Bod de dor şi infinit

Undeva, sub stei de piatră
stă un mag albit de vreme
cugetând la crugul lumii
scris în blândele-i poeme.

În adâncuri toarce luna,
Gândul nopţile despică,
şi, spre cerul plin cu doruri,
fruntea-i albă şi-o ridică.

Stă în scorbura-i bătrână
ca un pustnic de la schit
şi învârte lin mătănii,
bob de dor şi infinit

Vin izvoarele să-i cânte
despre vechi şi noi iubiri,
rătăcite-n salba vremii
şi-n zidiri de mănăstiri.

Nu mai sunt
decât o umbră
aşteptând
cuvânt iubit
şi învârt
în piept mătănii,
bob de dor
şi infinit

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânului din vechiul schit

Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.

Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăţi amare
Duce-o viaţă-nsingurată.
Cui amarul să şi-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colţ străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...

La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Şi e fără rost,
Barba i-e lungă şi albă,
N-are nici un adăpost...

Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se opreşte,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposeşte.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...

Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Şi a început să doară...

Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde şi de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Uşa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nţolit cu fericire...

Un bătrân uitat de moarte –
Cumpănă şi resemnare,
În a vieţii sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor şi dor de ducă...

Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Şi stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...

Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre şoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-şi cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Îşi respectă jurământu.

Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am şti precis că toate lucrurile îşi au originea în acel punct infinit de mic, infinit de dens şi infinit de fierbinte, atunci toată filozofia lumii s-ar reduce şi ea la un singur cuvânt, infinit de adevărat, infinit de cuprinzător şi infinit de greu. Necazul e că sunt unii care se îndoiesc de existenţa primordială a acestui punct şi vin cu o mulţime de alte teorii, care mai de care mai fanteziste. Prin urmare, nu ştim nimic precis, lucru de care profită din plin marii filozofi ai lumii, care aduc apă la moara stricată a marilor savanţi, tot ai lumii, singurii care mai pot dormi noaptea cu sufletul împăcat fiind doar proştii şi indiferenţii.

Mihail Mataringa (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul vieţii mele

Lumea sub ochii mei

Pe pământul alb din cale
Se văd urme de petale
Aruncate de prin zare
Curge lin şiroi de ploaie.

Frumuseţea din natură,
E cuprinsă în mister.
Farmecul lăsat de lună,
Stă, privind spre noi din cer.

O lumină albă,
Stă pe cerul înnorat,
Un luceafăr, o petală,
Mult e drumul de urmat.

Timpul pare că se scurge
Şi urmează repetat
Lumea intr-un văl de sânge
Nu-nţeleg de ce-a oftat.

Omul simplu în tăcere
Luminat de-a lumii soartă
Îngropat, plin de mistere
Caută cu dor o poartă.

Nu se poate renunţa
La clipele cele mai grele
Fără vise, a lupta
Ăsta-i sensul vieţii mele.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de vară şi mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu păşeşti prin nopţile amare
Şi-mi mângâi clipa înnorată, mamă!

Mi-e dor de vară şi de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!

Mi-e dor de pace şi de infinit,
De paşii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...

Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroşi,
De răsărit şi de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoşi,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.

Mi-e dor de vară, de iubiri
Şi de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de dor

In serile cu luna plină
Când sufletul îsi ia lumină
Privesc la steaua de pe cer
In jurul meu est mister
Mă uit in jur văd carul mare
Si lângă el o stea mai lucitoare
Mi e dor de inimă albastră
De luna ce privea
timidă
La noi prin geamul
de fereastră
Eu mă gândesc cu
dor in suflet
La nopţile pustii care au trecut
Pe bolta cerului melancolie
O inimă albastră a aparut
Pe cerul plin de
stele
Timidă somptuoasă acum a apărut
Si vreau s o iau s o
pun in piept la mine
Să i fie cald sa i fie
mult mai bine
Să bată tare n piept
la mine
Acelasi ritm acelasi cânt acelasi dor
in acelasi corp acelasi decor
Îmi este tare dor si
mă topesc de dor
Eu mă prefac intr un izvor
Ce izvorăşte rece de pe deal
Lovind agale apa de un mal!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor...

