Ea era femeia

care-i apărea încă din vis
un crâmpei de zuluf blond
cu ochii mereu negri
sunt mulţumit şi-i cad
în genunchi în zadar
aproape mă pierd la marginea
lumii vechi şi nu ştiu
cum se face o minune
ea era femeia de la capătul
drumului presărat din abundenţă
cu pietre funerare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în această întreagă lume doi ochi negri, profunzi şi oblici. Nu sunt decât doi. Ce ciudat! Sunt alţi ochi mai frumoşi, mai negri, mai profunzi. Dar toţi aceştia nu mă privesc. Eu vreau să-mi scufund ochii în singurii ochi negri pe care-i iubesc. Şi ochii aceştia nu sunt la capătul lumii. Ei sunt în acelaşi oraş în care mă aflu şi eu. Nimic nu ne separă. Nimic şi totul.

Jeni Acterian în Jurnalul unei fete greu de mulţumit (1932-1947)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.
Mă întreb cât va mai dura.
Aud cum se sparg valurile de pietre.
Mă văd întotdeauna stând pe dig.
Vreau să pescuiesc aici în fiecare zi.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

Pretind că marea este casa mea.
Simt nevoia de a fi aproape de freamătul apei.
Ating pietrele sărind de pe una pe alta.
Mi-e teamă că-într-o zi nu le voi mai putea traversa.
Îmi dau lacrimile când faleza mea este profanată.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

Sunt conştient că într-o zi se va sfârşi.
Declar: acest dig va fi o parte din moştenirea familiei mele.
Cred că mai este timp să prind Pălămida din vis.
Incerc să-mi imaginez strănepoata păşind pe-aceste pietre.
Sper să pescuiesc mereu pe dig.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

poezie de Greg Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai şi nu erai

ca-n vis te port în gând
închid ochii şi apari
cum te ştiu dintotdeauna
eşti reală numai în memorie
acolo te ţin aşa de vie
şi mereu mă îndrăgostesc
căci loc mai bun nu găseşti
din vis nimeni nu te fură

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroaşcă zburdalnic cu liniştea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniştea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Şopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu şoaptele mele rebele...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

pândeam femeia prin oglindă
stătea la marginea patului
cu bărbia-n piept, nehotărâtă
aşa nudă cum era
probabil ştia că sunt îndrăgostit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi place să-ţi văd

ochii buimăciţi de somnul erotic
te privesc până la capătul lumii
vii din lumea sf cu spioni
inteligenţi şi duplicitari
am jucat în filmul ăsta un veac
cascadoriile le făceam tot noi
dragostea era regizorul şi scenaristul
ochii tăi privesc lumea ce stă
să vină în viitorul apropiat
întotdeauna mă trezesc înaintea ta
să văd razele soarelui reflectate
în zâmbetul tău languros
umed de atâta pasiune
strânsă în bateriile solare
vino cu mine până la capătul lumii
găsim un platou cu nisip
roşu de la pasiune
şi turnăm un film cu regine
craii poartă coifuri de oţel
cu pene de struţ la vizieră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze cu iubire

ntorci privirea şi vezi o minune,
Frunzele cad şi ei privesc cu iubire,
Călcând prin frunze cu paşi grăbiţi de dor,
Lăsând în urma lor un fir de viitor
Şi-au regăsit liniştea în aşternut tomnatic,
Pe lângă copacii ce freamătă sălbatec,
Păşesc uşor, pe umbrele durerii,
Ca tot cei rău ei să dea uitării.
S-aşează jos pe frunzele uscate,
Că vor s-asculte inima lor cum bate,
Se uită-n ochii ei negri ca de cărbune
Şi stau în genunchi ca la rugăciune.
Sunt revăşiţi de gânduri şi tainele iubirii
Şi văd c-acum viaţa-i la capătul durerii,
Dar nimeni şi nimic nu poate niciodată,
Să le ia speranţa şi dragostea curată.

poezie de Eugenia Calancea (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Tu esti femeia ce adeseori
Imi apari mereu, inca din zori
Tu ai facut ceva, dar nu stiu cum
Sa ne intalnim pe acelasi drum.
Un drum la care am visat,
Mereu, mereu dar suparat

Acum... zambesc, SUNT FERICIT,
Pentru ca eu pe tine te am gasit.
Cad in genunchi si iti multumesc
Pentru ca tu esti tot ce eu iubesc.

poezie de Marian Moraru
Adăugat de Marian Moraru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt din copilărie

La capătul pridvorului un stâlp
albit şi gârbovit ca un moşneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.

Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colţul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin şi subţire.

Mă scurg prin el, tăcut, în rădăcini,
şi-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrenţuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau şi că iubesc.

poezie de Teodor Dume din Strigăt din copilărie (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

cumpără Picnic
la marginea drumului -
furtună-n zare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieşise în avantaj; Lucian şi Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deşi acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond şi nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuşi de puţin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea

că era sâmbătă şi dragostea
se afla la un capăt de drum
deliram
nebuni din motive de stea piti
că a intrat în recesiune
te-am vi
sat cu magnolii înflorite
la marginea iernii
zborul
era delir şi femeia iubită
tăia mâini cu cratime
sau cine
mai ştie ce fluturi a băut
fără ca ea să zboare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kavafis

1.

