Ptolomeu

În timp de ani şi ani de contemplare
Cum veacuri peste veacuri ne atestă,
Cunoscătorul tainelor stelare
Concepe minunata Almagestă.

Pământul stă în mijlocul tăriei.
El centrul lumei este şi rămâne,
Ah! fericită vreme a poeziei
Şi tu Egipt frumos din vremi păgâne!

Planetele sunt candele aprinse
Cu fire lungi de firmament legate,
Planete, soare, toate fermecate,

Pământului ocol îi dă nestinse,
Cum cortului ocol îi dă arabul...
Căci lângă Ptolomeu stă astrolabul...

sonet de Dimitrie Teleor din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVIII

Veacuri trecură în veacuri, cu ani mulţi acoperiţi;
Aşa ani s-au dus cu anii, ce de vremi ne sunt râpiţi.
Unde zac, nime nu ştie şi nici vrodată va şti;
Din întunerec vremea se naşte, şi-n întunerec în veci va fi.

poezie de Alexandru Hrisoverghi din Versuri scrise pe un album (1843)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Trec ani şi ani şi nu se-ndură
Să-şi schimbe viaţa. Stă şi-aşteaptă.
Păi, cum s-apuce calea dreaptă
Când toţi îi cer... o cotitură?

epigramă de Dimitrie Jega din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Vântul e al meu."

Fluviul spune:
"Eu sunt apa cea curată
Care stinge setea pământului."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Râul e al meu."

Piscul spune:
"Stau sus cum stă o stea
În mijlocul cerului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Piscul e al meu."

Creierul spune:
"Eu sunt conducătorul,
Lumea e în interiorul celor care conduc."

Marea rămâne-adormită, spunând în somnul ei:
"Toate-s ale mele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi limbă

De două mii de ani, aceeaşi limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge şi de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-acelaşi ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.

O altă lume, cu alţi fii, se tot plimbă
Şi altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-acelaşi hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.

Cu mierea adunată în cuvinte
Şi-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniţi în cuget, plini de învăţăminte,

La fel urmaşii, ca şi noi vorbesc,
Aceeaşi limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoşesc.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

Viaţa dormitează germinând,
Şi o simt în jur, universală,
Într-o nesfârşită oboseală
Şi-n absenţa ultimului gând.

Şi rămân şi eu uitat de toate
Şi de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cuminţenia... pământului"

De-aproape cincisprezece ani,
Printr-un proces de n-am cuvinte,
S-au dat ogoare la ţărani
Şi-acum pământul... stă cuminte.

epigramă de Nicolae Bunduri din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele şi planetele se nasc, de obicei, într-o nebuloasă stelară, adică un conglomerat de praf stelar, heliu, hidrogen, plus alte gaze stelare; materie stelară... Într-un asemenea mediu s-a format şi Soarele nostru, evident, împreună cu planetele sale (printre care şi Terra), în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani. Prin urmare şi noi, asemenea planetei noastre, minunata, albastra şi inegalabila Terra, suntem făcuţi din pulbere stelară; deci, în interiorul fiecăruia dintre noi străluceşte un întreg Univers, cu miliardele şi miliardele sale de stele... Desigur, în Univers există şi materie întunecată, ceea ce presupune că şi-n interiorul nostru se ascunde şi o parte întunecată; depinde de fiecare ce cale alege să urmeze în viaţă, pentru că stă în puterea fiecăruia să-şi aleagă propriul destin şi drumul pe care-l va urma, astfel încât Universul său interior să nu-şi piardă nicicând din strălucire.

Cornelia Georgescu în "Stanca" în… "Calea Lactee"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, TUTUROR COPIILOR! - La mulţi ani, COMOARA MEA!

Am, Doamne, toată bogăţia ta, nemuritoare:
Iubirea şi bunătatea sunt pâinea de zi mare,
Gingăşia şi blândeţea sunt apa de izvoare,
Lumina şi căldura – toiagul ce mă face tare,
Sunt Mama Comorii peste timp şi valoare...

