Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gheorghe Ionescu

Canonada

Acalmia fericită ce durează de cinci zile
A fost ruptă pe-nserat doar de patru proiectile.
Ai noștri-au aruncat unul, iar ei au răspuns cu trei
Și-a-nceput o canonadă ca o mânie de zei.
Dintru-ntâi se știa bine, toți făceam deosebire
Căci se-auzea deslușit lovitura de pornire
Iar șuierătura bombei indica proveniență
Sosire vertiginoasă și-a căderii iminență.
Apoi, s-a făcut un haos, n-am mai înțeles nimic,
Care mai sunt de-ale noastre, care de la inamic.
Era un vâjâit continuu ca de valuri și de vânt
De parcă se dezlănțuise uraganul pe pământ.
Exploziile izbucneau simultan în multe locuri
Apărând ca flori de fum și-artificiale jocuri,
Ce emanau mii de schije, cu zgomot de roi imens
În timp ce proiectilele zburau mereu în contra sens.

Cum stam pitit în fundul gropii luasem proporții uriașe
Și mă vedeam mereu expus mortierelor vrăjmașe.
Aci nu încăpeam în groapă, aci era extrem de mare,
Aci mă bucuram în gând de splendida-i orientare
Sau regretam că n-alesesem locul destul de inspirat
După exploziile care eram des înconjurat,
Când aproape, când departe, care mai de spaimă pline
Groaznice fiind cele care treceau exact peste mine...
Începeam o rugăciune și nu știu când terminam
Dar când puteam lua de seamă tot pe la-nceput eram
Și zicând doar doamne-doamne, adesea mă surprindeam
Fiind mereu atent la bombe, dar sensul nu-l mai prindeam
Ci le țineam un cont tardiv; ah!... aceasta, oh! s-a dus...
Dar când un sol se spărgea, altele veneau pe sus,
Iar când credeam că au trecut, una cădea atât de-aproape,
Că bulgării zvârliți în aer ar fi putu să mă-ngroape.
După cam un sfert de oră a-ncetat așa, subit,
Iar după două minute asemeni a izbucnit.
Nu prea mult și pe încetul toate țevile-au tăcut
Și, desigur, fiecare a zâmbit satisfăcut.
Dar, verificând efectul constatăm că e prea mic
Față de atâtea bombe stricate de inamic.
Un agent surprins afară, s-a ales cu casca spartă
Unui ofițer pe-o biută i-a făcut zdrențe o hartă,
Ordonanța nu știu cărui a rămas fără gamele,
Îngrozit de viziunea unei ploaie de șrapnele,
Iar un rătăcit pe linii cu arma-n bandulieră
Fugind năuc încolo-ncoace pierdu o moletieră.
Numai pe o contrapantă, colo, spre extrema stângă
Un vlăjgan înalt cât patru disperat a prins să plângă
Că nici el nu știe cum, însă este grav rănit
De o schijă buclucașă care-n groapă l-a pocnit.
Camarazii lui de grupă, stau în juru-i ca la foc
Mângâindu-l; "Ți-au dat fișa, ce te plângi de-așa noroc?"
Și-l îndeamnă să se ducă la postul de prim ajutor
Înspre care luminat, o și apucă de zor.
Dar aici decepțiune, că doar dintr-o uitătură
Medicul își dă părerea... "E simplă zgârietură"
Și-l scutește două zile, iar el îngândurat suspină
Fiindcă știe ce-l așteaptă... porție dublă de chinică.

Ce-o fi fost la inamic pân-acum n-am aflat
Dar la noapte negreșit vom ști ce s-a întâmplat
Pentru că la ora zero va porni incursiunea
Și va reveni în linii când și-o-mplini misiunea.
Afară numai de cazul care nu poate fi spus
Și va povesti dincolo toate cele de mai sus.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Valeriu Cercel

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieții, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înțeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii și prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd și-acum, ce vis frumos! la patru anișori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agățat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, și-apoi bucate,
De-aveam impresia că știe ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puțintel, făcând "cei șapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învățăcel, și "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, și cât de mult o admiram,
dumneaei mai multe știe chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin școală, eu boboc, știind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la șaișpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, și cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optușpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci și cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povață, se întampla îi ceream,
Știind atât de multe-n viață, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, și nu eram într-o ureche...
Așa pe-atuncea o vedeam, bătrână și de modă veche...