Mi-i dor de tine, tare dor,
De amintiri lăsate-n zbor,
De frunza verde, cerul senin
Cuprins de marele destin.

Mi-i dor de zâmbete rotunde,
Flori înlăcrimate unde
Trupu-i cald şi timpul rece,
Clipa-n veşnicie trece.

Vom rodi trăgând spre noi
Urma iubirii în doi
Pe-un căruţ plin de cuvinte
Sub o candelă fierbinte?

Pot uita ce-a fost să fie
Aripa de poezie?
Plin de doruri mi-e dor,
Nu te uit chiar dacă mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai fac un pas

Mai fac un pas spre minus infinit
Şi răzvrătit mi-e chipul în oglindă,
Îmi pare, părul, azi, că mi-a albit
Şi-n păr, fulgi albi au început să prindă.

Şi-n suflet ning cu tăceri. De dor,
mi-s braţele o ramură de sticlă
Şi gheţuri dintr-odată mă-mpresor
Şi munţi de gheaţă-n urmă-mi se ridică...

Chiar dacă azi sunt un copac cu flori,
Voi fii un vis cu stele în privire
Şi pentru voi, prieteni iubitori,
Un zâmbet ca un strop de fericire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

Cafeaua rece stă pe masă,
O ceaşcă goală stă pe geam,
Mă ia un dor şi mă apasă,
De vremea de când doi eram.

Am pregătit două cafele,
Am pus lângă doi biscuiţi,
M-au copleşit clipele-acele,
Ce încă ne ştiau iubiţi...

Este curat, şi-un aer rece,
Eu pe pervaz la o ţigară,
Orice secundă simt cum trece,
Sperând s-apari din nou la scară.

Mă bântuie foste iubiri,
Aşa sunt eu, mereu pe gânduri,
Mereu le port în amintiri,
Şi le aştern mereu prin rânduri.

Căci de nu-l porţi în amintiri,
Pe cel cu care ai trăit,
Eşti gol, un bob de amăgiri,
Tu niciodată n-ai iubit...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de cuvânt

Sub fiecare piatră
stă o vorbă umbră.
În fiecare floare
stă parfum de şoapte
In fiecare strop de ploaie
se ascund vorbe mute
In fiecare rază soare
sunt cuvinte pure
In fiecare ninsoare
stă glas de amăgire
Vorbele
ne sunt anotimpurile

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna-n falduri de mătasă
Şi-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.

Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...

Din copacii noştri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut şi ea.

Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...

Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite şi sprinţare,
Stau vreo patru vrăbiuţe,
Căutându-şi de mâncare.

Şi în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-şi cere,
Printre falduri de mătasă
Şi mătănii de dantele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi luceafarul de seara

mărul iernat
în grâul
din an’vară
împărăţeşte basmul
cu bunici
întorşi în borangic
şi în arnici
ei sunt acum
luceferii de seară

tot ei sunt vin
sub coviltir de fag
îngemănat cu smalţul aburit
cu dor de rouă
proaspăt fân cosit
mătănii
pe grumazul unui mag

din cornul lunii
picături de ceară
sunt candele
în basmul cu bunici
întoarsă-n borangic
şi în arnici
şi eu voi fi
luceafărul de seară

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătănii

Mătănii am ajuns să fac
În cârciumă şi acasă...
Nevestii, când nu sunt pe plac,
De frica ei stau sub masă.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie...
primul gând emigrează spre tine, în zori fremătând,
în suflet speranţe-adunând, cuvinte de dor presărând
în mesaje răspuns aşteptând...

noiembrie...
ultimul gând se îndreaptă spre tine,
în amurg lăcrimând,
te învăluie-n dor, aşteptând
un semn, o privire, zâmbet, cuvânt,
de peste ocean iubire sperând,
sărut în lumină de lună visând,
trupu-mi înfiorând,
de-mbrăţişare, de-atingerea ta nevoie având...

noiembrie...
viaţa împreună imaginând,
zâmbind printre lacrimi, şoptind, suspinând,
fericire, dor, iubire-aşteptând,
un zâmbet, un semn, o privire, cuvânt,
şi-n van sperând...

