Deasupra-i gri ce se coboară înspre nuc
Și degetele dor c-un pic de greață.
Și țurțuri mari ca sticla-ntoarsă
Se modelează balonat ca-n topitură dură
Și obrajii se-ncleștează-n tremurat de barbă, gură...
Nu se zărește niciun chip zâmbind prin florile-n fereastră.
Clădirile-n oraș parcă-s mai reci decât erau beton și sticlă
Și albul face mai murdari nămeți uitați pe foste străzi.
Mai la periferie-s lame de lopeți, pe pârtii în ogrăzi...
Mașini cârd de grămezi stau, nu se strică.
O formă-ncercuită mișcă agale
Ca-n ceață de un negru-gri, c-un sac
Ca sticla dur și transparent ce lasă văzului opac
Să-ntrezărești cartoane, peturi, două bețe, un pumn de țoale.
De sub basmaua albastră-pal apare o zbârcitură înroșită;
Aproape o femeie doar c-un nas ce i-a picat pe gură,
Dar chiar și-așa-n grotescul tragic de caricatură
Zăresc frumoasa ce-o visam copil, dorită...
Deci albul nu e dalbul din copilărie
Cel adorat nespus și-n laptele de mamă;
Adesea-i mult mai mult decât o simplă dramă...
Un accident mortal în avalanșa fulgilor-troiene... O tragedie!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie, poezii despre copilărie, poezii despre pârtie sau poezii despre nori
Floarea amintirii
și sa mai scurs o vara din nemurirea mea
o toamna circulară stă ploile să-mi bea
și zile tot mai lente se străduie subtil
cu nopți adiacente să facă schimb de stil
iar tu să stai departe de toamne și de veri
de tot ce ne desparte și-i dincolo de ieri
și-i dincolo de toate, de viscole și ploi
și flux de derivate cu noi și fără noi
ce tristă disonanță se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranță un gol paliativ
aceiași disonanță mai ține să-ți redea
o ultima restanță din nemurirea mea
să nu-ți mai simt privirea ca lama de punmal
stirbind din tristă firea-mi background autumnal
să uit a tale șoapte că marile adânci
cu iz de prune coapte și cremene de stânci
să uit acele clipe mai lungi decât un veac
să trec din fugă pripe mai scurte ca un fleac
în aste două fraze - tablou de largi culori
scurtcircuit de faze între pămînt și nori
e început de toamna de cețuri și de brume
îți scriu frumoasă doamnă - tristețe fără nume
o ultimă poezie, așa o vreau să fie
ca ultima poezie -nici moartă și nici vie
în ea băgai sumburul intorcoiat cu rime
scoțînd din ea murmurul tristeței ca la nimeni
cu ea la despărțire încerc să pun zăvorul
la ușile iubirii închise cu piciorul
e toamna iar iubito, simțiri se agravează
(cu terra incognita perfect se mai rimează)
cu ce rimează oare o simplă despărțire-
din vise zmulgi o floare și-o ștergi din amintire...
poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre ploaie, poezii despre flori, poezii despre amintiri sau poezii despre început
Bocca di leone
Leul stă cu gura căscată
Și așteaptă ori, să-mi bag capul,
Ori să-i dau o poezie.
Nu le mai dau poezii,
Dobitoacelor acestea sinistre,
Cu inima de piatră,
Că le-nghit pe nerăsuflate,
Pe nemestecate.
Mai bine îmi vâr capul?
Dar, oare o fi bine?
Mai bine o poezie, decât să-mi vâr capul...
Mai bine o poezie.
Lumea trece și furișează câte-o scrisoare
Se uită în jur
Dacă n-a observat cineva,
Ca ucigașul când dă otravă.
Fățiț, eu stau îndelung
Și-i vâr în gură poezii,
Una după alta,
Pârele mele contra mea...
Apoi contemplu de la distanță
Puntea suspinelor
Și canalul, pe unde va trece
Inevitabila galeră.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Marin Sorescu despre poezie
- poezii despre gură
- citate de Marin Sorescu despre gură
- poezii despre scrisori
- citate de Marin Sorescu despre scrisori
- citate de Marin Sorescu despre promisiuni
- poezii despre lei
- citate de Marin Sorescu despre lei
- citate de Marin Sorescu despre inimă
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Numaidecât boierul porunci să-i aducă altele, muiate numai în fir. Până una alta, cotoșmanul se dete pe lângă stăpânul său, și pe furiș îi dete ghiold și-i șopti la ureche ca să se ție să nu se tot uite pe dânsul așa ca proștii și ca mojicii. După ce se îmbrăcă cu hainele cele bune, el se ținu bine și nu se mai uită asupra lui; apoi intrară în vorbă și se isprăvi treaba cu bine. Și nici că se putea altfel. Căci ginerele, deși era Mătăhuz împărat, dară boiul lui cel măreț, chipul cel bine făcut și alb ca zăpada, trupșorul lui cel tras ca prin inel și nalt ca un brad, făcea mai mult decât toată împărăția și decât toată boieria. După ce se hotărî ziua de cununie, plecă. Până atunci bietul flăcău se frământa cu gândul ce o sa facă el și unde o să-și ducă mireasa. Cotoșmanul nu-i dădu răspas să se mai gândească, ci cu fel de fel de glume și snoave îi fura gândurile și-l înveselea. Când fu ziua hotărâtă pentru cununie, se duseră iarăși amândoi. Boierul rămase încremenit. De unde se aștepta să vie cu oaste și cu mărire ca un împărat, mă rog, îl văzu viind ca un cioflingar, și începu a se îndoi și a se codi să dea fata după dânsul.
