Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gheorghe Ionescu

Epilog

Au trecut treizeci de ani, cum știu anii ca să treacă
Asemenea unui râu pe sub o albie seacă,
Nevăzut, necunoscut, străbătând lent și tăcut
Până când pe nesimțite, te trezești că au trecut.
S-a părut că cotitura s-a făcut doar în război,
Dar s-a produs în istorie, ducând înspre timpuri noi,
Deschizând drum luminos pentru-ntreaga omenire...
Și o cărare ascunsă spre ușoară parvenire.
Mulțimea celor onești au mers vizibil pe drum
Și-au înfăptuit minuni cu cari se mândresc acum.
Parveniții, pe cărare și-au făcut loc cu trufie
Mândrindu-se cu ce au ei, cu ce au ajuns să fie.
Însă cum societatea este un organism viu,
De proporții uriașe într-un uriaș pustiu,
Măsurat în ani-lumină, dar în timp nemăsurat,
Feeric din depărtare, iar de-aproape dezolant,
Elimină sau izolează impuritățile pătrunse
Oricât ar fi de dibace, oricât ar fi de ascunse.

Nu e cazul și nici locul vreunei confesiuni,
Am rămas fidel tot timpul aceleiași profesiuni.
Iar ca factor cultural zelos activist la toate
Care n-a zis niciodată, așa ceva nu se poate,
Cum obișnuit se spune, am rămas simplu soldat,
Am rămas supus la ordin și-am primit cât mi s-a dat,
Găsind timp suficient și pentru inițiative
Menționate ca sarcini, însă pur facultative.
Și așa, cu una, alta, cu succese, satisfacții,
Insuccese și decepții, iar din când în când distracții...
Punând capăt hărțuielii, rolului misionar,
Am încheiat cariera devenind pensionar.
Cu această-mprejurare încercând să valorific
Legal, stagiul militar, adăugat onorific,
M-a uimit comunicarea unității militare
Că figurez în patru-ș-patru... nesupus la concentrare.
Nici că se putea ceva mai oribil, mai sinistru,
Pentru că în acel timp eu eram pe front la Nistru...
Și-apoi pân' la Budapesta, trecând prin clipe disperate
Față-n-față cu moartea și marșuri extenuante.
Nu am făcut mari bravuri, n-am fost citat sau decorat,
Însă nu toate erau pentru toți neapărat...
În afară de activi, avizi după decorări,
Cu cât mai puține riscuri și rapide avansări.

Nimeni nu și-a lăsat casa, familia, grijile,
Să-nfrunte pentru nimicuri gloanțele și schijele...
Ci pentru un scop mai practic, țăranii pentru pământ,
Muncitorii pentru drepturi, dascălii, reprezentând
Intelectualitatea, pentru-nalte idealuri.
Toți, pe nave diferite, însă pe aceleași valuri...
Iar primejdia comună îi leagă, îi înfrățește,
Cu toate că fiecare spre altceva năzuiește.

Dac-am năzuit spre ceva sau am năzuit spre toate
E poveste perimată, lipsită de-nsemnătate,
Când acum treizeci de ani fără altă comentare
Eram luptător pe front... nesupus la concentrare.
Cine știe ce tembel, gură cască, învârtit,
A venit de la Păstaie și-a scris ce s-a nimerit.
Ar fi-ntr-un fel explicabil, nu aceasta mă mâhnește
Și ar fi perfect scuzabil... a greși e omenește.
Dar n-a fost nimeni să vadă această stranie eroare,
Nici când după șapte ani am făcut o concentrare.
Am făcut anual vize, am făcut patru mutații,
Am schimbat livretele, am condus niște formații
De apărare civilă patronate de armată
Și-această anomalie a scăpat neobservată.
Bine că acum trei decenii nu mi s-a spus la plecare
Când coteam pe Cuza Vodă bătând pas de defilare...
Decât să vii învins sub scut, mai bine-nvingător pe scut
Și că n-am devenit absurd... Eroul Necunoscut.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nu știu cum s-a făcut

Nu știu cum s-a făcut.
Tinerețea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru și încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu și cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademenește, nu mă-nșală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt și-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu știu cum s-a făcut.
Pământu-i mic și zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni și nu cad stele,
ca-n nopțile copilăriei mele.

poezie clasică de din Poezia ieșeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neanderthal (2)

Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peștera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.

