Poveste

Magnolii albe cad secerate în raze de lună plină.
... eşti cel mai minunat demon de care m-am putut îndrăgosti!
Se cern albe petale peste mormântul replicilor noastre.
... nu vreau să te otrăvesc, atunci când îţi spun că te iubesc!
Îmi zâmbeşte, dintr-o fotografie întunecată, un colţ de mască.

***

Bătăile unor inimi de gheaţă, au început să nu se mai audă,
Timpul a fost nemilos şi soarta cuvintelor, prea crudă.
Peste maidanul cu dragoste au sărit, câţiva paşi rapizi,
La marginea oraşului, cu lumini argintii, transformaţi în hibrizi,
Doi copii străini de metaforele unei vieţi parfumate,
Stau calmi, cu ochii în lacrimi, dar spate în spate.
Povestea nu a reuşit să înceapă şi nici final n-o să cunoască...
Moment de rătăcire şi timp puţin să-şi mai dorească.
Cum degetele se-mpleteau în promisiuni de luptă,
Acum nici gând să mai aştepte, doar gheaţa mai ascultă.
Ca doi frumoşi necunoscuţi se depărtează de cuvânt
Şi împletesc în drumul lor,, cum ar fi fost?" şi,, unde sunt?".
Ieri au atins speranţele, azi despărţirea
Pornind pe drumul unui mâine, cunosc dezamăgirea.
Fără îmbrăţişări, deşi s-au strâns în braţe cu poveştile,
Se caută-n tăcere grăitoare, în timp ce îşi redecorează măştile.
Doar spate în spate, doar bătăi de gheaţă, doar deşert împietrit
Au fost unul din doi, acum... s-au strivit într-un sfârşit.
,, Voi fi mereu aici!",, Nu mă vei pierde!"
S-au transformat în simple replici pentru povestit.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!