Cosmosul dintr-o privire

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deşi n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoşti, dar iată
Pe scurt ceea ce şti: o nimica toată!

Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare şi apare,
Apune şi apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopţii grea tăcere,
Noapte plină de mistere.

Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii şi mii.
Nişte surse luminoase
Rotunde şi-ndepărtate;
Stele atât de frumoase,
De ani-lumină distanţate.

Şi aceste lumini vii,
Naturale ale nopţii
Sunt în număr atât de mare
Încât enorm ţi se pare.

Şi aceste toate stele
Un lucru mai fac şi ele:
Ca să nu stea deoparte,
Degeaba, pustii în noapte,
Se-nvârtesc în aiureală
Cu atenţie şi migală,
După legi precise date,
Toate-nscrise într-o carte,
Marea carte a astronomiei
Ce descifrează tainele
Cu ajutorul ştiinţei.
O mare harababură;
Planetă sau rocă dură,
Ce mai atâta tevatură,
Pentru o piatră atâta gură?...

Aici totul se-nvârteşte,
Obligatoriu se roteşte,
Se mişcă de te-ameţeşte,
Căci orice astru aici porneşte
În direcţii drepte, strâmbe
Şi opuse, apoi rotunde,
Merg înainte şi fac tumbe,
Ca-ntr-o casă de nebuni,
În cosmos totul aduni.

Şi omul încearcă fără rost
Explicaţii cu folos;
Să explice-n fel şi chip
Universul prototip!

Şi-n fond, oare ce contează
Tot ce se realizează?
La ce bun se exploatează
Aştrii ce ne minunează?
Satisfaci curiozitatea,
Aflând astfel noutatea;
Curiozitatea omenească,
Ce nimeni nu poate s-o stăvilească.

Astfel afli într-un cuvânt
Un important amănunt:
Ştii că Soarele e-o stea
Şi Pământul o planetă,
Că Luna este şi ea
Satelit şi nu cometă.

Şi toţi aştrii îi vezi buni
În doar trei dimensiuni:
O lăţime şi-o lungime,
Aplicându-le-nălţime;
Şi astfel ai obţinut
Un astru foarte ştiut.
Un astru sau o sfârlează,
Oare asta ce contează?
O stea, sau, poate, planetă,
Un meteor, ori cometă,
Poate un meteorit,
Sau mai bine satelit;
Ori o fi cumva pulsar,
De nu-l cheamă quasar?
Sau, probabil, supernova,
"Golul negru", ori, poate, nova.
N-are a face, orice-ar fi
Face parte din aştrii.

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire.
Totu-i atât de frumos:
Priveşti sus şi vezi în jos;
Într-un mod misterios
Lumea s-a întors pe dos!

O adevărată aiureală;
Ce să mai înţelegi?...
Că-ţi vine ameţeală!
Vezi deodată un ştiu eu ce,
Important pentru că e;
Şi vrei să ştii imediat
Ce-i cu astrul observat.

Şi astfel se descoperă
O adevărată capodoperă:
Calcule şi cercetări,
Precise, cu experimentări!
Definiţii, ipoteze,
Teoreme, pioneze...
Demonstraţii, descoperiri,
Invenţii şi năluciri.

Şi astfel noaptea nevinovată
Se transformă-n citre toată;
Devine doar geometrie.
Nu-i de ajuns; necesită şi chimie,
Fizică, astronomie...

Şi deodată, fără teme,
Cerul tot devine semne;
Linii, dungi şi punctuleţe,
Împrăştiate şi răzleţe,
Formând anumite figuri,
Privite din mai multe unghiuri:
Învârtite, răsucite,
În toate felurile privite;
Şi din faţă şi din spate,
Pe dreapta sau dintr-o parte,
De sus şi apoi de jos,
Mai la stânga şi pe dos.

Figuri ce mereu se schimbă,
Căci ele nu stau; se plimbă!
Şi oricât ai încerca
Mereu iese altceva.
Pân' la urmă reuşeşti,
Rezultatul îl găseşti,
Figura o stabileşti,
Însă cum o denumeşti?

Carul mare, Carul mic,
Stea Polară şi nimic...
Mai înaintezi un pic
Şi-ai dat peste ceva sferic.
E planetă sau nu e?
Venus, Terra, ori Marte?
Sau cometă poate ar fi
Kohouteck sau Halley?
Vezi acolo constelaţii
Şi roiuri de galaxii;
Descifrezi la puzderii,
Stele, stele, mii şi mii:
Steaua Sirius, Alcor, Vega,
Soarele şi Andromeda;
Nebuloasa Crabului
Şi golurile cerului.