Dar iată că la șaizeci și... mulți dintre voi nu vă dați seama
Cam cât de mult eu mi-aș dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu școala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
o admir ca la-nceput când mă țineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puțin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aș asculta-o că mi-e mamă și mai ales la vârsta mea,
Că ce pățeșteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Și-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspirație scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdășie cu focul
Și-a-nceput să ardă, știu fetele cum e...
mai gândesc la faptul , la început,
Și omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat și femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărțit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăștia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului și ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulțire.
Parcă-L văd ținându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Gheorghe Ionescu

Epilog

Au trecut treizeci de ani, cum știu anii ca să treacă
Asemenea unui râu pe sub o albie seacă,
Nevăzut, necunoscut, străbătând lent și tăcut
Până când pe nesimțite, te trezești că au trecut.
S-a părut cotitura s-a făcut doar în război,
Dar s-a produs în istorie, ducând înspre timpuri noi,
Deschizând drum luminos pentru-ntreaga omenire...
Și o cărare ascunsă spre ușoară parvenire.
Mulțimea celor onești au mers vizibil pe drum
Și-au înfăptuit minuni cu cari se mândresc acum.
Parveniții, pe cărare și-au făcut loc cu trufie
Mândrindu-se cu ce au ei, cu ce au ajuns fie.
Însă cum societatea este un organism viu,
De proporții uriașe într-un uriaș pustiu,
Măsurat în ani-lumină, dar în timp nemăsurat,
Feeric din depărtare, iar de-aproape dezolant,
Elimină sau izolează impuritățile pătrunse
Oricât ar fi de dibace, oricât ar fi de ascunse.

Nu e cazul și nici locul vreunei confesiuni,
Am rămas fidel tot timpul aceleiași profesiuni.
Iar ca factor cultural zelos activist la toate
Care n-a zis niciodată, așa ceva nu se poate,
Cum obișnuit se spune, am rămas simplu soldat,
Am rămas supus la ordin și-am primit cât mi s-a dat,
Găsind timp suficient și pentru inițiative
Menționate ca sarcini, însă pur facultative.
Și așa, cu una, alta, cu succese, satisfacții,
Insuccese și decepții, iar din când în când distracții...
Punând capăt hărțuielii, rolului misionar,
Am încheiat cariera devenind pensionar.
Cu această-mprejurare încercând valorific
Legal, stagiul militar, adăugat onorific,
M-a uimit comunicarea unității militare
figurez în patru-ș-patru... nesupus la concentrare.
Nici că se putea ceva mai oribil, mai sinistru,
Pentru că în acel timp eu eram pe front la Nistru...
Și-apoi pân' la Budapesta, trecând prin clipe disperate
Față-n-față cu moartea și marșuri extenuante.
Nu am făcut mari bravuri, n-am fost citat sau decorat,
Însă nu toate erau pentru toți neapărat...
În afară de activi, avizi după decorări,
Cu cât mai puține riscuri și rapide avansări.

Nimeni nu și-a lăsat casa, familia, grijile,
Să-nfrunte pentru nimicuri gloanțele și schijele...
Ci pentru un scop mai practic, țăranii pentru pământ,
Muncitorii pentru drepturi, dascălii, reprezentând
Intelectualitatea, pentru-nalte idealuri.
Toți, pe nave diferite, însă pe aceleași valuri...
Iar primejdia comună îi leagă, îi înfrățește,
Cu toate că fiecare spre altceva năzuiește.

