Vero novo

A primăverii zile bolnave vin şi-alung
Senina iarnă, albă, când arta e lucidă,
Şi-n minte, unde sânge posomorât prezidă,
Se-ntinde neputinţa cu un căscat prelung.

Mi se-ncropesc sub ţeastă amurguri albe, dense,
Un cerc de fier mi-o-ncinge, precum un sarcofag.
Şi cat în pribegire, un Vis frumos şi vag.
Prin câmpi, în coptul zilei şi-al sevelor imense.

Dar cad, strivit de-arome de iarbă şi copac,
Şi-o groapă sap cu faţa-mi să-nnăbuş Reveria
Muşcând lut cald în care-ncolţeşte liliac.

Şi-aştept, în scufundare, să urce nostalgia...
- Estimp, Azurul râde-n frunzişul efemer,
În care zburdă păsări şi ciripesc spre cer.

poezie clasică de Stephane Mallarme, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec legănat

tinereţea este o femeie frumoasă
cu braţele în continuă mişcare.
ea dirijează mersul trenurilor,
zborul navelor spaţiale,
suflarea vântului.
pasul ei zvelt
scoate din tipare orice greşeală.
rochia i se lipeşte de glezne
iar gleznele-i trec totdeauna
prin râuri de lumină.
pe umeri
părul ei întins
taie în patru ecoul
şi toate pădurile ciripesc a păsări
şi toate inimile gânguresc a copii.

tinereţea este o femeie frumoasă
cu ochii adânci
în care se clatină corăbii fără pânze
cerul fără nori
deşertul fără miraje.

dar stelele cad.
stelele cad
peste rochia-i lungă şi albă.

trenuri şuieră-n gări
vântul suflăăă...
frumoasă
femeia se-ntinde în iarbă.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilitate

Apa din vis se-ntinde... ca o apă
Cercul din vis e cerc dar marginile-mi scapă
Pomul din vis e pomul fără fruct
Cerul îl cheamă;
Pământu-ntâi l-a supt

Zborul din vis e zbor în cerc de vis
Apa se-ntinde către interzis

Şi lumea mea... întinsă cât o apă
În margini de-nţeles nu vrea să-ncapă...

poezie de Mihaela Albu (2009)
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal;
Plină-i zăpada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...

E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimbă prin sânge... şi sug;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
-- Iubito, sunt eu la uşa îngheţată...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa florilor de liliac (dedicată Corneliei Georgescu)

E-un cer de flori de vis deasupra mea...
M-afund în amintire şi-n uitare,
Sub simple străluciri de catifea
Din pură şi violacee floare.
Deasupra voal de stele arămii,
Aici, un catafalc de liliac...
Într-un mărgean de noanţe viorii...
Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!

E-un cer de flori de vis deasupra mea,
Cad pe mătăsuri, flori din diademe...
E-o violetă lacrimă de stea,
April ne-mbie cu alese semne.
Privesc din ceruri flori de liliac
Şi plânge liliacul din privire
Români uitaţi, din neamul geto-dac
Căzuţi din timpuri vechi, în nemurire.

M-afund în amintire şi-n uitare,
Mă pierd printre poeme viorii,
Redevenind aceeaşi sărbătoare –
Candoare-n gând şi-n suflet de copii.
Caut norocul iar printre petale,
În floarea albă,-mpăturită-n trei,
Apoi, un vis, alunec în uitare,
Trecând prin anii lungi, pustii şi grei.

Sunt simple străluciri de catifea,
Miros suav, clopotniţă de stele,
Când ochiul universului, concav,
Se-mpiedică de dulce mângâiere.
Nelinişti trec... Prohod de-ndrăgostiţi
Revarsă sentimentele în noapte.
Lucind precum copacii auriţi
De sărutări, îmbrăţişeri şi şoapte.

Din pură şi violacee floare,
Maramă, voal şi rochie ţi-am ţesut
Şi lumea toată azi e sărbătoare,
Iar eu, copac în floare, iarăşi, sunt.
Betea de liliac mi-apasă tâmpla,
De tine, iar mi-e gându-mpodobit,
În mine, purpurie, arde stânca...
Ce trainic şi ce simplu te-am iubit!

