Navigând pe Yangzi spre secretarul Yuan

Melancolic, departe de prieteni şi de rude,
Plutesc, plutesc prin pâcle şi ceţuri
În barca mea cu pânze care mă duce spre Loyang.
În Yangzhou copacii susură-n amurg ca nişte clopoţei,
Marcând ziua şi locul despărţirii noastre...
Când şi unde ne vom întâlni iarăşi?
... Soarta este o barcă pe valuri,
Purtându-ne, fără să ne ceară părerea, încoace şi încolo.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În barca vieţii mele

În barca vieţii mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineţii, fie în amurg.
Ale vieţii valuri mereu m-au lovit,
am ieşit la ţărmuri şi am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viaţa mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
şi în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieţii mele apa a intrat
şi valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopţii groaznic mă lovesc,
când bezna se aşterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morţii să mă scapi aş vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieşiţi din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri şi ajunşi pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În barcă, toamna

Plutesc cu barca mea uşoară
Din ce în ce mai departe;
Inima-mi tresaltă-n rafale de bucurie.

Printre ramurile copacilor desfrunziţi
Se vede templul din pădure.

Deasupra râului în scădere,
Turnurile de piatră ale podurilor.
Pe păşunile cu iarbă verde pasc vaci şi oi;

În satul ascuns de ceţuri
Dau glas ţărcile şi cocorii.

poezie de Lu Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o,, Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr nu vede nici el un liman,
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Nu mai am nicio bucurie şi ochii, mereu mi-i feresc.
Ce mult îmi doresc să îi spun, luminii că o mai iubesc...
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc doar o rugăciune, liman şi-o iubire să-i cer.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel marin

Deasupra turnurilor negre, peste coloane şi clădiri,
Planează doruri efemere şi Eol plânge-n aiurare...
Visează portul prins în vraja firmamentalei străluciri
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

Din temple, ca din vis, răsună un cânt de rugă, vibrător...
Seninul plânge lacrimi calde, licăritoare şi divine...
Bizare păsări colorate spre ceruri strigă cobitor,
Rotesc sub bolţile sonore şi-adorm prin antice ruine.

Pe stânci de marmură spumată, în largul mărei luminat,
Apar castele ca din basme, grădini şi pomi cu fructe blonde...
... o barcă goală rătăceşte pe-albastrul val imaculat,
ca o supremă salvatoare, plutind spre pânze vagabonde.

Şi totul parcă-n vis trăieşte, un vis al unei minţi bolnave,
Evocatoare de ruine, de mări, de temple şi de nave...
... Răsună clopote departe, ca de prin sfere planetare...
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucru sfânt prietenia

cu prieteni lângă mine viaţa are sare şi piper
e dulce ca mierea de salcâm şi tei
în superbul anturaj umbrele tristeţilor pier
suspinele le poartă vântul departe de alei.

cu prietenii aproape simt fiori ameţitori
sufletul mi-e mângâiat inima se linişteşte
când plutesc pe valuri când plutesc pe nori
uit necazul şi durerea cugetul se odihneşte.

elixirul fericirii beau din cupă de cristal
o ciocnesc cu voie bună cu prietenii mei dragi
timpul parcă mă ridică pe un piedestal
secundele-s dulci cu aromă de fragi.

lucru sfânt prietenia alină conştientul pustiit
e oază verde în deşert e zbor lin spre infinit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinare aprinse pe râu

Plutesc felinare pe râu
cuminţi călăuze spre moarte
corăbii de ambră şi grâu
topite în ceţuri, departe

Le facem cu mâna, blajini
de nu ni s-ar pierde solia
vecernia tremură-n crini
acum se-nfiripă magia

E ora când cei ce-au rămas
înalţă oraţii de jale
precum un Orfeu fară glas
orbit de făclii vegetale

Plutesc felinare-n armuri
de gânduri ce nu se destramă
spre câinele cel cu trei guri
ce rupe sigiliul la vamă

Un fel de şerpaşi eteraţi
prin munţii aducerii-aminte
ducând la părinţi şi la fraţi
merindele inimii, sfinte

Se pierd licărind tot mai rar
spre ţărmuri din altă plămadă
le prinde un înger-pescar
cu ancore mici de zăpadă

Lămpaşe fragile de fragi
pe apa ce nu se mai curmă
ofrandă la fiinţele dragi
ca semn că le-ajungem din urmă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă măcar în ziua de Crăciun

Şi vin din nou la voi spre seară
Când stelele pe cer se-aprind
Ca să vă cânt a mia oară,
Cu dragoste, al meu colind.