Dac-am năzuit spre ceva sau am năzuit spre toate
E poveste perimată, lipsită de-nsemnătate,
Când acum treizeci de ani fără altă comentare
Eram luptător pe front... nesupus la concentrare.
Cine știe ce tembel, gură cască, învârtit,
A venit de la Păstaie și-a scris ce s-a nimerit.
Ar fi-ntr-un fel explicabil, nu aceasta mă mâhnește
Și ar fi perfect scuzabil... a greși e omenește.
Dar n-a fost nimeni vadă această stranie eroare,
Nici când după șapte ani am făcut o concentrare.
Am făcut anual vize, am făcut patru mutații,
Am schimbat livretele, am condus niște formații
De apărare civilă patronate de armată
Și-această anomalie a scăpat neobservată.
Bine că acum trei decenii nu mi s-a spus la plecare
Când coteam pe Cuza Vodă bătând pas de defilare...
Decât vii învins sub scut, mai bine-nvingător pe scut
Și că n-am devenit absurd... Eroul Necunoscut.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ah, tati... Nu știu ce să mai cred... Înțeleg doar că am geșit în privința lui, din nou, spunându-i acele cuvinte... În plus, n-a fost deloc prima dată când l-aș fi jignit în felul acesta, de față cu colegii noștri.
To Kuny: Cum, adică?
Lia: Ah, tati, nu știu de ce, însă mereu am fost foarte agresivă cu el, deși, în realitate, nu asta îmi doream. El e atât de dificil, nu-l înțeleg... Iar eu nu știu cum să mă port în prezența lui și greșesc mereu față de el, destul de des...
To Kuny: Destul de des... Deci, s-a mai întâmplat să-l jignești în mod asemănător?
Lia: Da; și nu doar o singură dată. Încă din primele zile, pe Terra, de când am devenit colegi, înainte de plecarea în misiune... La început, când am aflat că el va fi unul dintre colegii mei, am cerut să mă retrag din echipaj, doar din cauza lui, dar domnul profesor Eugen Manea, mirându-se de faptul m-ar deranja ceva din comportamentul lui Lucian, mi-a spus că nu mai e posibil să mă retrag, că nu mai e timp suficient pentru a-mi putea găsi un înlocuitor, sau pentru a organiza alt concurs... Apoi, puțin mai târziu, imediat după oficializarea misiunii, când s-a anunțat că el va fi comandantul nostru, i-am reproșat, tot în prezența colegilor noștri, exact același lucru pe care i l-am spus și acum, însă atunci nu a reacționat așa, ca acum... Cu puțin timp înainte de lansarea navei în misiune, l-am reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului, care a declanșat o anchetă severă în cazul lui; solicitasem destituirea lui din funcția de comandant al misiunii și excluderea lui definitivă din echipaj, justificând că ar avea un com-portament necorespunzător poziției sale, mai ales față de domnișoare.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Tăcerea ta...

și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... și vina-i parte-n parte!
și m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ți plictisit... am încetat cânt.

și n-am putut a te uita... așa cum mi s-a spus...
știu că doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
și mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... și taine care dor.

am fost privită cum nu sunt... așa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... șimțeai, dar nu credeai!
și au trecut clipe și zile... și tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!

dragostea-i tot ce-am vrut știi... să te învăt iubirea!
-ncepi și tu a dărui... simțindu-ți împlinirea.
și tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi și spui vezi... perfecțiuni eroare.

și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
fi-nțeles inima-ți rea... și-aș fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult și doare... atunci când nu mai știi...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exiști, fii!...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lev Tolstoi

Da, ești numai un lucrător al gospodăriei lui Dumnezeu și știi negreșit doar că ai fost trimis aici ca să faci munca pe care El ți-a hărăzit-o. N-are rost ne gândim dacă e bună sau rea condiția asta, așa este și nu se va schimba. La un singur lucru putem și trebuie ne gândim: cum să trăim mai bine. Putem trăi mai bine, evident, numai dacă vom face acea munca ce ni s-a încredințat. Vei afla faci munca ce ți s-a încredințat dacă o faci cu cea mai mare ușurință, dar și cu bucurie. De când cercetăm viața oamenilor, cei mai înțelepți au căutat definească această muncă și au indicat-o. Toate adevăratele religii și învățături morale au indicat-o, iar ea este mereu aceeiași: unirea cu toți și toate și participarea la unirea cu toți și toate, dragostea. Însă, dacă stăpânul ne va răsplăti după moarte pentru buna îndeplinire a muncii, putem doar ghici și crede. Dar e cu atât mai puțin necesar ghicim cu cât ne îndeplinim munca mai bine și mai mult. Îndeplinirea dăruiește binele, bine în prezent, care exclude orice interes față de viitor.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.

