Baladă de sfârşit de an

S-a-nstăpânit zăpada pe zările albastre –
Curată sau murdară - ca sufletele noastre...
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.

Un dor de îmbuibare în jur se-nvederează –
Căci asta-i noaptea care va ţine firea trează,
De parcă omenirea făcută-i spre plăcere -
Iar nu spre suferinţă, tristeţe şi durere.

Mulţimi cu braţe pline, se întrec în veselie -
De parcă s-ar întoarce cu prăzi din tâlhărie...
Şi gerul se-nteţeşte cu aspră-ncrâncenare
Şi toată viermuiala miroase-a-nmormântare.

Cuprinsă-n negre gânduri fiinţa mea zoreşte...
Deodată-n colţul străzii ceva mă împietreşte:
Pe-o bancă stă nebuna – ce-ntregul târg o ştie
Slinoasă e şi ştirbă şi roasă de beţie.

Nu râde şi nu urlă, nu înjură şi nu cântă
Şi nefiresc de dreaptă-i statura ei plăpândă
Nu simte sau nu-i pasă că gerul stă s-o-ngheţe
Spre alte orizonturi ţinteşte cu tristeţe.

Pe-alături, trecătorii, păşesc fără să vadă
Cum stă înţepenită – statuie pe zăpadă
Şi râd cu nepăsare urându-şi "La mulţi ani!"
Şi alte vorbe goale – ceva legat de bani.

Tăcută stă nebuna – deşi nu-i stă în fire
Şi adânc mă înfioară sticloasa ei privire
Doar câţiva câini în juru-i cu grijă o veghează
Privirile lor calde cu milă lăcrimează.

E trist când câini-s oameni şi oamenii sunt câini -
Dar câinii-au libertate şi oameni-au stăpâni...
Un gând mă mustră iute: " Hai nu te crede domn –
Şi nu te mai preface – nu eşti decât un om!"

Cum scârţâie zăpada, sub pasu-mi clătinat!
Plecând, mă simt, deodată, umil şi ruşinat...
Din urmă mă-nfioară un urlet a pustiu
Ce-ngheaţă şi mai tare văzduhul vineţiu.

... Cum vorbele sunt păsări - ce foarte iute zboară,
O veste se-nteţeşte în târg, aşa, spre seară...
Firesc o spun cu toţii, pentru că le-e totuna:
Cum că, de frig şi foame, în ger, s-a stins nebuna.

E Anul Nou – prilejul de-a ne ura "Mulţi Ani!"
Şi de-a rosti obsesii legate de mulţi bani...
Din ceruri luminoasă şi ştirbă râde luna –
În raza-i îngheţată s-a-ntruchipat nebuna.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară...

O nouă primăvară, să se reverse - pare,
Căci curg, pe văi, şuvoaie şi păsări sparg văzduh...
Dar trecătorii străzii, păşesc cu nepăsare –
Semn clar că poartă-n suflet al iernii aspru duh.

E-un fel de letargie – deşi, e soare mult
Şi nimeni nu arată, nu pare bucuros
Că s-a trezit natura, cu râvnă şi tumult,
Că iarba din ţărână ţâşneşte viguros.

Atât de tristă-i lumea şi fără nici un chef
De viaţă şi de faptă – de parcă, sub senin,
Doar scârbe se brodează, pe-al zilelor gherghef –
Iar soarele, azvârle, nu raze – ci venin...

Aş vrea ca primăvara – această reînviere -
Cu viers de veselie – şi tandru, s-o descriu...
Dar nu simt veselie şi parcă n-am putere,
Ca să-mi alung din suflet al zilelor pustiu.

E soare... Şi ce dacă?! În inimă, eu, port –
Asemenea cu pomii ce-au fost înfrânţi de ger,
Un duh de-ncremenire, căci sufletul mi-e mort
Şi orbeşte-mi târăsc paşii pe sub seninul cer.

Eu ştiu că, niciodată, de-a binelea n-am fost
Învins... şi în picioare, mereu, tot am căzut
Din scârbe şi belele – dar traiul meu anost,
M-a ros şi mă tot roade, setos, neabătut.

Mi-e firea cârcotaşă – sau veacul e beteag?
Mă-ntreb tot mai adesea, dar nu aştept răspuns...
Şi-mi fâlfâie în ceafă al morţii negru steag –
Iar fâlfâitu-i spune că am trăit de ajuns.

... Dar ducă-se-n pustie cernitele-mi gândiri!
Mai pot păşi prin viaţă cu calm şi nepăsare...
Nu-mi pasă că am hâde şi negre presimţiri –
Când noua primăvară, să se reverse – pare...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblă luna ca nebuna...

Umblă luna ca nebuna
Printre norii plumburii
Noaptea s-a lungit, de-acuma...
E-o vreme cu insomnii!

Frigu-n oase şi în case
Ne pătrunde tam-nisam,
Zorile ivite-n ceaţă
Ne salută de la geam...

Scoală, sturlubatic domn,
Pune pana pe hârtie
Vreme nefiind de somn,
Pana-nvaţ-o ce să scrie!

Despre lună, despre soare,
Despre nurii mici, zglobii,
Despre stele căzătoare-
E vreme cu insomnii.

La codane şi vădane
Li se-aprind călcâiele,
Ca nebuna râde luna,
Rupte îi sunt frâiele.

Umblă luna ca nebuna
Printre norii vineţii,
Ziua s-a topit în noapte...
E vremea de nebunii!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de iarnă

Ascultă-mă, iubito: în gerul de afară
Văd vrăbii zgribulite, ce stau – gata să moară
Şi oameni în paltoane, grozav înfofoliţi –
Dar, parcă, mai degrabă, de gânduri gârboviţi.

Stau chiciurile grele pe pomi – ca în poveşti
Şi despre sărăcie se-aud prea multe veşti...
În aste vremuri tulburi, iubirile îngheaţă
Dar, dacă mai există – ele ne ţin în viaţă.

Tu ce mai faci, iubito, căci eu te-am cam uitat...
Fiindcă ţinutu-n care trăieşti e îndepărtat
Şi, parcă, gerul aspru ţi-a cam intrat în piept –
Dar eu, plin de răbdare, să te dezgheţi aştept.

Şi poate că atuncea, când noua primăvară,
Sosi-va - a-mea răbdare nu va voi să moară;
Dar cum nimic nu-i sigur în vremi pline de ger –
Eu nu ştiu cum va fi – dar îndrăznesc să sper

Că gerul iernii aspre, în sufletu-mi cernit,
Nu va intra... căci, totuşi, mă simt prea obosit.
De va intra, iubito, eu ştiu că va rămâne –
Dar toate astea-s gânduri, ce trec de azi pe mâine.

... Cum îţi spuneam, iubito, vrăbii - gata să moară,
Stau triste şi-ngheţate în gerul de afară...
Că nu-i o vrăbioară – al tău suflet mai sper -
Şi că nu va pătrunde în al meu suflet ger...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nou, La Mulţi Ani!

Mă rog eu, pentru voi, s-aveţi un an cu bani,
şi sănătate multă, pentru un LA MULŢI ANI!

Vă rog să fiţi aproape prietenilor fani,
să-i aveţi ca pe fraţi şi, acum... şi LA MULŢI ANI!

Îi rog pe cei ce uită de voi bogaţi, sărmani,
să-şi readucă aminte şi azi... şi LA MULŢI ANI!

Rugaţi-vă o secundă să fim din nou umani,
că aşa perpetuu OM fi, MAI MULŢI şi LA MULŢI ANI!

Să ne rugăm la morţi, noi, cei contemporani,
că aşa o zi şi alţii ne vor ura... LA MULŢI ANI!

Eu vă iubesc din pagini, de pe-alei cu castani,
din gând, ce vă însoţesc... de-mi uraţi LA MULŢI ANI!!!

Să fiţi etern iubiţi, iubind azi, "LA MULŢI ANI!"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stopul

Pe ger aspru sau pe ploaie
Ori când vântul pomi îndoaie,
Un prieten stă pe stradă,
Trecătorii să îl vadă.
Este stopul care spune
Cui ascultă, reguli bune.

Şi pe rând câte-o culoare
Ajută la traversare.
Roşul este-acela care
Zice: "Stai, pericol mare!"
Interzisă-i traversarea
Te anunţă clar culoarea.

Galbenul te pregăteşte
Şi atenţia-ţi sporeşte
Căci şoferul, câteodată,
Are pană la o roată,
Poate-i amorţeşte mâna,
Sau, mai ştii, nu-i ţine frâna.

Verdele-ţi arată, iată:
"Treci strada cât e de lată!"
Căci maşina stă o leacă
Pietonul ca să treacă
Şi-i aruncă o privire
Stopului, drept mulţumire.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din an în an

Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moş Ajun,
E ger cumplit şi drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.

E sărbătoare şi e joc
În casa ta acum
Mai sunt bordeie fără foc
Dar vine un an mai bun.

E veselie şi e cânt
În casa ta acum,
Dar nu uita când eşti voios,
Române, să fii bun!

Veniţi, veniţi de sărbători
Veniţi, veniţi cântând
Să fie rodnic Anul Nou
Şi pace pe pământ!

Să fie pruncii sănătoşi,
Să crească năzdrăvani,
Voi oameni buni şi trecători
Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!

folclor românesc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea Mielului

E Paştele în case de creştini
Iisus Cristos lipseşte din mai toate
Ţinut la uşi, respins din nou de gloate
Preocupate egoist doar de festin
De o imagine şi de un intestin...

E Paştele şi Mielul ce contează
Tace din nou, mai mult, mai apăsat
În lumea-nlănţuită de păcat
El stă la uşa ta şi lăcrimează
Chiar nu-L auzi cum bate, cum oftează?

E un nou Paşte, câţi îi ştiu valoarea?!
Atâţia miei ucişi privind spre Mielul
Cel răstignit de 2000 de ani, Modelul,
Câţi i se mai închină-n Sărbătoarea
Cea dedicată Lui, cât largă-i zarea?

E înc-un Paşte pentru îmbuibare
Bătrâni uitaţi de lume lăcrimează
Copii abandonaţi stau trişti şi nu cutează
Să-şi salte ochii din pământul fără soare
E Paşte, plouă Cerul lacrimi mari, amare...

poezie de Petrică Conceatu din Noua Geneză (4 aprilie 2010)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti -- dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune... Tot mai triste veşti.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă -- deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulţi şi frumoşi ani"?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulţi ani!

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Aşa erau şi când eram puştan.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ptolomeu

În timp de ani şi ani de contemplare
Cum veacuri peste veacuri ne atestă,
Cunoscătorul tainelor stelare
Concepe minunata Almagestă.

Pământul stă în mijlocul tăriei.
El centrul lumei este şi rămâne,
Ah! fericită vreme a poeziei
Şi tu Egipt frumos din vremi păgâne!

Planetele sunt candele aprinse
Cu fire lungi de firmament legate,
Planete, soare, toate fermecate,

Pământului ocol îi dă nestinse,
Cum cortului ocol îi dă arabul...
Căci lângă Ptolomeu stă astrolabul...

sonet de Dimitrie Teleor din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Astăzi e ziua ta, copil frumos,
e ziua în care îmi amintesc cum ai păşit în viaţa mea,
când te priveam şi nu-mi venea să cred că eşti copilul meu,
te-am luat în braţe şi de atunci te ţin în braţe, dragul meu,
o inimioară începea să bată în drumul meu,
un drum pe care amândoi păşim cu dragoste de Dumnezeu,
ne-mpiedicăm, cădem şi iar ne ridicăm,
continuăm să alergăm spre mântuire.
Parcă mai ieri tot gângureai şi te hrăneam
şi te hrănesc cu tot ce am mai bun pe acest pământ românesc,
udat cu fapte creştineşti, cu tradiţii strămoşeşti.
Ce moştenire să-ţi las, copil frumos?
Privesc în jur şi mă îngrozesc de neamul nostru românesc
ce s-a pierdut pe căi păgâne,
au şi uitat că au un câine,
s-au lepădat de Dumnezeu
şi aleargă cu sacul plin de iluzii
spre alte zări înfipte-n deziluzii.
Visează, iubeşte, dăruieşte,
zboară spre zările albastre, copilul meu,
eu te aştept aici, privindu-ţi zborul,
cu mâinile întinse, Îl voi ruga pe Dumnezeu
Să aibă grijă de sufleţelul tău.
Eu te iubesc şi-ţi spun un sincer "La mulţi ani!"

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Lin, mai lin coboară cerbii pe la sate
Au în corne ramuri tinere de brad
Trece Vicleimul, ceas de taină bate
Pruncii prind cu mîna stelele ce cad.

Pomul plin de iarnă iarăşi luminează
Poleite daruri, globuri de rubin
Parcă e un vultur care stă de pază
Ca să nu se piardă un popor creştin

La Mulţi Ani! – cu bucurie, florile dalbe
Domnu-n pace să vă ţie, florile dalbe
La Mulţi Ani! – şi spor în toate, florile dalbe
Cu belşug şi sănătate, florile dalbe.

Îmbătat de slavă, sufletul se pleacă
În străvechi legende, iar ne regăsim
Cît avem colinde, ţara nu-i săracă
Glorie acestui sanctuar sublim.

Scoală, gazdă mare, vin colindătorii
N-auzi cum pocneşte biciul din Carpaţi?
Din adînc de veacuri luminează zorii
Ies din nou la viaţă zîne şi-împăraţi.

La Mulţi Ani! – cu bucurie, florile dalbe
Domnu-n pace să vă ţie, florile dalbe
La Mulţi Ani! – şi spor în toate, florile dalbe
Cu belşug şi sănătate, florile dalbe.

Să vă fie casa-casă,
Pîinea albă şi gustoasă
Şi-un pahar de vin cinstit
Tocmai bun de-mpărtăşit.
Pruncii să vă crească mari
Ca la oameni gospodari.

La casa de oameni buni
Dumnezeu face minuni
Pune îngeri lîngă ea
Să le rîdă inima.
Anul Nou vă-ntinerească,
Neamul nostru să trăiască!
Pace, pîine, gologani,
La anul şi La Mulţi Ani!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

În noapte, în tăcere, pe cerul înstelat
Se vede cum apare un înger luminat.
Aşa de luminos e încât stele pălesc
Iar luna se opreşte din teatrul ei ceresc...

E Mihail, Arhanghel, prea-mare intre sfinţi
Ce stă de-a dreapta Tatei cu aripi de fulgi blânzi.
Acum încet coboară spre lumea pământeană
Unde sufletul moare căci nu mai are hrană..

Hrana este iubirea însă acum se vinde,
Cu cât ai mai mulţi galbeni sufletul tău surâde
Căci el primeşte hrană, iubire din arginţi,
Cu banul astăzi poţi să-i cumperi şi pe sfinţi.

Fiindcă preoţimea, anume farisei
Au ajuns ca să vândă credinţa-n Dumnezei
Iar pentru ceva galbeni poţi ca să stai în Rai
Aşa promit cei care se cred preoţi prea-mari...

Stătea mândrul Mihail privind lung spre pământ
Cu un surâs sarcastic de la nord către sud
Apoi din est spre vest, din Moscova spre mare,
Spre ceea ce e azi Babilonul sub soare.

Într-un târziu văzu o mică licărire
Undeva între est şi aspra ungurime.
Era o ţară mică, pe nume România
Însă o ţară sfântă ca şi ortodoxia

Din ceruri, din văzduh, într-o mică chilie
Aflată în Moldova, în astă Romanie
Un biet călugăr singur se roagă pentru bine,
Nu pentru bani sau fală, ci pentru-un colţ de pâine.

De ce un colţ de pâine? Căci pâinea se găseşte,
O pâine poate avea chiar şi cel ce cerşeşte!
Dar nu! Acest călugăr vede-n colţul de pâine
Speranţa pentru viaţa după ziua de mâine.

Azi încă este pace, lumea e-ndestulată,
Se poate spune chiar că lumea e bogată,
Că ne-ndreptăm încet spre un alt nou Turn Babel
Fără să suferim pentru Cain şi Abel

Fiindcă Mântuitorul, jertfindu-se pe cruce,
O reabilitare a putut a aduce
Iar blestemul ceresc de la-nceput de lume
S-a dezlegat pe veci printr-o mare minune.

Aşa că omenirea cea din ziua de azi
Încearcă să creeze sisteme de giganţi
În care existenţa se rezumă la galbeni
Iar robia creată e revărsată-n oameni.

Acest călugăr singur o clipă lung priveşte
Spre cerul înstelat unde un chip luceşte
Şi deodată vede Arhanghelul cel Sfânt
Cum cu privirea-i tandră se uită spre pământ.

Atunci bietul călugăr spune o rugăciune
Către Sfântul cu aripi făcând o plecăciune:
"-Te rog Sfinte Mihail, roagă-L pe Dumnezeu
Să aibă mare grijă pentru poporul meu!"...

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am observat, de-a lungul timpului, că persoanele care nu reşesc să-şi atingă obiectivele, au inclusiv credinţe limitative legate de bani, de prosperitate şi oameni care au bani. La un moment dat, un prieten mi-a spus că e mai bine cu bani decât fără bani. Da, aşa este pentru că poţi să faci multe lucruri. Alt prieten mi-a spus că banii rezolvă problemele pe care lipsa banilor o creează. Dacă stai şi te gândeşti, oamenii nu se ceartă pentru că au prea mulţi bani ci pentru că au prea puţini, sau că duc lipsă de bani. Nu bogaţii sunt nefericiţi, ci oamenii care se consideră săraci, care vor mai mult şi nu ştiu cum să se raporteze la ceea ce vor. Din păcate, când vorbim despre relaţia de obiective care este în strânsă legătură cu relaţia cu banii, pot să spun că cele mai greu accesibile obiective sunt cele legate de bani.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un român stă la îndoială fiţi sigur că el nu stă fiindcă are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu ştie încă de partea cărui grup să se dea. Să meargă după cum bate vântul din dreapta sau după cum bate vântul din stânga? Iată suprema lui nelinişte. Pentru risipirea acestei nelinişti, sforţarea românului se îndreaptă în afară, ca să prindă cu urechea mai bine zvonul cel din urmă; mai niciodată sforţarea nu merge înăuntru, spre forul conştiinţei.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 124

Din interes dacă mi-ar fi iubirea
Ar fi bastarda Sorţii, fără tată,
În care Timpu-şi oglindeşte firea
Şi buruieni sau flori în ea se-arată.
Dar nu, n-a fost făcută la întâmplare;
Nu se făleşte, nici nu o să geamă
Sub lovitura grea, necruţătoare
Spre care timpul nostru acum o cheamă.
Şi nu se teme de urzeli şi rele
Puse la punct cu grijă noaptea toată,
Căci ea e mai vicleană decât ele,
Nu se aprinde, nici nu stă plouată.

Martori îmi sunt cei ce-au făcut păcate,
Că au murit cuprinşi de bunătate.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ştii, iubito...

Şi, ştii, iubito, nu am timp de lume –
Şi, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Şi simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut şi primăvara –
S-a dus şi floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - şi ne joacă farse –
Aştept ceva – dar nu ştiu ce aştept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ţi aud şoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraş, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Şi teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aş vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voinţă
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinţă –
Eu – nu sunt eu – tu eşti altcineva.

... Şi, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – şi ştiu ce-anume –
Ceva în care nu cred şi nu crezi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând la tine-n primăvară

Iubito, hai, uşor, întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.

Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi...
Şi s-au întors la casa lor cocorii -
Ştii? Primăvara vine pentru noi!

Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.

Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu...
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.

Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer – cum, tainic, se-nnoiesc...
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte,
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!

E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.

Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta – nu-s prea mulţi.

Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea, din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.

... Iubito, hai, de mână, tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta - privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit....

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!