Post-mortem
Ne-am legat în fiecare zi la ochi
de-a baba oarba, de-a v-ați ascunselea ne jucam
pe tabla mare de sah, orașul
plin de pioni buimaci, regi și regine
ținându-se de mână
și nebuni, mulți nebuni.
Am uitat ce am vrut să-ți spun în nopțile
în care mă ascultai cu ochii împânziți
cu dragoste și momente
mi-am amintit acum, post-mortem
un cadavru visător
plin de cuvinte sfârșite de timp
stinse cu ceară.
În plămâni nu mai e aer
doar cerneala pe care am înghițit-o
sărutându-ți scrisorile
doar sarea pe care am strâns-o
de pe buzele înmuiate în lacrimi
și, din când în când, în apa mării.
Pe trotuarul pe care sunt acum întinsă
privind cerul cu ochii închiși
au pășit, pe rând, fără să se uite în direcția mea,
doi copii blonzi, râzând
o domnișoaraă strigând la telefonul mobil
nevinovat de altfel
un bătrân și o bătrână, față în față, spate în spate
prinși într-o tăcere mai gravă
decât tăcerea mea.
Și mi-am dat seama, puțin prea târziu,
Că viața e frumoasă.
poezie de Diana Dancu (17 ianuarie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre monarhie
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre telefonul mobil
- poezii despre telefon
- poezii despre sfârșit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Mi-am dat seama, prea târziu
Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viața am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Și m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenușă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viața nu mi-am mai pierdut
Și-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învățat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubești,
Fericire să-mi dorești.
Viața vrei să ne unim
Și-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma știu.
Mi-am dat seama, pre târziu.
poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre învățătură, poezii despre trecut, poezii despre sărut, poezii despre noroc, poezii despre lut, poezii despre iubire sau poezii despre flori
Acasă
Fântânile de-a casă au secat
Casele mâncate de timp și cari cad
Pustiul strigă pe străzile din sat
Pentru că eu
Mi-am luat sacul în spate și-am plecat!
Mi-e dor de tine, țara mea
Mi-e dor de ulița pe care mă jucam
Copii mei nu știu, unde m-am născut
Iar eu acum ca să mă întorc
sunt prea bătrân!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre țări, poezii despre sat, poezii despre patrie, poezii despre naștere, poezii despre mâncare, poezii despre dor sau poezii despre acasă
Asta este misiunea mea - să o duc și să fac tot ce pot mai bine. Asta e obligația mea față de frumoasa meserie pe care mi-am ales-o și față de spectatorii care mi-au dat toată dragostea și încrederea lor. Dar să știți că pentru mine nu este nicio greutate, pentru că tot ce am făcut de-a lungul vieții am făcut din dragoste pentru profesie și pentru oameni. Și acum, când văd că oamenii mă apreciază, mă simt răsplătit din plin.
Gheorghe Dinică în Mari artiști români - Gheorghe Dinică
Adăugat de Mareșalul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre încredere, citate despre viață, citate despre răsplată, citate despre meserii, citate despre greutate sau citate despre frumusețe
Punctul pe iubire
A te defini ar însemna
să-mi dau jos hainele încet, în pragul ușii
așezându-mă lângă tine fără asteptări, fără uitare.
Eternitatea ar fi o secundă de dragoste
făcută legați la ochi și de mâini, cum se cuvine
atunci când iubirea devine o artă, nu o luptă
se schițează gesturi fără să le cunoști de dinainte
fără să știi când și dacă soarele rasare.
Împărțind singuratatea la doi, o fracție simplă
am înțeles că numărătorul e amorul rece
numitorul suntem noi, de mână sau spate în spate.
Fiecare comoară de-a ta mi-o voi îngropa între oasele grele
sau poate între membre, unde nu te vei uita decât tu
curiosul pirat al cărnurilor
cu un papagal pe care doar eu îl pot vedea pe umăr
și o singură corabie cu doi căpitani.
S-au vestejit copacii aplecându-se lacomi
după trupurile noastre călare pe vânt
imitându-ne strigatul au muțit
nedormindu-ne nopțile au obosit.
Visele nu-și mai au rostul când le așteptăm
Deși le trăim zi de zi.
poezie de Diana Dancu (aprilie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre vânt, poezii despre secunde, poezii despre piraterie sau poezii despre papagali
Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Și mi-a aprins în suflet un dor nebun.
Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerșetor.
Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoși ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Și de brațele mamei mele.
Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat ușor de vânt.
