Sonetul 124

Din interes dacă mi-ar fi iubirea
Ar fi bastarda Sorţii, fără tată,
În care Timpu-şi oglindeşte firea
Şi buruieni sau flori în ea se-arată.
Dar nu, n-a fost făcută la întâmplare;
Nu se făleşte, nici nu o să geamă
Sub lovitura grea, necruţătoare
Spre care timpul nostru acum o cheamă.
Şi nu se teme de urzeli şi rele
Puse la punct cu grijă noaptea toată,
Căci ea e mai vicleană decât ele,
Nu se aprinde, nici nu stă plouată.

Martori îmi sunt cei ce-au făcut păcate,
Că au murit cuprinşi de bunătate.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi întreb ca legionari: Dacă ordinul este acum tăcere, ei nu pot executa ordinul? Sau îşi închipuie că am murit, că a murit Mişcarea, că moare, sau poate că nu ştim noi ce să facem, de asta tăcem. Să n-aibă nici o grijă de asta. Trăim. Nu ne e teamă nici de dracu. Mişcarea n-a murit şi nici să nu se sperie nimeni că va muri. Eu sunt aici şi răspund de victorie. Dar vreau să nu se mişte nimeni fără ordinul meu.

citat clasic din Corneliu Zelea Codreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea moartă

Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
- îmi spune legenda ce astăzi ascult -
pe nimeni nu lasă acolo să stea.

Sătenii se-nchină şi fac un ocol,
cu ochii-n pământ şi privind speriaţi
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemaţi,

Căci mulţi au fost martori războiului dur
în care oşteni pământeni au murit
în lupta cu oamenii marelui fur
trimişi să-i aducă ce mult şi-a dorit:

Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn şi chirpici
cu horn, cu şindrilă, şi plină de prunci.

A vrut-o stăpânul, dar n-a reuşit,
căci vechea pădure i-a dat adăpost,
iar el, un blestem peste ea a rostit
şi mulţi au murit căutând fără rost.

Se spune c-adesea la margine-apar
o fată şi-un tânăr ce-aleargă grăbit,
privesc înspre sat, se întorc şi dispar
în umbrele nopţii, spre-un loc tăinuit,

Apoi se ivesc dintre ceţuri, duium,
oştenii în zale bătând vechiul drum,
armată de oase ce piere în fum
şi toată pădurea-i plouată cu scrum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia

De pe un balcon s-a aruncat în gol,
n-a văzut nimeni isprava,
dar nici n-a murit.
A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
dar s-a vindecat de cel mintal
şi vrea să trăiască.
Ce absurditate mai e şi asta,
nimeni nu ştie nici chiar handicapatul.

Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
are şi buruieni cât cuprinde,
flori, unele chiar carnivore
şi tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
dar pacea nu e întotdeauna de găsit.

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia
celor cu minţile întunecate,
ăştia sunt nişte animale de luptă
pentru nimicul din ei
şi mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,
de fapt nu ştiu de ce,
unii zic din prostie, dar prostia nu e obligatoriu agresivă,
e de multe ori simpatică şi naivă,
răul e făcut din greşală şi nu predeterminat.

Dumnezeu îi ştie pe indivizi
şi ce le poate capul,
dar nu intervine,
îi lasă să vadă dacă le pare rău şi se căiesc
pentru ai chema la iertare.

De cele mai multe ori nu vin
apoi Dumnezeu se supără şi varsă lacrimi pentru nevinovaţi,
pe restul îi cheamă la judecata aspră.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria mea a fost agitată. Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranţe ciudate, întemeiate pe forţele sau aptitudinile sale, pe creaţiile sale, mai mult sau mai puţin comice; cel care n-a plâns cu sughiţuri de o mie de ori noapte, fără să ştie de ce, nici n-a căzut în extaze neobişnuite, nici n-a izbucnit în veselii neaşteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuşi să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm straşnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

citat celebru din Panait Istrati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri. Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate inimile creştinismul s-a instalat ca un spin. Şi ele s-au dilatat de câte ori înţepăturile lui nu le atingea marginile. Căci petele roşii au fost totdeauna deliciul ascuns al creştinismului, şi martirii lui n-au făcut decât să transfigureze cosmosul într-o mare de sânge. Ei au plâns lacrimi roşii, ca tot creştinismul de altfel. Sinistrul înfrânge sublimul în această religie de amurguri incendiare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 112

Iubirea ta şi mila îmi astupă
Stigmatul bârfei ce pe frunte-i pus;
Ce crede lumea nu mă preocupă
Tu mă-nverzeşti, ce ar mai fi de spus?
Eşti lumea mea şi mă silesc întruna
Să-mi ştiu valoarea din cuvântul tău;
N-ascult de nimeni, tu îmi eşti cununa
Şi numai tu îmi spui ce-i bun sau rău.
Într-un abis adânc arunc păsarea,
Ca şarpele urechile-mi închid
Să n-aud bârfa, dar nici adularea;
Pe toţi indiferent eu îi desfid.

