Tatăl către fiu

Vremurile-au scos la lumină tot ce-i mai rău.
Am întreţinut în zadar prosteşti speranţe,
Iar acum, când îl priveşti de sus pe tatăl tău,
Vezi, desigur, un om banal în orice circumstanţe.
Deşi nu mă suspectezi de inteligenţă
Şi te indispun glumele mele, ia seama,
Aminteşte-ţi când eşti prea plin de exigenţă:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

În ciuda tuturor gafelor pe care le-am făcut
Şi-n ciuda tuturor păcatelor – care nu m-au evitat,
A cusururilor pe care le voi fi avut,
Acest fapt rămâne limpede şi-adevărat
Şi-n apărarea mea mereu va sta.
Nu uita, te implor, ia bine seama,
Orice-ai gândi pieziş sau judeca:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

Chicoteşte pe-nfundate-n spatele meu
Privind pălăria, cravata sau bieţii mei saboţi.
Pe judecata mea să nu dai niciun leu.
Zâmbeşte când îmi asculţi părerile, cât poţi.
Spune, dacă-ţi place, că-s absurd şi-un pic nebun.
Dar, în pofida tuturor greşelile mele, ia seama,
Ţine minte toată viaţa ta ce-ţi spun:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

De când eşti pe lume – ani şi decenii, zile şi luni –
Ai avut parte de veghea ei, continuă şi-ntreagă;
De-o mână blândă alungându-ţi ai grijilor tăuni,
Iar iubirea ei te-a-nsoţit în lumea largă.
În fiecare zi şi-n fiecare noapte
Un înger te-a adorat, ţi-ai dat bine seama.
Deci, aminteşte-ţi că măcar o dată am avut dreptate:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

poezie de Edgar A.Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ţi dai seama.
Cine ţi-a dat viaţă, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvăţat să-ţi alegi drumul,
Să rezişti în anii grei.

Ochii mamei îţi zâmbesc,
Când îţi merge şi-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viaţă nu ţi-a mers.

Mama te aşteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Şi la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cuvânt dacă eu credeam ce mi se spunea! Ziceam că toată lumea glumeşte când îmi spunea să mă fac actor. Nici nu-mi trecea prin cap, mai ales că tatăl meu voia să mă fac medic veterinar. Ce bine era, ce cabinet aveam acum, vă daţi seama?! Tata a avut îndoieli, dar mama m-a susţinut.

citat din Virgil Ogăşanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glosse

I

Arareori în bucurie
Se strânge lumea laolaltă
Ca să ridice un pahar
Spre-o fericire mai înaltă.

Atuncea însă se sădeşte
Osânda tristei omeniri,
Când până şi-n nenorociri
Durerea ei nu o uneşte.

II

În viaţa care ţi-a fost dată
Cu fapta ta ai fost dator:
Întinde-o largă tuturor,
Iar de-or respinge-o vreodată

Retrage-te-n singurătate
Şi după toate câte vezi,
Dacă-n iubire, nu mai crezi,
Să crezi în ceasul de dreptate!

poezie celebră de Nicolae Iorga (11 februarie 1941)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

Uneori
când venea vorba despre ea însăşi
mama spunea:
Viaţa mea e tristă şi liniştită,
eu întotdeauna am păşit în vârful picioarelor.
Dacă mă supăr un pic
şi bat din picior,
ceştile pe care le am de la mama,
încep să zdrăngăne pe şifonier
şi mă fac să râd.

Când m-am născut, aşa mi s-a spus,
un fluture a intrat pe fereastră
şi s-a aşezat pe patul mamei,
dar în acelaşi moment un câine a urlat în curte.
Mama s-a gândit
că e un semn rău.

Viaţa mea n-a fost chiar
aşa de liniştită ca a ei.
Dar când, cu mâhnire,
iau seama la ce se întâmplă-n zilele noastre,
privind prin nişte rame din care fotografia lipseşte,
şi tot ce văd e un zid prăfuit,
realizez că a fost, totuşi, minunată.

Sunt multe momente
pe care nu le pot uita,
momente ca strălucirea florilor
de toate culorile şi nuanţele,
seri pline de miresme,
asemeni strugurilor roşii
ascunşi în frunzele întunericului.

Am citit cu patimă poezii
şi am iubit muzica,
şi m-am aventurat, întotdeauna mirat,
dintr-o frumuseţe-n altă frumuseţe.
Iar când am văzut prima oară
fotografia unei femei goale
am început să cred în miracole.

Viaţa s-a desfăşurat repede.
A fost prea scurtă
pentru dorinţele mele
care erau fără limite.
Înainte să-mi fi dat seama,
sfârşitul vieţii mele era aproape.

Moarte-mi va bate curând la uşă
şi va intra.
Surprins şi îngrozit mi se va tăia respiraţia
şi voi uita să respir din nou.

Poate o să mai am fericirea
încă o dată să sărut mâinile
celei care cu răbdare şi-n pas cu mine
a mers şi-a mers şi-a mers,
şi care m-a iubit cel mai mult.

poezie clasică de Jaroslav Seifert, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu uita binefacerile Lui

Nu uita ce ţi-a făcut
Domnul tău, Stăpânul vieţii
Cum atunci când te-a durut
În necazul tău acut,
Când erai în umbra ceţii
Ţi-a fost ghid şi ţi-a fost scut.

Binefaceri ştii c-au fost
Sute, mii... nenumărate
El ţi-a fost un adăpost,
A plătit grozavul cost
Să te ia-n eternitate,
A dat vieţii tale rost.

Cum din vid te-a ridicat
Aminteşte-ţi toată viaţa
Dor de Cer El a plantat
Şi în har te-a îmbrăcat
Şi-a topit în tine gheaţa
Şi pe braţe te-a purtat.

Prins în drama nopţii reci
A venit să-ţi dea căldură
Când căzut-ai pe poteci
Te-a-nălţat să poţi să pleci
Să te plimbi, să faci lectură
Despre viaţa cea de veci.

Nu uita cum te-a scăpat
Din noian de nepăsare
Cum, apoi, te-a înzestrat
Cu-n avânt ce s-a dublat
Să-L slujeşti cu consacrare
Şi când traiu-i complicat.

Binefaceri ieri şi-acum
Toate-s pentru-a ta-mplinire
Sunt merinde pentru drum
Nu le pierde nicidecum
Căci vorbesc despre-o iubire
Îmbrăcată în parfum.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să devii un om împlinit sufleteşte doar când scapi de frica de a pierde ceva. Iar de frica de a pierde scapi când pierzi totul şi îţi dai seama ce mult ţi-a rămas. De ce te temi? Ai uitat că tot ce e mai bun în tine a apărut atunci când nu mai aveai nimic de pierdut, când ai ales să mori mai degrabă decât să trăieşti altfel decât ascultând de propria ta lege? Nu ţi-a fost frică de moarte, iar acum ţi-e frică să nu îţi pierzi reputaţia, o relaţie sau slujba? Cum îi poţi tu ajuta pe oamenii din jur care au nevoie de iubirea ta, de puterea exemplului tău, de încurajările tale dacă trăieşti în frică? Lumea are nevoie de tine puternic şi neînfricat, nu mic şi speriat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu unei femei care nu e doar frumoasă

N-a fost destul că Domnul îţi dat-a frumuseţe,
Ţi-a dat un car de daruri: şi milă, şi blândeţe,
Nobleţe în privire şi-n port, şi demnitate,
Şi-atâta bunătate – mai bună decât toate.

Privesc la tine, înger, şi-s mut ca de-o minune,
Că-n bunătatea-I mare, ţi-a dat şi-nţelepciune.
Eu cred că Tatăl nostru când te-a făcut pe tine,
Nu te-a făcut ca pe-alţii, ci S-a-ntrecut pe Sine!

poezie de George Budoi din Poezii (23 ianuarie 1994)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lucrat întotdeauna în colective numeroase. La început am fost fiica tuturor, apoi sora tuturor, mai târziu, mama tuturor, după care am ieşit la pensie, căci n-am mai avut putere să fiu şi bunica tuturor.

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Când te-a adus pe lume
Femeie,-ntâia oară,
A aşezat Pământul
Şi Soarele pe cer,

Vestind parcă anume
Întâia primăvară,
Din clopoţei şi-n trilul
De aripi şi mister;

Cu aur pe cosiţe
S-aduci zorii în casă
Şi bolţilor de stele
Doi ochi, ţi-a dat, de vis,

În sâni ţi-a pus bobiţe
Cu iz de tămâioasă
Şi cămp de viorele
Pe ii din paradis;

Din razele de Lună,
Prin ram de tei în floare,
Ţi-a împletit cuvinte
În vers ca niciodat’

Şi din a Lui fântână,
Căldare cu căldare,
În jurul tău, fierbinte
Iubire-a presărat,

Ca din sămânţa-ţi vie,
Căci asta I-a fost vrerea,
Cum naşte pâine norul
Din spic de el udat,

Ţi-a dat spre bucurie
La fel, să porţi durerea
Izvorului din pântec
De viaţă nesecat;

Tu Evă, Mărioară,
Sau orişicare eşti,
O stea-n Calea Lactee
Sau floare pe răzor,

Ca-n prima primăvară
În veci să ne trăieşti,
Fecioară, tu femeie,
Tu mama tuturor!

Valeriu Cercel

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat să umblu singur, n-aş fi avut toate aceste senzaţii. Nu-mi pot explica cum mă lăsa mama mea să umblu singur, ea care mă păzea iarna să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu ştia pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini şi pe faţă, căci mă jucasem în colb cu băieţii de ţărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moşie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieţi de ţărani, tatăl meu m-a bătut -- singura dată când am fost bătut.)

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E unică ca şi viaţa, nu poţi s-o schimbi, doar s-o-nţelegi
Si poate vrea din când in când să-i aminteşti că o iubeşti.

E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greşit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulţumit!

Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrăţişat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ţi timp să-i spui că n-ai uitat.

Au fost si zile, au fost nopţi când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin ţări străine

Adu-ţi aminte.... fiind copil, privirea ei iţi da viaţă
Nu e târziu să-i ceri un sfat şi să asculţi ce te invaţă

Si dacă-n lume cineva există să-ţi dorească bine
Să ştii că numai mama ta se va gândi mereu la tine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au mers după mine, lătrându-mă, ca să vezi, încă unii care se simţeau reali, simţeau că ăsta era momentul lor, că au un rost, că apără ceva, un bloc străin, o maşină necunoscută, nu conta că poate din blocul ăla iese în fiecare zi un ţigan care aruncă cu piatra după ei, se simţeau acolo, în tabloul ăla, elemente esenţiale şi cred că aveau dreptate, da, cu siguranţă aveau dreptate. Eu pierdusem însă trenul, se făcuse deja aproape seară, fiindcă era iarnă, iar iernile îţi aduc aminte de chestiile astea, de cât de repede şi aiurea trece timpul, iernile îţi dai seama că oricum n-ai avut nicio şansă, de la început n-ai avut nicio şansă, pentru că până şi momentul ăla în care ai fost real, aşa cum erau gaiţele, aşa cum era copilul bătut, nici măcar momentul ăla nu a fost pe de-a-ntregul al tău, nu l-ai putut înţelege la vremea aia deci nu ţi-a aparţinut.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, prietenul cel mai bun este soţia mea. Chiar aşa! Ea este cea căreia îi spun absolut orice, aşa cum îi spuneam în copilărie mamei mele. Suntem foarte apropiaţi. Ştie orice necaz de-al meu, indiferent cât de mărunt. Din '74, de când o cunosc, ea e mereu prima care ascultă o compoziţie nouă. Tot ce am compus de atunci, maldăre de piese, de musicaluri, de show-uri de televiziune, i le-am cântat ei. Mai vine câteodată şi strâmbă din nas şi spune că nu-i place. Şi mă enervez şi zic: "Bine! Bine! Gata!", că eu stau şi compun aici şi curg apele pe mine. Dar după o vreme, îmi cam dau seama că de fiecare dată a avut dreptate. Are sensibilitate muzicală, a făcut pian la liceul de muzică, deci nu e străină de arta asta. Şi are şi ureche muzicală.

citat din Marius Ţeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crede-mă, Nelly, pe lume sunt foarte mulţi oameni buni la inimă. Nenorocirea ta e că nu ţi-a fost dat să întâlneşti asemenea făpturi, mai ales când ai fi avut cea mai mare nevoie de sprijinul lor.

Dostoievski în Umiliţi si obosiţi, Capitolul 2
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter Neff: Dragă Keyes, probabil că ceea ce-ţi voi spune va suna ca o confesiune... Mie nu-mi place cuvântul ăsta, vreau doar să te lămuresc în privinţa unui lucru pe care nu l-ai văzut tocmai pentru că l-ai avut în faţa ochilor. Tu te crezi mare şef la creanţe, lupul cel rău al creanţelor... Poate că eşti. Dar hai să analizăm un pic creanţa Dietrichson... accident şi dublă despăgubire. A fost o vreme când erai foarte bun, Keyes, ai zis că n-a fost un accident... ai avut dreptate, n-a fost. Ai zis că n-a fost sinucidere... n-a fost. Ai zis că a fost crimă... ai avut dreptate.

replică din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintiri te caut...

Când mi se face dor,
În amintiri te caut,
Umblând încetişor,
Prin sufletu-mi precaut...

Dar fără să-mi dau seama,
Plâng pleoapele-amândouă,
Aşa cum spunea mama:
"Că şi-n oameni mai plouă."

Cănd mi se face frig,
Tânjesc să-mi fii aproape,
Dar între noi e-un dig,
"Uscat" ferit de "ape"...

Şi fără să-mi dau seama,
Ajuns-ai să-mi fii viciu,
Aşa cum spunea mama:
"Că dragostea-i supliciu."

Cănd mi se face rău,
De-atâta "fără tine",
Ţi-aş da arma, călău,
Rănind, să mă faci bine...

Căci, fără să-mi dau seama,
Mi-eşti ambele deodată,
Aşa cum spunea mama:
"Că eşti slabă, măi fată."

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!