Universul

*

Explodează supernove,
Se formează nebuloase,
Se duc multe alte nove,
Stelele se fac frumoase.

Se iveşte o cometă,
Cade un meteorit,
Se-nvârteşte o planetă,
Lângă ea – un satelit!

Se "văd" multe "goluri negre",
Luminează un pulsar,
Răsare al nostru Soare
Şi apoi dispare iar.

Se nasc mii de stele duble
Şi milioane de asteroizi
Şi omul s-a gândit să "umble"
Printre stelele cu cozi.

*

Vorbim despre galaxii,
Le facem metagalaxii,
Iară vorbind de sisteme,
Nu avem de ce ne teme.

Trimitem de pe Pământ
Mesaje aruncate-n vânt,
Spre alte civilizaţii
Ce-s din alte constelaţii.

Cunoaştem sistemul solar,
Ştim totul despre un pulsar,
Spunem despre orice quasar
Că vine şi pleacă iar.

*

Însă multe noi nu ştim,
Iară dacă ne gândim,
Foarte multe întrebări
Aşteaptă răspunsuri şi completări.

Dar cine să le răspundă?
Că sunt mult prea dificile!
Iar pe-a nopţii dulce undă
Apar nişte proiectile.

Ele sunt moderne nave
Din acelea spaţiale,
Nu-s deloc nişte epave
Ce nu fac două parale.

*

Universu' acesta e
Şi e plin de mistere,
Iar ca să-l cunoaşteţi bine,
Studiaţi-l toţi cu mine!

Universu-i infinit,
Capete nu are,
Universu-i nesfârşit,
Nu-i disc ca al nostru Soare.

........................................

*

Poate unii pământeni
Visează la marţieni
Şi O. Z. N.-uri visează,
Ce planete cercetează.

Este un basm ştiinţific,
Ştiinţifico-fantastic,
Un basm despre viitor
Îl vezi la televizor.

Este basm, dar ştiinţific,
Este basm, dar electronic,
Este basm de viitor
Şi-i fantastic mai uşor.

Pretinde că n-are trucaje
Şi ne arată peisaje,
Peisaje de pe alţi aştri,
Unde stau extratereştri.

*

Însă acelea sunt doar filme
Despre spaţiul nesfârşit,
Frumoase şi nostime,
Despre albastrul infinit.

Dar de vezi şi adevărul,
Fără pic de ficţiune,
O să crezi că Universul
Nu este chiar ca în filme.

Este negru şi închis,
Căci aici domneşte noaptea,
Nu-i albastru şi deschis,
Aşa cum e la noi ziua.

*

Univers – un haos cosmic,
Un pustiu, un neant frumos,
O perdea de întuneric
Întins, măreţ şi faimos.

Un deşert cu multe case,
Stele – oaze distanţate,
Nişte puncte luminoase
Rotunde şi-ndepărtate.

Univers plin de mistere
Şi de taine mii şi mii,
Cufundat într-o tăcere,
Tăcerea adâncă a nopţii.

Un regat de întuneric,
Împărăţia nopţii,
Veşnicia-n spaţiul cosmic
Domneşte zi de zi.

Univers cu mii de stele,
Ele – adevărate perle;
Un pustiu aşa frumos,
Imens, falnic – un colos!

Un mărgean cu multe stele
Înşirate armonios
Pe o salbă de mărgele,
Un peisaj măiestuos.

*

În deşertul atmosferic
Găseşti stele mii şi mii,
Despărţite de-ntuneric
Prin distanţe şi armonii.

Ani-lumină depărtează
Un astru de celălalt,
Depărtează şi crează
Probleme la cercetat.

Univers – un hău ciudat,
Plin de stele şi aştri,
Universul neîncetat
Crează minunăţii.

*

Acesta e Universul
Adevărat şi real,
Nu vă luaţi după filmul
Ce-l arată ideal.

El e plin de capcane
Nevăzute, neştiute
Şi ascunde secrete multe,
De oameni nebănuite.