Se vede şi Calea Lactee
Cu braţele-i încrucişate,
În spirale aranjate
Şi lentilă dintr-o parte.
Ani-lumină nu contează
Chiar dacă le distanţează.
Toate-s puncte mici şi mari,
Minunate ca atari.

Şi atunci nu-i o amăgire
Cosmosul dintr-o privire?!...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

*

Explodează supernove,
Se formează nebuloase,
Se duc multe alte nove,
Stelele se fac frumoase.

Se iveşte o cometă,
Cade un meteorit,
Se-nvârteşte o planetă,
Lângă ea – un satelit!

Se "văd" multe "goluri negre",
Luminează un pulsar,
Răsare al nostru Soare
Şi apoi dispare iar.

Se nasc mii de stele duble
Şi milioane de asteroizi
Şi omul s-a gândit să "umble"
Printre stelele cu cozi.

*

Vorbim despre galaxii,
Le facem metagalaxii,
Iară vorbind de sisteme,
Nu avem de ce ne teme.

Trimitem de pe Pământ
Mesaje aruncate-n vânt,
Spre alte civilizaţii
Ce-s din alte constelaţii.

Cunoaştem sistemul solar,
Ştim totul despre un pulsar,
Spunem despre orice quasar
Că vine şi pleacă iar.

*

Însă multe noi nu ştim,
Iară dacă ne gândim,
Foarte multe întrebări
Aşteaptă răspunsuri şi completări.

Dar cine să le răspundă?
Că sunt mult prea dificile!
Iar pe-a nopţii dulce undă
Apar nişte proiectile.

Ele sunt moderne nave
Din acelea spaţiale,
Nu-s deloc nişte epave
Ce nu fac două parale.

*

Universu' acesta e
Şi e plin de mistere,
Iar ca să-l cunoaşteţi bine,
Studiaţi-l toţi cu mine!

Universu-i infinit,
Capete nu are,
Universu-i nesfârşit,
Nu-i disc ca al nostru Soare.

........................................

*

Poate unii pământeni
Visează la marţieni
Şi O. Z. N.-uri visează,
Ce planete cercetează.

Este un basm ştiinţific,
Ştiinţifico-fantastic,
Un basm despre viitor
Îl vezi la televizor.

Este basm, dar ştiinţific,
Este basm, dar electronic,
Este basm de viitor
Şi-i fantastic mai uşor.

Pretinde că n-are trucaje
Şi ne arată peisaje,
Peisaje de pe alţi aştri,
Unde stau extratereştri.

*

Însă acelea sunt doar filme
Despre spaţiul nesfârşit,
Frumoase şi nostime,
Despre albastrul infinit.

Dar de vezi şi adevărul,
Fără pic de ficţiune,
O să crezi că Universul
Nu este chiar ca în filme.

Este negru şi închis,
Căci aici domneşte noaptea,
Nu-i albastru şi deschis,
Aşa cum e la noi ziua.

*

Univers – un haos cosmic,
Un pustiu, un neant frumos,
O perdea de întuneric
Întins, măreţ şi faimos.

Un deşert cu multe case,
Stele – oaze distanţate,
Nişte puncte luminoase
Rotunde şi-ndepărtate.

Univers plin de mistere
Şi de taine mii şi mii,
Cufundat într-o tăcere,
Tăcerea adâncă a nopţii.

Un regat de întuneric,
Împărăţia nopţii,
Veşnicia-n spaţiul cosmic
Domneşte zi de zi.

Univers cu mii de stele,
Ele – adevărate perle;
Un pustiu aşa frumos,
Imens, falnic – un colos!

Un mărgean cu multe stele
Înşirate armonios
Pe o salbă de mărgele,
Un peisaj măiestuos.

*

În deşertul atmosferic
Găseşti stele mii şi mii,
Despărţite de-ntuneric
Prin distanţe şi armonii.

Ani-lumină depărtează
Un astru de celălalt,
Depărtează şi crează
Probleme la cercetat.

Univers – un hău ciudat,
Plin de stele şi aştri,
Universul neîncetat
Crează minunăţii.

