Pohod la şosea

De mult se vorbea,
Se tot auzea
Că are să fie
Mare bătălie
Şi că-n Bucureşti,
Au de gând să vie
Oştile ruseşti,
Căci de-aici se poate
Laolaltă toate
Lesne să păşească
În ţara turcească.

Vreme a trecut,
Şi nu s-a văzut
Un muscal măcar;

Toţi îi aşteptau
Însă în zadar:
Ruşii nu soseau.
Trecu ce trecu
Şi cam începu
A se arăta
Pe ici pe colea,
Câte-un ofiţer
Singur şi stingher —
Când se pomeni
Lumea într-o zi
(Mai alaltăieri)
Că sosesc aci
Mii de ofiţeri:
Să calci unde vrei
Te-mpiedici de ei.
Tot muscali de soi
Gata de război,
Care toţi fireşte
Vorbesc muscăleşte,
Şi care au vestit
Cum că negreşit
Peste prea puţin
Toţi muscalii vin.

Vestea zboară iute,
În zece minute
S-a dat sfoară-n ţară,
Că va să sosească
La şosea afară
Oastea muscălească...
Şi iată-n sfârşit
Că a şi sosit!

La zi-ntâi de Mai
A pornit alai,
Gloată peste gloată
Merge lumea toată,
Claie pe grămadă,
Pe muscali să vadă.

Astăzi, ştiu că are
Tramvaiul cătare.
Dinjos de Teatru
Urcă şi coboară,
De par-că-i la moară,
Câte trei şi patru
Ba şi cinci vagoane
Pline de cocoane,
Umflate, gătite
Şi sulemenite.
Iar pe tramvai sus
Grămadă s-au pus
Sumă de monşeri
Amploiţi, becheri,
Tot galant gătiţi,
După cum îi ştiţi.

Mahalale-ntregi
— Zdraveni şi betegi —
Tineri şi bătrâni,
Calfe şi stăpâni
Cu-ai lor ucenici,
Cu toţi mari şi mici;
Slujnici, jupânese
Şi negustorese;
Apoi mărginaşii
Şi meseriaşii,
Târgoveţi mulţime
Şi mitocănime
— Toţi din Capitală,
Dau cu socoteală —
Cu-ale lor femei
Încet după ei,
Au pornit cu toţi
— Să-i numeri nu poţi —
Cu prăsila lor:
Toţi să vadă vor
Oştile ruseşti
Lângă Bucureşti.

Sub cer călduros
Merg încet pe jos,
De zăduf şi soare
Sunt plini de sudoare.
Cam pe la nămiez
Or s-ajungă, crez.
Toţi din mahalale
Duc în mâini basmale
Cu fel de mâncări,
Şi pe urma lor,
Urma tuturor,
Pe două cărări
Vine-un popă beat,
Frânt şi asudat
De mult ce-a umblat
Şi pe gât a dat...

Iar pe urma lui,
Un copil mucos
— Nu se ştie-al cui —
Tare obosit
De-ai lui rătăcit,
Plânge obidos,
Şi pe nas, pe bot,
E mânjit de tot.

Toţi cu toţii dară,
La şosea afară,
S-au dus să privească
Oastea muscălească.
Căţei şi purcei
Merseră şi ei,
După cum scris este
La orice poveste.

Numa-ntr-o chilie,
Singură, pustie,
O babă rămase,
Care de ani şase
Ologită sta
În chilia sa.
Numai ea rămasă
Singură acasă
Şi în mahala
Biata se văita
Şi se tânguia:
— "Oameni buni! (striga)
Mi-aduceţi şi mie
Pomană să fie!
Măcar un cazac...
Nu de altceva
Ci numai de leac!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama lor la toţi! (Pamflet la adresa PSD-istului Victor Socaciu, parodie după melodia lui "Mama lor")