Și mi-a părut că zâmbește un om,
Pe drept cuvânt.
Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Și m-am întors la visurile mele!
poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre copilărie, poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre noapte sau poezii despre nebunie
Micuța mea cu ochii mari
Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ți-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebunește... și mă îndeamnă la iubire,
Micuța mea, vreau ochii tăi... și-n răsărit, și-n asfințire.
Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ți-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc și mă-nfior plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuință.
Micuța mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... și lucitori,
Îmi dezvelești uitate simțuri și rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viața, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuța mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.
Micuța mea, cu ochi duioși, cu ochi duioși... și sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce și dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu și mare,
Micuța mea, vreau ochii tăi... să ți-i iubesc fără-ncetare.
Privind la tine,-nnebunesc și mă-nfior... plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuință.
poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre uitare, poezii despre simțuri, poezii despre nori, poezii despre dorințe sau poezii despre Soare
Toc
ochii din perete
ochii din tavan
ochii din iarbă
ochii
ochii din hârtie
ochii din cuvânt
ochii din poezie
ochii
ochii din sticlă
ochii din roșu
ochii din pahar
ochii
mă dezbrac și alerg
în mijlocul mării unde
nimeni nu dă doi bani pe singurătate
poezia nu mai e
doar apă
liniște
tu
pe suprafața apei
ochii
o mare de globi oculari
înot prin ochi de orbi
se face întuneric
apa moale ca o basma de englezoaică sofisticată
singurătatea nu dă doi bani pe tine
fața mea
un desen cu ochii albi
cerul aruncă ochi de înger peste ochi de orb
vezi?
sunt doar abstractul acestei foi
pe care scriu un vis de noapte
ochii din perete, din tavan, din iarbă, din hârtie, din cuvânt, din poezie, din sticlă, din roșu, din pahar, ochii
mă privesc și... nu dau doi bani pe singurătate
viață strânsă în cămașa de forță a pielii
orbitor e doar soarele
ce ne încălzește nebunia în ibricul lui dumnezeu
o
c
h
i
i
m e i
e
ș
tu
i
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre singurătate, poezii despre poezie, poezii despre întuneric, poezii despre înot sau poezii despre încălțăminte
Poveste
Magnolii albe cad secerate în raze de lună plină.
... ești cel mai minunat demon de care m-am putut îndrăgosti!
Se cern albe petale peste mormântul replicilor noastre.
... nu vreau să te otrăvesc, atunci când îți spun că te iubesc!
Îmi zâmbește, dintr-o fotografie întunecată, un colț de mască.
***
Bătăile unor inimi de gheață, au început să nu se mai audă,
Timpul a fost nemilos și soarta cuvintelor, prea crudă.
Peste maidanul cu dragoste au sărit, câțiva pași rapizi,
La marginea orașului, cu lumini argintii, transformați în hibrizi,
Doi copii străini de metaforele unei vieți parfumate,
Stau calmi, cu ochii în lacrimi, dar spate în spate.
Povestea nu a reușit să înceapă și nici final n-o să cunoască...
Moment de rătăcire și timp puțin să-și mai dorească.
Cum degetele se-mpleteau în promisiuni de luptă,
Acum nici gând să mai aștepte, doar gheața mai ascultă.
Ca doi frumoși necunoscuți se depărtează de cuvânt
Și împletesc în drumul lor,, cum ar fi fost?" și,, unde sunt?".
Ieri au atins speranțele, azi despărțirea
Pornind pe drumul unui mâine, cunosc dezamăgirea.
Fără îmbrățișări, deși s-au strâns în brațe cu poveștile,
Se caută-n tăcere grăitoare, în timp ce își redecorează măștile.
Doar spate în spate, doar bătăi de gheață, doar deșert împietrit
Au fost unul din doi, acum... s-au strivit într-un sfârșit.
,, Voi fi mereu aici!",, Nu mă vei pierde!"
S-au transformat în simple replici pentru povestit.
poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măști, poezii despre gheață, poezii despre cuvinte, poezii despre cunoaștere sau poezii despre început
Mi-am uitat amintirile
Când am privit în ochii tăi
Ca-ntr-o fereastră după vis
Mi-am uitat amintirile
De-atunci, prima mea amintire
Sunt ochii tăi din clipa-n care
Mi-am uitat amintirile
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri sau poezii despre ochi
O stea ... căzătoare
O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.
M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.
Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Și aș fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.
