Eu sunt
Eu sunt pescarul și eu sunt capătul digului.
Mă întreb cât va mai dura.
Aud cum se sparg valurile de pietre.
Mă văd întotdeauna stând pe dig.
Vreau să pescuiesc aici în fiecare zi.
Eu sunt pescarul și eu sunt capătul digului.
Pretind că marea este casa mea.
Simt nevoia de a fi aproape de freamătul apei.
Ating pietrele sărind de pe una pe alta.
Mi-e teamă că-într-o zi nu le voi mai putea traversa.
Îmi dau lacrimile când faleza mea este profanată.
Eu sunt pescarul și eu sunt capătul digului.
Sunt conștient că într-o zi se va sfârși.
Declar: acest dig va fi o parte din moștenirea familiei mele.
Cred că mai este timp să prind Pălămida din vis.
Incerc să-mi imaginez strănepoata pășind pe-aceste pietre.
Sper să pescuiesc mereu pe dig.
Eu sunt pescarul și eu sunt capătul digului.
poezie de Greg Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre pescuit
- poezii despre moștenire
- poezii despre imaginație
- poezii despre frică
- poezii despre familie
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.