De pe vremea lui Cârmaciu,
Înjura aşa Socaciu:
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Da-njura numai de formă
(Ca acoperit cu normă?):
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Criminalul Iliescu
L-ampuşcat pe Ceauşescu;
Ăla hoţ, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Cică-n Revo'-ar fi "luptat",
I-au dat şi certificat;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Cum Socaciu-i ipocrit,
PSD-ist a devenit;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Un partid de comunişti
Şi-nţesat cu securişti.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Cum primit-a sinecuri,
S-a lăsat de-njurături;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Din Socaciu cântăreţul,
A fost consul, iubăreţul;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Nu mai este rău de gură,
Şi deloc nu mai înjură;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Pleacă ai lor de la putere?
Alţii-ai lor vin iar la miere.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Pleacă-ai lor sau vin ai lor,
Noi tot slugi la dumnealor.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

"Dumnezeu dac-ar veni"
Ăştia iar l-a răstigni.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Vai de tine ţărişoară,
Tare rău te mai furară!
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Ieşi române la "atac",
Că-altfel ăştia-ţi vin de hac!
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (24 septembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Domnului

E linişte şi lumea s-a culcat
Păstorii stau de veghe pe câmpie
Cu oile au fost la păşunat
Dar, s-a-nserat şi noaptea o să vie.

Pe cer sunt stele mii, viu strălucesc,
Iar îngerii tot urcă şi coboară
Ei merg şi vin şi cu drag pregătesc
Minunea, ce Pământul înconjoară

Jos, într-o iesle mică şi săracă
Maria e cu Iosif, se odihnesc,
Aşteaptă această noapte ca să treacă
La Cel ce Se va naşte, se gândesc...

Maria este foarte istovită
De drumul lung pe care l-a făcut,
Simte momentul, e neliniştită,
Curând va naşte, nu mai este mult.

O stea măreaţă totul luminează
E o noapte cum nicicând nu s-a văzut...
Păstorii care turmele veghează
La cer privesc, se minunează mult,

Căci îngerii din ceruri se coboară
Cântând spre slava Celui Nou Născut,
Ei, ieslea mică cu toţi o-nconjoară
Şi aici, cu toţi, minunea au văzut.

Păstorii fug şi ei pe Prunc să-L vadă
Să se închine Prinţului Ceresc
Şi parcă nu le vine ca să creadă
Miraţi, cu toţi, la Cel născut privesc.

Da, astăzi S-a născut Mântuitorul
E un prunc micuţ şi fără de păcat
El a ales să fie Salvatorul:
Al omului căzut şi vinovat.

Păstorii cu mieluţi s-au arătat
Şi cei trei magi, veniţi din răsărit,
În faţa Lui cu toţi s-au închinat
Daruri I-au dat, ca unui Prinţ mărit.

Întreg Pamântu-n pace e scăldat
Şi în lumina sfântă şi cerească,
Din Ceruri, Tatăl, totul a vegheat
Ca Cel micuţ, cu bine să Se nască,

Pamânt şi Cer, e bucurie mare
Cântări de slavă se aud mereu
Toţi cei de faţă I-aduc închinare
Acelui, ce e Fiu de Dumnezeu.

Iar Vestea Bună a zburat ca gândul:
Mântuitorul lumii S-a născut,
Degrabă înconjoară tot Pământul
Şi-n Vestea Bună, cu toţii au crezut.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (15 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merse ce mai merse şi se coborâră la scara palatului împărăţiei sale. Aci daca ajunse, împărăteasa şi toţi boierii şi toată oastea ieşiră întru întâmpinarea lui. După ce-şi dară bun-găsit şi bun-venit, îi povestiră cum împăratul vecin s-a sculat cu război asupra lor, cum oastea lui a spart oastea împărăţiei lui de două ori, şi cum se gătesc pentru a treia lovire. Apoi împărăteasa îi spuse că ea a făcut acele meşteşuguri cu lăutarii, ca să-l aducă mai curând, că ştie cum a pierdut inelele şi ce-a păţit. Pe când vorbeau încă, iacă un curier că se înfăţişează înaintea lor şi dă împărătesei inelele cu pricina şi împăratului căciula ce-i căzuse din cap. Ea îi spuse că doi din acei lăutari ce a văzut el în pădure a avut porunca: unul să-l aducă pe dânsul, şi altul inelele. Împăratul se veseli o toană; dară era supărat foarte cum de să îndrăznească vecinul lor împărat să se scoale cu război asupra împărăţiei sale.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Five o'clock