Când mintea îți hibernează

Timpul meu s-a consumat.
Acuma am adăstat.
Stau pe bancă și privesc
Tinerii cum se iubesc.

Altădată, nu amu,
eram și eu tânăr, nu?
Dar amu,
ei sunt tineri,
iar eu nu.

Cândva umblam hai-hui prin țară.
Eram un fel de pierde-vară.
Duceam o viață ușoară,
Credeam că și porcul zboară.

Un timp a fost cum am vrut eu.
Credeam că-așa va fi mereu.
Și îmbătat de prea mult lux,
Pe căi greșite am ajuns.
Mult prea târziu am constatat
Că am greșit cu-adevărat.
Că am avut mintea ușoară
Când am crezut porcul zboară.
De nimic n-am ținut seamă.
Acum, iată-, dau vamă
Pentru tot ce n-am făcut,
Dar și pentru ce-am făcut.

Când mintea îți hibernează,
Viața-i aspră. Te taxează.

poezie de (august 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru că o implora și plângea. Și acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și mă târăște. Mă târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și mă stropește. Mă stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Neanderthal (3)

Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl știa,
Și, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
Că nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.

Și s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu știu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Și cerului i-a mulțumit
ruga i-a-mplinit.

S-a dus și-a reușit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.

Că-n peșteră nu i-ar fi frig,
Și-ar fi, desigur, un câștig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.

Așa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut ușor,
Și-n peșteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetișor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prince

Era crescut, de mic, și îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu știa ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.

Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese,-n tinerețe,-o mare stea
ba, chiar și-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.

Căci fiul ei, un mânz promițător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne'nfricat, ambițios,
și se vădea a fi un luptător
periculos.

Iar Prince era, nu doar un nume dat
la naștere, așa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmașului atât de talentat
și de iubit.

Acum, el vede ochii-ngrijorați
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui și, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre frați.
E foarte trist,

Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
și i-a adus, în sânge, foc nestins
ce-l mistuie și-l afectează mult.
Se simte-nvins.

Iar Lady, cum o știe el de mic,
e tristă și mai plânge-atunci când el
refuză și grăunțe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.

Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa,
și l-a convins , numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câștiga.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net și nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ți-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit și... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Și-acolo nu-i păcatul înșelării,
Căci toți visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
știu și eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci și-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai știi, când s-a golit,
ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai ești îndrăgostit?

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trezire

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,

În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept

Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,

Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca să-l ridic

La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți

Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus

Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit

ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos

Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert

Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut

Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu apăsa

Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit

Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață

Și n-am știut, chiar astăzi, reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument

Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate fiu legendă și pildă tuturor

știe să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bertolt Brecht

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, știu: acum îmi cade părul, de viață destrăbălată, și trebuie dorm pe piatră. Mă văd toți bând rachiul cel mai ieftin și mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, și poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Și se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o și s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopțile, câteodată, când mă vedeți beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic și întors spre mine, și în vânt mă aplec.

poezie de , traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.90- 29.99 lei.

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
știi eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poți

uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață

iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
că mă sperii

iar el a plâns și i-a zis
iartă-
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei

și dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit -mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Romanța tinereții

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut -mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Și fiindcă ruga stăruitor
Să-i fiu și eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioșat
Și-n cadrul prețului fixat -
Un preț absurd,
Ridicul
Și meschin,
Cu care-aș fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Și-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar și altora!...
Și-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veșnic - se grăbea
Să-și vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preț mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu prețul meu...
Și-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Și s-o ascund sub pat -
Deși-o iubeam, am renunțat la ea
Și n-am mai vrut să știu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie și cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Și-a dispărut...
Și nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Și totuși, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Și-aștepta
O zi -mi mai aduc aminte și de ea!...

Dar ce păcat
regăsirea ei m-a-ndurerat...
Și-n loc s-o mai sărut -
Cumfi vrut -
Am început plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Și-acum,
Cred c-ați ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinerețea mea!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 30 august 2017.
Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar bucura.


Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc și mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.


Din bezna nopții-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.


Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înțeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.


Mințind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar știu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbești
Dar tu mereu te ții de șotii
Eu știu că tu păcălești.