Deasupra voal de stele arămii...
Se stinge-n sfeşnic luna aurie
Şi cad din ceruri pleoape viorii
Peste grădina tristă şi pustie.
Copilăria-mi face semn să tac...
Ai apărut în vis ca în oglindă,
Iar eu sunt doar o lebădă pe lac,
O clipă ce spre ceruri se avântă.

Aici un catafalc de liliac...
Rănit mi-e gândul, sufletul şi pleoapa.
Rănit sunt eu... şi-nsângerat, dar tac.
O văd pe mama şi îl văd pe tata!
Stau tufele-nflorite... Nori târzii,
Ascund poteca dinspre liliac.
Doar tu iubito, numai tu o ştii!
Te chem în visul meu, te-aştept şi tac.

Într-un mărgean cu noanţe viorii,
Îmi prind haotic, iar, câte-o iubire.
Cu ochii-n lacrimi te aştept să vii,
Să-mi dăruieşti un strop de fericire.
Dar alte primăveri te-au zămislit
Şi chipul tău, în flori de liliac,
Pe o petală,-n noapte s-a ivit.
Ori poate eu cu dorul nu mă-mpac...

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac
Florile albe, pline de candoare,
Şi eu sunt floare azi, de liliac
Şi zbor spre ţara soarelui-răsare.
M-ascund şi plâng în violete ploi,
Sunt un ocean de violetă stea.
Te chem, te-aştept, iubirea dintre noi,
Ca un ecou, în veci, ne va chema.

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!
Într-un mărgean cu noanţe viorii.
Aici un catafalc de liliac,
Deasupra voal de stele arămii.
Din pură şi violacee floare,
Sunt simple străluciri de catifea.
M-afund în amintire şi-n uitare...
E-un cer de flori de vis deasupra mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iar e iarnă, frig şi ger,
Veşmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.

Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aştearnă
Lunga şi geroasa iarnă.

Săniuţele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleţii de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.

Moş Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar şi anul s-a-nnoit.

Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De eşti împăcat cu tine
În suflet ţi-e cald şi bine.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de iarnă

Iarna, de-o vreme, mă duce regretul
Prin crânguri, pe margini de linii ferate -
Trec singur spre seară pe ape-ngheţate,
Când fâlfâie, pe lume, violetul.

Paloarea, mutismul minează-al meu piept
Pe satele ninse crai-nou când apare;
Trec singur pe poduri de fier solitare,
Şi-aştept în zăpadă... dar ce mai aştept?

Hau!... Hau!... depărtat sub stele-ngheţate...
În noaptea grozavă la cine voi bate?...
O, vis... o, libertate...
Hau!... Hau!... depărtat sub stele-ngheţate...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personajul (ieşind din groapă, în ţinută de muncă, cu găleata plină pe umăr, deşartă din ea pietriş): Sap. Acu' treizeci de ani am întâlnit-o şi i-am spus "Madam, vă iubesc!" "Fă-mi un tunel spre lună şi-am să fiu a ta, soaţă legiuită cu tot dichisul." "Luna-i sus, cum amarul meu să sap către ea?" "Ziua-i jos," zice, "pe partea cealaltă. Dacă sfârşeşti lucrarea în miezul zilei, o prinzi acolo." De-atunci sap.

replica de început din piesa de teatru Tunelul spre lună, scenariu de Adrian Suciu (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palmele uimirii

ce frumoasă
este iarna
cu fulgi albi din cer ce vin
să-ţi
albească astăzi haina
şi
s-o facă un dalb crin

cu
steluţe albe albe
totul
este transformat
chiar şi câmpul
e-mbrăcat
şi atâtea trotuare
prin oraş

ninge ninge
vin din cer
flori
steluţe ca un vis
cad pe palmele uimirii
soli fiind
doar ai iubirii
dintre cer
azi şi pământ
împletite cu mireasma
frigului
scăldat în frig

poezie de Ioan Daniel Bălan (11 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădina primăverii

Ce bucurie, zăpada-n sfârşit se topeşte
Şi iată, frumos primăvara ne zâmbeşte
O floricică albă timid ne apare
E ghiocelul ce iarăşi zâmbeşte spre soare!

