O furtună puternică pe mare
Înfricoșători, norii aleargă sub cerul încruntat,
Sfâșiați și-mpinși de uraganul clocotitor, întunecat:
Fulgerele lansează flăcări orbitoare,
Urmate-apoi de trăsnete asurzitoare.
Marea zbiară ca și cum i-ar prevesti lumii pieirea,
Iar pânzele de spumă-n zbor biciuie privirea.
Acum, ruliul ne-aruncă dintr-un bord în altul
Și vergile cad cu capetele-n val din tot înaltul:
Trebuie-n tumultul nebun urechile s-acoperim,
Nu putem face nimic, nu ne vedem, nu ne-auzim.
Velele-s rupte și straiurile spânzură-n iadul acvatic,
Mii de scântei sar din focul ceresc, sălbatic.
Acum în bordul de sub vânt, acum în cel din vânt
Ne-agățăm de un firicel de viață așteptând
În bezna din ce în ce mai mare clipa-n care
Trudita noastră navă se va prăvăli în mare.
Neputincioși, așteptăm în noaptea neagră și ostilă
Sfârșitul. Soarta ne-atârnă de-o biată balama fragilă.
Șansele noastre-s mici; înnebunitor, suspansul continuă;
Vacarmul e cumplit și mai e destul până se va crăpa de ziuă.
Deodată vijelia a contenit și cerul spre est s-a-nseninat;
Dar nava cu velele și greementul rupte-a eșuat.
Și, mai rău de-atât: cinci marinari și-un băiat, un mus
Ultimul nădejdea, sufletul mamei lui, care-l iubea nespus
S-au pierdut (ei nu mai pot vedea acest răsărit de soare)
În furia tempestei și-a viforului de spumă orbitoare.
poezie de Angus Cameron Robertson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre foc
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre viscol
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre uragane
- poezii despre suspans
Citate similare
Șobolan pe navă
Cum ț'ar plăcea să fii șobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locșor numai al tău de care să îți spânzuri fesul?
Cu picioarele desculțe, umede și înghețate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?
Cum ț'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbușă, iar uraganul te izbește cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaș corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ți înlemnește mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?
Cum ț'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la țărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ținându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriți-vă, nu le stați prin preajmă nicidecum!"
Cum ț'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinărești, triste de moarte,
Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?
Cum ț'ar plăcea să-ți vezi cochipierul, căzut în valuri, înecat,
În tip ce nava zburdă cu vânt din pupa către Extremul Orient?
S-auzi, "Salvați-mă! Ajutor, Doamne!", știind că nu poate fi salvat?
Cum ț'ar plăcea s-auzi "Om la apă!",-n acel cumplit eveniment?!
Mi-accept soarta! Voi fi șobolan la bordul unui velier, pe mare!
Iată, înalț velele și-mi iau adio de la cei dragi, fluturând bereta!
La bord! Niciun marinar nu știe când îi va veni și lui ora-aceea mare,
Acolo unde-n vântul nopții poate moartea-și ascute-acum rașcheta.
A mea să fie marea! Din inimă-i mulțumesc lui Dumnezeu
Pentru fiecare val care se-nalță și se sparge înspumând teuga,
Fericit că respir și că am două mâini care trudesc din greu;
Voi fi, în numele Domnului, omul mării! Ăsta mi-i crezul și asta ruga!
poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre marină, poezii despre timp, poezii despre noapte, poezii despre mâini, poezii despre apă, poezii despre zăpadă sau poezii despre zile
O viață pe ocean, pe val
O viață pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalță și recade muzical,
Iar vânturile o țin tot într-un chef!
Șoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest țărm gri, același mereu, mereu:
Redați-mi gustul și sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!
Pe punte iarăși, stăpân pe mare și pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.
În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroși eliberați, spre geana zării
Asemeni lor, ne vom găsi sălașul
În singurătățile din largul mării.
Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă și bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!
Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul și-apele aiurează sub cerul de cleștar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viață pe ocean, pe val!
poezie de Epes Sargent, 18131880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre muzică, poezii despre început, poezii despre vinovăție, poezii despre singurătate, poezii despre păsări, poezii despre ocean sau poezii despre nori
Uraganul
Spre-asfințit, la orizont, o linie-argintie,
Parcă din cea mai neagră beznă apărută,
Scânteind ca sabia lui Azrael,
Semnalizând o răfuială, o dispută:
Tot mai amenințătoare întunecimea s-a-încruntat,
Apoi s-a albit linia, înfricoșătoare ca un șarpe.