Ascunde cu măiestrie,
Cu atenţie şi migală
Şi omul sigur nu poate să ştie
Ce-i dincolo de albăstreală.

*

Însă acum s-a mai aflat
Ceva din adevărul adevărat;
Dincolo de zarea albastră
Se ascunde o lume măiastră.

O lume-n expansiune,
Cu stele ce toate vor apune,
Însă altele-n loc vor apărea,
O lume aflată-n continuă schimbare.

În întinderea-i nebună,
Vastă, imensă, nesfârşită,
Ocupă o suprafaţă
Ce-i enormă, infinită.

El mereu se tot întinde
Şi nu vrea să stea deloc,
Se măreşte, se extinde,
Ocupă atâta loc.

Un imens laborator
Pentru un cercetător;
Pentru ştiinţe spaţiale,
Astronomice, mondiale.

.................................

*

Şi-n acest spectru stelar
Se formează iar şi iar,
Mereu, mereu altă lume,
Ce la rându-i va apune.

Şi apar pulberi interstelare,
Prafuri interplanetare;
Organizată-n materie,
Viaţa-n Univers se-nscrie.

*

Sper că aţi aflat adevărul
Pe care l-aţi căutat:
Acesta este Universul,
Universul adevărat!

.....................................

*

Toate acestea laolaltă,
Adunându-le-ntr-un vers,
Definesc poezia toată
Prin cuvântul: Univers!!!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii universului

În proză sau în vers
Despre univers
Pot zice că-i pervers
Alte ori invers

Câte stele muribunde
În galaxii rotunde
Peste tot şi peste unde
Universul le ascunde

Multiplică taine
Ascunse sub haine
Bizare sau faine

Apoi din loc în loc
Fără echivoc
Se nasc stele de foc

Din ample ecuaţii
Formează constelaţii
Peste generaţii

Din constelaţii mii
Formează galaxii
Cu alură de copii.

poezie de David Boia (8 ianuarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistere

Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopţi în şir
Neobositele făclii,
Înşirate pe un fir,
Firul de mătase al nopţii.
Şi cu astfel de mărgele
Perdeaua nopţii e ţesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Şi cuprins de nemişcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Şi-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Şi pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Şi-şi arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunăţiile
Şi miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine doreşte a vedea
Minunea bolţii – o stea?!
În a nopţii grea putere
Şi în adânca tăcere?
Cine să cunoască vrea
Şi doreşte ca să ştie,
Poate să privească o stea
Şi a ei minunăţie.
Dacă-ţi trezeşte interesul
Mai poţi afla chiar şi restul:
Într-o carte de astronomie,
Găseşti informaţii – o mie;
O mulţime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc să lămurească
Toate lucrurile-n parte
Şi-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci ştiinţa aşa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată fiinţă,
Ce-i făcută pentru ştiinţă.
Omul e fiinţa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creaţie mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înţelege întreaga natură,
Ce se recunoaşte învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura îşi păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Şi când totu-i cunoscut,
Omul priveşte satisfăcut,
Cu ochii săi luminoşi,
Ai omului ochi frumoşi.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare să crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De şi aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete şi le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputinţa
Omului în faţa ei,
Atâta vreme cât ştiinţa
Nu dă răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i şi darnică.
În Univers ea e stăpâna
Şi aşa va fi întotdeauna!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmosul dintr-o privire

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deşi n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoşti, dar iată
Pe scurt ceea ce şti: o nimica toată!

Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare şi apare,
Apune şi apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopţii grea tăcere,
Noapte plină de mistere.

Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii şi mii.
Nişte surse luminoase
Rotunde şi-ndepărtate;
Stele atât de frumoase,
De ani-lumină distanţate.

Şi aceste lumini vii,
Naturale ale nopţii
Sunt în număr atât de mare
Încât enorm ţi se pare.