Am ieşit din nou în grădina cu pitici
În iarba verde-s mii de gâze mici
Pe-o floricică gărgăriţa roşie se aşază
Şi picăţelele pe aripi soarele îi luminează.

Copacii-s plini de flori frumoase, parfumate
O vrăbiuţă sare pe o creangă, în faţă şi în spate
Şi ciripeşte tare, parcă ar cânta
Şi pe drăguţele-i surate ea vesel-ar chema.

M-am aşezat pe iarbă, chiar lângă-o ciupercuţă
Şi-n jurul meu bâz - bâz o musculiţă
Ce zboară veselă prin aerul curat
Până-şi găsi pe-aproape un loc mai luminat.

Deasupra casei mele, pe-un horn de cărămidă
Stă o pasăre dreaptă, exact ca o tulpină
E chiar barza cea albă cu ciocul lung, subţire
Venită de departe, după-o călătorie.

Am pus sub streaşină-o căsuţă, din lemn lucrată
E-a rândunicii negre, cu coada despicată
E veselă şi zboară când sus, când foarte jos
Când este primăvară e-atâta de frumos!

Eu mâine dimineaţă spre câmp o voi porni
Şi-al meu căţel drăguţ precis va mirosi
O păpădie albă, cu puf ca cel de pui
Acuma sufli-n el şi ia-l de unde nu-i!

La prânz noi aşteptăm oaspeţi la masă
Iar azi mămica a făcut curat în casă
Şi-n vaza mare şi rotundă ea a aşezat
Freziile galbene cu-al lor parfum atât de minunat.

În grădiniţa mea cu multe păsărele
Spre soare larg zâmbesc zeci de lalele
Sunt vesele, frumoase şi pline de lumină
Nerăbdătoare-aşteaptă pe harnica albină.

E soarele pe cer, e cald şi bine
In jur sunt lăcrămioare albe, mici şi fine
Culeg cu grijă trei, în coşuleţ le pun
Bunicii să-i ofer, e darul cel mai bun!

În căsuţa albă, exact ca în poveste
Păianjenul micuţ o pânză-şi pregăteşte
Precis că până-n seară el o va termina
Şi-un ţânţârel obraznic la cină va mânca!

Am pus o pătură pe jos, e pe-nserat
Apare-ncet şi luna, se lasă liniştea in sat
Caţelul doarme, în jur e plin de toporaşi
Cu miros proaspăt şi-atâta de gingaşi!

poezie pentru copii de Alina Beatrice Chesca din În grădina primăverii (martie 2014)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea iernii

Boarea iernii - Aurel petre

Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.

Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc naşteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.

Îngeri hibernali steluţe-aşează
peste paşii zilelor desculţe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.

Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viaţa, aripă de cer, zbor a ţesut
hora peste frunze cu smaralde.

Frigul râde-n lut şi sentiment,
duhul lui pe drumuri moi dă vestea;
sufletele vinul şi l-au fiert
şi-n zăpezi îşi retrăiesc povestea!

poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratic şi erect, dedesuptul potopului primar de lumină, un crin! La fel de pur precum oricare dintre voi.

citat din Stephane Mallarme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai eşti,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar şi iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi înceţoşaţi de brumă.

Zile se duc şi vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc şi vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia şi veşnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea şi atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un ţărm depărtat, neştiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad perseide

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară nu se ştie...

Cad perseide peste tot,
Peste iubire, peste ură,
Peste bunic, peste nepot,
Peste îngheţ, peste căldură...

