Doina Prutului

Hotar de ţară te-au făcut,
Că stăpânii aşa au vrut.
Prutule - apă amară,
Treci prin inimă de ţară.
Desparţi fraţi de surioară.
Desparţi mamă de copii.
Prutule, dar tu nu ştii,
Tu nu ai avut copii.
Că pe tine nu te doare,
Tu eşti apă curgătoare.
Şi-ţi aduni apele toate,
De pe maluri-ţi surate.
Ele sunt lacrimi de jale
De la fraţi şi surioare.
Tu le duci, le duci la vale
Doinind cântecul de jale.
Şi ai pus în versul lui
Lacrima românului!
Şi durerea lui amară
Pentru neam şi pentru ţară.
Iar la şapte ani, o dată
Vii cu apa-nvolburată,
Peste câmpii şi peste sate.
Distrugi malurile surate.
Parc-ai vrea să faci dreptate.
Dar dreptate cum să faci?
Tu când apele-ţi retragi
Respecţi albia ta sfântă
Şi o sapi, o sapi adâncă

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra lui Mihai

Tu, simbol eşti mereu, de patru veacuri,
În inimă, în casă şi-n cerdacuri,
Iar fapta ta ideal măreţ rămâne,
Aşa cum sunt şi-au fost virtuţi, române.
Era început de veac şi era vară,
Iar cei de-acelaşi neam voiau o ţară,
Când tu, Viteazul Domn, în nemurire,
Făcut-ai pentru fraţi Marea Unire.

Băteau atunci trei inimi într-o fiinţă
Şi-urmaşilor tu le-ai sădit conştiinţă,
Acele gânduri vii şi înaripate,
Dorinţa de dreptăţi şi libertate
Şi-o Ţară scumpă nouă, strămoşească,
Lăsată-n moştenire românească.

Iubim strămoşii, dând vremea înapoi,
Când umbra Ta, Mihai, e-aici, cu noi,
Păstrată neîntrerupt în amintire,
Simbol de dreptate şi Unire.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iar a dor de Ţară

Ninge iarăşi peste Ţară,
Cu fulgi dalbi, căzând uşor,
Şi-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.

Ninge cu-amintiri de şoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viaţa curge în aval.

Ninge iarăşi peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam şi-acum un an.

Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Ţară,
Dar eu, mamă, sunt departe...

Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topeşte
Pe-al tău chip, iubită mamă.

Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge – totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.

poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

Prutule, ţi-am pus gând rău, îţi aduci aminte oare
Când voit-a Dumnezeu să nu mai avem hotare?!
Milcovul, fratele tău, în clipa de mântuire
Prinzând hora-n jurul său, l-am secat dintr-o sorbire

Înălţând pe-a' lumii astru, dintr-un sânge, dintr-un lan,
Roşu, galben şi albastru, suflet dac, suflet roman,
Liberi, sub acelaşi soare, ne-am unit pe veci moşia
Şi cu apa-i din izvoare botezând-o România...

Acum este rândul tău, să nu ne mai stai în coaste,
Din Ardeal la Chişinău, românească, mândră oaste,
Toţi copiii lui Traian şi-ai lui Decebal în frunte
Făr' de lance, buzdugan, tricolor vom face punte

Peste malurile tale, peste lunci, dealuri, câmpii
Să te prinzi în hora mare, ca un frate să ne fii,
Să nu ne mai fi povară, să ne-ajuţi când ne-o fi greu,
Să laşi româneasca ţară, cum ne-a dat-o Dumnezeu.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o frunză cât o ţară

Pe o frunză cât o ţară
Creşte mare o omidă,
Ronţăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.

Fluture duios devine,
Zboară ţanţoş pe sub nori,
Peste zări, în altă ţară
Uitând fraţi, uitând surori.

Şi cum frunza-i cât o ţară
Şi ţara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.

Timpul ronţăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjeşti în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutule

"Prutule – a Ţării punte,
Curgi agale de la munte.
Eşti al Dunării mic frate,
Dar, ne tai, pe viu, deoparte,
Dureros, în jumătate –
Ducând lacrima furată
Pân-la marea cea sărată...

Râule, curgând la vale,
Cunoscut-ai multă jale –
Două veacuri de dezbin,
Lupte, foamete şi chin –
Al Moldovei greu destin...

Râu-pârâu, n-ai mal abrupt,
Însă, glia, tu, ne-ai rupt,
Iar străinii s-au înfrupt.
Mâini vrăjmaşe te-au hoţit –
Pe români i-au despărţit...

Neamul nostru răzleţit,
Împuşcat, dezmoştenit –
Pare că a "amorţit",
Purtând dorul ne-mplinit –
La un ceas mai fericit...