Toți cei care-o priveau știau bine prevestirea-aceea
Simțeau că uraganul este foarte, foarte-aproape!
Până la bompres talazurile s-au înălțat,
Cei mai bravi au devenit smeriți ca preoții;
Tunetele se-apropiau învolburând oceanul
Cu rânjete mai fioroase c-ale morții:
Velele și straiurile fâlfâiau rupte-n două,
Catargele și vergile gemeau fenomenal,
Cerul, negru ca smoala, se-apropia de ape
Se-avânta până la cer catargul principal.
Dincolo de etravă arborele prova a zburat,
Cordaje și palancuri erau împrăștiate peste tot;
Nava-n tangaj lovea cu fruntea-n valuri
Toate scârțâiau, marea fierbea dezlănțuită,-n clocot!
În mijlocul acelui vârtej sălbatic, al acelui haos,
Deasupra și-n jurul meu doar disperarea și disperații
Brațe chinuite și fețe gâfâind în căutarea unei guri de aer,
Și înecul, și înecații!
poezie de Charles Swain, 1801-1874, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre negru, poezii despre șerpi, poezii despre smerenie, poezii despre religie, poezii despre moarte sau poezii despre gură
Căpitanul Lean
Un uragan din părțile de est
L-a măturat pe Căpitanul Lean
Pe-acel navigator și gentleman
Nu-l vom mai vedea. Amin.
Și-a condus nava împotriva dușmanilor
Țării iubite până mai ieri-alaltăieri,
Dar acum în jghebul talazurilor
Compasul lui indică direcția spre nicăieri.
Pentru el, zgomotul din prima linie de foc era
O simfonie și praful de pușcă parfum de violete,
Acum doarme liniștit sub undele albastre,
Iar sarea mării i-albește oasele pe îndelete.
Luna luminează vastele întinderi,
Stelele se petrec sus, cerului salbă,
Și-n acea singurătate mare spuma
Scânteiază nepământesc de albă.
Acesta-i mormântul Căpitanului Lean,
Un loc strâmt i-ar fi plăcut mai mult?
Eu sunt convins că doarme împăcat,
Oricât răsună al valului tumult!
poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre lumină, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lăsând în urmă țărmul
Părăsind portul mâlos odată cu mareea naltă,
Marea se deschide-n albastru, imensă și sărată;
Vergile zvelte înnobilează grațioase velierul
Și domină cu pânzele lor tot cerul;
Sub catargele susținând un zbor alb de vele,
Coverta devine decor pentru povești cu știme și cu iele.
O viață nouă-n navă sinuos pătrunde,
La pupa, noi privim cum cârma face legea-n unde,
Simțim nava urcând spre cer, coborând în mare,
Plonjând în apă serenă și seducătoare.
Tăcută și iute-alunecă-nainte atrasă ca de-o vrajă;
Orizontul ne-ademenește, rotund, în a lui mreajă;
Deasupra oglinzii oceanului s-a ivit, iată,
Un spirit care n-a cunoscut frica niciodată;
Iar cei care o cunosc bine și iubesc marea
Se simt acasă acolo unde-ncepe zarea.
poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre seducție, poezii despre porturi, poezii despre frică sau poezii despre devenire
Două nave
Cum stau lângă cruce pe piscul solitar, țărmului avanpost,
Admirând maiestuoasa regină a lumii noastre, marea,
În penumbra-ntunecată a muntelui o navă stă la adăpost,
Iar alta navighează tăindu-și cu prova-n talazuri cărarea:
Una se-avântă cu aripi albe-ntr-o cursă de mare-anvergură,
Cu flamura și velele vibrând extatic deasupra undelor marine;
Alta, la umbră, cu pânzele strânse,-i legată de-o gemandură
Nava care m-așteaptă pe mine.
Dar, iată! Eu îi pot vedea Porții coloanele sclipitoare
În zarea luminoasă unde norii întunecați se sparg
Și-aud dinspre nava care-abandonează golful, în depărtare,
Cântecul voios al marinarilor la gabie, sus pe catarg.
Iar acum, mă gândesc la urmele radiante care-au adus
Consolare pe Marea Galileii bătută de furtuni haine
Și-aștept semnalul sifleei pentru-mbarcare, la apus,
Pe nava care m-așteaptă pe mine.