Și s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Și, cum să spun, a reușit
Ceva de neînchipuit.

Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? – de necrezut,
, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.

Iar peștera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin și adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieșirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plătește, că nu-i prost.

Curând, chiar soața a aflat
Și n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" și... a plecat.
(Traduc: "- Ești no.2, păcat!")

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspirație scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdășie cu focul
Și-a-nceput ardă, știu fetele cum e...
mai gândesc la faptul , la început,
Și omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat și femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărțit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăștia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului și ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulțire.
Parcă-L văd ținându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Cornelia Georgescu

Nistor: Păi, șefu', presupunând Lia ar fi rămas pe Terra când am fi plecat noi în misiune, tu ce-ai fi făcut?
Lucian: Lasă presupunerile, Nis! Pentru că, în cazul tău, nu-i deloc o simplă presupunere, este un fapt real. Pentru că tu ai plecat, iar ea a rămas acolo; nu poți nega acest lucru.
Nistor: Știu... Și totuși, ce-ai fi făcut în acest caz?
Lucian: În primul rând, Nis, Lia nu-mi era deloc prietenă atunci, iar ca o altă mare diferență, ea avea 20 de ani, nu 16! E adevărat că și atunci eram îndrăgostit de ea, dar în nici un caz nu i-aș fi cerut să mă aștepte timp de 13 ani. Nici ea nu mi-ar fi promis așa ceva, deși, practic, în cazul ei, n-ar fi fost ceva imposibil, sau greu de realizat. Însă nu se pune problema; Lia e aici, în timp ce prietena ta nu este aici, ea a rămas pe Terra. Dacă era cu noi, altfel se prezenta situația. De ce n-ai spus înainte de plecare că ai o prietenă? Poate rezolvam într-un fel și o luam și pe ea cu noi. În loc de șapte, am fi fost opt, nu era ceva imposibil. De ce-ai tăcut?
Nistor: Crezi că se putea, șefu'?
Lucian: Bineînțeles. La nevoie, se putea rezolva într-un fel situația.
Nistor: Nu cred, șefu'. Adela nu numai era minoră la data lansării sau că nu lucra în cadrul Institutului nostru, ea nici măcar nu învăța acolo. Și nu erau acceptați ca membrii ai echipajului minori din afara Institutului. Nici măcar minori din cadrul Institutului.
Lucian: Totuși, în asemenea cazuri de excepție, poate s-ar fi ajuns la un compromis, în final. Asta pentru că tu erai unul dintre membrii de bază ai echipajului și nu se dorea pierderea sau înlocuirea ta. Sau, altfel spus, organizatorii misiunii noastre nu doreau ca tu renunți la această misiune și să te retragi definitiv din echipaj. Deci, practic, ca membru de bază al echipajului, ai fi putut ridica pretenții, iar cei ce se ocupau de organizarea misiunii, printre care se număra, evident și dom' director, aveau datoria de a-ți îndeplini aceste pretenții.
Nistor: Serios, șefu'?! Nu știam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu știu de ce-am ajuns aici:
Aveam șaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci și cinci sau patruzeci de ani.
Și n-a fost din cauză scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, șapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Și n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Și n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viața nenorocită pe care a dus-o
Cu soțul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor și amenințările fiilor,
Rânjetele și blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiș la Peoria
Și m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinței lor –
Acum, de cemai mirați testamentul meu a fost făcut
În favoarea celei mai bune și mai fără de prihană dintre femei?.

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Gheorghe Ionescu

Descătușare

Până mi s-ar forma dinții
Am făcut ce-au zis părinții.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...

Să mă laude vecinii,
Neamurile și străinii
Că am purtare frumoasă
Și... cei șapte ani de-acasă.

A venit pe urmă anul
atârn de gât ghiozdanul
Și să mă duc la școală,
fac părinților fală.

