Glas de clopot
Se-aude glas de clopot sus la mănăstire,
pe dealul bont apusul pare ca de ceară,
în rariștea de fagi măceșii scoși din fire,
își amintesc cum ne iubeam întâia oară.
Târziu, rămași sub bolta înstelată singuri,
gustam mirajele de la-nceput de vară
din apa râului săltând zglobiu în prunduri,
cu undele-ntre maluri dând pe dinafară!
Pe deal apusul pal se stinge dintr-odată,
iar noaptea își întide mantia subțire,
de marginea pădurii luna, rezemată,
cu razele pictează sfinți la mănăstire.
Tăcerea peste văi se-ntinde ca o plasă,
deasupra se aprind celeste felinare,
sclipirile din cer în părul tău se lasă,
venind pe căi de vis tocmai din Carul Mare.
Când te cuprind, tu mă săruți printre suspine,
iar crengile-n măceș se-ascund după petale,
simt trupul tău căzând în iarbă tot mai moale,
pe boltă stelele încep să se închine.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre stele
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre râuri
Citate similare
Socul
La margine de drum stă socul înflorit,
cu sfintele-i corole-ntoarse către soare,
rămân în fața lui privind înmărmurit
tăcerea adunată-n tainica-i splendoare.
Parcă-aș privi, uimit, în ochi unui zeu,
venit acum, la început de primăvară,
din spectrul nemurit al unui curcubeu
întins pe-o margine de cer întâia oară.
Divine armonii în inimă îmi lasă,
iar în văzduh răsună ode de-nviere,
pe când apusul, sub cortina-i trasă,
adună razele desprinse din tăcere.
Se lasă înserarea-n marginea de drum,
pe boltă se aprind celeste felinare,
tu știi că am veni din depărtări acum
să regăsim, din nou, dorita împăcare.
Din bolta înstelată vom vedea curgând
miraje din trecut, prin amintiri uitate,
iar licurici-n iarbă vor cânta arzând,
când vei privi spre cer din locul cu păcate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre uitare
- poezii despre primăvară
- poezii despre muzică
- poezii despre inimă
- poezii despre flori
- poezii despre curcubeu
- poezii despre amintiri
Apus în Sahara
Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
și pașii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neștiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.
Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neștiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.
Tăcerea plutește pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neștiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.
Se simte și oaza dorită aproape,
din față adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre oaze, poezii despre vânt, poezii despre suflet, poezii despre seară sau poezii despre ritm
Apusul
La poala codrului aflat în față
măceșii care-abia au înflorit
sub adieri fecunde se răsfață
cu crengile plutind în asfințit.
Surprinsă de plăcuta adiere,
cu frunzele făcute evantai,
pădurea cântă ode de-nviere
apusului ce trece peste plai.
Copacii-adună ultimele raze,
cu ramurile-ntinse către cer,
din frunze cad mirifice topaze
pe tufele cuprinse de mister.
Sfârșitul zilei parcă te îmbată
cu liniștea adâncă ce coboară
din soarele rămas numai o pată
pe marginile boltei ca de ceară.
Te strâng înfrigurată lângă mine,
cu trupul să te apăr de năluci,
iar tu obrajii-n palme mi-i apuci
și mă săruți adânc printre suspine.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre păduri, poezii despre frunze, poezii despre sfârșit, poezii despre răsfăț sau poezii despre depășire
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre dor, poezii despre vorbire, poezii despre tinerețe, poezii despre rai sau poezii despre pictură
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.
Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tainele mirajului ceresc
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colțuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-mi spune deodată
din haosul uitării-n brațe s-o cuprind.
Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n șoaptă îi vorbesc,
și-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie echinocțială
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat...
Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu precis ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.
Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire
Ce rău îmi pare...!
Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfințit.
Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbușit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârșit.
Stă toamna după colț în așteptare,
iar zilele de vară au-amuțit
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.
O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.
De-atunci măceșii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre toamnă, poezii despre secunde sau poezii despre păsările călătoare
Ce rău îmi pare...!
Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfințit.
Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbușit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârșit.
Stă toamna după colț în așteptare,
iar zilele de vară au-amuțit
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.
O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.
De-atunci măceșii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce rău îmi pare...!
Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfințit.
Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbușit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârșit.
Stă toamna după colț în așteptare,
iar zilele de vară au-amuțit
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.
O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.
De-atunci măceșii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hanul dintre meri
De sus de pe deal coboram în derivă,
tăiam serpentinele-n curbe pieziș,
nimic nu părea să îmi stea împotrivă,
scrâșnea anvelopa rulând în pietriș.
Zăream acareturi urcând dintre meri,
cu turlele-ntoarse-n apusul târziu,
și râul curgând printre plopii stingheri
cu unde pictate în mov sidefiu.
E hanul șoptea din adâncuri o voce,
te-așteaptă s-ajungi la masă bogată
creștea dinlăuntru o foame precoce,
iar drumul părea mai lung, dintr-odată.
Vedeam cum se-ntinde alene în zare
orașul în care cândva m-am născut,
părea, dintre meri, în apusul de soare,
doar umbra rămasă din visul pierdut.
Pun capul pe masă și gândul mă duce
spre casa străbună, în zbor neoprit,
mă simt readus peste timp la răscruce,
privesc înapoi și rămân împietrit.
Copilul timid, ce pornise în viață,
renaște în mine, venind din trecut,
vrăjit de mirajul apus se agață,
dar moare-n prezentul complet neștiut.
O lacrimă grea îmi atârnă pe geană,
părinții și frații plecat-au demult,
din ceruri renasc, prea sfântă icoană,
voi duce-o în suflet cât încă mai sunt.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre voce, poezii despre viață sau poezii despre trecut
Noapte de iunie
Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcați de flori.