Şi aceste toate stele
Un lucru mai fac şi ele:
Ca să nu stea deoparte,
Degeaba, pustii în noapte,
Se-nvârtesc în aiureală
Cu atenţie şi migală,
După legi precise date,
Toate-nscrise într-o carte,
Marea carte a astronomiei
Ce descifrează tainele
Cu ajutorul ştiinţei.
O mare harababură;
Planetă sau rocă dură,
Ce mai atâta tevatură,
Pentru o piatră atâta gură?...

Aici totul se-nvârteşte,
Obligatoriu se roteşte,
Se mişcă de te-ameţeşte,
Căci orice astru aici porneşte
În direcţii drepte, strâmbe
Şi opuse, apoi rotunde,
Merg înainte şi fac tumbe,
Ca-ntr-o casă de nebuni,
În cosmos totul aduni.

Şi omul încearcă fără rost
Explicaţii cu folos;
Să explice-n fel şi chip
Universul prototip!

Şi-n fond, oare ce contează
Tot ce se realizează?
La ce bun se exploatează
Aştrii ce ne minunează?
Satisfaci curiozitatea,
Aflând astfel noutatea;
Curiozitatea omenească,
Ce nimeni nu poate s-o stăvilească.

Astfel afli într-un cuvânt
Un important amănunt:
Ştii că Soarele e-o stea
Şi Pământul o planetă,
Că Luna este şi ea
Satelit şi nu cometă.

Şi toţi aştrii îi vezi buni
În doar trei dimensiuni:
O lăţime şi-o lungime,
Aplicându-le-nălţime;
Şi astfel ai obţinut
Un astru foarte ştiut.
Un astru sau o sfârlează,
Oare asta ce contează?
O stea, sau, poate, planetă,
Un meteor, ori cometă,
Poate un meteorit,
Sau mai bine satelit;
Ori o fi cumva pulsar,
De nu-l cheamă quasar?
Sau, probabil, supernova,
"Golul negru", ori, poate, nova.
N-are a face, orice-ar fi
Face parte din aştrii.

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire.
Totu-i atât de frumos:
Priveşti sus şi vezi în jos;
Într-un mod misterios
Lumea s-a întors pe dos!

O adevărată aiureală;
Ce să mai înţelegi?...
Că-ţi vine ameţeală!
Vezi deodată un ştiu eu ce,
Important pentru că e;
Şi vrei să ştii imediat
Ce-i cu astrul observat.

Şi astfel se descoperă
O adevărată capodoperă:
Calcule şi cercetări,
Precise, cu experimentări!
Definiţii, ipoteze,
Teoreme, pioneze...
Demonstraţii, descoperiri,
Invenţii şi năluciri.

Şi astfel noaptea nevinovată
Se transformă-n citre toată;
Devine doar geometrie.
Nu-i de ajuns; necesită şi chimie,
Fizică, astronomie...

Şi deodată, fără teme,
Cerul tot devine semne;
Linii, dungi şi punctuleţe,
Împrăştiate şi răzleţe,
Formând anumite figuri,
Privite din mai multe unghiuri:
Învârtite, răsucite,
În toate felurile privite;
Şi din faţă şi din spate,
Pe dreapta sau dintr-o parte,
De sus şi apoi de jos,
Mai la stânga şi pe dos.

Figuri ce mereu se schimbă,
Căci ele nu stau; se plimbă!
Şi oricât ai încerca
Mereu iese altceva.
Pân' la urmă reuşeşti,
Rezultatul îl găseşti,
Figura o stabileşti,
Însă cum o denumeşti?

Carul mare, Carul mic,
Stea Polară şi nimic...
Mai înaintezi un pic
Şi-ai dat peste ceva sferic.
E planetă sau nu e?
Venus, Terra, ori Marte?
Sau cometă poate ar fi
Kohouteck sau Halley?
Vezi acolo constelaţii
Şi roiuri de galaxii;
Descifrezi la puzderii,
Stele, stele, mii şi mii:
Steaua Sirius, Alcor, Vega,
Soarele şi Andromeda;
Nebuloasa Crabului
Şi golurile cerului.