Mă pregătesc, intens, de-o zi întreagă,
Iar florile-mi zâmbesc din vaza lor,
Oglinda mă priveşte-aprobator,
Căci am un chip ce poate s-o atragă.

Mi-a aranjat această întâlnire
Mătuşa dinspre partea unui văr,
Şi-am acceptat pe loc, fără crâcnire,
Căci mi-a plăcut de ea, într-adevăr.

Mi-au dat şi poza ei, şi e frumoasă,
Zâmbeşte şi-are dinţii toţi şi albi
Ca trandafirii ăştia, de pe masă,
Ce m-au costat cam mult, căci sunt roz-albi.

Eu cred că-i timpul, gata, plec de-ndată,
O iau pe jos – cu-n taxi e prea scump-
Şi merg încet, pantofii să nu-i rump
Că nu-s ai mei, şi aş fi bun de plată.

E-aproape cinci, ar trebui s-apară,
Că peste două ore e un meci
Şi n-am de gând, pe-aici, să fac poteci,
Dar nici s-o dau, ca altădată-n bară.

Băi, frate, este cinci şi trei minute,
Eu le-nţeleg pe ele, da'-i târziu,
Iar cerul e puţin cam cenuşiu
Eu cât să mai aştept, pe nebăute?

Poftim,... şi zece, am plecat acasă!
Eu dau iubirii tot, iar ea deloc?
A-ntârziat? – să fie sănătoasă!
Ce-i asta: cina de la five o'clock?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene ştiinţă,
Au şi găsit de cuviinţă
Ca pentru aşa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Şi să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toţi a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de şuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Şi numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotinţa lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Şi sigur toţi au aşteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Şi s-au împrăştiet prin ţară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Şi de atunci în acea ţară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dintr-o dată îl înconjurară toţi, îmbrăţişându-l, sărutându-l, asaltându-l... Lucian îi auzea, le distingea glasurile, dar vorbeau toţi deodată, deci, greu să înţeleagă care, când, cum, ce spunea... După cum se aşteptase, colegii întâmpinară cu mult entuziasm noutatea, cu bucurie nemărginită; se observa din gesturile lor, pe chipurile lor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Robinson: Am văzut, pentru ultima oară bărbaţi, în noaptea naufragiului. Toate necazurile noastre vin de la ei şi de la ginul lor. Erau beţi, Venera! Au crezut că luna e farul din Alexandria şi au intrat cu vaporul direct în stâncile ţărmului. După care, lupii aceia de mare s-au înecat, aşa scurt, marinăreşte, unul după altul. Toţi. Absolut toţi. În vreme ce noi, dansatoare de noapte, am înotat voiniceşte. Am ajuns la liman...
Venera: Ce păcat că nu a scăpat măcar Knut! Era tare amuzant!
Lady Robinson (zâmbind maliţios): Knut? O grămadă de muşchi, în uniformă. Numai fibră, fără cea mai elementară urmă de creier.

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărin Motanul

Era de râs prin sat, la Gura Văii
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toţi flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau şi larmă).

Era de-un leat cu ei doar... pe la minte
Şi, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: "Muiere,

Mai vino cu un rând, că plânge masa!"
... Şi se distrau în noapţile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau şi zi, şi seară,

Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieşi la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,

Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanţă,
Că-i cam voinică şi transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranţă.

Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar aşa - completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.

S-au înarmat cu camere şi bliţuri
Şi s-au ascuns prin pomi şi-n nişte şanţuri;
Erau toţi veseli, după multe spriţuri,
În noapte, ca fantome fără lanţuri.

Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-aşa votară,
Şi doar el ştie să se bage-n seamă.

A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, ştia afurisitul
Cum face un mârtan ce-şi ceartă clanul.

Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieţii aşteptau s-apară,
Că se-auziră ţipete acute
Şi, în papuci doar, a ieşit afară.

Aşa-ceva, veţi crede că-i poveste
Cu bliţuri, râset, urlete sau şoapte,
Dar baba, pân' să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.

Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veste aduc din veşnicie

Trei păstori cu turme stau
Oile şi le păşteau
Într-un câmp deschis, afară
Stăteau strajă de cu seară
Cum stăteau lumină mare
Ei văzură că apare
Înger din cer a sosit
Slava lui a strălucit
Se înfricară atunci păstorii
Când să dea afară zorii
Îngerul însă a zis:
"Eu sunt îngerul trimis
NU vă înfricaţi aşa
Astăzi ştire vă voi da
Veste aduc din veşnicie
Va fi mare bucurie
Astăzi vouă vi s-a născut
Hristos fără început
Astăzi în acest popor
S-a născut Mântuitor
Azi la David în cetate
Sunt semnele arătate
Iată cum voi Îl veţi şti
Înfăşat Prunc veţi găsi
În scutece înfăşat
Într-o iesle e culcat
I-o casă de trecători
Şi la cei ce sunt păstori"
Deodată în lumină.
Oaste începu să vină
Mulţime, oaste cerească
Dumnezeu să preamărească
Oastea cerului cânta
Neîncetat ea lăuda
Lăuda pe Creator
C-a trimis Mântuitor
"Domnului slava să fie
Pace între oameni fie
Slavă-n locuri preaînalte
Orice inimă să salte"
După ce cor auziră
Spre cetate ei porniră
Ei să vadă ce s-a spus
Să găsească pe Isus
Grăbiţi s-au dus, aşa scrie
Ş-au găsit-o pe Marie
Pe Iosif şi Prunc culcat
Într-o iesle şi-nfăşat
După ce Prunc au privit
Atunci au mărturisit
Ce de prunc li se vorbise
Şi ce Dumnezeu promise.
Toţi acei ce acolo au stat
Mult ei tare s-au mirat
Ce păstorii ei spuneau
Pe Dumnezeu preamăreau.
Maria păstra cuvinte
Ce-auzise mai înainte
Se gândea-n inima ei
La Isus băiatul ei.
Păstorii apoi s-au dus
Lăudând Tatăl de sus
Pentru toate ce-au văzut
Şi să creadă i-a făcut.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul şi copilul la târg

O familie săracă
Vrut-a ca să cumpere-o vacă.
Au bătut în lung şi-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Preţul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Preţul l-a analizat:
Preţu-i bun şi nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toţi acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Şi la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Preţul mult s-a majorat.

S-a uitat şi-analizat
Şi spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Preţul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândeşte,
Scoate banii şi plăteşte.
Ia vaca de curmei
Şi la drum porni toţi trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nţeleg ceva:
Cum ai procedat mata?

Când a fost preţul mic
Te-ai codit şi n-ai plătit.
Iar când preţul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nţelegi şi tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politică de trei parale