*15 August Sf. Maria Ziua Marinei Române
poezie de Francis Bret Harte, 1836-1902, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre semnale, poezii despre munți sau poezii despre monarhie
Ca un joc de copii
Un fel de allegro îmi încetinește vârsta
E ca un joc ingenios de copii...
Care număr e mai mare 4 sau 5,
cinci sau patru?
Și cum le legi ca să-ți dea jumătatea lui 90? -
Cifră la care visez să ajung la maturitate completă
Nu mai am grabă în trăirile-mi personale
Îmi trăiesc prezentul în fâșii de vise ornate cu iubire
Bradul meu lăuntric e plin de globuri multicolore
Care glob e mai frumos? Cel în formă de inimă
Sau cel ce irizează cerul în idile neîncepute?
Nu simt nicio diferență între zborul trecut
Și cel de acum când încep al 45-lea raid
Printre oameni, lumi și visele-mi juvenile
Am tot atâtea naivități ca și acum un an
Ca și acum 5 ani, ca și acum 30 ani...
Care naivitate e mai frumoasă dintre cele vechi și noi?
Cea dintr-un eu adolescentin sau cea ce mă însoțește acum?
Am să străbat curajos și noua vârstă dată
Cu același joc copilăresc de-a ghicitul
Care cifră îmi va fi perechea ideală în viață?
4 sau 5? Cinci sau patru? Jumătatea lui cinci sau Jumătatea din 4?
Cu care să pot cuceri lumea
Rostogolind universuri paralele
poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre visare, poezii despre naivitate, poezii despre frumusețe, poezii despre trecut sau poezii despre prezent
Valuri de mare
Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
și cerul să simtă și cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea și să n-o pierd în eter,
să pot descoperii pașii spre al ei ungher.
Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
și tulburată se-agață c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimțire.
Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
și stâncile se plâng devenind luptătoare
și pașii mei străbat faleza fară soare
și ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.
Încă mă simt și simt durerile alpine
și parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.
Nu mai sper ceva și speranța mi-e pe moarte
și aș vrea să merg fără tine mai departe,
aș vrea să zbor lângă pescărușul din zare
și lângă el să-mi găsesc liniștea din mare.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre plâns, poezii despre picioare, poezii despre nisip sau poezii despre durere
Ultimul Corsar
Vânturile urlau, valurile se umflau,
Cerul era înnorat, de-un gri murdar,
Când echipajul cu ochii-n flăcări, pe-o navă fără nume,
A tras alături de ultimul corsar.
"De ce-aleargă velierul cu velele întinse-n furtuna hohotitoare,
Când celelalte nave le țin de vergă strâns înfășurate?
Spune, veniți de pe coastele Salvadorului* cel sfânt
Sau din golful Caraibelor îmbelșugate?"*
"Venind de pe-un țărm necunoscut, dintr-un golf de sondă* neatins,
Navigăm fără compas și cârmă pe unde lipsite de hotar;
Deasupra, dedesuptul navei noastre mor păsările mării și rechinii
Iar ea-i condusă de ultimul Corsar."
"Pe stâncile Capului Verde se vor auzi-n această noapte
O izbitură strașnică și-un muget infernal;
Iar mâine apele, gemând, vor trage din străfunduri
Epava și cadavrele la mal."
Maiestuosul velier din Clyde* ne-nlesnește acum voiajul
În adierea frunzelor de chitru-n floare;
Catargul de pe Severn* se înalță-n zbor,
Pe marea Alizeelor plăcut mirositoare.
Navigatorii părăsesc St Jago* și fortul din Havana
Făr-a se mai teme de niciun adversar
Pentru că din acea noapte furtunoasă nimeni n-a mai zărit
Flamurile ultimului Corsar.
---------------------------------------
* Salvador nume sau prenume de persoană, de țară sau de localitate, provine din limba spaniolă și este folosit ca semn de omagiu adus lui Isus Hristos (Salvatorul, Mântuitorul) în acest context e vorba de Salvador, Bahia, port brazilian.
* Caraibele îmbelșugate referire la Antilele Mici.
* Sondă dispozitiv folosit pentru măsurarea adâncimii apelor, alcătuit dintr-o greutate de plumb legată de o saulă gradată (în general lungă de 400 m) și un tambur.
