În barcă, toamna

Plutesc cu barca mea uşoară
Din ce în ce mai departe;
Inima-mi tresaltă-n rafale de bucurie.

Printre ramurile copacilor desfrunziţi
Se vede templul din pădure.

Deasupra râului în scădere,
Turnurile de piatră ale podurilor.
Pe păşunile cu iarbă verde pasc vaci şi oi;

În satul ascuns de ceţuri
Dau glas ţărcile şi cocorii.

poezie de Lu Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând pe Yangzi spre secretarul Yuan

Melancolic, departe de prieteni şi de rude,
Plutesc, plutesc prin pâcle şi ceţuri
În barca mea cu pânze care mă duce spre Loyang.
În Yangzhou copacii susură-n amurg ca nişte clopoţei,
Marcând ziua şi locul despărţirii noastre...
Când şi unde ne vom întâlni iarăşi?
... Soarta este o barcă pe valuri,
Purtându-ne, fără să ne ceară părerea, încoace şi încolo.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormind în pădure

Cred că ţărâna şi-a amintit de mine;
m-a primit înapoi cu tandră gingăşie,
dichisindu-şi fustele negre, punând ordine în buzunarele
pline de licheni şi de seminţe.
Am adormit mai liniştită ca niciodată – o piatră în albia râului,
nimic între mine şi focul alb al stelelor,
doar gândurile mele plutind, uşoare ca nişte molii,
printre ramurile copacilor verzi.
Toată noaptea am ascultat
respirând în jurul meu mici regate, insecte
şi păsări care-şi duc viaţa-n întuneric.
Toată noaptea m-am înălţat şi-am căzut, ca şi cum aş fi fost în apă,
condamnată unui destin luminos. Până dimineaţa
m-am pierdut de cel puţin douăsprezece ori
în ceva mai bun şi mai de preţ.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ingenuu - II -

Cum apari aşa din senin
din lună verde şi piatră seacă
din te miri ce
apă fără de nume revărsându-te
peste maluri uscate,
slalom făcând printre arborii desfrunziţi,
printre veşminte uzate de sfinţi,
printre chipuri cuprinse de ger
încât nu mai ştiu ce să zic,
ce să mai sper!
Cum îmi adormi gândurile
cum îmi trezeşti cuvintele
lăsându-mă pradă rostirii
când semnele se risipesc
prin aerul dintre anotimpuri!
Cum îmi depopulezi ochiul
sădind ierburi de leac
- leacuri amare –
contopindu-te apoi
cu apa de mare
stea, plămădind luminişul retinei.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde nu e iarbă verde, nu pasc oile.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara cu glas de mierlă

Vara mea îmbujorată,
C-un senin ce-abia îl cară,
Într-o rochie uşoară,
Ne animă colorată.

Vara mea, cam nefirească,
Dulce şi fermecătoare,
L-a închiriat pe soare
Ca să o împodobească,

Cu roşeaţa din cireşe,
Şi cu flori de pe câmpie,
Îngânări de ciocârlie,
Cu boabe de grâu în feşe.

Vară-n verde, bob de perlă,
Cu izvoare-n susurare,
Te iubesc atât de tare,
Că îmi cânţi cu glas de mierlă.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Florile sălbatice care-acoperă acest ţinut au fost martore la căderea zeilor,
Dincolo, departe, adie un vânt care se îndepărtează tot mai mult,
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi,
Îl întorc pe Dincolo înapoi pe păşunile lui.

Acesta se numeşte lemn, iar aceasta meşă;
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.

Acest Dincolo există doar în moarte, îngheţat – un buchet de imortele.
Oglinda lunii atârnă nemişcată de un mileniu deasupra păşunii.
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.
Singur, traversând gânditor aceste păşuni ale clipei.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas de clopot

Se-aude glas de clopot sus la mănăstire,
pe dealul bont apusul pare ca de ceară,
în rariştea de fagi măceşii scoşi din fire,
îşi amintesc cum ne iubeam întâia oară.
Târziu, rămaşi sub bolta înstelată singuri,
gustam mirajele de la-nceput de vară
din apa râului săltând zglobiu în prunduri,
cu undele-ntre maluri dând pe dinafară!