Și-am plecat zilnic de-acasă
Ca stau zmirnă în clasă,
ascult învățătorii
Și-n lipsa lor, monitorii.

Terminând școala primară,
Trecui la cea secundară.
scap de oi, vaci, plug, sapă
Schimbai ghiozdanul c-o mapă.

Aici, în clase pe serii
Și profesori pe materii
-nvăț mult și cu temei
Ce pot prind de la ei.

Ani în șir, oră de oră
Socrit de toți, ca o noră,
Am știut sau n-am știut,
Am spus ce m-am priceput.

Și... ce-aș fi putut pricepe
Sau original concepe,
Între atâți oameni grei
Și amalgam de idei?...

La armată toți mi-au spus
fiu la ordin supus...
Ordinul nu se disacută,
Ordinul se execută.

Făcui un război în est,
Mai făcui și-altul în vest...
Aveam eu ceva de spus,
Dar așa mi s-a impus.

Am fost, ca învățător
Subaltern la director
Și în clasă am intrat
Când clopotul a sunat.

Am fost subalternul meu,
Însă și-atunci mi-a fost greu
Aveam sau nu de muncă chef,
Dar ca director, mi-am fost șef.

Prea puțin îngăduitor
Era mai sus un inspector,
Peste el altul mai mare,
Eu... supus la fiecare.

Și acești bieți migratori,
În funcții perindători,
Prea mult nu știau spună,
Dar voiau să se impună.

A venit apoi de-odată
Insurecția armată
Și-am pornit din poartă-n poartă,
ridicăm biata gloată.

Și astfel 40 de ani
Semnând lunar pentru bani
Am fost mare, am fost mic,
Am fost mult, n-am fost nimic.

Am făcut ce-am învățat,
Ce legea m-a obligat,
Ce mi-au cerut cei de sus
Și conștiința mi-a impus.

Dar, acum s-a terminat
Că am fost pensionat
Și am în societate
O deplină libertate.

Mă culc și mă scol când vreau,
Fac ceva sau... pot stau,
Plec și vin când vreau acasă,
Sunt punctual doar la masă.

M-aș simți destul de bine,
Ceva însă nu-mi convine,
Sincer mărturisesc,
N-aș fi vrut -mbătrânesc.

Să nu fie de mirare
Că și eu, ca orișicare
Aș porni din nou la drum,
Dar cu mintea de acum.

poezie de din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Gheorghe Ionescu

Canonada

Acalmia fericită ce durează de cinci zile
A fost ruptă pe-nserat doar de patru proiectile.
Ai noștri-au aruncat unul, iar ei au răspuns cu trei
Și-a-nceput o canonadă ca o mânie de zei.
Dintru-ntâi se știa bine, toți făceam deosebire
Căci se-auzea deslușit lovitura de pornire
Iar șuierătura bombei indica proveniență
Sosire vertiginoasă și-a căderii iminență.
Apoi, s-a făcut un haos, n-am mai înțeles nimic,
Care mai sunt de-ale noastre, care de la inamic.
Era un vâjâit continuu ca de valuri și de vânt
De parcă se dezlănțuise uraganul pe pământ.
Exploziile izbucneau simultan în multe locuri
Apărând ca flori de fum și-artificiale jocuri,
Ce emanau mii de schije, cu zgomot de roi imens
În timp ce proiectilele zburau mereu în contra sens.