Ne dăm pe mâna orişicui, că iată, nu avem ce-alege,
Toţi sunt o apă şi-un pământ, ei n-au credinţă şi nici lege.
Ne tot lăsăm îmbrobodiţi, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare şi cu discursuri de doi bani.
Promisiuni de viaţă bună şi miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună să prindă cât mai mulţi la vot.
Iar după-aceea... noroc bun! De noi, în cot pe toţi îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâşie ca nişte fiare, pe viaţă şi pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme şi crâncen îşi păzesc reduta.
Ca nişte stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul ţării rămâne doar potop şi jale,
Un biet popor încovoiat de-atâtea biruri şi ponoase,
Abia mai poate respire în case mici şi friguroase.
E sărăcie peste tot şi deznădejdea-i tot mai mare;
La ştiri auzi că un biet om s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziţia
De-o să ajungi prin tribunale afla-vei ce-i justiţia.
Pe-un amărât de cum l-au prins, c-un sac de boabe c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La puşcărie l-au băgat...
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiţia e foarte dură,
Doar legea este pentru proşti, nu pentru grangurii ce fură
Şi-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, maşini, vapoare,
Pământul ţării l-au furat şi din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoţi, voi, însă, ştiţi cum se numesc,
Ei spun că fac " privatizare " când faptic fură cât poftesc.
Şi dacă-aşa,... dintr-o "eroare", un avocat "nepriceput",
Mai bagă vreunul la-nchisoare... se ştie ce e de văzut:
Cum se găseşte câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedeşte-
Că are-o mare suferinţă şi închisoarea nu-i prieşte.
Pe loc, e pus în libertate şi ne sfidează clar, pe toţi.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoţi.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul rănit

aş vrea să zbor dar nu mai pot,
mi s-a frânt aripa în două,
aş da pe ea avutul tot,
de mai mi-ar creşte alta nouă.

pribeag pe un catarg străin,
privesc azurul cum s-a-nchis
şi cum din zborul meu senin
n-a mai rămas decât un vis.

dau iar să zbor, dar e-n zadar,
mă doare aripa cea ruptă,
zăresc în depărtări un far,
cu o lumina ne-ntreruptă.

odată când puteam să zbor,
eram aici un paznic bun,
mă luau matrozii toţi la zor,
făcându-ma că sunt nebun.

acum se uită după mine
si toţi îmi căinează soarta,
gândesc cu toţi c-ar fi mai bine,
dac-ar veni mai iute moartea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai unul? (După George Coşbuc - Numai una)

Pe umeri încă are grâu,
Căci pofta n-a ţinut-o-n frâu;
Mergea întins şi cam lălâu,
Nici gând să se retragă.
Iar boabele cădeau pe ei
Pe toţi: nuntaşi, însurăţei,
Ba chiar şi-n jur, pe puradei
Aduşi de o miloagă.

Priveşte fix, minute trec,
Şi toţi mireasa o petrec,
Să facă poze se întrec,
Ea vrea să ia buchetul.
Căci, dacă-l prinde ea acum,
Chiar dacă multe-i stau în drum,
Va şti că va urma oricum.
Acesta-i e secretul.

De-acum, voi ştiţi tot ce spun eu,
C-au dat filmarea la teveu
Şi ne vom aminti mereu
De prinsul din grămadă:
Nici n-ajunsese bine sus
Când, cea cu multe kile-n plus
Şi la-nălţime mai presus,
L-a prins, cu o paradă.

Să-l ţină strâns a fost un fleac,
Vă spun, deloc nu mă prefac,
Cu rugby-ul nu prea mă împac,
Dar ea a fost de fală.
Şi chiar aşa: un antrenor,
Văzând-o la televizor,
A vrut-o, ca apărător,
Chiar la Naţională.

Se uită babele saşiu
La noul trening auriu,
La mersul ei săltat, zglobiu
Şi toate-s pe la poartă.
Să vrei şi nu poţi să n-o placi
Cum merge ţanţoş printre vaci,
Cu jind privită de burlaci
Ce-o vor acum consoartă.

Au vrut primarul şi ai lui,
S-o ia-n partid, dar "-Pofta-n cui!"
Vedetă mare ca ea nu-i,
Să cauţi în tot satul.
Să se mărite? Ar putea,
Că mulţi aleargă după ea
Dar, doar cu unul nu mai vrea
Să îşi împartă patul.

parodie de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel, după George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a născut Pruncul cel Sfânt

Cerul este plin de stele
Strălucesc ca niciodată
Oi, cu păstori lângă ele
Stau în câmp, dar, deodată,

Îngeri urcă şi coboară
Cântând lin, cu glas duios
Şi pe a Cerului scară
Îl anunţă pe Hristos,

Fiul, cel născut de-ndată
De Maria, mama Lui,
Îngeri se adună roată
Şi se-nchină Pruncului.