De la patruzeci încoace
Sânge apă nu se face,
În nămol nu se preface –
Aşteptând Prutul să "sace"
Basarabia nu tace!

Pyretus, cu apa ta
Poate vei împreuna
Ceea ce a fost cândva?
Mal cu mal vei închega –
Ţara vei unifica!

Apă neagră – mal ghimpat
Ai ajuns hotar de stat,
Din bunei tot blestemat.
Poate vei aduce mâine
O speranţă la mai bine?
Nu uita, pe malul tâu
Un popor suspină greu..."

(septembrie 2013)

poezie de Vlad Mischevca din revista "Literatura şi Arta", nr. 37 (3550) (12 septembrie 2013)
Adăugat de Vlad Mischevca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerile vieţii

Durerile vieţii se trec şi se-adună,
Tu treci, tu treci, tu treci
Printre ele!
Te duci, te duci, te duci mai departe.
Nu ştii, nu ştii, nu ştii
Ce te-aşteaptă pe mâine,
Dar vine, iar vine şi vine
Cuvântul de rău şi de bine.

Se trec amintirile grele,
Şi chiar supărarea cea grea,
Se trece durerea din inima ta,
Dispare până şi dragostea!

Durerile vieţii se trec şi se-adună,
Tu treci, tu treci, tu treci
Printre ele!
Te duci, te duci, te duci mai departe.
Nu ştii, nu ştii, nu ştii
Ce te-aşteaptă pe mâine,
Dar vine, iar vine şi vine
Cuvântul de rău şi de bine.

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

Nişte tembeli ţi-au zis poet de curte,
Doar pentru că intrai în dialog,
Aici, acasă, nu pe unde scurte,
Cu fostul lider şi-i spuneai "Vă rog!".

De ce, prin asta, ai făcut dreptate
Şi-ai scos nevinovaţi din puşcării,
De ce te-ai tot băgat, hulit, în toate,
Când doar pe tine te puteai iubi?

Rezervă-ţi altă soartă, măi băiete,
Măcar la bătrâneţe fă ce-ţi spun,
Mai lasă-ncăierările concrete
Şi trage-n cer cu marele tău tun.

Nu vezi că te-au uitat aceia care
Te convingeau să rişti şi chiar să mori,
Ca să-i ajuţi cumva pe fiecare,
Şi nu-ţi mai sunt nici c-un cuvânt datori?

Nu-mi face teorii inteligente,
Cum că substanţa operei întregi
De speculaţii şi de sentimente
E chiar aceea că îi înţelegi.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o limbă, un neam

Am o ţară, o limbă, un neam
Şi mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o ţară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt şi câmpii, coline înverzite
Şi cuptoare pline de pite.

Aici eu am o ţară, o limbă, un neam!

poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui înger

Te-ai adus departe printre stele,
Tu, înger blând fără de vină,
Eşti pentru ţară un erou.
Acum tu ne priveşti din cruce,
Iar ţara noastră va renaşte din cenuşă.

Ce crud a fost, Liana – al tău destin!
Şi Dumnezeu a vrut ca să te cheme,
Ţi-ai apărat cu demnitate tricolorul,
Cu sufletul ţi-ai apărat poporul,
Iar pentru ţară te-ai jertfit ca un martir.

De ce te-au judecat prea crunt călăii?!
Când tu aveai o viaţă de trăit...
În apele învolburate şi meschine
Te-ai avântat, Liana – şi-ai pierit...
De ce atâta groază pentru tine?!

Eroii toţi prin noi or să trăiască,
Să ne amintim de ei cu demnitate,
Prin cuget şi simţiri să ne unească,
În viaţă, până dincolo de moarte;
Călăii vinovaţi cu viaţa să plătească.

Nici lacrimi nu-s, eroii să ni-i plângem,
Prin săli de tribunale alergăm,
Dosare prăfuite sunt neluate-n seamă,
Iar pe obraz mai arde o lacrimă de mamă...
Dar din acestea toate nimic nu învăţăm.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

Nişte tembeli ţi-au zis poet de curte,
Doar pentru că intrai în dialog,
Aici, acasă, nu pe unde scurte,
Cu fostul lider şi-i spuneai "Vă rog!".

De ce, prin asta, ai făcut dreptate
Şi-ai scos nevinovaţi din puşcării,
De ce te-ai tot băgat, hulit, în toate,
Când doar pe tine te puteai iubi?

Rezervă-ţi altă soartă, măi băiete,
Măcar la bătrâneţe fă ce-ţi spun,
Mai lasă-ncăierările concrete
Şi trage-n cer cu marele tău tun.