M-am înfrățit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără să vreau trecutul,
Când ți-am văzut în praf de stele chipul,
Și-n ziua când lucram un colț de stea
Am hotărât să-ți vizitez ținutul.
Dar clipele se transformaseră-n ore
Și zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns să văd din nou pământul.
De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat să-ți văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre gânduri, poezii despre zile, poezii despre stele căzătoare sau poezii despre plâns
* * *
Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!
Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!
Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!
Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!
Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!
Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre somn
Lumina din viața mea
Întâlnirea noastră a fost doar într-o simplă zi,
Mi-ai apărut în drum ca raza de lumină,
Mi-ai apărut când uitasem ce-nseamnă a iubi
Și cu toată lume eram doar o străină.
Eu mergeam încet pe drumul cel greșit,
Cu ochii împăienjeniți și plini de lacrimi grele...
Pe tine-n cale-atunci te-am întâlnit
Și m-ai îndreptat cu chipul înspre stele.
În viața mea acum nu-i nici o amintire,
Nici un pic de lacrimi în inimă n-am străns,
Căci am greșit, și-am suferit odată din iubire
Și pentru aceea rău am rămas și-am plâns.
Nu eram mai mult decât un om pierdut,
Eram prea disperată, chiar simțiam că mor,
Dar prezența ta arzândă m-a făcut
Să revin privind din nou în viitor.
Și uite azi pășesc cu biruință
Și mă îndrept în viață mai departe,
Dar ție-ți spun că poți avea credință
Sunt gata să te-ajut în orice greutate.
În tine am găsit încrederea deplină
Și orice aș simți îți mărturisesc
Ai apărut în viața mea ca raza de lumină
Pe care am îndrăgit-o și astăzi o iubesc!
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre prezent, poezii despre încredere, poezii despre viitor sau poezii despre stele
Eu însămi am fost drumul meu
Am vrut să fiu așa cum voiau bărbații să fiu:
o încercare de viață;
un joc de-a v-ați ascunselea cu propria-mi ființă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au pășit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenușa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.
La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâșiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.
Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărțea tot mai mult și mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
și fața mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care țintește spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viața mea
și adevărul sărutului primit de la noile cărări.
Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaților și a tuturor epocilor.
Și-am fost întreagă-n mine, așa cum era viața din mine...
Am vrut să fiu așa cum voiau bărbații să fiu:
o încercare de viață;
un joc de-a v-ați ascunselea cu propria-mi ființă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunțat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorința de-a urma bărbații s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aștepte.
poezie de Julia de Burgos, 1914 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre promisiuni, poezii despre picioare, poezii despre jocuri sau poezii despre istorie
Scrisoare către fiul meu
Scrisoare către fiul meu
Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Și viața îți va fi bogată,
Aș vrea de acuma să îți scriu,
Să-ți spun, ce n-am spus niciodată.
Te rog să nu te superi,
Căci n-aș dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ți vorbesc așa.
S-au tot dus anii tăvălug,
Și nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc și eu cuminte.
Îți spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.
Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ți scriu,
De parcă ți-aș fi fost străin.
Aș fi putut să-ți povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.
Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că și eu sunt fum,
Și viața vrea să mă abnege.
Eu nu-ți reproșez ceva,
Doar vreau să-ți cer iertare,
Și să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.
Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar și tată,
Să vă povestiți mereu,
Și să îi dai povață.
Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viața trece și în ani,
Cunoști durerea de părinte.
poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tată, poezii despre supărare, poezii despre sfaturi, poezii despre scrisori sau poezii despre respect
O întâmplare soră cu mama
când ai însemnat
pe giurgiuveaua la care
se închină toți trecătorii
m-am apropiat cu buzele
de ciutură
două narcise agonizau pe apa sfințită
mi-am făcut bagajele
am trecut podul
am dat bir cu fugiții
și vrabia din mână
erai ochioasă
ca mătușa mea
care te blagoslovește în bibliile satanice
pe care nu le mai înțeleg
de la o vreme
acum ce rost are
să pui cărămida sub capul nopții?
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre poduri, poezii despre narcise, poezii despre mamă, poezii despre draci sau poezii despre creștinism
EU VREAU...
Eu sunt venit din stelele căzute
Și mi-am pierdut menirea de-a fi sfânt,
Când am văzut doar suflete pierdute
Cum se-nfrățesc cu dracii pe pământ;
Eu sunt acum un înger cu o armă
Și loc nu am de-ntoarcere în Cer;
Răspund prezent când zorii-mi dau alarmă
Și vieții demne-i sunt un grănicer!