Petre Ispirescu în Cotoșman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vestimentație, citate despre nuntă, citate despre gânduri, citate despre zăpadă, citate despre urechi, citate despre umor, citate despre prostie, citate despre fete sau citate despre brazi
Moartea albă
Mă uit în ochii iernii și îi trimit căldură,
însă ochii-i de gheață mă-ntâmpină cu ură.
O ură neagră, -ascunsă în albul pur de nea,
să-mi stingă-ar vrea privirea din ochi de albăstrea.
I-ntorc spatele-ndată și plec pe drum, voioasă,
dar ea mă însoțește, să-mi intre-n gând și-n casă.
Pe câmp plâng imortele ce-și frâng trupu-mpietrit
sub giulgiul de zăpadă, de ură pângărit.
Într-un sfârșit se-mbracă pământu-n albul morții...
Târziu ajung acasă, m-opresc în fața porții,
intru doar eu și-nchid cu lacăt de Lumină,
lăsând iarna în drum, fără să simt vreo vină...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre vinovăție, poezii despre sfârșit sau poezii despre plâns
Uneia
Mâna-i ca un giuvaer,
Până azi necunoscut,
Cât de lesne-i s-o sărut,
Însă cât de greu s-o cer!
epigramă de George Corbu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sărut sau epigrame despre prezent
Viticolă
... vie, sau moartă,
nu se lasă boaba mucegăită
să-și dea zeamă, ce-i scursă că-i spartă,
să pretindă că locu-i să stea, ea, arăcită
și se ține să strice licoare
de ciucuri, ce rabdă
și zile ploioase și crâncen de soare...
ținând să-și dea tot, să nu cadă,
să umple budane din cântec de corzi
și strigă, sfrijita, că ea dă savoare,
seva-și trage din sănătoase origini, de pe jos, nu din lorzi
și poate să dea surogat de valoare
ea, ce-i amestec de coajă...
și-i simt minți în putoare,
ce întind din micelii
să-și facă ciorchini cu alte boabe... hidoase arătare...
e parcă urmașa ce mistic înșeală orice om, pe copii, înhăitată-n înhăitații Irozi.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre valoare, poezii despre sănătate, poezii despre muzică, poezii despre minciună sau poezii despre Soare
Când îmi era teamă
mă ascundeam în lanul de in
cu fața întoarsă spre cer
număram macii din doi în doi
și-mi îngropam degetele în arătura reavănă
în căutare de rădăcini
de unde ar fi putut să-mi crească speranța
precum lumina aceea de la capătul universului
căreia îmi place să-i spun dumnezeu
sau pur și simplu acasă
când îmi este așa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viață cu toată moartea
să plece în lumea lor albă
dincolo de orice curcubeu poznaș
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
un singur punct negru
ca alternativă
la un infinit de infinituri
acel loc geometric al tuturor posibilităților
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit, poezii despre religie sau poezii despre posibilitate
Marele meu final
O veșnicie strânsă în pumn rece
Din teamă de necunoscut,
Pe lângă mine veșnicia trece,
Aș fi avut-o, dacă aș fi crezut...
Spaima mi-e vecină tot mai mult
De noapte mă ascund în întuneric...
Ah, noapte furioasă, verși sânge și verși lacrimi
Eu, al ei complice... ce conștiință-n patimi!
Unde să mă întorc? O viață este dusă
Meleagurilor zăgăduite și-acolo ea distrusă!
O nouă veșnicie se-nfățișase apoi mie,
La început, indiferent la ea,
Dar conștiința vie!
O clipă de eternitate trăisem într-o noapte,
Ce-aveam al meu dădusem într-o seară
Pe-o viață infernală!
Nu plânge acum străino,
Nu căuta să vii!
Tu, conștiință moartă... blestemată fii!
Singur, ghemuit gemeam
Dintr-un colț întunecos și până la lună
Mintea obosise, cumplit, răscolitor,
Se zvârcoleau regrete din minciună!
Atât de păcătoasă-i veșnicia,
Venind când ți-e aproape nebunia,
Când moartea e prietenul tău bun,
Când pleci cu ea, luându-ți rămas bun...
Ea, veșnicia, un dușman acum...!
Dar zorile se întrevăd și îmi duc cântând
Tainele grele topindu-le în adânc.
Finalul meu de noapte a fost o înviere
Dintr-o apă moartă, în apa de-nfiere...
Nu-mi mai este teamă, nopți nu vor mai fi,
Doar lumină albă și doar veșnicii.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre conștiință sau poezii despre vecini