Jos, în ieslea mititică
S-a născut un Prinţ Ceresc
Cu sfială şi cu frică
Părinţii Lui Îl privesc.

Pruncul lor, plin de lumină,
De îngeri e-nconjurat
E un Prinţ, cu faţa senină,
De toţi este admirat.

Păstorii-au venit degrabă
Cu mieluţi, în dar să-I dea,
Lor nu le venea să creadă
Minunea ce se arăta...

Magii de la răsărit
Toţi trei, s-au înfăţişat.
Steaua i-a călăuzit
Şi drumul le-a luminat.

Daruri scumpe, valoroase,
Pentru Prunc ei au adus
I-au făcut urări frumoase
Şi s-au închinat nespus

Pruncului cel minunat
Ce din Ceruri a venit
El, al lumii Împărat!
Şi vestea s-a răspândit

Tot Pământul a aflat
Despre Darul cel Ceresc
Şi cu toţi s-au bucurat
Tatălui, Îi mulţumesc.

Lumea întreagă Îl slăveşte
Şi Îi cântă cu iubire
A Lui naştere vesteşte
Prin El, avem mântuire.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (17 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ieri

Mai ieri mi-a dat o bere clopotarul,
Să-i trag o sfoară pentru zile mari,
Iar popa s-a-ncruntat de o sprânceană
Că nu vreau să dau mită la gropari.

Un popă n-ar avea nimic de spus
În faţa-Nalt Sfinţiei Sale, Statul...
Că s-au tras sfori, s-au tras, nimic de spus,
Dar s-a-nălţat c-o treaptă plagiatul.

Şi la putere, (Dumnezeu să-i ia!),
De când cu noua mea candidatură,
Se luptă toţi lingăii pe ciolan,
Deşi sunt cei mai mulţi doar buni de gură.

Să vezi şi în sistemul sanitar,
De n-or să-şi scoată ochii cu penseta,
Şi promovând gropar după gropar,
Îşi vor toca degeaba clarineta.

Învăţământ?! Poveste de doi bani...
Toţi vor plăti gratuităţi şcolare
Şi dascălii pe drumuri vor porni
Stăpâni pe ei, dar pe doi cai călare...

Salut din plin dezastrul! M-aţi convins!
Mai bine nu mai merg la vot... adică
Pe cine ar fi cazul să votez?!
Căci peste tot este aceeaşi clică.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi s-au obişnuit să vadă femeia ca pe o fiinţă supusă, gata să se aplece oricând în faţa bărbatului, bună la de toate, mamă, soţie, femeie, ce o mai fi reprezentând ea, a cărei libertate să fie îngrădită de fiecare câte puţin şi de toţi în totalitate. Dar nimeni nu s-a gândit vreodată că nemaifiind liberă, nu mai e ea. Ea, cea pe care toţi o visează; ei..

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert. Fel de fel de fermecători fuseră aduşi, însă rămaseră ruşinaţi cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deşert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soţie şi jumătate împărăţia sa acelui voinic, care va scăpa ţara de această urgie, şi dete în ştire la toată lumea hotărârea sa.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele articulate prin voce sunt simboluri ale stărilor sufleteşti, iar cuvintele scrise sunt simboluri ale cuvintelor vorbite. Şi apoi, cum nu toţi oamenii au aceeaşi scriere, tot aşa nu toţi oamenii au aceleaşi sunete ale vorbirii, pe când stările sufleteşti, pe care sunetele le simbolizează direct, sunt aceleaşi pentru toţi, după cum, la rândul lor, sunt şi lucrurile ale căror imagini sunt reprezentările noastre.

Aristotel în Despre interpretare, 1
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!