Cum stam pitit în fundul gropii luasem proporții uriașe
Și mă vedeam mereu expus mortierelor vrăjmașe.
Aci nu încăpeam în groapă, aci era extrem de mare,
Aci bucuram în gând de splendida-i orientare
Sau regretam că n-alesesem locul destul de inspirat
După exploziile care eram des înconjurat,
Când aproape, când departe, care mai de spaimă pline
Groaznice fiind cele care treceau exact peste mine...
Începeam o rugăciune și nu știu când terminam
Dar când puteam lua de seamă tot pe la-nceput eram
Și zicând doar doamne-doamne, adesea surprindeam
Fiind mereu atent la bombe, dar sensul nu-l mai prindeam
Ci le țineam un cont tardiv; ah!... aceasta, oh! s-a dus...
Dar când un sol se spărgea, altele veneau pe sus,
Iar când credeam că au trecut, una cădea atât de-aproape,
bulgării zvârliți în aer ar fi putu să mă-ngroape.
După cam un sfert de oră a-ncetat așa, subit,
Iar după două minute asemeni a izbucnit.
Nu prea mult și pe încetul toate țevile-au tăcut
Și, desigur, fiecare a zâmbit satisfăcut.
Dar, verificând efectul constatăm că e prea mic
Față de atâtea bombe stricate de inamic.
Un agent surprins afară, s-a ales cu casca spartă
Unui ofițer pe-o biută i-a făcut zdrențe o hartă,
Ordonanța nu știu cărui a rămas fără gamele,
Îngrozit de viziunea unei ploaie de șrapnele,
Iar un rătăcit pe linii cu arma-n bandulieră
Fugind năuc încolo-ncoace pierdu o moletieră.
Numai pe o contrapantă, colo, spre extrema stângă
Un vlăjgan înalt cât patru disperat a prins plângă
Că nici el nu știe cum, însă este grav rănit
De o schijă buclucașă care-n groapă l-a pocnit.
Camarazii lui de grupă, stau în juru-i ca la foc
Mângâindu-l; "Ți-au dat fișa, ce te plângi de-așa noroc?"
Și-l îndeamnă să se ducă la postul de prim ajutor
Înspre care luminat, o și apucă de zor.
Dar aici decepțiune, că doar dintr-o uitătură
Medicul își dă părerea... "E simplă zgârietură"
Și-l scutește două zile, iar el îngândurat suspină
Fiindcă știe ce-l așteaptă... porție dublă de chinică.

Ce-o fi fost la inamic pân-acum n-am aflat
Dar la noapte negreșit vom ști ce s-a întâmplat
Pentru că la ora zero va porni incursiunea
Și va reveni în linii când și-o-mplini misiunea.
Afară numai de cazul care nu poate fi spus
Și va povesti dincolo toate cele de mai sus.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când mintea îți hibernează

Timpul meu s-a consumat.
Acuma am adăstat.
Stau pe bancă și privesc
Tinerii cum se iubesc.

Altădată, nu amu,
eram și eu tânăr, nu?
Dar amu,
ei sunt tineri,
iar eu nu.

Cândva umblam hai-hui prin țară.
Eram un fel de pierde-vară.
Duceam o viață ușoară,
Credeam că și porcul zboară.

Un timp a fost cum am vrut eu.
Credeam că-așa va fi mereu.
Și îmbătat de prea mult lux,
Pe căi greșite am ajuns.
Mult prea târziu am constatat
Că am greșit cu-adevărat.
Că am avut mintea ușoară
Când am crezut porcul zboară.
De nimic n-am ținut seamă.
Acum, iată-, dau vamă
Pentru tot ce n-am făcut,
Dar și pentru ce-am făcut.

Când mintea îți hibernează,
Viața-i aspră. Te taxează.

poezie de (august 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ozzy Osbourne

Toate chestiile pe care le spune lumea despre heavy metal și hard rock... Nu sunt de acord cu nimic! Totul este doar muzică. Ceea ce s-a făcut în anii '70 nu seamănă cu ce s-a făcut în anii '80, iar ce s-a făcut atunci, nu seămănă cu ce s-a făcut în anii '90. Nimeni nu poate eticheta muzica.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "I Am Ozzy" de Ozzy Osbourne este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -70.00- 30.99 lei.
Alexandra Negru

