Strigăt din copilărie
La capătul pridvorului un stâlp
albit și gârbovit ca un moșneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.
Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colțul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin și subțire.
Mă scurg prin el, tăcut, în rădăcini,
și-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrențuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau și că iubesc.
poezie de Teodor Dume din Strigăt din copilărie (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre dor
- poezii despre copilărie
- poezii despre alb
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.