* Clyde: râu în Scoția, într-o zonă în care s-au construit multe veliere celebre.
* Râul Severn cel mai lung râu din Marea Britanie.
* St. Jago (Sao Tiago) cea mai mare insulă din arhipelagul Capului Verde.
poezie de Thomas B. Macaulay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre râuri, poezii despre insule sau poezii despre viitor
Cântec de ancoră
Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanțu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Țineți-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceți vergile
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanțul e la pic! *
La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine
Lăsați paharele, spuneți-i fetei adio și sărutați-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu și îți convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreți să navigați spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-și hrănește Mama Carey puișorii!"*
A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafață! Spălați-o și la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!
Drum bun și vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, ușoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*
Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperați parâma pupa!
Acum, atenție la palanc; prindeți curentul trăgător!
Asigurați ancora și legați-i brațele, slăbiți gaiul* bigii.
Sus brațele, hai trageți-le sus și strângeți-le ușor!
Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim șoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul își încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,
Cârma și velele-s în deplin acord, în noapte nava-și știe drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* și-nsemnele englezești sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!
Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide ușa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-și hrănește Mama Carey puișorii!"
* Lasca a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).
* Pic poziție a navei față de ancoră, când lanțul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.
* Mama Carey (Mother Carey) un personaj supranatural personificând în imaginația marinarilor marea sălbatică și necruțătoare, prevestitor al furtunilor și-al naufragiilor.
* Puișorii Mamei Carey sunt păsările furtunii (furtunarii), numiți și petreli sau rândunici de mare se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morți.
* Cheie o lungime de 25 de metri a lanțului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanț are 27.30 metri). Cheile de lanț se leagă între ele cu așa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)
* Navă în balast nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă și de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâșmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!
* Gai parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.
* Canal este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia și Franța.
* Brest oraș port în nord vestul Franței.
* Ushant (în lb. franceză Quessant) insulă din apropierea coastei vest a Franței, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.
poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Franța, poezii despre plată, poezii despre mamă, poezii despre lungime sau poezii despre încordare
Omului cu privirile arse
de soare vântul îi zboară foițele
de țigare odată
cu ele se ridică și firele de tutun
din cutia neagră de tablă cândva
de parfum el
privește din balconul deschis peste mare
și aude cum fulgeră pescărușii în cerul
de scrum. și vede
și femeia ce trece spre rece acum
chiar acum: el
o strigă iar ea îl fumează...
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre femei, poezii despre cenușă sau poezii despre Soare
Cântecul corăbierului
Tot echipajul pe covertă!
................................
Se-apropie dinspre vest furtuna,
Norii aleargă înnebuniți pe cer,
Șfichiuind cu biciurile luna.
Vântul fluieră-n fungi și-n straiuri,
Ne înclinăm, reducem velele la jumătate;
Acum, c-un salt și o cădere, plonjăm
În primul ochi al vijeliei înspumate;
Mușii, ghemuiți unul în altul jos
În cabine, înalță rugi fierbinți cerului:
Omul tânăr singur și liber,
Bătrânul alături de nevasta lui;
Unul ar renunța la tot avutul,
Iar altul la frageda, blonda lui iubire,
Pentru-o bucățică de pământ ferm
Pe care să-și afle râvnita izbăvire.
Asigurați bine sarturile, vitejii mei,
Și rulați strâns velele, nu-i timp de glume,
Rafalele care ne vor lovi curând
Ar putea șterge de pe pământ întreaga lume....
Mâine, băieți, pasagerii se vor simți niște eroi,
Afișând pe punte un aer mândru și solemn,
Iar noi noi vom mesteca, scuipând, tutun
Și, cu coada ochiului, ne vom face câte-un semn,
Spunând, în vreme ce nava se-avântă înainte
Cu velele în vânt: "În viață mea pe mare
Am întâlnit, ehei, domnilor, stihii grozave,
Acum fost doar o furtună oarecare!"
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre tinerețe, poezii despre soție sau poezii despre mântuire
Balada fiicei contelui Haldan
Fata contelui Haldan venea mereu aproape
De valuri, privind sfidător în zare
Spre orizont, dincolo de ape;
Râdea mândră, strigând în gura mare:
"Cosițele a șase prințese-s prețul
Pe care-l va plăti cel ce-mi va cere mâna,
Așa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Să vină mirele să-și ia stăpâna!