Pe deal apusul pal se stinge dintr-odată,
iar noaptea îşi întide mantia subţire,
de marginea pădurii luna, rezemată,
cu razele pictează sfinţi la mănăstire.
Tăcerea peste văi se-ntinde ca o plasă,
deasupra se aprind celeste felinare,
sclipirile din cer în părul tău se lasă,
venind pe căi de vis tocmai din Carul Mare.

Când te cuprind, tu mă săruţi printre suspine,
iar crengile-n măceş se-ascund după petale,
simt trupul tău căzând în iarbă tot mai moale,
pe boltă stelele încep să se închine.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu în seară

Când soarele apune
Şi luna e pe boltă
Soarta mi se opune,
Şi mă tot revoltă.

Din gară, în zare
Satul meu se vede,
Norocul îmi pare,
Din nou că se pierde.

De pe deal aleargă
O lumină pală,
Sufletu'-mi dezleagă
O problemă clară.

Dar tu eşti departe
Cu gândul la mine,
Viaţa ne desparte
Şi nu ne este bine.

Din gură amarul
Mi-l strig totdeauna
Satul meu e mărul,
Din cuget, cu luna.

poezie de Mihai Pintilii (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihai Pitilii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord?

Printre plante, iarbă verde,
Când băbuţa nu mai vede,
Trag o fugă-n grădină.
Dezactivează o rimă.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facilo-epigramă

Frunză verde şi-o lalea,
Iarbă lată, foaie verde,
Bine e în ţara mea,
Fur şi nimenea nu vede.

epigramă de Alexandru Truţă
Adăugat de Alexandru Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sate de piatră

Satele Angliei construite-n piatră.
O catedrală îmbuteliată la fereastra unui bar.
Vaci răspândite pe câmp.
Monumente ridicate regilor.

Un om într-un costum mâncat de molii
vede cum dispare trenul, ca toate de-aici, în direcţia mării,
zâmbeşte spre fiica lui care-l părăseşte, plecând spre est.

Şi deasupra ţiglelor cerul nemărginit
devine mai albastru, străbătut de cântecul păsărilor.
Şi cu cât se aude mai limpede cântecul,
cu atât mai mică devine pasărea.

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea deasupra copacilor

liniştea o găseşti undeva deasupra copacilor
acolo pluteşte şi eternul dor
acolo asculţi în tihnă cântecul izvoarelor
veşnicia de bronz a clopotelor
şi mai auzi uneori cuvintele de rămas bun
ale părinţilor care nu te mai aşteaptă
de o vreme în pridvor

deasupra copacilor înverziţi
se adună visurile oamenilor
care nu mai au lacrimi să-şi crească copiii
care nu mai au sânge să moară pentru ţară
care nu mai au ţărână să-şi învie strămoşii
şi să-şi îngroape morţii

doar infinitul mai poartă pe aripi
absolute
stigmatul nemuririi lor

liniştea este atât de aproape
de ziduri
este undeva deasupra copacilor
a vremurilor
freamătă doar în piatra vechilor fântâni
în oasele caselor
în porţi de mănăstiri

câteodată coboară pe ape în suspine
şi se preface în umbre de sfinţi
în şoapte de mamă
şi în dor
de părinţi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berbecii

Prin răstavul năpădit de iarbă
paşi de trecător lăsat-au urme,
dincolo de holde curge râul
cu berbecii rătăciţi de turme.

Un copil bălai prin lan aleargă,
mai în jos, la vad, să iasă-n cale...
Oare va putea la mal să tragă
toţi berbecii duşi de râu la vale?

Din pădure glas de corn răsună,
vin copoii, mirosind vânatul,
toţi berbecii, prinşi într-o vâltoare,
peste râu s-au aşezat de-a latul.

Biet copil, cu pulpe zgâriate,
mărăcinii dau peste cărare,
râul, învârtindu-se în ochiuri,
gâtuie berbecii fără apărare.