Sobor de îngeri dau de veste,
Că astăzi s-a născut Iisus,
Şi-orice păcat va fi poveste
Când El spre cruce va fi dus.

Cu Leru-i Ler şi cu iubirea
Ce străluceşte ca un far,
El ne va da nemărginirea
Prin jertfă şi prin chin amar.

Când va fi răstignit pe cruce
Deşi păcate n-a avut,
Pe ale noastre le va duce
Şi urii îi va pune scut.

Lăsaţi vă rog poarta deschisă,
Şi bucurati-vă de dar,
Ca să nu fie compromisă,
Această zi din calendar.

Iubiţi-vă ca niciodată,
Iubiţi-vă ca nişte fraţi
Şi lăsaţi vrajba încuiată
Pe unde ştiţi că nu intraţi.

Iar răul ţineţi-l departe
Măcar în ziua de Crăciun
Şi binelui să îi daţi parte
Când peste suflet e taifun.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimisă magistratului asistent Han Chuo din Yangzhou

Se-întrevăd prin mătasea subţire-a ceţii dealuri verzi, apele se întind până departe,
Este sfârşit de toamnă la miazăzi de fluviu – iarba şi copacii par obosiţi.
Douăzeci şi patru de poduri în noaptea asta sub strălucirea lunii –
Unde sunt acei oameni minunaţi care ne urează bun venit cu flautele lor fermecate?

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visuri de nisip

Visam prin lume,
Visuri de nisip,
Visam prin chirii,
Visam cu chirie
Pe la rude bănuitoare,
Pe cărări cu mărăcinişuri.
Palate puteam umple
Cu visurile noastre.
Visam castele de nisip,
Palate ascunse în globuri de cristal,
Eternitatea dragostei
Nevândută la colţul străzii,
Caravane albe ale pustiurilor
Purtând vise
Pe mătăsuri orientale.
Visam zâne bune,
Trubaduri cântând balade neverosimile
La ospeţe regeşti,
Pe când mâncam din frunze închiriate
Fructele pădurii,
Şi uneori pe la rude bănuitoare.

Inerentele furtuni, închiriate din lume,
De la rude bănuitoare,
Dragostea închiriată la colţ de stradă,
Îngroapă castelele, ochii tăi de nisip,
Globurile de cristal
Din ochii tăi.

Nisipuri mă apasă pe pleoape,
Pe piatra de marmură,
Mă sufocă,
Estompează amintirea ta,
Doar caravane albe ale pustiurilor
Mai traversează vise
Pe mătăsuri orientale,
Plutesc
Spre capătul unui deşert,
Unde te afli.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mrejele vieţii

[lui Cristian şi Marianei Rotaru]

de Luni am început dieta cu fragi
cu roua ierbii dulce şi lăptoasă
de când mă înconjor cu prieteni dragi
inima mea e calmă şi duioasă.

pe lacul de smarald plutesc cu o barcă
mă privesc în valuri ca-n oglindă
cu limpezi sentimente sufletul se-ncarcă
magiile verii poate să le cuprindă.

convertesc timpul în fericiri sublime
cu luceferii poetici fac conexiuni
pacea şi liniştea sunt împletiri de rime
mă întăresc în conştiinţa propiei misiuni.

cumulez doar splendori din mediu natural
trăiesc prin contemplare un vis ancestral.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea despărţirii