Dintr-un alt anotimp

S-a făcut târziu
și încă nu ți-am spus tot
ce am vrut -ți spun, ca și cumfi trecut printr-o sită
o mulțime de lucruri și după o mulțime de nimicuri
au rămas cuvintele mari și neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
și mi-e tot mai greu -ți deslușesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
ești ca o țintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgețele spre tine, cad toate
în gol și-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
și tot discursul pe care l-am repetat în minte și pe care
credeam îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandrețea și vina celui care părăsește,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot și eu am rămas
cu un bolovan uriaș
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuiești nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,

se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua și miroseam a țigări și vulnerabilitate,
am plecat și eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
cuprins încet
de ceață și fum greu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Sunt douăzeci și cinci de ani de când nu mai slujesc la altar și nici nu voi mai sluji, nu fiindcă mi s-ar fi interzis, cum eminența dumneavoastră se poate informa, ci din propria hotărâre, din cauza unei suferințe care, de când m-am născut, îmi îngreunează respirația. De îndată ce am fost făcut preot, am oficiat timp de un an sau ceva mai mult; apoi am încetat din pricină că această suferință m-a silit în trei rânduri părăsesc altarul fără să fi terminat slujba. Aceasta este cauza pentru care nu slujesc la altar. Am fost în trei sezoane de carnaval la Roma, pentru operă, după cum știe excelența voastră, și nu am slujit niciodată; am cântat în teatru cu vioara și se știe că însăși Sfinția Sa a voit să mă asculte și cât de mult mi-a mulțumit. Am fost chemat la Viena și nici acolo n-am slujit vreodată. La Mantova am fost de trei ori în serviciul prințului de Darmstadt și de asemenea n-am oficiat.

în scrisoare adresată marchizului Guido Bentivoglio
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Gheorghe Ionescu

Anii

De-or trece anii cum trecură,
Cei care până acum s-au dus,
Nu cred voi avea motive
spun cel care a spus
În vorbe aproximative...
Acum ochii mei văzură
Împlinirea unui vis
Facă-se ce mi-a fost scris,
Căci visurile mele toate
Și speranțele deșarte,
N-au fost decât frunze moarte,
De vântul toamnei spulberate.

În ani oi fi destul de vârstnic
Și dacă acum eu sunt bunic,
Dar fără a face abstracții
În împliniri și satisfacții
Sunt în anii pubertății...
În tainele realității
Și al oricărui joc subtil
Eu am rămas tot un copil,
Iar cu idea purității
În faza naivității.
N-am ajuns chiar de ocară,
Dar am fost pradă ușoară.

Trece un an și altul vine
Cu nădejdi spre mult mai bine
De viitor mereu redus...
Dar anii aparent s-au dus,
Pentru că-n realitate
Și-i duce fiecare-n spate,
Care... an de an se-ncovoaie
Și trage omul spre pământ
Până-l doboară în mormânt.
Că oricât ar fi doritor,
Nimeni nu e... NEMURITOR!...

poezie de din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultimul țipăt al pescărușului

atunci ne-am iubit pentru ultima oară
știu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duș -
și țipătul pescărușului s-a auzit
pentru prima oară

tu erai mai tăcut decât de obicei
nu știu ce dracu ți se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,

la un moment dat am venit lângă tine
și te-am întrebat de ce ești așa trist
ai bâiguit ceva despre niște amintiri -
la început n-am înțeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor

înainte plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,

și nu știu cum naiba s-a făcut
țipătul pescărușului s-a auzit pentru a doua oară
ca și cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău

suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,

atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am știut,

aproape am știut
țipătul pescărușului
se va auzi pentru a treia oară
și l-am văzut cum ieșea din tine
înălțându-se spre zenit,