Dar tu în mine te-ai întipărit,
Că cei din jur îmi par că au murit.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost odată...

Nu pot să-ncep cu-a fost odată
Căci nu ştiu dac-a fost
Prinţesa e o simplă fată
Într-un castel anost.

Crezut-a că al ei destin
E diferit şi special
Că viaţa ei va curge lin
Într-un decor mai anormal..

Dar prinţul care i-a promis
Şi luna dintre stele
Nici în stele n-a mai scris
A dispărut în ele..

Probabil că s-a rătăcit
Sau în lumina netă
A vrut să fie mulţumit
Cu o simplă cometă.

Astăzi castelul e-ncuiat.
Ca inima din mine..
Adesea prinţi-n poartă bat.
Dar eu te-aştept pe tine.

Nu ştiu de-ai să mai poţi veni
Şi de-o sa-ţi fiu regină..
Nu ştiu dacă mă poţi iubi
Şi numai eu-s de vină..

Că am crezut în ce n-a fost
Că poate aşa-i iubirea.
Tot ce-i urât pare frumos.
Iubind te pierzi cu firea.

poezie de Cristina Cazadoi
Adăugat de Cazadoi Ioana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici ura, nici forţa, nici ambiţia nu sunt rele în sine. Ele sunt bune sau rele după modul în care sunt aplicate.

Henry de Montherlant în La fântânile dorinţei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici munca nici iubirea nu pot înflori din vinovăţie, frică sau goliciune a inimii, la fel cum nici un plan valid de viitor nu poate fi făcut de către cei care nu au capacitatea de a trăi acum.

citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 40

Ia-mi tot ce am, iubitele, iubirea,
Vei fi mai mulţumit decât ai fost?
Nu, dragul meu, căci toată fericirea
Ţi-am dat-o eu şi ai avut un rost.
Dar dacă-mi vrei iubita, nu iubirea
Nu te condamn fiindcă profiţi de ea,
Dar ai greşit lăsând ca amăgirea
Să facă azi din tine tot ce vrea.
Hoţ blând, m-ai jefuit, dar iert greşeala,
Deşi îmi furi din sărăcia mare,
Însă iubirea ştie că sminteala
De la cel drag te doare cel mai tare.

Malefice plăceri de oameni pătimaşi...
Dar eu mai bine mor, decât să fim vrăjmaşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 98

Departe-am fost de tine-n primăvară
Când mândru' April, cu haina lui bălţată,
A întinerit tot ce era pe-afară,
Pe când Saturn râdea cu faţa-i toată.
Însă nici cânt de păsări, nici vreo floare
Din cele cu parfumuri diferite
Nu mi-au rostit poveşti încântătoare,
Ca să le smulg din locuri însorite.
Nici crinul alb nu mi-a adus uimire,
Nici trandafirul roşu la culoare,
Pentru că-ţi semănau bine la fire,
Căci le erai model şi desfătare.

Dar îmi părea că-i iarnă fără tine,
Iar ele-s umbra ta în ochi la mine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantema

Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară,
Nu a vrut să dea sărutul brumei reci, necruţătoare,
Surâde, învinge frigul înfruntând vremea de-afară,
Soarele-i trimite-o rază blândă şi ocrotitoare.

Între flori biruitoare, ploaia, vântul n-o doboară,
Izbândeşte-a ei iubire, luptă fără încetare,
Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară,
Nu a vrut să dea sărutul brumei reci, necruţătoare.

Dinspre deal vine tristeţea împroşcând a ei vâltoare,
Curg petale, albe lacrimi, într-o plângere amară,
Suferă şi nu renunţă, e o bravă luptătoare,
Sfârşeşte ca o martiră printre flori nemuritoare,
Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis Clamavi

Strig, mila ta să-mi dărui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adâncuri unde-mi stă inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
În care-noată, noaptea, orori şi-afurisite;

Cad, şase luni, din soare sleite raze sure,
Şi, şase, stă pământul în noapte grea de smoală;
E-o ţară decât ţărmuri polare mult mai goală;
- Nici vietăţi, nici râuri, nici iarbă, nici pădure!