poezie de Elena Vlădescu (21 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lydia Harris (la telefon): Deranjez?
Bob (face o pauză): Nu, tu nu deranjezi niciodată.
Lydia Harris: Nu mai sunt covoare roşu burgundia în stoc – mai durează 12 săptămâni. Ţi-au plăcut şi alte culori?
Bob: Orice preferi tu – eu sunt complet pierdut.
Lydia Harris: E vorba de un simplu covor.
Bob: Nu la asta mă refeream.
Lydia Harris: Atunci?
Bob: Nu ştiu, vreau doar să... fiu sănătos. Aş vrea să am mai multă grijă de mine, să încep să mănânc mai sănătos – fără atâtea paste. Aş vrea să încerc mâncare japoneză.
Lydia Harris (rece): Atunci de ce nu rămâi acolo? Aşa poţi avea parte de ea în fiecare zi.
Bob (se abţine): Copiii ce fac?
Lydia Harris: Bine, le e dor de tatăl lor. (Face o pauză.) Bob, e cazul să-mi fac griji pentru tine?
Bob: Numai dacă ţii neapărat.

replici din filmul artistic Rătăciţi printre cuvinte, scenariu de Sofia Coppola (3 octombrie 2003)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de gândul tău alergând prin lumină mi-e dor
nu de sărutul infinit nebun
nici de îmbrăţişarea ta flăcără
de liniştea în care îmi ucideai fricile mi-e dor
nu de roşul viu aprins în toate nopţile respirate lângă tine mi-e dor
ci de glasul tău răpit de îngeri geloşi
nu pe tine te caut femeie
iubirea ţi-o strig din rărunchii universului

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adormirea lunii

Am răsfoit tot universu-n noapte,
Copilă dragă, până te-am găsit,
Pe gura ta e încă gust de lapte
Şi-ncărunţita sete-l bea grăbit.

Întorci cu ochii paginile crucii
Şi le sfinţim cu împăcarea noastră,
Vom aştepta ca, plină de capricii,
S-adoarmă luna iarăşi la fereastră.

Pe-o pagină stă scris lâng-o fântână,
"Mai lasă-mă să-mi fie dor de tine"
Ne închinăm cu inima în mână,
Lăsând un vers în apele-i blajine.

Pe crucea ei, e-o pace de cuvinte!
În somn zâmbeşte adormita lună.
Noi îi lăsăm aducerile aminte...
E frig... şi-un pulovăraş de lână.

De undeva, ne bate o lumină;
Luceafarul de umbră-i obosit...
Sub plopii fără soţ stă scris de mână,
Un vers de dor ce arde moleşit.

Te iau în braţe, că-i târzie noaptea,
Tu dormi micuţo, eu te voi purta,
Îţi sunt iubitul tău ce-ţi poartă şoapta
Din altă lume, în odaia ta.

poezie de Mircea Trifu (15 ianuarie 2016, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

Hergheliile de dor
Şi-au pierdut potcoavele-n
Stepa arsă-a viselor,
C-au secat izvoarele
De iubire şi lumină
Sub dogoarea vorbelor
Şi-n zorii de zi senină
Îngeri fără aripi mor...
Plâng cireşii pe coline
Că nu-ţi mai bat inimă,
Sunt doar dor ce dor în tine
Arzând ochii-n lacrimă.
Umbra mea nu-ţi mai e umbră
Şi nici soare nu-ţi mai sunt,
Clipa trece tot mai sumbră
Peste părul tău cărunt...
Agăţat de-o amintire
Cu mirosul de verbină
Scuturi cerul de safire...
Sufletul când îţi suspină...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi şi ploi,
Să-ţi umplu gura cu poeme
Şi braţele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Şi mi-e aşa de dor de noi...

Mi-e dor de mine iarăşi, doamnă,
Şi ti-e aşa de dor de noi!
Ne-ngheaţă frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai ştii ce vară... nesfârşită,
Strângeam in braţe printre ploi?
E-atâta viaţă, atâta viaţă
Şi ţi-e aşa de dor de noi...

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi
Şi ne-aş salva în mii de versuri
Ş-aş pune strunele-napoi
In pieptul tău rămas orfan,
Căzut inert şi gol din... doi,
E-atâta frig, atâta frig
Şi mi-e aşa de dor de noi...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!