Dar lângă tine când sosesc
Și când încerc ca să-ți vorbesc
De-odată se pornește-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.


Îți spun că multe vreau mereu
Ca -ți transmit din gândul meu
Dar tu privești în depărtare
Numai de mine nu te doare.


Și astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îți spun tu ești al meu țel
La tine însă plouă iară…

poezie de
Adăugat de Miruna DimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spectacolul de la Astra-Dinamo

Într-o seară a avut o revelație
Antrenorul Marius Șumudică.
La Giurgiu voia facă senzație,
Dar a devenit un rușinică.

Pe câini, aproape i-a primit
La-nceput, Steaua a înjurat
Și era foarte fericit
Pe bancă calm s-a așezat.

Vai, dar ce păcat...
Când era mai liniștit
O brighetă a zburat,
Iar atunci a înnebunit.

În umăr lovit,
Dar de cap s-a ținut
Se dădea așa rănit...
De râs s-a cam făcut.

Nu avea scăpare,
Rău îl mai durea.
Era tragedie mare,
Circ frumos făcea.

Suporterii-au făcut "pact"
Și-alte obiecte-au aruncat,
Iar acest superb act,
Frumos s-a terminat.

Trebuie dea la actorie,
Să fie și de alții apreciat
Aceasta e noua lui meserie,
Rolul bine l-a jucat.

Un spectacol a oferit
Unii mult s-au distrat.
Bilet n-au plătit
"Toate cele bune" i-au urat.

La circul gratuit,
A fost nebunie mare
Multe "aplauze"-a primit,
Că doar nu-i un oarecare.

De tine-am râs seara toată,
Cel mai bun actor ești
Te-așteptăm altădată
La noi, Acasă-n București!

poezie de (28 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alcesta

Și iată deodată între ei
sosește vestitorul, aruncat
în clocotul ospățului de nuntă
ca-ntr-o fiertură-un nou ingredient.
Cei care beau acolo n-au simțit
zeul a intrat pe-ascuns strângându-și
ca pe-o hlamidă udă de ploaie zeitatea.
S-ar fi părut că-i unul dintre dânșii.
Deodată însă-un oaspete văzu
pe tânărul stăpân al casei cum
în capul mesei nu mai stă, ci este
smuls parcă-n sus și oglindind în toată
ființa lui ceva străin, cumplit.
Apoi amestecul se limpezi
și s-a făcut tăcere; doar la fund
a mai rămas o drojdie de zgomot
și-un strat de bâlbâială tulbure,
ce mirosea urât a râs stricat.
Și-atunci au cunoscut pe zveltul zeu,
și cum stătea, plin de solie-adâncă,
ne-ndurător – aproape-au și-nțeles.
Și totuși când s-a auzit ce este
a fost mai mult decât o știre – a fost
ceva de neînchipuit. Admet
va trebui moară. Când? Acum.

El însă cupa spaimei lui și-o sparse
și dintre cioburi mâinile-ntinzând
a început cu zeul târguiala.
Doar câțiva ani, un an măcar, un an,
câteva luni, sau săptămâni, sau zile,
ah! zile nu, doar nopți, o noapte numai,
o noapte, noaptea asta, numai asta.
La toate zeul răspundea că nu.
Și-atunci Admet a dat un țipăt lung
și n-a mai contenit, țipând mereu
ca muma lui atunci când l-a născut.

Și iată chiar muma lui, bătrână,
veni spre el, și tatăl lui bătrân,
și amândoi bătrâni și veștejiți
stăteau acum uimiți în preajma lui;
iar el când i-a văzut atât de-aproape,
ca niciodată, s-a oprit și-apoi
și-a frânt deodată glasu-n plâns și-a spus:
Tată,
ții tu așa de mult la ce-a rămas,
la drojdia asta ce nu poți s-o înghiți?
Mai bine-azvârle-o jos. Iar tu, bătrâno,
matroană,
ce rost mai ai când ți-ai născut copiii?
Și pe-amândoi îi prinse dintr-o dată
ca două vite de jertfit. Dar iată
repede-i lăsă și-i dete-n lături;
parcă lovit de-un gând și strălucind
la față, strigă: Creon, Creon!
Atâta doar, doar numele acesta.
Dar pe figura lui stătea alt chip,
pe care nu-l spunea, chip fără nume,
în așteptare, îndreptat fierbinte
spre tânărul prieten ce ședea
în fața lui la cellalt cap al mesei.
Bătrânii (se citea pe fața lui),
vezi tu, nu-s buni pentru răscumpărare,
sunt prăpădiți și slabi, n-au nici un preț;
tu însă, tu, cu frumusețea ta...