*

Acesta e Universul
Adevărat şi real,
Nu vă luaţi după filmul
Ce-l arată ideal.

El e plin de capcane
Nevăzute, neştiute
Şi ascunde secrete multe,
De oameni nebănuite.

Ascunde cu măiestrie,
Cu atenţie şi migală
Şi omul sigur nu poate să ştie
Ce-i dincolo de albăstreală.

*

Însă acum s-a mai aflat
Ceva din adevărul adevărat;
Dincolo de zarea albastră
Se ascunde o lume măiastră.

O lume-n expansiune,
Cu stele ce toate vor apune,
Însă altele-n loc vor apărea,
O lume aflată-n continuă schimbare.

În întinderea-i nebună,
Vastă, imensă, nesfârşită,
Ocupă o suprafaţă
Ce-i enormă, infinită.

El mereu se tot întinde
Şi nu vrea să stea deloc,
Se măreşte, se extinde,
Ocupă atâta loc.

Un imens laborator
Pentru un cercetător;
Pentru ştiinţe spaţiale,
Astronomice, mondiale.

.................................

*

Şi-n acest spectru stelar
Se formează iar şi iar,
Mereu, mereu altă lume,
Ce la rându-i va apune.

Şi apar pulberi interstelare,
Prafuri interplanetare;
Organizată-n materie,
Viaţa-n Univers se-nscrie.

*

Sper că aţi aflat adevărul
Pe care l-aţi căutat:
Acesta este Universul,
Universul adevărat!

.....................................

*

Toate acestea laolaltă,
Adunându-le-ntr-un vers,
Definesc poezia toată
Prin cuvântul: Univers!!!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistere

Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopţi în şir
Neobositele făclii,
Înşirate pe un fir,
Firul de mătase al nopţii.
Şi cu astfel de mărgele
Perdeaua nopţii e ţesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Şi cuprins de nemişcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Şi-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Şi pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Şi-şi arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunăţiile
Şi miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine doreşte a vedea
Minunea bolţii – o stea?!
În a nopţii grea putere
Şi în adânca tăcere?
Cine să cunoască vrea
Şi doreşte ca să ştie,
Poate să privească o stea
Şi a ei minunăţie.
Dacă-ţi trezeşte interesul
Mai poţi afla chiar şi restul:
Într-o carte de astronomie,
Găseşti informaţii – o mie;
O mulţime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc să lămurească
Toate lucrurile-n parte
Şi-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci ştiinţa aşa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată fiinţă,
Ce-i făcută pentru ştiinţă.
Omul e fiinţa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creaţie mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înţelege întreaga natură,
Ce se recunoaşte învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura îşi păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Şi când totu-i cunoscut,
Omul priveşte satisfăcut,
Cu ochii săi luminoşi,
Ai omului ochi frumoşi.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare să crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De şi aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete şi le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputinţa
Omului în faţa ei,
Atâta vreme cât ştiinţa
Nu dă răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i şi darnică.
În Univers ea e stăpâna
Şi aşa va fi întotdeauna!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lunile de iarnă se poate observa, la orizontul sudic, o stea foarte strălucitoare. Este steaua Sirius, cea mai strălucitoare de pe cer. Căutaţi-o şi voi după cum urmează: în decembrie după ora 22, în ianuarie după 20 şi în februarie de când se întunecă. Acum priviţi în dreapta-sus faţă de Sirius. Vă atrag atenţia trei stele asemanătoare ca strălucire, dispuse într-o linie dreaptă. Aceste trei stele fac parte din constelaţia Orion şi se numesc "centura lui Orion". Dacă observaţi cu atenţie: ele sunt încadrade de patru stele, două strălucitoare în dreapta jos şi stânga sus şi două mai slabe în dreapta sus şi stânga jos. Acestea formează constelaţia Orion, un fel de dreptunghi cu o linie de trei stele la mijloc.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori

De câte ori să îţi mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerşesc
Iubirea ta ca dar ceresc

De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Şi umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert

Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să ştii
Chiar şi atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu

De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi şi noapte
Mă rog de bine să ai parte

De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Şi nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet

De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o planetă, stea sau galaxie nu poate fi tipică, din moment ce cosmosul e în cea mai mare parte gol. Singurul loc tipic este în vidul universal, imens şi rece, noaptea fără de sfârşit a spaţiului intergalactic, loc atât de straniu şi pustiu încât, prin comparaţie, planetele, stelele şi galaxiile par neverosimil de rare şi frumoase.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrast fără contrast

Mare albastră, cer senin
Intre ele, apus sublim
Nori de lebădă pe val
Albastru sau contrast

Splendoare de apă şi aer
Cerul adevărat, unde e?
Sus sau jos, jos sau sus?
Comparaţie cum să faci..