Nu vezi că te-au uitat aceia care
Te convingeau să rişti şi chiar să mori,
Ca să-i ajuţi cumva pe fiecare,
Şi nu-ţi mai sunt nici c-un cuvânt datori?

Nu-mi face teorii inteligente,
Cum că substanţa operei întregi
De speculaţii şi de sentimente
E chiar aceea că îi înţelegi.

(...)

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

Inimă, piatră de moară,
Mi-ai făcut viaţa amară.
Ai iubit şi bun şi rău,
Sufăr eu în locul tău.
Tu ai ales numai plăcerea,
Mie mi-ai lăsat durerea.
Dureri care trec greu,
Rănind sufletul meu.

Ai iubit şi rău şi bun,
Lumea mă credea nebun.
Câte nopţi şi câte zile
M-ai purtat pe căi străine!
Inimă n-ai vrut să ştii,
Cătai numai bucurii.
Bucurii care-au trecut,
Dar pe mine m-au durut.
Durerea de iubit,
Uite m-a îmbătrânit.
Noaptea chin, ziua amară
Mi-ai făcut tu, inimioară.
Trece viaţa tu nu vezi.
Nici nu vrei să mă-nţelegi.
De iubit, iubeşti mereu
Îmi faci chinul tot mai greu.
Tinereţea a trecut,
Inimă, dar tu n-ai vrut
De iubit să te opreşti
Te crezi tânără că eşti.

Inimă-am păcătuit,
M-ai împins tu la iubit.
Am iubit cu foc şi dor,
Nu mi-a fost deloc uşor.
Nopţile nu le dormeam,
De iubit îţi căutam.
Ţi-am făcut atâta bine,
Azi îţi baţi tu joc de mine.

Inimă dacă n-ai fi
Omul n-ar mai chinui.
Dar ce-i viaţa fără chin?
Un pahar vărsat cu vin.
Cât de bun, cât de gustos
Nu-l mai poţi lua de jos.
Inimă de n-ai fi fost,
Viaţa-ar fi avut alt rost.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire, fraţi români!

Mă doare că-mi eşti frate
De tricolor şi neam
Mă doare că mai curge
Pur sânge de roman.

Ridica-te, Ştefane,
Cu braţul tău cel sfânt
Uneşte iar Moldova
Cu-al patriei pământ!

Ce dacă-avem palate
Şi săli prezidenţiale
În care curg citate,
Ca morţii în spitale

Când trup din trupul ţării
E azi înstrăinat
Strămoşii ne acuză
Iar clopotele bat!

C-aşa e tot românul,
Prea bun şi răbdător...
Dar vai şi-amar de-acela
Ce vrea ca un popor

Să aibă: două imnuri,
Doi preşedinţi de stat
Când ţara noastră-i una!
De Dumnezeu lăsat!

Doamne ajută şi dă-ne lumina
Să fim slujitori ai acestui pământ
Prin mila-Ţi eternă ne dă azi lumina
Iubirii de ţară şi neam românesc!

Unire, fraţi români!
Aşa e scris în carte:
O Românie-avem
Pe viaţă şi pe moarte!

poezie de Stefan Băiatu (18 ianuarie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel cu lapte şi miere

Lapte şi miere curg peste ţară,
Lumea se-ntreabă cum se poate
Hoitarii politici să-mpingă afară,
Prin simplu condei şi datul din coate,
Moneda făcută valută sprinţară
În bănci şi maşini şi palate,
Lapte şi miere curg peste ţară,
Lumea se-ntreabă cum de se poate.

****

E criza profundă, e criza amară,
Unii au luxul, alţii au moarte,
Ajungem aşa de ocară
Şi curge venin şi n-avem parte
De lapte şi miere în ţară.

rondel de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un biet moldovan...

Sunt un biet moldovan
Şi mi-e soarta amară
Nu-s Ion ci Ivan
Şi nu domn ci tovărăş

Desparţit de ai mei fraţi
De ghimpat ă hotară
M-am lăsat împăcat
Cu a mea soartă amară

M-au făcut comunist
Şi-am ajuns de ocară
Stalinist- bodiulist
Şi mancurt fără ţară

Cu fanfare întîlneam
Pe "nacealnici" la gară
Şi-n Rusia căram
Pîinea mea cea amară

Şi ca musca muream
"Ridicat" înrt-o seară
Şi-n Siberii visam
La Moldova natală

M-au înscris în kolhoz
Într-o noapte de vară
Şi de-atunci nu mai am
Nici imaş nici mioară

Cu alfabet ne-nteles
Şi cu graiul- povară
Eu cîntam pînă mai ieri
Cit mi-e viaţa de dragă

Sunt un biet moldovan
Mai blajin ca mioara
Cu credinţa în neam
Cu credinţa în Ţară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Fără "starşii tovarişhi"

Fără bici si lozinci
Ce-şi pierdură valoarea
Fără acei comunişti
Ce-mi (f...) vinduseră Ţara

Bucovina-i la nord
Si la sud... Basarabie
Reunită-ntrun tot
Revedea-te voi oare?!