Mireasma florilor de lotus se stinge,
o pată roşie pe draperiile tremurând delicat.
Toamna revine.
Las să-mi cadă rochia de mătase subţire
şi, goală, plutesc singură
în barca de orhidee.
Cine poate duce o scrisoare dincolo de nori?
Doar gâştele sălbatice răspund,
scriind enigmaticele lor ideograme
pe cerul serii
când razele de lună plină
tocmai inundă
camera dinspre răsărit.
Fiecare floare, după felul ei, se desface, flutură
şi se scutură.
Apa, urmându-şi firea,
după ce-a fost separată-n stropi mici, recade,
adunându-se iarăşi în locurile joase.
Creaturile aceleiaşi specii
tânjesc una după cealaltă;
în schimb, tu şi cu mine
rămânem departe,
iar eu am devenit mai înţeleaptă
pe drumurile inimilor sfărâmate.
Nimic nu poate dizolva tristeţea –
şi nici nu o poate face să dispară.
O clipă a alungat
toată bucuria din ochii mei,
iar următoarea mi-apasă greu pe inimă.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânze pe catarg

când inima în piept se zbate larg
şi soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă

şi să plutim în doi prin mari adânci
şi hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s gheţari şi stânci
şi unde plâng doar florile albastre...

să ancorăm în porturi de granit
în nopţi cu claritate carnivoră
şi iar să ne iubim la infinit
şi valuri albe spumege la proră...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul

Iubesc muzica ta, clopot cu polisemic grai,
Dangătul metalic marcând clipa dioramă
Care la viaţă, la moarte,-n iad sau în rai
Pe copiii Vremii necontenit îi cheamă.

Vocea ta, deasupra abisului marin,
Spre casă, prin ceţuri, pe marinari îndrumă,
Le-alină grijile,-aromindu-i cu somn lin,
Înveselindu-i pe marea cu valuri şi cu spumă.

La apelul tău, în casa Domnului şi-a bucuriilor cereşti
Strămoşii s-au prezentat în momentele majore,
Iar oamenii curaţi la suflet cred că-i ocroteşti
De focul şi de mânia trăsnetelor sonore.

În curând bătăi de clopot pentr-un nou mormânt
Se vor înălţa iarăşi spre cerul limpede cristal –
Împrăştiind prohodul meu pe-aripa rafalelor de vânt
Care de veacuri mătură faleza pământului natal.

poezie clasică de Ralph Waldo Emerson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi şi mâine, mereu

prieteniile mi-au arătat cine sunt eu
un romantic incurabil şi de neoprit
am să iubesc lumea azi şi mâine, mereu
îi voi purta splendorile în infinit.

poezia îmi arată drumul spre eternitate
în momente de răscruce mi-a dat putere
cu aripile ei zbor azi spre libertate
şi nu am în sânge teamă de cădere.

muzica este alintul care mi-l doresc
în miezul simfoniei simt că plutesc pe valuri
oriunde prin lume cu ea călătoresc
şi-adesea se mulează punte între maluri.

sunt răsfăţata timpului şi vă iubesc
prieteni ce mă-nconjurati cu idealuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O amintire a mării

Cerul şi marea, şi chemarea unui fluierar,
Valuri cu clopoţei peste-albastre genuni,
Perle de vis în oceane cu podea de mărgean,
Cea mai mare minune dintre minuni!

Imensă, marea imensă unde plutesc nave mari;
Ample, cu adieri profunde, respiră saline brize,
Spumă palidă înfricoşată de-ai tempestei corsari,
Cumplite, pe cer, porţile potopului deschise.

poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceleaşi ape

Aceleaşi ape tulburi
nămoloase
ce nu se scurg prin malul cel oval
ah, soarele de l-ar lovi în coaste
cum şi-ar găsi chirceli
în lut murdar.
Din când în când oglinda
cea întinsă
tresare
sub atingere de nori
şi-şi cască gura larg
ca o setoasă
cu apele ei tulburi care-mi cresc
în braţe barca
aceaşi baltă tristă, nămoloasă.
Sclipirea de argint – netransparentă
ascunde străveziul care nu-i
visând să-nving în fluvii valuri
care cresc
mă scald în ape nămoloase, liniştite
iar mreaja lor
mă-nvaţă să plutesc.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!