și-apoi deodată s-a făcut liniște
de parcă inclusiv marea ar fi
amuțit,

cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,

și-am înțeles în sfârșit de ce îmi spuneai

te umpli de amintiri

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Washington McNeely

Bogat, respectat de concetățeni,
Tatăl multor copii, născuți dintr-o mamă nobilă,
Toți crescuți aici,
În conacul cel mare de la marginea orașului.
Priviți cedrul de pe pajiște!
Am trimis toți băieții la Ann Arbor, toate fetele la Rockford,
În timp ce viața mea curgea înainte, devenind tot mai bogat și mai respectat –
Odihnindu-, seara, sub cedrul meu.
Anii treceau.
Am trimis fetele în Europa;
Le-am înzestrat când s-au căsătorit.
Băieților le-am dat bani pentru a intra în afaceri.
Erau copii zdraveni, promițători ca merele
Înainte ca racilele de sub coajă să se arate.
Dar John a părăsit țara dezonorat,
Jenny a murit la naștere.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Harry s-a sinucis după un scandal,
Susan a divorțat –
Eu am rămas sub cedrul meu.
Paul și-a pierdut mințile din prea mult studiu,
Mary s-a rupt de lume, rămânând acasă, din iubire pentru un om.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Toți au pierit sau și-au frânt aripile sau au fost devorați de viață.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Soția, mama lor, mi-a fost luat㠖
Eu am ramas sub cedrul meu,
Până când ceasul a bătut de nouăzeci de ani;
O, Pământ maternal, legănând frunza care cade spre a adormi.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor: Te-ai... Îmbătat?! Cine?! Tu, șefu'?!
Lucian: Da, Nis, eu... M-am îmbătat rău de tot, nu glumă, cum nu poate fi exprimat în cuvinte, sigur cum anume, nu vă pot spune, pentru că habar n-am, nu-mi amintesc deloc, nimic... Dar e clar că așa s-a întâmplat. Și de ce vă uitați toți așa, la mine? Ce-i, nu vă vine credeți? Vi se pare imposibil? Din nefericire, e adevărat! Foarte adevărat. Vă amintiți v-am promis o perioadă de vacanță de o lună de zile. Păi, după doar două zile de la plecarea voastră de aici, din navă și până mai alaltăieri, n-am făcut nimic altceva, decât stau închis în rezerva mea și să beau într-una tot ce mi-a picat în mână, fără a ține cont ce anume era în sticle, atâta timp cât nu era apă, lapte, suc sau ceai. N-am mâncat, n-am făcut nimic altceva; am băut într-una, până n-am mai știut de mine, iar roboții nu m-au putut opri, pentru că înainte de a intra în rezerva mea, am blocat sistemul de închidere al ușii, cu o parolă codificată, cu recunoaștere sonoră... De ce mă priviți așa?! Știu, vi se pare imposibil ca eu să fi făcut așa ceva. Acum și mie mi se pare imposibil, dar adevărul e că am făcut-o! Cu vârf și îndesat! Vă întrebați de ce?! Vreți știți și motivul pentru care m-am îmbătat în asemenea hal?! Mda, n-are rost vă întreb, e clar vreți aflați...
Lia: Luci... Nu spune nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut -l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc -i fi spus și nici nu m-am străduit -i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
știi că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poți

uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva -l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat -i dea viață

iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
că mă sperii

iar el a plâns și i-a zis
iartă-
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul să ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei

și dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Blondo, trebuie înțelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînțelegere și atât, o neînțelegere pentru care, în mare parte și Lia este vinovată, iar ea știe foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm căutăm acum țapul ispășitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greșeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aș avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple așa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poți fi sigură atunci a fost pentru prima și ultima oară în viața mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieții de țigări și băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de șampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Și câte o cafeluță pe zi, dimineața. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Și nici cu țigări, la care am renunțat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanță. Dar am voință și știu că pot! De aceea voi reuși ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Și nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alții. Altfel, ce-aș deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteț pentru a nu lăsa să mi se întâmple așa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conștient de faptele mele. Și am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înțeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Și mă bucur aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred vă puteți întoarce liniștiți în oraș. Eu nu intenționez fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne gonești... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuși cu tine, cel puțin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine știe ce. Recunoaște că e totuși mai plăcut decât fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneți. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" – așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea să te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cumputea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Iulia Hasdeu

De ce?

Cu mult mai cufundat în gânduri
Pe-același drum el s-a pierdut
N-a mai surâs ca-n alte rânduri...
Ah, pentru ce a mai trecut?

E poate mâniat pe mine:
Inima-i rece s-a făcut?
N-am turburat visări senine...
Ah, pentru ce a mai trecut?

Și la fereastra mea, privirea
Azi întristată și-a pierdut
Poate nu s-a răcit iubirea...
Că de ce oare-a mai trecut?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook