Niciodată

Cafeaua rece stă pe masă,
O ceaşcă goală stă pe geam,
Mă ia un dor şi mă apasă,
De vremea de când doi eram.

Am pregătit două cafele,
Am pus lângă doi biscuiţi,
M-au copleşit clipele-acele,
Ce încă ne ştiau iubiţi...

Este curat, şi-un aer rece,
Eu pe pervaz la o ţigară,
Orice secundă simt cum trece,
Sperând s-apari din nou la scară.

Mă bântuie foste iubiri,
Aşa sunt eu, mereu pe gânduri,
Mereu le port în amintiri,
Şi le aştern mereu prin rânduri.

Căci de nu-l porţi în amintiri,
Pe cel cu care ai trăit,
Eşti gol, un bob de amăgiri,
Tu niciodată n-ai iubit...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Votează! | Copiază!