Într-o zi, fata contelui cutreiera
Pe falează, la fel ca și-altă dată,
Când a văzut un cavaler bălai
Cum naviga spre țărm cu nava lui înaltă.
Toate velele din catifea erau croite,
Iar catargul bătut în aur și-n safire
Și "hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Iată vitezul care-mi va fi mire!"
"Am tăiat cosițele a cinci prințese,
Colindând mii de ape și-îndepărtate țări,
Și-am strâns laolaltă buclele de aur
Să-ți fac cel mai frumos șal de peste șapte mări.
Mai lipsește una doar și vor fi șase,
Doar una și povestea va deveni un simplu fapt;
Așa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Înalță-ți pânzele și zboară pe luciul de smarald!"
A sărit în apă și-a înotat spre mal,
Acel călător tânăr și îndrăzneț,
A prins semeața fată-a contelui Haldan
Și i-a tăiat părul de aur, podoaba ei de preț:
"De-azi, ascunde-te și plângi, mândră fecioară,
Povestea s-a sfârșit și-i rece supa;
De acum, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Întinde velele! Spre vest! Și vânt din pupa!"
poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr blond, poezii despre păr, poezii despre nuntă, poezii despre înălțime sau poezii despre înot
Ieșire în larg
Velierul cu trei vele rândunică, cu marfa gata stivuită-n magazii,
Cu mâl negru din Mersey* picurându-i de pe ancoră, cu cerul gri
Deasupra lui, c-un remorcher roșu la prova. La posturi cu toții,
Marinarii cântă cu niște voci care-ar trezi din somn și morții*.
Clincheții vinciului zornăie. Nostromul strigă " Mola!
Recuperați socarul! Vira springul!" La bară, albă spuma,
Pescărușii-n picaj planat și, rece, apa verde și-agitată
Așteaptă ieșirea acestei fiice-a mării, corabia înaltă.
Am coborât pe Petru cel Albastru, ancora-i asigurată cu stope tari,
Se aud chiote și-i veselie multă, și-i ora mareei celei mari.
"Strânge-acolo! Slăbește-odată școta focului! Volta și fugi!"
Secundul zbiară. O rază săgetează printre sarturi, mure și fungi.
Greementul strălucește mândru în cenușiul port, un arhipelag,
Iar un mus mărunțel și sprinten se cațără pe fiece catarg.
Acum e lângă tachet, acum lasă să cadă liberă vela,
Pilotul dă mâna cu skipperul și traversează pasarela.
Acum tragem cablul și se desfășoară șase vele-n vânt,
Și-n apă pânza siajului la pupa. Ura, la revedere pământ!
Velierul cu trei vele rândunică, cu magaziile-ncărcate full
Iese-n uralele mulțimii din port, mândria întregului Liverpool!
------
* E vorba de cântecele marinărești (chantey) care prin ritmicitatea lor însuflețesc echipajul în diversele lui activități la bord (de exemplu, virarea unei parâme grele).
* Petru cel Albastru (Blue Peter) este simbolul literei "P" în Codul Internațional de Semnale, reprezentată de un pavilion albastru cu un mic pătrat alb în mijloc.
Când o navă aflată-n port înalță pe catarg acest pavilion mesajul transmis este:
"Tot echipajul trebuie să se prezinte imediat la bord, nava părăsește portul".
* Mersey fluviu în vestul Angliei.
poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mândrie, poezii despre alb, poezii despre voce sau poezii despre verde
Cerul din albastru
Ziua cu lumnină
Viață trecătoare
Noaptea e senină
Viață fermecatoare
Suspină ea marea
Valul sărută malul
Un răsărit de soare
Pe tera este raiul
Mâna ce ne-a dăruit
Un infinit din astru
Iubirea pe pământ
Cerul din albastru
Păsări care zboară
Clipe dintr-un ceas
Omu-îi o frântură
Secundă de popas
Rămase vii amintiri
Din iubirile lumești
Din zbor de cocori
Sufletu-îl moștenești
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre secunde sau poezii despre rai
Atracție fatală
Eram un flăcăiandru la prima îmbarcare,
M-au numit mus și a doua zi-am ieșit pe mare...
Io-ho-ho, mardeiașii mei, trageți tare!