Creștea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiți, sub cerul de oțel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetății, sub crenel.
Măceșii peste zid dădeau în floare,
se agățau în gard cu spinii de uluci,
privind mirați, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.
Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în brațe, înapoi.
Și m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai știu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre seducție, poezii despre păsări sau poezii despre ochi
Umbre vis[toare
Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori și urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.
O buhă retrezită, în liniștea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceș,
în urma ei pădurea, măreață catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeși.
Îndată mă cuprinde o teamă neștiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.
Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în brațe și te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ți plâng.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi sau poezii despre spaimă
Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.
Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
întinși pe gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiți.
Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari sau poezii despre schimbare
Te înțeleg...
Te înțeleg, minune-ntruchipată -
în orice semn al tău e-o mănăstire,
în orice zâmbet, cartea de zâmbire
și-n încruntare-o mare înghețată.
Pe deget mă învârți fără oprire,
cum vrei mă pui, prea neînduplecată,
sunt titirez la margine-ngropată
și când mă bagi și când mă scoți, din fire.
Cu apa care curge-n râul morii
tu pleci în sihăstrie, eu mă dreg,
că ne iubeam cum n-am iubit, ca chiorii,
iar din beția dragostei, întreg
mi-a mai rămas doar maximul erorii
că te pricep. Dar, nu... te înțeleg.
poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre greșeli, poezii despre gheață, poezii despre degete, poezii despre cărți sau poezii despre apă
Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.
Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiți.
Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul răstignit
La margine de codri seculari
măceșii răzvrătiți ne stau în cale,
ajungi târziu, trecând printre arțari,
purtând în ochi miraje ancestrale.
Mă-mbrățișezi cu un sărut prelung,
simt liniștea din mine cum se curmă,
aș vrea din sărutare să mă smulg,
presimt îmbrățișarea ta din urmă.
Dar ne oprim, te-ntorci către apus,
cu ochii adânciți departe-n zare,
eu te privesc din umbră readus
dintr-un deșert cu dune mișcătoare.
Resimt răceala din sărutul tău,
adânc intrat în buze, ca o lamă,
și îndoiala-n suflet, ca un hău,
strivind-mă cu reci fiori de teamă.
Tăcerea-n jur devine tot mai grea,
mă-ndepărtez cu clipa care moare,
rămasă neclintită-n urma mea,
te rătăcești prin razele de soare.
Aș fi dorit să mă oprești din drum
dar te-ai ascuns sub umbre de tăcere,
pe când apusul prefăcea în scrum
dorințele din gânduri pasagere.
Vacanțele de vară s-au sfârșit
ai dispărut în prima zi de toamnă,
eu mai păstrez doar dorul răstignit
să ți-l trimit ca amintire, doamnă!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre vacanță sau poezii despre prăpăstii
Anotimpuri
Se simte primăvara, din zările senine
speranțele-nvierii revin acum din nou,
la marginea pădurii zăpezile-alcaline
s-au îmbrăcat aseară cu ultimul halou.
În liniștea astrală, suind către lumină
din huma dezghețată, un ghiocel rebel
își saltă din zăpadă firava sa tulpină
urcându-și către soare suavul clopoțel.
Ne cheamă primăvara cu adierea sfântă
a vântului sihastru ajuns pe căi de dor,
dar iarna-ntârziată stă încă neînfrântă,
privind cutezătoare din geana unui nor.
Va sta pe metereze chiar și în plină vară,
ascunsă între ghețuri, pe maluri de fiord,
când vânturi ancestrale, în fiecare seară,
vor recita poeme, venind din polul nord.
Va fi o simfonie de împăcări depline
în gamele majore, ajunse peste timp,
din partituri rescrise, în nopțile senine,
pe brâuri de legendă în orice anotimp.
Vom retrăi mirajul minunilor celeste
aduse-n prag de vară de Unicul Cuvânt
în dăinuirea sacră, din magica poveste,
a altor anotimpuri venite pe pământ.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre anotimpuri sau poezii despre zăpadă
Anotimpuri
Se simte primăvara, din zările senine
speranțele-nvierii revin acum din nou,
la marginea pădurii zăpezile-alcaline
s-au îmbrăcat aseară cu ultimul halou.
În liniștea astrală, suind către lumină
din huma dezghețată, un ghiocel rebel
își saltă din zăpadă firava sa tulpină
urcându-și către soare suavul clopoțel.
Ne cheamă primăvara cu adierea sfântă
a vântului sihastru ajuns pe căi de dor,
dar iarna-ntârziată stă încă neînfrântă,
privind cutezătoare din geana unui nor.
Va sta pe metereze chiar și în plină vară,
ascunsă între ghețuri, pe maluri de fiord,
când vânturi ancestrale, în fiecare seară,
vor recita poeme, venind din polul nord.
Va fi o simfonie de împăcări depline
în gamele majore, ajunse peste timp,
din partituri rescrise, în nopțile senine,
pe brâuri de legendă în orice anotimp.
Vom retrăi mirajul minunilor celeste
aduse-n prag de vară de Unicul Cuvânt
în dăinuirea sacră, din magica poveste,
a altor anotimpuri venite pe pământ.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 22.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna
Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.
După nopți de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.
Își va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre timp, citate de Dumitru Delcă despre zile, citate de Dumitru Delcă despre stele, poezii despre noapte, citate de Dumitru Delcă despre noapte, poezii despre lumină, citate de Dumitru Delcă despre lumină sau poezii despre concediu