Moartea albă
Mă uit în ochii iernii și îi trimit căldură,
însă ochii-i de gheață mă-ntâmpină cu ură.
O ură neagră, -ascunsă în albul pur de nea,
să-mi stingă-ar vrea privirea din ochi de albăstrea.
I-ntorc spatele-ndată și plec pe drum, voioasă,
dar ea mă însoțește, să-mi intre-n gând și-n casă.
Pe câmp plâng imortele ce-și frâng trupu-mpietrit
sub giulgiul de zăpadă, de ură pângărit.
Într-un sfârșit se-mbracă pământu-n albul morții...
Târziu ajung acasă, m-opresc în fața porții,
intru doar eu și-nchid cu lacăt de Lumină,
lăsând iarna în drum, fără să simt vreo vină...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre iarnă
- poezii despre alb
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vinovăție
- poezii despre sfârșit
- poezii despre plâns
- poezii despre negru
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.