Se vede şi Calea Lactee
Cu braţele-i încrucişate,
În spirale aranjate
Şi lentilă dintr-o parte.
Ani-lumină nu contează
Chiar dacă le distanţează.
Toate-s puncte mici şi mari,
Minunate ca atari.

Şi atunci nu-i o amăgire
Cosmosul dintr-o privire?!...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

Unic, în expansiune
Nesfârşit, plin de mister,
Infinitul şi-l expune,
Veşnic pare a dăinui...
E măreţ, de necuprins,
Rece şi provocator...
Stele multe – mii şi mii.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La nord de steaua Antares şi de τ din constelaţia Scorpionului se află steaua ρ din Ofiucus. Un astronom american a fotografiat împrejurimile acestei stele, cari se află în plină Cale a Laptelui. Reproducţia acelei fotografii e o adevărată poemă cerească, sori peste sori, sute, mii, zeci de mii, îngrămădiţi la un loc, ca boabele de nisip, nebuloase luminoase şi un fel de găuri întunecate, înc ari nu se vede nici o stea; adevărate ferestre ale universului nostru, pe unde am putea să vedem dincolo, în spaţiul cel gol de astre, dar unde, la depărtări fără de margini, trebuie să existe alte universuri, cu alte de milioane de stele-sori – un întreg univers, părându-ni-se însă un simplu nor luminos. Vom ajunge probabil să cunoaştem multe enigme ale universului nostru, dar niciodată nu vom putea să dezlegăm misterele altor universuri.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele stele din Taurul, pe cari le vedem la începutul toamnei sunt Pleiadele. Cine nu cunoaşte Cloşca cu Pui? E o îngrămădire de stele mici, cari sclipesc ca adevărate diamante şi cari îţi produc o impresie neştearsă. Din ce se ridică mai sus, cu atâta vezi mai multe stele în Pleiade. Sunt mulţi cari nu văd decât şase stele, alţii şapte; sunt însă destui cari văd 10-11 stele, ba chiar şi mai multe. Cu un binoclu vezi însă zeci de stele, cu o lunetă şi mai multe, iar fotografia ţi-arată un număr foarte mare.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor ar găsi ridicolă imaginea Universului nostru ca un turn infinit de broaşte ţestoase, dar de ce credem că noi ştim mai bine? Ce ştim despre Univers; şi cum o ştim? De unde vine Universul şi încotro merge? Are Universul un început şi dacă da, ce s-a întâmplat înainte de acesta? Care este natura timpului? Va ajunge el la un sfârşit? Progrese recente ale fizicii, posibile în parte datorită unor tehnologii fantastice, sugerează răspunsuri la unele dintre aceste întrebări vechi. Poate că într-o zi aceste răspunsuri vor părea tot atât de evidente ca şi mişcarea pământului în jurul soarelui – sau poate tot aşa de ridicole ca un turn de broaşte ţestoase. Numai timpul (oricare ar fi acesta) ne va spune.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea faptului că atomii care compun viaţa pe pământ - atomii care alcătuiesc corpul uman, pot fi urmăriţi până la cazanele care au "copt" în miezul lor la temperaturi şi presiuni uriaşe elementele uşoare în elemente grele. Acele stele - cele cu o masă mare între ele - au devenit instabile în ultimii lor ani de viaţă - ele s-au prăbuşit şi au explodat - împrăştiindu-şi măruntaiele bogate în toată galaxia - măruntaie făcute din carbon, azot, oxigen, şi toate ingredientele fundamentale ale vieţii însăşi. Aceste ingrediente devin parte din nori de gaz care se condensează, se prăbuşesc, formează generaţiile următoare de sisteme solare - stele cu planete care orbitează în jurul lor, şi acele planete acum au ingredientele pentru viaţa înşăşi. Aşa că aunci când mă uit spre cer noaptea, şi ştiu că da, noi facem parte din acest univers, suntem în acest univers, dar poate mai important decât acestea două este faptul că universul este în noi. Când reflectez asupra acestui subiect, şi mă uit în sus - mulţi oameni se simt mici, pentru că ei sunt mici şi universul este mare. Dar eu mă simt mare pentru că atomii din mine au venit de la acele stele.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru noi, cari acum învăţăm stelele în poziţiunile în cari se află, schimbările acestea din viitor nu ne interesează. Trebuie însă să ştim ce sunt stelele şi ce mişcări au ele. Şi mai trebuie să ştim apoi că toate stelele ce le vedem cu ochii liberi şi cu lunetele astronomice formează un tot, un imens glob turtit la poli, ecuatorul formându-l Calea Laptelui. Stele-sori din Calea Laptelui par'că îşi au originea dincolo de acest glob imens, în mijlocul căruia se află Soarele şi el ca o simplă stea; vor mai fi şi alte universuri, alte asemenea globuri, dar pe acelea nu le ştim.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În universul nostru mai găsim şi îngrămădiri de stele, cum şi nişte nouri luminoşi numiţi nebuloase. Sunt zeci de mii de îngrămădiri de stele şi de nebuloase şi unele dintre ele se văd şi cu ochii liberi. O îngrămădire de stele e Cloşca cu Pui, sau Pleiadele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ de Univers

Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Şi-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Şi din nesfârşite gânduri
Viaţa pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colţ de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Aşez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Şi din sfântă rânduire
Se va naşte altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a şters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi ştiute,
Astazi, eu aşez prin vise
Doar plăceri nebănuite.

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai evident lucru despre spaţiu e că se întinde şi se tot întinde. Faptul a fost confirmat de instrumente moderne ca telescopul Hubble, care ne permite să sondăm adânc în spaţiu. Ceea ce vedem sunt miliarde şi miliarde de galaxii, de diverse forme şi mărimi. Fiecare galaxie conţine nenumărate miliarde de stele, multe dintre ele având planete în jurul lor. Trăim pe o planetă ce se mişcă în jurul unei stele de pe un braţ exterior al galaxiei spirale Calea Lactee. Praful din braţele spiralei ne împiedică să observăm universul în planul galaxiei, dar avem o vizibilitate bună de o parte şi de alta a planului şi putem înregistra poziţiile galaxiilor îndepărtate. Costatăm că galaxiile sunt distribuite destul de uniform în spaţiu, cu unele concentrări şi goluri locale, iar densitatea lor se anulează la distanţe foarte mari – poate însă că depărtarea şi slaba lor strălucire ne împiedică să le observăm. Universul pare să se întindă nemăsurat în spaţiu.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul - poem diamant

Universul
este tot
ceea ce există:
stele, planete, comete, meteoriţi...
şi noi, pe planeta Terra
cu galaxia Calea Lactee
facem parte din
misteriosul infinit
Univers.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viaţa.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete.
Îşi dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt nebuloasele acestea în spirală? După cum am spus, e sigur că ele fac parte din universul nostru şi nu sunt fiecare un alt univers, cum se credea pe vremuri. Mai toate nebuloasele în spirală au două părţi mai luminoase, mai îngrămădite, dintr'una din ele ieşind ramuri încovoiate, ramuri pe cari se văd nenumărate stele nebuloase. Sunt sori ce abia s'au format? Unii astronomi cred că nebuloasele în spirală se datoresc ciocnirei a doi sori imenşi ce s'au stins; dar o nebuloasă în spirală e alcătuită din sute şi mii de sori şi cei doi sori ce s'ar fi ciocnit ar fi trebuit să fie neînchipuit de mari, adevăraţi monştrii ai cerului. În prezent avem fotografiate nenumărate nebuloase în spirală.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din ţara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelaţia Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaştem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute şi mii de ani lumină. Acum vă puteţi face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găseşte la 44 ani lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim despre moartea stelelor şi ne imaginăm că acestea dispar, fie lent, fie într-o explozie gigantică. Dar nu este aşa! Stele nu dispar, ci se transformă, în funcţie de cât de masive sunt, în alte tipuri de stele sau obiecte mai exotice. Vom urmări modul în care se sting diferitele tipuri de stele din Univers.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!