Ultimativ sacrificiu

În acest moment de suspans
cuprins între rădăcinile gândului
ce se zbate în nuanţe fauviste,
cuvintele tale picură aidoma
cântecului ce te poartă în timp...
cu acea inocenţă primară
printre hohotele scrisului meu.

Unele cuvinte, cu aripi istovite,
îşi lasă cadavrele trupurilor prelungi
peste armonia iubirii
ţesută, ca o pânză de păianjen,
întinsă, ultimativ sacrificiu,
la picioarele clipei confuze care ne răneşte.

Alte cuvinte se nasc
dintr-o margine a rostirii
cu braţele pline de gânduri
rostogolindu-se-ntr-un zâmbet,
la sfârşit de poem sprijinit
pe albul paginii atacată
de fumul ţigării uitată-n scrumiera
uimită şi ea în plină zi de Crăciun.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scandalul intenţiei

încă n-am învăţat
să păşim printre cuvinte
pieptul sticlos al intenţiei
scandalizată caută din priviri
capătul de lumină rămas
la aceeaşi înălţime a tăcerii
învăţată să locuiască cu chirie
în jumătatea strofelor
dispuse să devină
poem între poeme

silabele eroine ale realităţii
îşi cer răsplata să apară
în versuri aidoma actriţelor
cu dorinţe absurde ce se lasă
mituite la o adică
pentru a creea o stare de fericire
precară în actele unui scenariu
de care ne facem vinovaţi
în acelaşi timp
pe aceeaşi pagină muşcată
la colţuri de vechime îndoită
într-o infinită durere

încă n-am învăţat
să trăim printre cuvinte
recunoaşte şi zâmbetul meu
cu coatele goale
înfipte parţial în dicţionarul
deschis la fila 13
număr fatidic
în toată această frământare
interioară

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebede pe lac

O pânză de păianjen ai ţesut
Ai adunat în ani lumină gândul
Ce niciodata nu l-am cunoscut
Şireaguri de mărgele îmi picură

Pe gene culoare albă sidefie
Şiruri de gânduri scoase acum
Dintr-o lume rea siderată pustie
Pânza de păianjen ca un fum

Şireagul de mărgele deşirat
Drumul iubirii liber nepătat
Traieşte iubirea frumoasă
Căci soarta uneori e dureroasă

Rămân privind în urma ta deliberat
Din pânză de păianjen esti scăpat
Şi tot trecutul greu tu l-ai uitat
Rămâi cu bine, dragul meu iubit

Urmează-ţi drumul până la sfârsit
Şi luciul apei oglindă în lacul liniştit
Două lebede pe lac au apărut
Un zâmbet şi lacrima a dispărut

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunii permise

te aştept în casa înaltă a cuvintelor
călătoare într-un ritual unic
să căutăm forma rotundă a culorii
ce se zbate în cromatici aeriene
ridicate pe scara sentimentelor suprasaturate
printre nuanţe şi înţelesuri absconse

te aştept să rememorăm
sensul luminii confuze
iluzii ce visează la victorie deşi cad obosite
la marginea împlinirii cu trup mirosind a dăruire
sub liniştea impunătoare a dimineţii
trezită în orizonturi diferite

te aştept la jumătatea rugăciunii
oarbă într-o singură bătaie a orologiului
ce îşi revarsă minutele
să perpetuăm cuvinte
împărţite de la sine la porţile prezentului
împovărat de nebunii permise

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Travestite

nu e deloc uşor să scriu despre cuvinte
arhangheli naufragiaţi şi fără aripi heruvimi
apărătorii Edenului răstălmăcirii travestite
în miez de noapte traversat pe o corabie cu vele
încurcate
ca pânza de păianjen între culori şi litere
silabele mă strigă aidoma regelui maliţios
schiţat pe coala de hârtie prins între colţurile-ngălbenite
ce râd un pic mai zgomotos
în timp ce dormi pe tine eu fumez
mă joc cu formele ciudate create-n zeci de variante
ce pot să spun la ora şase ce mă priveşte dintr-un nor
sunt ploaia fără stropi ce cade pe ţipetele nesfârşite
halucinez în fumul otravit crezându-mă cuvânt promiţător
ţigara mi se stinge neglijată dar aprind alta nu mă las
mă-ncurca rima asta blestemată în timp ce fierb ca un cazan
mă simt o topitoare de cuvinte
incendiată-n bălţi de tonuri ca o salbă
încerc să uit rimatele cuvinte mai bine ies de-aici
şi scriu pe fila următoare
chiar m-a pişcat un mic tânţar
râzînd de mine şi de noaptea albă
nu-mi plac cuvintele împerecheate nici să le-mperechez
nu agreez dar mai în glumă mai în serios crezi
un gând nebun ar fi de vreau să le dresez?
mai bine mă retrag din nebunia lor
m-au invadat cu linguri grosolane
servesc din mine parc-aş fi o tartă asaltată
de muşte din cele mai bizare
caut cuvinte suple la altitudini ample
să mă uimească bâzâind sonor
dac-ai vedea cum se-mpreună
un roi de litere şi tot în rimă
de nu mai scap de ea şi mă oftic de mor
gândind şi judecând e vina ta m-ai încurcat
şi pagina aceasta-i plină de oroare
acum sunt o maimuţă de mătase în eroarea ce în cuvinte are.
gata! mi-e somn!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădată!...