Deodată însă el nu-și mai văzu prietenul.
Rămase-n urmă-acesta,
și-acum spre dânsul ea venea, chiar ea,
parcă mai mică decât o știa,
ușoară, tristă-n haina de mireasă.
Ceilalți cu toții sunt doar calea ei
pe care ea pășește: (în curând
va fi aici, în brațele lui, care
Îndurerate se deschid). Și iată
ea pornește vorba; nu cu dânsul.
Vorbește-acum cu zeul și zeul o ascultă,
și toți abia în zeu aud ce spune:

Răscumpărare pentru el nu poate
fie nimeni. Eu pot să-l răscumpăr.
Eu pot trec în locul lui. Nu-i nimeni
la capăt cum sunt eu. Ce-mi mai rămâne
din tot ce-am fost. Nu ți-a spus oare ea
care-ți aduse veștile patul
ce-așteaptă dincolo e sub pământ?
Rămas bun mi-am luat. Și înc-o dată
rămas bun și iarăși rămas bun.
Mai mult nu poate-un muritor ia.
De asta am venit, ca tot ce este
sub dânsul îngropat, sub cel ce-acum
e soțul meu, piară, să se piardă.
Ia-mă cu tine. Mor în locul lui.

Și-așa cum vântul saltă peste mare
aproape ca pe-o moartă-o duse zeul,
de soțul ei departe, într-o clipă,
dar hărăzindu-i lui c-un semn ascuns
o însutită viață pământească.
Admet spre ei se năpusti-ntinzând
buimace mâini, ca-n vis. Dar ei erau
acum la ușă unde, tânguioase,
femeile se-ngrămădeau. Văzu
cum fata către el s-a-ntors, c-un zâmbet
pe față luminos ca o speranță
ce-aproape că era făgăduința
din adânca moarte va veni
spre el cel viu...

Și el atunci,
cu mâinile acoperindu-și fața,
a-ngenuneheat, nevrând să mai zărească
nimica, după zâmbetul acela.

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Omul și fapta (după Neagu Vasile-Scânteianu)

Din viața mea am rupt bucăți și-am împărțit la fiecare
fără să am prejudecăți: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit -mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărțeam și alții m-au luat de prost.
Eram un visător ciudat, credeam în pilde și povețe
și mulți de mine-au profitat că eram bun și cu blândețe.
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam Răul nu există
și proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă.
Din cărți inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viață,
dar m-amăgeam așa mereu, umblând cu visele prin ceață.
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun și mare cât un baobab.
Și risipind mereu avutul ajuns-am și eu la strâmtoare
că toate mi s-au dus ca vântul văd și viața ce chip are.
S-au depărtat cu toți de mine când n-am avut ce să mai dau
și-n loc îmi aud de bine numai batjocură primeam.
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoșteau,
că nu prieteni câștigasem, ci doar dușmani ce mă loveau.
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate bârfeau,
deveniseră hingheri și ca pe-un câine -ncolțeau.
Vedeam acum o altă viață, cum nu credeam că poate fi,
ce-mi lua o pânză de pe față, dar nu o mai puteam iubi.
Nu am mai fost bun de nimic, decât îmi primesc osânda,
totul devenise mic, iar în cădere-mi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur și pustiire-mi fu în fire,
Viața devenise ciur, din bunătate și iubire.
Și, poate, numai Dumnezeu mi-o fi mai plâns, cumva, de milă
când eu chinuiam din greu, ceilalți doar mă priveau cu silă.
De m-am salvat sau nu din moarte, doar Sfântul Duh poate mai știe
sau, poate, încă stau în Noapte și-mi picur Viața pe hârtie!

poezie de , după Neagu Vasile-Scânteianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!