Şi-or mai cădea steluţe mii,
Căci Universu-i generos,
Din ale cerului tării,
De sus se prăvălesc în jos,

Dar ca şi visele deşarte,
Chiar de trudesc pe drumul lung,
De fericire nu au parte,
Mereu la ţintă nu ajung...

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară, nu se ştie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă zurlie

ninge ca la Piteşti dalb dalb dalb
cad păsări negre din cutii de scrum
pata din palme s-a înroşit amar
beau ceai cu biscuiţi şi recitesc Puşkin
oraşul patinează în zigzag
latră toţi câinii albi din mine
pe unul care scrie poezii
despre soarta ruptă-n colţuri/cuvinte vii zurlii/

ninge pe gura de canal
înfăşurat în ziare omul de omăt
frânge cuvinte roşii înmuiate în vin cald
se abureşte coama norilor
iar soarele este un schelet
de care fulgi se prind lucioşi ca lame de oţel
e iarna care îmi place mie
cu franjuri galbeni atârnaţi de cer
iar sufletul de ţurţuri pictat în efemer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile

Ebluisante păsări, ţes zării imense diademe,
Oceane de săruturi din buze mari de gând
Ieşite să te caute în absenţe şi să te cheme
Din ora când taci, când mă mistuie dor plăpând.

Mă zboară păsări de zi, ori poate că-s fluturi,
În fiecare vis mă urcă şi mă coboară mongolfier;
Nu mai poate sufletul, desfăcut în confetti de fier,
Sus, jos bate anotimpuri, zilnic de la tine la cer.

Ebluisante păsări sorb din mine răsăritul,
Iadul tăcerii rămâne de moarte la locul lui
Rege, tronându-mi a adormire lutul;
Nu mai găsesc îngerii alinare decât în lacrimile nimănui.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria luminii

Ninge posomorât şi aievea
Ca o baladă a merilor înfrunziţi.
Încă e iarnă în zbor,
S-au aprins melcii şi caii albi obosiţi,
Călătoresc departe spre noaptea stelară
Mergem valsând cu ochii-n limpezimi de vin
Curg prin vene, în loc de sânge
Emoţii din colindul de aseară
Ce nu ştim să-l citim.
Cu marea ne scăldăm pe faţă,
Curcubeul în trei culori
Urcăm şapte trepte spre viaţă
Până ce se face lumină în zori.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune siderală

Din curcubeu ai răsărit,
Minune siderală;
Şi timpul l-ai redefinit,
Sub auroră boreală.

Încet, încet răsar viziuni,
Zâmbindu-mi nestatornic;
Iar ochii îmi şoptesc minuni,
Pe ace de ceasornic.

Schimbarea se anunţă-n vis
Şi-n roua dimineţii,
Când chipu-mi tânăr şi proscris,
Sărută albul ceţii.

Mijesc sub razele de soare,
Pe iarba verde-pal,
Iar corpu-ţi se prelinge-n zare,
Prin sticla de opal.

Aievea, te revăd pe cer,
Minune siderală;
Când timpul zburdă efemer,
Prin dragostea-mi astrală.

Durerile încerci s-alungi,
Cu zâmbetu-ţi ceresc,
Culese din trecutele spelunci,
Ce se arată din lumesc.

Nu m-oi întoarce niciodat",
La timpul ce-a trecut,
Căci el îmi strigă ne-ncetat:
Iubeşte viaţa, chip de lut!

poezie de Liviu Reti (18 iulie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nereuşită

Planând între cer şi Pământ,
îmi aflu destinul strivit
de ploaie, de geruri, de strigăt de vânt...
şi cad, obosit...

Nelinişti se-opresc şi adorm
bătrâni inorogi fără rang,
cu hamuri răscoapte... în vis, mă transform
într-un bumerang.

Mă-ntorc pân' la gând nenăscut,
destinul voind să îl schimb,
să nu vin pe lume, să nu devin lut,
să fiu doar un nimb...

Aleg nefiinţa, ştiind
că timpul nu m-ar mai durea,
dar, brusc, mă trezesc pe Pământ, rătăcind,
trăind viaţa mea...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!