Mă-nchin şi te rog, de pace, lumină şi soare,
Lăţeşte-mi Comoara, să dea peste floare,
Să-ncapă în ea Iubirea ce n-are hotare,
Copiilor dă infinit din raiul, ce sunt împlinită,
Vlăstarii-nepoţi să vină pe urma mea fericită...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că volumul de debut era mai rafinat, mai complicat, şi ca vocabular, şi am început să-mi sărăcesc vocabularul. Am crezut într-un timp că aşa trebuie să fac. N-am fost oportunistă pentru avantaje care de altfel n-au venit. (...) Am făcut un mare ocol în propria mea devenire poetică, nu ştiu cum ar fi arătat această devenire fără acest ocol

Nina Cassian în Memorii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din lumină

În mijlocul dimineţii stă taurul neînjugat.
Stăpâneşte un câmp. Luceşte ca o castană
proaspăt cojită.
Printre coarnele lui soarele vine în sat.

Lângă apă lină stă în puterea zorilor taurul
nemişcat. Înălţat şi frumos.
E ca Isus Christos:
lumină din lumină, Dumnezeu adevărat.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei instituţii

Am vizitat şi institutul,
Am vizitat şi dependinţa:
În cabinet sta directorul,
Îm bibliotecă stă ştiinţa.

epigramă de Dimitrie Teleor din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub osândă

Neclintită-i veşnicia.
Domnul şi-a aprins mânia.
Între om şi Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.
Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri, astfel, o să-şi verse
Taina-n mări de vremi neşterse?

Şarpele tot dă târcoale
Conştiinţei, s-o răscoale —
Şi necazul, ca o ceaţă,
Muşcă din întâia viaţă.

Nu-i scăpare. Heruvimii
Stau de strajă înălţimii,
Fulgerând spre largul zării
Săbiile răzbunării.

Unde să-ţi apleci, zdrobită,
Inima nepocăită?
O lumină tristă-mbracă
Om şi ţarină săracă...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta de cinci ani, rTe-hu deprinsese deja temeiurile artei de a alerga. Oricine poate alerga un sfert sau o jumătate de ceas, dar nimeni, în afara alergătorilor tibetani, nu poate alerga fără întrerupere vreme de luni de zile sau, dacă e nevoie, vreme de veacuri (organismul unui alergător nu se uzează atâta timp cât el aleargă; prin urmare, el n-are cum să moară de moarte naturală, ci va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a fi ucis de ceva anume).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul şi prinţesa

Dinspre miazăzi apare
Un voinic grăbit, călare,
La castelul din pădure
A lui prinţesă s-o fure.

Un castel mare, păzit
De dragonul cel mâhnit...
Stă voinicul, se gândeşte
Cum dragonul păcăleşte.

Dragonu' avea pumnal de foc
Şi vreo şapte alte arme,
Dar cu puţin de noroc
Atunci când acesta doarme,
Voinicul viteaz din fire
Le va lua într-o clipire.
- Şi atunci dragonul mare
Va rămâne mic sub soare!

Armele, ca prin magie,
Îl fac mare ca să fie,
Fără ele e mic, mic,
N-are putere nici-un pic.

Un voinic cum nu e altul
Într-o clipă face saltul,
Pe dragon să-l păcălească,
Cu prinţesa lui să se unească.

Dă ocol castelului,
Ia armele dragonului,
Ş-apoi fără pic de teamă
Pe prinţesa lui o cheamă.

- Dulce floare de cireş
La balcon te rog să ieşi,
Într-a mele braţe sari
Să fugim ca doi hoinari.

Astfel, cum zise voinicul,
Sare fără a ştii bunicul,
Rege ce-mpărţea teroare
În ţinutul 'cela mare.

Şi-amândoi gonesc la vale,
Nimic nu le stă în cale,
Plecară spre miazăzi,
De unde voinicul veni.

Se bucură natura toată,
Voinicul reuşi să scoată,
Pe prinţesă din castel
Să fie mereu cu el.