Contrast fără contrast
Stele sus, jos stele
Luna pe mare, lună pe cer
Nedumerit mă scald...

Stele plutesc pe mare
Inot, nu le pot prinde
Stele pe valuri de cer
Incerc să zbor la ele

Se depărtează cele din mare..
Sunt oare o fantă?
Poarta e in mine spre albastru?
Despart albastrul.. eu?

Răsar, apun şi eu
Astru nu pot fii, cine sunt..
Praf de cer botezat cu apă
Contrast de bine şi rău

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holly Kennedy: Tot ce ştiu este că dacă nu reuşeşti să îţi faci un rost în viaţă şi nu contează dacă realizezi opere de artă sau taco sau chiar o pereche de şosete, vei rămâne un om obişnuit! Creează ceva... nou şi astfel rămâne o parte din tine în lumea asta, o parte a ta pe care o poţi vedea, auzi, citi sau simţi... şi astfel afli mai multe despre... tine. Puţin mai mult decât ştiu ceilalţi despre ei înşişi... Are vreun sens ce spun?
Gerry Kennedy: Da... ceea ce spui tu e că vrei să pictezi şosete.
Holly Kennedy (entuziasmată): Poate!

replici din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce cunoşti pătratul lui Pegas, găseşti uşor constelaţia Andromeda, mai cu seamă că am spus cum δ din Pegas e totodată α din Andromeda. Aproape la şir urmează δ, β şi γ din Andromeda; α, β şi γ sunt stele frumoase, de mărimea 2. Dintre toate aceste stele γ este cea mai frumoasă, dar numai pentru lunetă. O lunetă cât de mică dedublează pe γ într-o stea mare şi una mică, cea mare fiind galbenă şi cea mică albastră. Cu lunete mai mari, steaua cea mică se împarte şi ea în două stele, astfel că γ din Andromeda, sau Almah, cum i se mai zice, e o stea triplă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu unul

Cu frică de succes şi creierii măcinaţi de stres,
Te uiţi perplex de parcă viaţa ţi-ar fi un codex complex,
Pe care oricât te chinui să îl descifrezi, rezolvarea îţi tot scapă, nu poţi s-o vezi.
Te enervezi, iei un creion în mână şi începi să desenezi, că doar aşa te calmezi,
Şi te întrebi, cum ai ajuns să crezi ceea ce crezi?

Prietenii, familia, îţi par feţe străine,
Ce ştiu ei despre ce înseamnă să-ţi fie mai bine?
Ce ştiu ei despre lupta ta interioară, vocile care noapte de noapte numele ţi-l cheamă.
Or fi strigoi, sau poate eşti doar tu, vorbind cu tine însuţi.

Gata, ajunge, a fost picătura care a umplut paharul,
Da, paharul ăla în care ţi-ai înecat amarul, în vin,
Şi-ţi promiţi că nu te mai duci, cu gândul, acolo unde ai mai fost,
Nu are rost, ai picat de prea multe ori de prost.

Te ridici şi îţi priveşti chipul în oglinda murdară, pentru a o mia oară,
Încercând să îţi aduci aminte de când viaţa nu obişnuia să doară.
Oare în ochii arămii a mai rămas vreun strop de inocenţă?
O sclipire fugitivă în lumea asta înecată-n decadenţă?

Şi-atunci o vezi, e chiar acolo, aşa cum a fost mereu,
Acea parte din tine ce ţi-a fost aproape la bine şi la greu.
Acea prezenţă, nu ştii cum s-o numeşti, ţi-e şi frică să-ncerci,
Te bufneşte râsul şi îţi arunci un scurt şi sincer: "Ce prost eşti!"

Te simţi ruşinat, ca un bufon în faţa unui împărat,
Ştii că te-ai făcut de rahat, însă acum ceva e diferit,
În loc de judecată, găseşti puterea să accepţi, şi râzi în continuare,
Fără un răspuns, pluteşti ca o bucată de lemn pe mare.