Sunt un biet moldovean
Mai blajin ca mioara
Cu credinţa-n neam
Cu credinţa în Ţară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Că la deal că la vale???!!!

Sculeni Podul de Flori
6 mai 1990

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 1990)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi de cruce

Mititel şi negru tot,
Cu antene lungi de-un cot,
Făcând pană din picioare
Şi cobză din aripioare,
Pe-nserat pleacă hai-hui,
Cu pustiul dorului,
Prin iarba din porumbişte
Şi prin rugii din mirişte
Şi... cât e noaptea de vară,
Îşi cântă soarta amară...
Cri-cri-cri, sunt mititel,
Cu urâtul singurel
Şi mă doare inima,
Că nu-i lumea cum aş vrea.
Cri-cri-cri, toţi mă alungă,
Nu e nimeni să mă plângă,
Sufletul mi-e plin de jale,
Să-mi schimb soarta nu-i cu cale.
Stau în loc şi te ascult
Şi mă mir atât de mult,
Nicicând nu aş fi bănuit
Că şi tu eşti chinuit
Şi de câte ori n-am zis,
Numai mie mi-a fost scris
Să duc al vieţii calvar,
Plin de jale şi amar
Şi-am dorit aşa mereu,
Eu să fiu în locul tău
În al nopţilor abisuri,
Cântăreţ fără de visuri...
Dar acum când te ascult,
Te-nţeleg atât de mult
Şi îţi fac o rugăminte,
Ca de acuma înainte,
Oricum viaţa ne va duce,
Să ne prindem... fraţi de cruce.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, ţară, cum se poate

Ţară, ţară minunată,
Mult prin secoli încercată,
Te-au condus mari domnitori,
Te conduc azi infractori.

Românie, Românie,
Spune-mi, ţară, spune-mi mie,
Nu te trec deloc fiorii
Când conduc azi trădătorii?

Spune-mi, ţară, cum se poate
O aşa absurditate?
Cu atâţia oameni mari,
Eşti condusă de tâlhari.

pamflet de George Budoi din România şi Românii (16 septembrie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi creştini democraţi

Suspendat pentru a doua oară
Doresc să plec din ţară,
Merg în insulele Caraibe,
Să iau piraţi şi blugi, multe.
O să vin cu alţi fraţi
Că voi n-aţi fost buni argaţi,
Vasile, tu mergi ca să vinzi pene,
Videanu să dea apă la balene,
Pe oltean îl las la capre
Că se pricepe la muls lapte.
Restul de ciocoi îi las lui Boc,
Poate o avea cumva noroc
Să prade Roşia Montana,
Care se plânge, sărmana,
Ce se face cu atâta aurărie
Când ţara e în sărăcie.
Sunt deocamdată, comandant,
Pe nava mea, amiral pirat.
Iar voi, Antonescu, Ponta şi alţii
Mâncaţi-vă precum fraţii,
Să aveţi grijă de ţară,
Ca săraca să nu piară.
Iar dacă voi mă votaţi,
Aveţi blugii împachetaţi.

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzător de neam şi rit

Vânzătorul de cuvinte
Chiar şi când respiră minte,
N-are carte, are bani
Şi o şleahtă de tâlhari.

Nu e singur, e votat
Să fie-n primii din stat.
Oare cine, oare cine
Încă îi mai face bine?

Gaşca lui care ucide
Pe oricine din cuvinte
Şi din fapte deşănţate
Îşi face pe loc dreptate.

De îl doare-n coastă-un cui
Pleacă repede hai-hui
Să se-ndrepte-n altă ţară
Că sunt doctori foc şi pară.

Se întinde, se preface
Că-i din neam plin de conace,
Însă doctorul român
Îi deschide-o rană-n sân...

"Eu de-acasă am fugit
Pe unde am nimerit
Să-mi trăiesc puţin mai bine
Viaţa asta fără tine.

Dar şi-aicea m-ai găsit
Vânzător de neam şi rit.
Eu îţi scot cuiul, e bine
Să îmi amintesc de tine?

Nu e bine, nu e bine,
Ţara o faci de ruşine,
Nu respecţi pe cei cu carte,
Nu fi prost, îţi dau dreptate!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!