Cei doi îşi trăiesc iubirea,
Vor afla ce-i nemurirea,
Voinicul şi prinţesa lui,
Dragostea Universului.

poezie de Răzvan Isac (19 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămaşilor...

să pleci de-acasă, să pleci din ţară, să fugi de lume
şi continent
ce nu te lasă, ce stă să doară, ce om, ce nume
ce firmament?!
ce fir de iarbă, ce creangă ruptă, ce colb pe drumuri
ce triste ploi
aştepţi să fiarbă, chemând la luptă, cu mori de fumuri
mocnind în noi?!
că n-ai speranţă, că n-ai răbdare, că n-ai crezare
că nu mai poţi
ce ambianţă cu fund de mare şi chip de soare
te ţin pe loc?!
ce nu te lasă, ce stă să doară, ce om, ce nume
ce firmament
să pleci de-acasă, să pleci din ţară, să fugi de lume
şi continent?!

poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capella fuge de noi cu o iuţeală de 32 de kilometri pe secundă, dar vor trece mii de ani şi tot nu se va observa o mare schimbare în strălucirea ei. Peste sute de veacuri însă, poate că omenirea pământească va constata că această frumoasă stea şi-a micşorat lumina şi va putea astfel să controleze cele spuse cu zeci de mii de ani mai înainte. Dar peste zeci de mii de ani aspectul cerului va fi mult schimbat şi multe presupuneri de azi vor fi atunci adevăruri eterne.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă de sfârşit de an

S-a-nstăpânit zăpada pe zările albastre –
Curată sau murdară - ca sufletele noastre...
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.

Un dor de îmbuibare în jur se-nvederează –
Căci asta-i noaptea care va ţine firea trează,
De parcă omenirea făcută-i spre plăcere -
Iar nu spre suferinţă, tristeţe şi durere.

Mulţimi cu braţe pline, se întrec în veselie -
De parcă s-ar întoarce cu prăzi din tâlhărie...
Şi gerul se-nteţeşte cu aspră-ncrâncenare
Şi toată viermuiala miroase-a-nmormântare.

Cuprinsă-n negre gânduri fiinţa mea zoreşte...
Deodată-n colţul străzii ceva mă împietreşte:
Pe-o bancă stă nebuna – ce-ntregul târg o ştie
Slinoasă e şi ştirbă şi roasă de beţie.

Nu râde şi nu urlă, nu înjură şi nu cântă
Şi nefiresc de dreaptă-i statura ei plăpândă
Nu simte sau nu-i pasă că gerul stă s-o-ngheţe
Spre alte orizonturi ţinteşte cu tristeţe.

Pe-alături, trecătorii, păşesc fără să vadă
Cum stă înţepenită – statuie pe zăpadă
Şi râd cu nepăsare urându-şi "La mulţi ani!"
Şi alte vorbe goale – ceva legat de bani.

Tăcută stă nebuna – deşi nu-i stă în fire
Şi adânc mă înfioară sticloasa ei privire
Doar câţiva câini în juru-i cu grijă o veghează
Privirile lor calde cu milă lăcrimează.

E trist când câini-s oameni şi oamenii sunt câini -
Dar câinii-au libertate şi oameni-au stăpâni...
Un gând mă mustră iute: " Hai nu te crede domn –
Şi nu te mai preface – nu eşti decât un om!"

Cum scârţâie zăpada, sub pasu-mi clătinat!
Plecând, mă simt, deodată, umil şi ruşinat...
Din urmă mă-nfioară un urlet a pustiu
Ce-ngheaţă şi mai tare văzduhul vineţiu.

... Cum vorbele sunt păsări - ce foarte iute zboară,
O veste se-nteţeşte în târg, aşa, spre seară...
Firesc o spun cu toţii, pentru că le-e totuna:
Cum că, de frig şi foame, în ger, s-a stins nebuna.

E Anul Nou – prilejul de-a ne ura "Mulţi Ani!"
Şi de-a rosti obsesii legate de mulţi bani...
Din ceruri luminoasă şi ştirbă râde luna –
În raza-i îngheţată s-a-ntruchipat nebuna.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt frumoasă

Sunt şi azi, cum ani de-a rândul,
Stăpână pe ce-i frumos...
Glasul mi-e curat, iar gândul
E cuvântul lui Hristos.

Iar dacă vreun rid sub gene
Sapă, timpu-a-l înrăma,
Ani grei martor or să-l cheme
Să pledeze-n dreapta mea.

Sunt frumoasă, chiar de unii...
Umbra tind a-mi cerceta!
Trandafiri se cred ciulinii
Ce au spini spre a-nţepa.