Te laşi în braţele acelei neştiinţe, renunţând la păreri, renunţând la dorinţe.
Simţi că a te salva nu-ţi mai stă în putinţă, aşa că te întorci spre umilinţă,
Şi plângi, şi râzi, şi plângi din nou, cu lacrimi reci, fără ecou.
Simţi cum vântul te jupoaie, cum oasele apa ţi le îndoaie,
Până nu mai rămâne nimic, ca atunci când se evaporă tot ceaiul dintr-un ibric.

Te vezi mic, şi totuşi atât de mare, te vezi slab şi totuşi atât de tare,
Fără de judecată, cu mintea epuizată, identitatea creponată şi mândria uzată,
Te simţi mai liber şi mai pur ca niciodată, de parcă toate piesele din puzzle-ul tău s-au strâns laolaltă.

Cine ar fi crezut, că mântuirea poate să fie, atât de dureroasă, atât de vie?

Te priveşti din nou, în aceeaşi oglindă murdară, fără a mai vedea însă vreo pată.
Vezi totul ca fiind complet, un armonios şi frumos duet,
Între om şi divinitate, între întreg şi parte.

Acea sclipire, acoperă totul acum, ca o perdea de fum,
Inocenţa îţi curge din privire, transformându-ţi corpul într-o masă de bijuterii fine.
Te simţi bine, iar o realizare iţi vine în minte,
Cum că lumea e tot la fel, indiferent ce crezi tu despre ea sau despre tine.

Fie că te consideri demn sau nu, inteligent sau nu, frumos sau nu,
Omul, timpul, spaţiul şi mişcarea, vor fi mereu unul.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii universului

În proză sau în vers
Despre univers
Pot zice că-i pervers
Alte ori invers

Câte stele muribunde
În galaxii rotunde
Peste tot şi peste unde
Universul le ascunde

Multiplică taine
Ascunse sub haine
Bizare sau faine

Apoi din loc în loc
Fără echivoc
Se nasc stele de foc

Din ample ecuaţii
Formează constelaţii
Peste generaţii

Din constelaţii mii
Formează galaxii
Cu alură de copii.

poezie de David Boia (8 ianuarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"RECUNOAŞTE-ŢI ADEVĂRUL ŞI EL VĂ VA ELIBERA!" Dar cum ar putea Adevărul să facă asta pe deplin atâta timp cât crezi în mintea ta care vorbeşte de 5 lumi, de 10 planuri şi de enşpe mii de frici? Adevărul nu te poate elibera atâta timp cât te însoţeşti cu frica sau gândul, fie că el e coronavirus sau am 900 de ani sau am Ebola. Adevărul nu te poate Elibera acolo/Aici unde frica gândului te va bloca/paraliza! Odată ce mori înainte de a muri, vezi nemijlocit de gând că absolut totul este o iluzie. Atunci, poate vreo boală ucigătoare să fie adevărată? Te rog să realizezi, că dacă doctorii ar primi instrucţiuni CU DOVEZI ŞTIINŢIFICE, că BĂTĂILE INIMII SUNT O PANDEMIE extrem de gravă, toată lumea ar crede o atare prostie sau hipnoză. Astfel de oameni naivi nici măcar nu realizează că ştiinţa de azi este doar mama bătrână a ignoranţei de mâine? De ce ai numi "adevăr" ştiinţific ceva atât de perisabil. Ce o îmbrăţişează cu fervoare pe iubita lui "dona mobile"?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar nu asta contează acum. Aveţi sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafaţa ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred să avem aşa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafaţa planetei?
Maria: Păi... şi planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafaţă solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter şi în plus, mai e şi solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulţi. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înţeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu să existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream să spun... Dar ar fi fost interesant să-i văd, să-i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu ştie nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducţii logice, tot ce se ştie sunt de fapt simple speculaţii, ar fi fost interesant să aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puţin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aş putea să-mi închipui cum ar arăta nişte dinozauri fioroşi, dar inofensivi, căci probabil aşa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Aşa-i.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi găsit Carul Mare sau Ursa Major, cum i se spune în astronomie. După ce aţi identificat Carul Mare priviţi ultimele două stele din patrulater (din car). Acestea indică drumul spre steaua Polară. Trasaţi o linie imaginară de la steaua mai slabă la cea strălucitoare şi mergeţi cu privirea până când întâlniţi o stea cu strălucire asemănătoare cu a stelelor de la care aţi pornit. Aceasta este steaua Polară. Dacă nu sunteţi siguri că aţi identificat-o bine, mergeţi în casă (sau aşteptaţi) o jumătate de oră, apoi ieşiţi şi vedeţi dacă steaua Polară s-a mişcat în raport faţă de clădirile de pe teren (fata de copaci sau orizont). Dacă nu s-a mişcat este steaua Polară.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi nelumini