Urăsc acum, cum nu îmi este datul,
Pe toți urmașii Iadului din voi
Și gata sunt să mor de gât cu statul
În care dracii-au devenit eroi
Acum sunt doar un înger fără minte,
Pe care Cerul însuși l-a uitat,
Dar voi s-aveți un adevăr în minte:
Eu vreau să pier poet crucificat!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre religie
Traian: Ce-i, Diana? Ce te mai nemulțumește de data asta?
Diana: În primul rând, am venit să las aici asta.
Traian: Ce-i asta, Diana?
Diana: Cererea pentru concediul meu, după cum ai promis, cu plată, până la anul, în iunie, cu salariu dublu...
Traian: Bine. Las-o aici și fii liniștită! E ca și aprobată, cu toate condițiile solicitate, pe care, sper, le-ai menționat.
Diana: Poți fi sigur că le-am menționat. Deci, pot reveni la lucru de abia la anul, prin iulie...
Traian: Exact. Mai ai și altă problemă?
Diana: Da; Luci...
Traian: Ce-i cu el?
Diana: De ce i-ai dat cheile mașinii tale? De ce i-ai pus mașina ta la dispoziție?
Traian: Pentru că așa am vrut, Diana. Ce te deranjează?
Diana: Ești inconștient sau ce-ai? Îl favorizezi prea mult. Nu-ți dai seama că atenția ta exagerată față de el devine suspectă?
Traian: Inconștient, zici?! Bine spus! Însă inconștient am fost în urmă cu mulți, mulți ani, când credeam în toate promisiunile tale, în vorbele tale dulci, în cuvintele deșarte cu care mă amăgeai și nu-mi dădeam seama că mă prosteai în față; nu și acum! Acum nu sunt inconștient. Acum îmi dau seama perfect ce fac: I-am pus la dispoziție fiului tău cea mai bună mașină pe care o am la ora actuală. De altfel, să nu-ți închipui că ar fi prima oară când i-o las pe mână; a mai folosit-o el cu destule alte ocazii. Toată lumea știe că Luci e preferatul meu, deci nu-i nimic suspect în asta, nu-i o atenție exagerată.
Diana: Ba este! Gândește-te mai bine! Cel mai corect ar fi să-i ceri cheile înapoi.
Traian: Nici nu mă gândesc! I-am lăsat mașina și n-am să-mi schimb hotărârea, orice ai spune tu!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre promisiuni
- citate despre schimbare
- citate despre salariu
- citate despre plată
- citate despre perfecțiune
- citate despre ore
- citate despre devenire
- citate despre cuvinte
Odă ochilor căprui
Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!
Parcă acum te văd cât ești tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.
Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,
Așa frumoși cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!
Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii
Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre ochi căprui, poezii despre frunze sau poezii despre căderea frunzelor
Iubirea
Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat și stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viața asta grea?"
Încercam și încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Și atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."
Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuță, aflată-n fața mea
Stătea o fetiță ce părea că ascultă
Șuierăturile vântului care lin bătea.
Fără vreo idee, lângă ea m-am așezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferință,
Nici pic de iubire sau dorință.
Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuțo, ești bine, ce s-a întâmplat?"
Și fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poți să mă faci să ajung acolo sus?"
Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Ești bine? Ce sa întâmplat de ești supărată așa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.
Trecuse ceva timp, cine mai știe cât....
Dar atunci și-a ridicat capul din pământ
Mi-a șoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu și eu, oare?"
Nu i-am răspuns, am așteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu își găseau alinarea.
Ceea ce mi-a zis, pe viața m-a marcat.
"Fetițo, viața merge înainte, să nu-ți para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."
S-a uitat cu ochii ei înlăcrimați către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."
Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima și mintea mi-a deschis
Și am știut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.
Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viața asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."
poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai uitat
Ai uitat să privești cerul,
Să vezi dimineața-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopților cu șezători.
Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineață.
Ai uitat să scoți chipiul,
Cu rouă să-ți dai pe față.
Ai uitat să privești soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.
Ai uitat chiar și apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îți curg.
Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.
Acum e târziu băiete
De mine să-ți amintești.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai ești.
Ai uitat că viața trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot așa petrece
Când rămâne fără tine.
Trebuia să știi că viața
E făcută s-o trăiești,
Ziua, noaptea, dimineața,
Cât timp pe pământ mai ești.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre rouă, poezii despre miezul zilei sau poezii despre inimă