se înseninase între privirile tale
la graniţa nopţii penumbra zilei înălţa
caii de ciocolată din visul amorţit
între sâni alături de vise paralele
învelite cu inocenţă

speriată că nu vom mai şti drumul înapoi
ora 10 ne aştepta pe treptele iluziei
singuratatea se simţea trădată deşi
ştia că nimic nu mai este imposibil
mai presus de cuvinte

mascată cu abţibilduri şi înţelesuri stufoase
învăţ armonia lucrurilor matinale
încurcate inexplicabil la capătul de început
al drumului liber de orice tentaţii
resemnate prea devreme în bătălia sorţii

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine-ţi stă!

S-a curbat bolta timpului
peste orizontul resemnat în ceaţa viselor.

O vreme platonică, m-a locuit acest patrat.
Acum, mă împinge spre uşă
determinat de o împrejurare mistică.

Cu palme curate atinge fecunde clipe,
convins că nu-mi va simţi lipsa.

Vrea să rămână îmbrăcat
în aceleaşi culori irepetabile...
în aceeaşi aglomeraţie de gânduri.

Îmi pare că trăiesc un basm.

Stau scufundată între cuvinte respirabile.

Înşirate în altfel de forme
mă balansează printre silabe robuste.

Ameţesc în urma frazelor întortocheate
rostogolite peste buzele tale.

Ce bine-ţi stă rostindu-le,
acoperind restul de singurătate!
Mirată că vreau s-o părăsesc
într-un respiro
ce nu poate fi rostit în cuvinte
mă biciuie cu privirile hâde!

Îmi va fi dor de tine,
rotundă singurătate?

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mea culpa

rezemată de raft în coloane de gânduri
pare că nu are nimic a-ţi mai spune
îi ling mâna întinsă peste silabe şi rânduri
privind-o, mă plictiseşte, plină de spume.

aidoma unei fiinţe mă salută în prag
deşi, uneori, cuvintele-i sunt moarte
trec prin inima ei cirezi de iluzii
tulbură lumi nevăzute, deşarte.

discutând cu ea, trece ca întâmplare erotică
nebună cum e, face semne care mă sperie
are momente când devine simpatică
într-un timp destinat, se crede chiar glorie.

culcată pe albul încinselor pagini
scuipată, etern, cu o ploaie de semne
rămâne cu buza, umflată, pe margini
coridă învinsă-n bătaia cu perne.

se zbate în cerc, se agită, râzând de pătrate
într-o sferă lipsită de armonie
am s-o omor, îi iau titlul lipsit de carate
şchioapătă, proasta, în monotonie.

cine e asta, întreabă o chelie?
îmblânzită, răspund: e a mea poezie!
s-o crezi tu, fraiero, se aude un glas
e o varză-mbrăcată în fantezie!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

pe diagonala frântă a cerului
coboară umbre pe drumuri de seară
un pescăruş pluteşte pe ape
o pânză de păianjen mângâie gânduri în camera goală
roua zorilor apleacă florile
se sting sub ape culorile
obosit, culeg gânduri în palma sufletului
răstignind cuvintele în cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia nopţii

Noaptea continuă să-şi ţeasă vraja,
revarsată tainic în oglinda cerului.
Prin vălurile ei întunecate,
periculos de aproape-ai ajuns.
În aer se simte furtuna din noi,
o tensiune a simţurilor,
acel semnal de alarmă al iubirii.

Învăluită în catifeaua zâmbetului,
îmbrăţişată de braţul cald al gândului,
încercuită de firele inimii tale,
plutim în eternitatea timpului
şi-n răsucirea unui spaţiu,
răspuns la visele noastre.
O poartă prin care-am pătruns,
prin curbe de timp,
dincolo de toate frontierele,
în armonia cântecului ploii,
în adevărul interior
prin care
lumina delicată a emoţiilor
într-un moment de deschidere,
eliberare şi recunoaştere
îşi regăseşte drumul din adâncuri.

Uniţi în abandon,
între realitate şi fantezie,
o linişte străvezie
curge prin noi,
înconjurându-ne,
o clipă încremenită
în zborul spre Absolut.

Un flux, iluzia magică a vieţii,
în căutarea paradisului,
prin care descoperim
flacăra luminii.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Polen de cuvinte I

Din streaşina gândului picur polen de cuvinte
În dor îţi scriu cu lacrimile sfinte
Mă aplec în-genunchi strofa se-nchina,
În versuri dansează, muza, suavă balerină.

Cuvintele se nasc se dizolvă-n mine,
Din vise-necate cu lacrimi divine,
Din furtunile vieţii ce-au săpat în noi
Cratere brăzdate adesea de vânt şi ploi.

În noi pocale adun polenul de cuvinte
Din soarele sufletului meu să te alinte,
Picurând speranţă în gând, în dorurile tale
Poeme desculţe scrise cu degete de mare.

Din lacrima copacilor care mereu plâng,
Când frunzele în toamnă sub talpă se frâng,
Am să vă învelesc gândurile reci şi nude
Cu versuri calde din mine să nu vă ude.

În iernile cu lapoviţă, zăpadă şi gheaţă
Cu raze din inimă mea voi lumina a ta faţă,
În polen de cuvinte cu zâmbetul lui Dumnezeu
Împletite vise în culorile ploii care nasc curcubeu.

poezie de Valentina Geambaşu (22 august 2014, Mioveni)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în pielea goală

Cuvinte rupte
din
carnea
vie
a
realităţii

Poeme
în
loc
de
gloanţe

Aud
FOC

Şi
cu
viteza
gândului

Dispar
în
braţele
iubirii

O
şi
chiar
dacă
doare

Poemele
fac
nudism
în
continuare

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (5 octombrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii trăim în suspans de pe o zi pe alta; cu alte cuvinte, eşti eroul propriei tale poveşti.

citat din Mary McCarthy
Adăugat de Corina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte cuvinte

Un izvor rabufneste
cu sopote din mii de fire
aducand la lumina iubirea.

Se duce la vale,
meandrele scalda radacini
proaspete in primavara.

Picioarele tale goale
batatoresc cararea pana la
malul meu
Din nou putem juca sotronul
copilaria ne zambeste
printre mieii izbucnind
in fuga fara constiinta
apropierii invierii
prin jertfa.

Floriile se duc
odata cu ploaia
ochii tai cauta un
nou inceput
un nou izvor
alte cuvinte...

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă fierbinte...

Perdele-n cuvinte,
Valuri de gânduri,
Aduceri aminte,
Priviri printre rânduri...
Gesturi confuze,
Tăceri de rubin,
Peceţi între buze,
Ţigară şi vin...

Iubire!... şi chin...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Timpul înseamnă cuvinte...
cuvinte încrucişate,
cuvinte reale,
cuvinte vii,
cuvinte poetice
şi cuvinte de prietenie...

Iar noi ne exprimăm
prin cuvinte
în fiecare zi.

Citim mereu cuvinte
în cărţi...
pe drumul vieţii.

De-a lungul timpului,
Creştem şi cred
Că devenim
Cuvinte de asemenea.

poezie de Roxana Bulmez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de gânduri

Ploaie de gânduri
cu lacrimi de vară
a ţesut peste suflet
pânza unei iubirii
care sărută infinitul.
Gândurile-mi sunt
zbor spre fericire.
Stol de pescăruşi
îşi lasă libere
visurile frânte de
furtuna existenţei...
Mă scufund alene
în valurile unui dor
pictat în speranţă.
Mă înec în lacrima
necunoscută de tine
în adâncimea unui vis
care nu cunoaşte
povara singurătăţii.
Vreau să ating
cu degetele fericirii
curcubeul din tine
să rămân fără cuvinte
doar prin semnele dragostei
să vorbesc sufletului tău.

poezie de Lavinia Elena Niculicea din Ploaie de gânduri
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ia loc, Singurătate!...

ia loc, Singurătate!
e frig în această viaţă de imagini şterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
ţesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca-ntr-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceaţă uneori de cîte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiţi de aer pleope
între cuvinte norii cu ochi
vii ne poartă la tâmpla
unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure pe câmpiile de gheaţă o lume
de lacrimi se stinge sub gânduri arhi-tectonice eterne
ca şi moartea piramidei o tristă
privire ne-apasă ne frânge!
aprindem lumânări

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!