Nu ştiu dacă trebuie să mai spunem ceva
poate ar trebui să tăcem ani infiniţi începând de astăzi
infinitul, ştii. încape şi într-o ghindă.
Molecular
şi mai
jos
de atom
În raţii multiple.
Apoi, cum să nu-l ţină în apa în care mă joc acum cu picioarele, nepăsătoare şi liberă
infinituri sunt peste tot, îmi spui tu
şi al tău este foarte frumos şi adânc sub un ochi de demult care încă priveşte
dintr-o religie veche
probabil acel ochi să mă păzească şi pe mine - îţi zic
şi mă întorc fericită în mare, să mă joc din nou, cu picioarele obosite în ea.

E o mare frumoasă,
bate soarele cu mâinile lui pline de afini şi de afine în ea.
Şi nimic nu
pare să mă doară mai tare văzându-mă de jos sau de sus
odată cu păsările care trec pe deasupra ca nişte evantaie
ale Domnului.
Doamne, de departe se iscă furtuna de noapte şi cu carul cel mare să mă ia la dânsu-n lumină, şi n-o să te mai găsesc nicăieri... dinspre o chilie care pe nicăieri nu pare să existe
pe care doar am visat-o
plină
de ceară şi ceruri, unde bat încă stele, dacă trupul meu nu e de fapt decât o statuie frumoasă, de lemn.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima stea din hexagonul de iarnă este Sirius. Se află nu departe de orizontul de sud-vest sau de vest, seara, imediat după ce se face noapte. Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cer, alb-albăstruie, ceea ce denotă o temperatură ridicată. Sirius este de fapt o stea dublă, un sistem binar format din două stele total diferite, numite Sirius A si Sirius B. Sirius A este o stea mai mare si mai strălucitoare decât Soarele, care va evolua în maniera acestuia. În jurul său se roteşte Sirius B, o stea care a evoluat mult mai repede din cauza masei mari. S-a transformat într-o gigantă roşie şi a devenit pitică albă în numai 150.000.000 de ani. Este ca şi cum ne-am naşte, am creşte şi am îmbătrâni în două-trei luni! Sistemul binar se află la 8,6 ani lumină de Soare, fiind unele dintre cele mai apropiate stele.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele pisicilor

Să dai nume pisicii e o treabă spinoasă
Nu-i ceva ce te joci în concediu când eşti;
Poate crezi c-a mea minte e plecată de-acasă
Dacă-ţi spun că pisica cu TREI NUME O CREŞTI.
Cel dintâi e un nume folosit zi de zi
Precum Petru, Augustus, Alonzo sau James
Ori ca Victor sau George sau Bill, ce o fi
Toate sunt de bun-simţ în acest univers.
Sunt şi altfel de nume, ce mai dulci vor părea
Pentru domni, pentru doamne, după caz precum vezi
Cum sunt Platon, Admetus sau Electra cea rea
Dar şi ele-s banale dacă le cercetezi.
Dar pisica mai are şi un nume al ei
Un nume specific şi mult mai concret
De-aia coada-i stă dreaptă când merge pe-alei
Şi zburleşte mustaţa şi se plimbă şiret.
Eu astfel de nume pot să-ţi dau cu duiumul
Munkustrap, Quaxo sau Coricopat
Bombalurina, Jellylorum sau vreunul
Ce doar o pisică pentru sine l-a luat.
Dar mai este un nume, mai presus decât toate
E un nume pe care tu în veci nu-l ghiceşti;
Cercetează cât vrei, a-l afla nu se poate
Doar PISICA-L CUNOAŞTE, şi nu poţi s-o clinteşti.
Când priveşti o pisică meditând liniştită
Îţi spun eu ce o face tăcută să stea:
Mintea ei contemplă profund absorbită
Acel nume, acel nume, ce îl ştie doar ea:
Inefabil, efabil, complicat cât se poate
Enigmatic, profund şi mai bun decât toate.

poezie clasică de T.S. Eliot, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!