Mai groaznic chin nu ştie sărmana omenire
Decât cruzimea rece din îngheţatul soare
Şi noaptea, ca un Haos, căzută peste fire;

Râvnesc la soarta vitei ticăloşite, care
Să se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atât de-ncet vrea timpul din ghem să se deşire!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua plânsului pentru orbi

şi cine e mai orb, te întreb,
cel care în detaliu totul vede
dar înţelesurile îi rămân străine

sau cel curat şi drept în întuneric
şi care iscusit primeşte cu tandreţe sau refuză ferm
cuvinte bune, rele, suferinţă, gânduri

sau cel care-n lumina zilei nevăzător de bine se arată
dar noaptea răul îl distinge şi îl poartă-adânc în sine

nu ştii că a venit ziua aceea-n care
sunt plânse toate lacrimile
cum se grăbeşte lumea asta toată
mormânt adânc pentru femeie tânără să-mi sape
să-ngroape glas, vers după vers,
parfumuri, rochii desfoiate
cea care moartea îmi aşteaptă
ascuns şi în vremelnic adăpost rămâne
şi mă-ntristează

cel ce mă-nseamnă
muşcându-mi gura cu grijă, umed şi fierbinte
un drum întreg deschide când eşarfa-mi desfăşoară

cel care orb sau văzător drumul nu-l ştie nici acum
şi nici povestea drumului
nu poate trece peste noapte
nu vede unde sunt şi nici a cui

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Mā rog în fiecare searā,
Să-mi dai putere, sānătate,
Dar nu doar mie ci şi lor
Acelor ce-au nevoie de ajutor.

Se pare că durerea e adâncă
Şi sufletul te cheamă zi şi noapte,
De vrei să îmi răspunzi e bine
De nu, eu tot mă-nchin la tine.

Ştiu că tot omul e plin de păcate
Şi nu stă în puterea lui să aibe,
Mai mult decât ce-i dai tu, Doamne,
O zi cu soare sau un spin în carne.

Dar şi atunci întind spre tine braţe
Să nu îmi dai mai mult decât pot duce,
Mă rog şi pentru aceia care,
Sunt slabi în cuget şi în fapte.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul golanilor

A fost odata ca-n poveşti, a fost în România
O gaşcă mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicând cu "oamenii de bine"
Numiţi şi neocomunişti şi fără de ruşine.

Refren:
Mai bine haimana, decât trădător
Mai bine huligan, decât dictator
Mai bine golan, decât activist
Mai bine mort, decât comunist.

Vrem libertate, nu comunism şi nici schimbări de formă
Şi de aceea securişti, să nu ne puneţi normă.
Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate
"Democraţii" originale şi nici minciuni sfruntate.

(Refren)

Ne-aţi întrebat ce vrem aici, dar ştie toată ţara
Noi susţinem punctul 8 de la Timişoara.
A căzut 473, ce ţinea TVR
Legată-n lanţurile ei, dar tot degeaba e.

(Refren)

Alegeri fără comunişti, fără nomenclatură
Şi nu vă temeţi de golani fără coloratură.
Din cei care-au murit aici, ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost, măcelul de atunci.

(Refren)

cântec interpretat de Valeriu Sterian, muzica de Cristian Paţurcă, versuri de Laura Botolan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te teme de trecut

Nu te teme de trecut.
Este urât,
dar este al nostru,
nu rămâne legat de minciunile
cu care ai fost hrănit încă din copilărie.
Învaţă istoria de la neamul tău.
Găseşte adevărul
pentru a-ţi feri sufletul din calea răului.
Învaţă Coranul.
Învaţă Biblia.
Descoperă rostul vieţii şi al religiei.
Nu te teme de trecut.
Este dureros,
Dar este real.
A fost vărsat sânge şi oamenii au murit,
dar iubirea şi solidaritatea au supravieţuit.
Învaţă limba strămoşilor tăi.
Reconectează-te la pământul din care te-ai ivit.
Regăseşte cunoaşterea
care ne-a fost furată.
Nu te teme de trecut.
Îmbrăţişează-l.
Lasă-l să-ţi arate înţelepciunea rasei tale.
Însuşeşte-i lecţiile şi trăieşte după ele.
Fii stăpânul identităţii care ţi-a fost ştearsă.
Nu te teme de trecut.
Nu-l urî.
Nu te teme de trecut,
învaţă despre el.
Lasă-l să te înveţe.
lasă-l să te educe,
lasă-l să-ţi aducă aminte cine eşti.

poezie de Zuhura Seng'enge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ce e de făcut? De murit nu vreau să mor şi poate că nici n-oi să mor aşa curând, cu toate acestea starea sănătăţii mele prezente e periculoasă sau cel puţin nefavorabilă şi să intru cu ea în iarnă, şi mai rău!... Parcă-l văd pe tătuţa cum se întristează şi cum o fi zicând: oho, dacă-l trimet la Italia, apoi rău trebuie să mai steie cu bietul Ciprian. Dar nu-i aşa. Spre a evita pe viitor bolire mai grea, spre a întări plămânile şi a evita o tuberculoză, care uşor s-ar putea furişa, e mai bine să mă duc şi să mă restaurez, decât mai târziu, când n-a mai folosi la nimica.

Ciprian Porumbescu în scrisoare (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!