Pierdut la marginea lumii greceşti,
Ca un scut antic.
Inscripţie din care puţine litere
Se mai pot citi
Şi nu spun decât nişte nume vechi.
Parcă şi-ar fi copiat poeziile
De pe pietre funerare. Pentru fiecare din ele
A săpat adânc în pupila civilizaţiei greceşti.

2.

144 poeme: cimitir - pentru un trup de efeb,
Putrezind în plăcerile interzise ale Alexandriei.

3.

Sufletul poetului spânzură peste fiecare
Inscripţie lapidară

La moartea unei civilizaţii de trei milenii,
Poezia lui e steagul de doliu
Coborât în bernă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cerut voie

s-o îmbrăţişez pe femeia aceea
cu părul absurd de blond
cu plete lungi şi prea neondulate
suplă cu ochii alungiţi
albaştri până la pierzanie
cu zâmbet nu prea roşu
cu glasul incandescent

eram aproape de genele negre
adevărate păsări călătoare
le-am îmbrăţişat în vers

nasurile sau atins într-o sofisticată
mişcare de minţi savante

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajung la capătul

lumii şi aerul are un gust bun
după ţigările fumate toată
noaptea
vulturii stau de veghe pe catarge
iar pescăruşii mătură încet cerul
la capătul lumii păsările
par singurele supravieţuitoare
păşesc prin dimineaţă
şi-n jurul meu apa e neagră
cu mirosul ei de alge şi de sare
damfurile ei de nămol
şi de motorină
le simt în gât şi plămâni, dense

eram la capătul lumii şi de acolo
nimeni nu se mai întorcea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singularul meu

Doar amintirile-au rămas
Şi negrul apăsat sub pas
Doar pomii goi şi fără glas
Şi iarna ce-o inspir pe nas

Pe cerul schimbător un nor
Pluteşte singur şi-un cocor
Ca el mă simt urcând cobor
În singularul meu e dor

Din locul care îl străbat
Un drum cu pietre asfaltat
Cum şerpuieşte şi-i crăpat
Cum trece podul care-i plat

Cu valuri repezi, pe sub el
Un râu subţire, mititel
Cum şerpuieşte, cătinel
Din apa lui bea un căţel

Privesc tabloul negândind
Mă plimb cu ochii şi-i întind
Până în depărtări colind
Absent de mine mă scufund

De-odată clopote se-aud
Şi mă trezesc din stări de surd
În faţă gol bătrânul dud
Mi-l amintesc când era crud

Ce amintiri de om pribeag
Şi mă urmează-n pas beteag
Mă ninge alb pe părul alb
Şi fulgii au un gust dulceag

În singularul meu e dor
Din ce mi-a fost răscolitor
Străbat prin gându-mi călător
Imagini vechi revin şi dor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri diferite

pentru oameni obişnuiţi
cu tălpile ninse de versuri
crude cu zăgazuri de verdeaţă
ating trupul tău de floare
desfăcută-n două părţi
aproape egale
o iarnă de şase luni întregi
şi o vară de jumătate de an
frâng o dimineaţă care stă
în cumpănă la antipozi
oamenii cad din ceruri
obrajii din vis sunt grinzi
de nori albaştri tainic strânşi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochii celui mai obraznic bărbat

Din ochii celui mai obraznic bărbat
Mă priveau stâncile unei aroganţe alese...
Eu, femeia tânără, un veac am înserat
În zborul păsărilor ce ştiu să deteste
Trufia, ignoranţa şi simpla trădare
(Intuiţia niciodată nu m-a părăsit)
Aveam să-l modelez ca pe un lut moale
(Să fi fost bărbatul cel mai iubit?)
Şi să fac din el, deseori - un ulcior
Şi aşa, cum se crede plin cu licoare,
Să-l las, zi de zi, să moară de dor.

Din ochii celui mai obraznic bărbat
Eu cobor, domol, ca un izvor de câmpie
Şi ocolesc toţi bărbaţii din stat
Cărora le-am zâmbit cu mărinimie.
Intersectez noaptea, fiind acea lumină
Ce din stele nici gând să cadă,
Zorii multe-culori îi aprind şi-i iau în mână
Şi-i sfătui în pieptul cui să ardă.

Din ochii celui mai obraznic bărbat...
Am surâs lumii, apoi, am plecat...

poezie de Renata Verejanu
Adăugat de Valentin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ...

Sunt femeia rădăcină,
Ce-şi trage seva din tină.
Sunt femeia vajnic trunchi,
Ce nu cade în genunchi.
Sunt femeia ramuri verzi,-
Când mă vezi să mă dezmierzi!
Sunt femeia neam de flori,-
Să mă iubeşti până mori!
Sunt femeia rodnic pom,
Ce îţi naşte pui de om.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân în genunchi

E bătrân, înfrigurat, cu haine vechi, dar cu o floare-n mână,
aşezat în genunchi în faţa uşii închise de la biserica din sat,
e obosit, dar îşi spune rugăciunea-n şoaptă,
atrăgând privirile uimite sau scărbite ale unor trecători.
Unii au milă şi-i dau bătrânului bani, iar alţii trec nestingheriţi,
dar bătrânul se roagă şi plânge,
că e singur şi neajutorat
soţia lui murise cu mulţi ani în urmă,
dar urmează o minune soarele încălzeşte uşor atmosfera
şi cineva vine şi-l ia pe bătrân,
ducându-l într-un loc feeric plin de bucurie şi iubire,
unde amintirile se mai pierd din când în când
şi floarea înfloreşte, iar petalele ei cresc în culorile zilei.

poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!