Dar deodată iese din pădure
o nagodă zdupeşă-frumoasă,
în vâltoare intră dezbrăcată,
iar berbecii dau spre mal să iasă

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinare aprinse pe râu

Plutesc felinare pe râu
cuminţi călăuze spre moarte
corăbii de ambră şi grâu
topite în ceţuri, departe

Le facem cu mâna, blajini
de nu ni s-ar pierde solia
vecernia tremură-n crini
acum se-nfiripă magia

E ora când cei ce-au rămas
înalţă oraţii de jale
precum un Orfeu fară glas
orbit de făclii vegetale

Plutesc felinare-n armuri
de gânduri ce nu se destramă
spre câinele cel cu trei guri
ce rupe sigiliul la vamă

Un fel de şerpaşi eteraţi
prin munţii aducerii-aminte
ducând la părinţi şi la fraţi
merindele inimii, sfinte

Se pierd licărind tot mai rar
spre ţărmuri din altă plămadă
le prinde un înger-pescar
cu ancore mici de zăpadă

Lămpaşe fragile de fragi
pe apa ce nu se mai curmă
ofrandă la fiinţele dragi
ca semn că le-ajungem din urmă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul cu scoici

Cînd pianul bătrîn îşi visează sonata
În tabloul cu scoici noi intrăm pe ascuns,
Un picior mai întîi, apoi celălat,... gata,
Poposind printre melci în nisp am pătruns.

Goi ne-ntindem în templul de ape al mării
Mirosind a pădure de alge şi iod
Cînd pe buze simţim gustul rece al sării
Şi al cărnii albastre de langustă şi cod.

Ne visăm ca doi regi ai oceanului verde
Alergînd printre lumi de coral marmoreu
În adîncul din care lumina se pierde
Ne-mbrăcăm cu abis ca-ntr-o piele de zeu.

Rătăcim ore-ntregi prin corăbii pierdute
Tulburînd somnul mut al atîtor corsari
Ruginite comori ne îmbie tăcute
Cu legende-ncrustate în şekeli şi dinari.

Iar cînd pleopele mării se deschid roşietic
Adormim pe nisipul risipit din tablou
Şi visăm un pian care cîntă sonate
Şi adoarme apoi rătăcit în ecou...

poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas

De ce mă mai caut, oare,
când ştiu
că m-am ascuns
printre foile de tutun ale ţigării
pe care tocmai
o fumezi?

poezie de Liana Sabău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele verde

Mă întrebi de ce locuiesc pe muntele verde;
Zâmbesc şi nu răspund, pentru că inima mea este lipsită de griji.
Aşa cum frunzele de piersic curg în avalul râului şi sunt duse nu se ştie unde,
Eu trăiesc într-o lume aparte – care nu se află întru totul printre oameni.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl şi Gretchen au plecat şi ei mai departe, mână-n mână, şi pe unde ajungeau era primăvară cu iarbă verde şi cu flori. Şi deodată au zărit turnurile unui oraş: era chiar al lor. Au intrat în oraş şi au ajuns acasă la bunica şi s-au urcat în odăiţă, unde toate erau la locul lor, ca altădată. Ceasornicul spunea "tic-tac" şi arătătoarele se mişcau.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o,, Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr nu vede nici el un liman,
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Nu mai am nicio bucurie şi ochii, mereu mi-i feresc.
Ce mult îmi doresc să îi spun, luminii că o mai iubesc...
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc doar o rugăciune, liman şi-o iubire să-i cer.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit

un castel pentru tine
tot mai sus pe munte
inaccesibil celorlalţi
am pus piatră pe piatră, piatră mare
lângă piatră mare
sau
piatră mică lângă piatră mare
un palat de vis în visul de
venit realitate
trebuie să vii acolo
să fii regina mea din palatul de piatră
peste piatră să stăpâneşti
inima mea lăsată-n caseta cu bijuterii
să mă aştepţi în balconul de la ultimul etaj
voi urca în corzi
te rog să nu te joci cu inima mea
nu tăia din ea
cu ea te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!