Deși nava abia trecuse dincolo de far,
Genunchii-mi tremurau, fața-mi era de-un gri-murdar;
M-am târât până la căpitan și, plângând ca idiotul,
L-am implorat să mă debarce-odată cu pilotul,
Pentru-a ajunge cu pilotina cât mai iute pe uscat,
Acolo unde pământul sub talpa omului stă nemișcat.
Căpitanul a râs în hohote și-a strigat în gura mare,
"De-acum, băiete, până la moarte te vei legăna pe mare;
Ei îi aparținem toți fulgii de spumă și bolta cea albastră,
Vântul și valurile vei simți curând că nava-i casa noastră."
Ajuns apoi timonier, am jurat cu mâna pe catarg
La fiecare voiaj că va fi ultimul pe care-l fac...
Făceam legământ după legământ, cu-ncredere și cu curaj,
Că nu voi mai fi vreodată membrul niciunui echipaj...
Cum, zici că nava "Castelul" va părăsi-n curând acest port
Cu destinația Puget Sound? E vreun post vacant la bord?.
"Ești bătrân!"... Dar cunosc marea bine, nu-s un veleitar...
Am auzit că pe "Bătrânul" e nevoie de bucătar!...
Da, pot pentru douăj de-oameni pune masa și găti...
Nu-i așa că, lăudat fie Domnul, mă puteți încă folosi?...
Oh, mi-au mai rămas puțini ani de trăit sub soare
Și-acolo vreau să mor și să fiu înmormântat în mare!
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre râs sau poezii despre laudă
Omului cu privirile arse
de soare vântul îi zboară foițele
de țigare odată
cu ele se ridică și firele de tutun
din cutia neagră de tablă cândva
de parfum el
privește din balconul deschis peste mare
și aude cum fulgeră pescărușii în cerul
de scrum. și vede
și femeia ce trece spre rece chiar acum
chiar acum: el
o strigă iar ea îl fumează...
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ce faci acum
Atunci când ai plecat eu am ramas un pic "senil''.
M-am pierdut, hai să recunoaștem, m- am pierdut pierdu-te...
Si tu?
Ah!.. Nu, scuză-ma, eu nu te-am întrebat dacă și tu ai suferit,
Era un ce mai faci, chestii din astea...
pe scurt, un ce faci acum?
Ce faci acum, acum si chiar acum, ce faci chiar acum?
Nu-mi pasă ce faci în viață, eu nu mai sunt în viața ta, ce crezi că-mi pasă?...
Cu siguranță faci atât de multe lucruri frumoase,
dar pentru mine contează acum, acum îmi pasă...
Acum, chiar acum în acest moment.
Pentru ca eu acum mă gândesc la tine făcându-mi rău...
poezie de Charles Bukowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre siguranță
Nava morții
I
Acum e toamnă, e vremea fructului care cade
și-a unei călătorii lungi pe apele uitării.
Merele cad ca niște picături mari de rouă,
umplându-se de vânătăi, pentru-a evada din ele însele.
Și-a venit timpul de plecare, de a-ți lua rămas bun
de la tine și-a găsi o ieșire
din sinele care se prăbușește.
II
Ți-ai construit nava morții, ai pregătit-o?!
O, construiește-ți nava morții, pentru că vei avea nevoie de ea.
Gerul neîndurător e aproape, merele vor cădea
unele după altele, rănindu-se, pe pământul înghețat.
Și prin aer vine moartea ca un miros de cenușă!
Oh, chiar nu-i simți mirosul?
Și-n corpul plin de contuzii sufletul înfricoșat
se trezește zi de zi tot mai mic, tremurând de frigul
care se-abate asupra lui prin toate orificiile.
III
Își poate un om asigura liniștea
doar cu un simplu pumnal?
Cu junghere, pumnale sau gloanțe omul își poate face
o rană sau sparge o ușă pentru a-și salva viața,
dar asta nu înseamnă liniște. O, poate fi numită asta liniște?
Desigur că nu! Cum ar putea moartea, chiar sinuciderea,
aduce vreodată cuiva liniștea?
IV
O, haideți să vorbim despre liniștea cunoscută nouă,
pe care o putem cunoaște, liniștea profundă și plăcută
a inimii în pace cu ea însăși!
Cum ne-am putea noi oare afla liniștea?
V
Construiește-ți atunci nava morții, pentru că va trebui să faci
cea mai lungă călătorie pe apele uitării.
Și moartea moare, îndelunga și dureroasa moarte
așezată între sinele cel vechi și cel nou.
