Epilog

Au trecut treizeci de ani, cum ştiu anii ca să treacă
Asemenea unui râu pe sub o albie seacă,
Nevăzut, necunoscut, străbătând lent şi tăcut
Până când pe nesimţite, te trezeşti că au trecut.
S-a părut că cotitura s-a făcut doar în război,
Dar s-a produs în istorie, ducând înspre timpuri noi,
Deschizând drum luminos pentru-ntreaga omenire...
Şi o cărare ascunsă spre uşoară parvenire.
Mulţimea celor oneşti au mers vizibil pe drum
Şi-au înfăptuit minuni cu cari se mândresc acum.
Parveniţii, pe cărare şi-au făcut loc cu trufie
Mândrindu-se cu ce au ei, cu ce au ajuns să fie.
Însă cum societatea este un organism viu,
De proporţii uriaşe într-un uriaş pustiu,
Măsurat în ani-lumină, dar în timp nemăsurat,
Feeric din depărtare, iar de-aproape dezolant,
Elimină sau izolează impurităţile pătrunse
Oricât ar fi de dibace, oricât ar fi de ascunse.

Nu e cazul şi nici locul vreunei confesiuni,
Am rămas fidel tot timpul aceleiaşi profesiuni.
Iar ca factor cultural zelos activist la toate
Care n-a zis niciodată, aşa ceva nu se poate,
Cum obişnuit se spune, am rămas simplu soldat,
Am rămas supus la ordin şi-am primit cât mi s-a dat,
Găsind timp suficient şi pentru iniţiative
Menţionate ca sarcini, însă pur facultative.
Şi aşa, cu una, alta, cu succese, satisfacţii,
Insuccese şi decepţii, iar din când în când distracţii...
Punând capăt hărţuielii, rolului misionar,
Am încheiat cariera devenind pensionar.
Cu această-mprejurare încercând să valorific
Legal, stagiul militar, adăugat onorific,
M-a uimit comunicarea unităţii militare
Că figurez în patru-ş-patru... nesupus la concentrare.
Nici că se putea ceva mai oribil, mai sinistru,
Pentru că în acel timp eu eram pe front la Nistru...
Şi-apoi pân' la Budapesta, trecând prin clipe disperate
Faţă-n-faţă cu moartea şi marşuri extenuante.
Nu am făcut mari bravuri, n-am fost citat sau decorat,
Însă nu toate erau pentru toţi neapărat...
În afară de activi, avizi după decorări,
Cu cât mai puţine riscuri şi rapide avansări.

Nimeni nu şi-a lăsat casa, familia, grijile,
Să-nfrunte pentru nimicuri gloanţele şi schijele...
Ci pentru un scop mai practic, ţăranii pentru pământ,
Muncitorii pentru drepturi, dascălii, reprezentând
Intelectualitatea, pentru-nalte idealuri.
Toţi, pe nave diferite, însă pe aceleaşi valuri...
Iar primejdia comună îi leagă, îi înfrăţeşte,
Cu toate că fiecare spre altceva năzuieşte.

Dac-am năzuit spre ceva sau am năzuit spre toate
E poveste perimată, lipsită de-nsemnătate,
Când acum treizeci de ani fără altă comentare
Eram luptător pe front... nesupus la concentrare.
Cine ştie ce tembel, gură cască, învârtit,
A venit de la Păstaie şi-a scris ce s-a nimerit.
Ar fi-ntr-un fel explicabil, nu aceasta mă mâhneşte
Şi ar fi perfect scuzabil... a greşi e omeneşte.
Dar n-a fost nimeni să vadă această stranie eroare,
Nici când după şapte ani am făcut o concentrare.
Am făcut anual vize, am făcut patru mutaţii,
Am schimbat livretele, am condus nişte formaţii
De apărare civilă patronate de armată
Şi-această anomalie a scăpat neobservată.
Bine că acum trei decenii nu mi s-a spus la plecare
Când coteam pe Cuza Vodă bătând pas de defilare...
Decât să vii învins sub scut, mai bine-nvingător pe scut
Şi că n-am devenit absurd... Eroul Necunoscut.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!