Fiindcă nu stă în picioare,
Buze, şolduri, sâni, veşmânt...
Frumuseţea-i o licoare
Pusă-n suflet şi-n cuvânt.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Lin, mai lin coboară cerbii pe la sate
Au în corne ramuri tinere de brad
Trece Vicleimul, ceas de taină bate
Pruncii prind cu mîna stelele ce cad.

Pomul plin de iarnă iarăşi luminează
Poleite daruri, globuri de rubin
Parcă e un vultur care stă de pază
Ca să nu se piardă un popor creştin

La Mulţi Ani! – cu bucurie, florile dalbe
Domnu-n pace să vă ţie, florile dalbe
La Mulţi Ani! – şi spor în toate, florile dalbe
Cu belşug şi sănătate, florile dalbe.

Îmbătat de slavă, sufletul se pleacă
În străvechi legende, iar ne regăsim
Cît avem colinde, ţara nu-i săracă
Glorie acestui sanctuar sublim.

Scoală, gazdă mare, vin colindătorii
N-auzi cum pocneşte biciul din Carpaţi?
Din adînc de veacuri luminează zorii
Ies din nou la viaţă zîne şi-împăraţi.

La Mulţi Ani! – cu bucurie, florile dalbe
Domnu-n pace să vă ţie, florile dalbe
La Mulţi Ani! – şi spor în toate, florile dalbe
Cu belşug şi sănătate, florile dalbe.

Să vă fie casa-casă,
Pîinea albă şi gustoasă
Şi-un pahar de vin cinstit
Tocmai bun de-mpărtăşit.
Pruncii să vă crească mari
Ca la oameni gospodari.

La casa de oameni buni
Dumnezeu face minuni
Pune îngeri lîngă ea
Să le rîdă inima.
Anul Nou vă-ntinerească,
Neamul nostru să trăiască!
Pace, pîine, gologani,
La anul şi La Mulţi Ani!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere...

***

La-nceput a fost cuvântul...
Ce e viaţa?; Ce-i Pământul?

Prima-i o iluzie,
Plină de confuzie...

De multe fiinţe trăită,
Ani la rând, dar mărginită.

De oriunde ar fi venită,
Viaţa e nepreţuită...

Cealaltă-i rocă tare,
Planeta-treia de la Soare...

În perspectivă de-am privi,
Ce ne-ar aştepta, am şti?!

Peste ani, milenii, ere,
Aici va fi doar... tăcere?!

***

Omul – rare fosile,
Oraşele – mari ruine...

Maşini – fiare învechite,
Utilaje ruginite...

Plantele – doar amintire,
Apă, aer – născocire?!

Construcţii, blocuri, case,
Pietre dărâmate, rase...

Submarine şi vapoare,
Sau epave plutitoare?!

Poate chiar şi scufundate,
În ape de mult uitate...

Trenuri lungi şi camioane,
Elicoptere, avioane...

Şi multe automobile,
De care străzile erau pline...

Toate aceste maşinării
Ruginituri vor deveni?

***

Cine-şi va aminti de Terra,
Cât de frumoasă era?

O planetă vie, albastră,
Planeta aceasta, a noastră...

De fiinţe populată,
O lume mare, animată!...

Atunci, omenirea întreagă
Ce-ar trebui să-nţeleagă?

Peste ani, milenii, ere,
Va rămâne doar... tăcere?!

***

Aici va fi nemişcare,
Fiindcă tot ce este – moare...

Şi nimic nu va rămâne,
Fiindcă totul... apune!

Plantele se ofilesc,
Fiinţele nu mai trăiesc.

Construcţiile se dărâmă,
Maşinile se fărâmă.

Munţii cad, se năruiesc,
Zăpezile se topesc...

Apa se evaporă,
Seacă, se acoperă...

Dispare şi atmosfera,
Dispare albastra Terra...

Luna o dată cu ea,
Că doar satelitul ei era.

Nori, Soare, alte planete,
Mulţi sateliţi şi comete...

Poate întregul sistem solar
Va deveni un calvar...

Şi atunci fi-vom doar atomi,
Prin Univers rătăcitori...

Doar praf cosmic va mai fi,
Dacă totul va pieri...

Peste ani, milenii, ere,
Va rămâne doar... tăcere?!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!