Corpurile noastre-s deja-n cădere, pline de răni,
sufletele noastre se scurg deja pe poarta
cruntelor vânătăi.
Oceanul nemărginit și-ntunecat al sfârșitului
pătrunde deja prin spărturile rănilor noastre,
potopul e deja deasupra noastră.
Oh, construiește-ți nava morții, micuța ta arcă,
și aprovizionează-o cu alimente, cu prăjiturele și vin
pentru întunecatul zbor al căderii în uitare.
VI
Trupul moare, pe bucăți, iar sufletului timid
i se șterg urmele, pe măsură ce potopul negru se-ntețește.
Murim, murim, toți murim
și nimic nu va opri potopul morții care crește-n noi,
și care curând se va ridica deasupra lumii, în lumea de dincolo.
Murim, murim, bucăți din trupul nostru mor
și puterea ne părăsește,
și sufletul se ghemuiește gol în bezna ploii, copleșit de puhoaie,
agățându-se de ultimele ramuri ale arborelui vieții noastre.
VII
Murim, murim, așa că tot ce mai putem face-acum
este să acceptăm moartea și să construim nava
morții cu care sufletul va pleca-n cea mai lungă călătorie.
O navă micuță cu vâsle și rezervele necesare,
cu de-ale gurii la bord și cu toate accesoriile
gata pregătită pentru plecarea sufletului.
Lansează acum micuța ambarcațiune, acum când trupul moare
și viața-și ia rămas bun, lansează fragilul suflet
pe fragila navă a curajului, arcă a încrederii,
cu provizii și cu micile ei ustensile pentru gătit,
cu haine de schimb
deasupra rezidurilor potopului negru,
deasupra apelor sfârșitului implacabil,
deasupra mării morții, pe care noi încă navigăm:
în întuneric, fără cârmă și fără port de destinație.
Nu există port, nu există destinație,
ci numai întunericul care se-adâncește devenind
tot mai întunecat deasupra potopului tăcut, nefremătător,
întuneric totuna cu întunericul, sus și jos
și-n lateral întuneric complet, astfel că nu mai există nicio direcție;
dar bărcuța e-acolo, deși a dispărut.
Nu mai este văzută, pentru că nu-i nimeni s-o vadă.
A dispărut! A dispărut! Și totuși
ea e undeva acolo.
VIII
Și toate-au dispărut, trupul a dispărut
cu totul dedesupt, a dispărut, a dispărut complet.
Întunericul de deasupra este la fel de compact ca cel de dedesupt,
iar între cele două întunecimi micuța navă
a dispărut,
da, a dispărut.
Acesta-i sfârșitul, uitarea.
IX
Și totuși din eternitate un fir
se desparte de beznă,
un fir orizontal
care fumegă puțintel, palid, în întuneric.
E o iluzie? Sau un fum gălbui s-a ridicat
un pic mai sus?
Ah, așteaptă, așteaptă, pentru că mai există și zorii,
zorii nemiloși ai revenirii la viață
din neantul uitării.
Așteaptă, așteaptă, micuță navă
în derivă, sub funebra cenușă gri
a revărsării zorilor.
Așteaptă, așteaptă! Chiar așa, iată o stranie îmbujorare
oranj, suflete palid și-nghețat, o îmbujorare rozalie.
O îmbujorare rozalie și totul începe iarăși.
X
Potopul se potolește, iar trupul, ca o scoică de mare zdrențuită,
iese la suprafață straniu și fermecător.
Și bărcuța se îndreaptă spre casă ezitând și clătinându-se
pe fluxul mareei roz,
și sufletul fragil ajunge din nou acasă,
umplând inima cu o pace adâncă.
El leagănă inima reînnoind pacea,
pacea uitării.
O, construiește-ți nava morții, construiește-ți nava!
Pentru că vei avea nevoie de ea.
Pentru că te așteaptă călătoria uitării.
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre uitare, poezii despre trup și suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre pace sau poezii despre inimă
Nimic din ce poate vedea ochiul spiritual nu este mai minunat sau mai tainic decât omul; nimic nu e mai incredibil, mai complex, mai misterios și mai infinit. Există o perspectivă mai mare decât marea, și anume cerul; există o perspectivă mai mare decât cerul, și anume sufletul omului.
citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Liliana Ștefan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Vezi și următoarele: