Poveste cu piraţi

Noi, tustrei, plutind pe iarbă lângă balansoar,
Noi, tustrei, la bord în această copaie primitoare.
Cântă vântu-n aer – primăvara, bate către estuar,
Pe fâneaţă valurile-alergă ca pe-o apă mare.

Spre ce zări ne vom aventura azi, plutind pe mare,
Ocolind furtuni, călăuziţi de-o stea sau de un far?
Vom îndrepta prova spre ţărmurile Africii sclipind albe-n soare,
Spre Providence, spre Babilon sau spre porturile din Malabar?

Hei! se vede-o flotilă tăind pieptiş val după val –
Vite pe păşune, iar cornele lor: tunuri în fiecare bord!
Vâsliţi, vâsliţi să scăpăm de ei, sunt fioroşi, puşi pe scandal,
Ţărmu-i gardul de la grădină, dincolo de portiţă e un port.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pirat

Spre ce-orizonturi ne vom aventura azi pe nesfârşita mare,
Ocolind furtunile şi călăuziţi de-o stea sau de un far?
Vom îndrepta prova spre ţărmurile Africii sclipind albe-n soare,
Spre Providence sau Babilon, sau spre porturile din Malabar?

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În balon

Am un balon cu aer cald şi cred că aş putea zbura
Pe faţa nevăzută a lunii, să mă ascund de lumea rea;
Dar înainte să m-avânt în cerul ăsta ca un fum
Aş vrea cu mine să te iau, să-mi fii tovarăşă de drum.

Vom zbura dincolo de nori şi de acolo vom privi
Şi-n curcubeu înfăşuraţi, iubirea vom împărtăşi;
La miezul nopţii ca o ploaie de stele-aprinse vei cădea
Te voi usca cu o cometă şi chipul ţi-l voi săruta.

Şi peisajele se schimbă, căci suntem ca într-o odisee
Iar râsul tău noapte de noapte va fi a mea Cale Lactee
Treptat şi luna va descreşte plutind pe bolta înstelată
Fiindcă nimic nu poate umbri iubirea noastră minunată.

Uite cum Venus licăreşte privind acest devotament
Când noi flirtăm pe cerul nopţii duşi de al dragostei torent
Şi muza mea tu o să fii, să-ţi scriu poeme de iubire,
Iar Orion şi Andromeda ne vor veghea fără oprire.

Pe nori dormi-vom ca pe perne, aripi de înger vom fura
Ca nişte păsări fermecate către Saturn ne-om avânta
Iar de vom obosi plutind şi făcând iar salt după salt
Pe un meteorit vom sta să colindăm cerul înalt.

Eşti de acord să vii cu mine pe nava asta spaţială?
Eu gata sunt şi port în suflet a mea iubire colosală
Ia-mă de mână, hai la bord, fiindcă spre soare vom zbura
Şi inimile noastre-aprinse acolo sus vor fuziona.

poezie de Graeme King, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hesperidele

Dincolo de hotarele lumii noastre,
Rotund spălată de mări galeşe, clipocind placide,
Unde aripile Vântului se odihnesc pe ape-albastre,
Strămoşii noştri visau nimfele Hesperide.

Veac după veac, nave cu bărbaţi îndrăzneţi la bord
Porneau în căutarea-acelor Insule Binecuvântate;
Deşi furtuni turbate le derivau spre sud sau nord,
Năzuiau mereu spre vest, cu etravele-n val înşurubate.

Cer după cer lăsau în urma lor, fără semn c-ar obosi,
Acei bărbaţi bărboşi, puternici, mareelor tovarăşi,
Până când, tot căutând ceea ce nu puteau găsi,
Făceau rondoul şi se-ntorceau acasă iarăşi.

Rătăcitor şi fără de folos prin timp şi vreme,
Mereu lângă catarg, în goană pe-ale oceanelor coline,
M-am petrecut prin această lume, făr-a mă teme,
Pentru-a mă descoperi,-n sfârşit, pe mine.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, publicată de Brentano's, New York, 1920, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am locuit apoi ani mulţi şi buni în oraşul Constanţa. Aproape fiecare zi, la un ceas al ei, mă purta spre port, spre dig şi far, spre mare, ca spre un minunat oficiu... cerul căpăta o ceaţă violetă de o nuanţă unică, vapoarele calme, sigure pe destinul lor, intrau şi ieşeau din radă.

Hortensia Papadat-Bengescu în ziarul România liberă (4 mai 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remorchere portuare

Cu aerul lor impertinent şi-un scurt sonor salut,
Cu pupa ofertantă şi marinari puţini la bord,
Ţopăie-nclinate pe val, sub copastii, la prova
Şi remorchează vapoarele imense-n port.

Ele luptă cu mareea înverşunată care se-nfige
Pe sub poduri şi canale, plecând şi revenind;
Şi fentează marea mânioasă care-atrage înalta
Navă spre coastă şi spre mereu flămândul grind.

Ele schiază-n rada biciuită de lapoviţă-amarnic
Cu balustrăzile albite de valuri şi de vifor;
Îşi croiesc drum pe şenalele-ngheţate bocnă
Cu parâmele întinse vibrând la pupa lor.

Ţintesc, icnind înfundat în vălătuci de abur,
Prin fuioarele apei spre nişte dane imobile şi trândave,
Înşurubând printre balize-n curenţi tot traficul maritim.
Nişte pigmei într-o lume de mari nave.

poezie de Burt Franklin Jenness din Spuma mării şi salvia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iubirii

Dintr-o joacă de iubire
Noi vom face fericire:
Eu – un Înger, Tu – un Domn!
Scump e numele de Om!

Dintr-o lună, printr-un soare
Ne vom face val de mare,
De i-om pune căpătâi
Sfintei dragoste de-ntâi!

Din ce-a fost şi din ce este,
Vom renaşte cea poveste:
Tu – stăpânul vieţii mele,
Eu – regina vieţii tale!

Din ce suntem şi vom naşte,
Vom simţi spre a cunoaşte:
Ce-i o viaţă pentru noi
Şi-o iubire pentru doi?!

Iar din drag şi dor de tine
Semăna-vom cea lumină,
De la Domnul ce iubeşte
Şi un Înger ce păzeşte.

Şi... ce-a fost, şi ce mai este,
Va rămâne o poveste,
De-ar sfinţi această lume
Cu ce suntem şi rămânem!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre înapoi

Aş vrea să trec în zbor spre înapoi,
Să cat apusul zilei ce-a trecut
Şi clipele ce-odată le-am pierdut,
Epave triste printre timpuri noi.

Aş vrea să plec spre un tărâm de vis,
Sunt pelerin etern spre alte zări,
Să calc tăcut virginele cărări
Ce se opresc pe buze de abis.

Purtat din Răsărituri spre Apus,
Am eşuat, sunt dus de-al vieţii val,
Închis într-o clepsidră de cristal,
Aş vrea să mă strecor de jos în sus.

Şi cucul cântă parcă tot mai rar,
Tic-tac-ul se aude mai încet,
Se-nvârte timpul într-un trist balet
Şi agăţat atârn de secundar.

Din ceas se varsă-al clipelor şuvoi
Şi-aş vrea sa le întorc din praf de drum,
Iar printre norii albi, cu vârf de fum,
Aş vrea să trec în zbor spre înapoi.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în carte, în puterea ei de a te înălţa, dacă te ridică mai sus spre zări neatinse, spre ţărmurile de dincolo, "de peste veac".

Miron Suru în Crez pentru cartea românească
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de noi

În lumea mea e-o stea ce străluceşte
cum nicio alta nu va străluci
chiar de, în nopţi târzii, o voi zări
privind spre steaua care mă iubeşte.

Privesc adesea cerul plin de stele
şi mă întreb de-o fi o stea şi Luna
ce-n bolta nesfârşită e cununa
ce mă răsfaţă-n razele-i fidele.

Păşesc uşor pe scara care urcă
pe trepte ale timpului şuvoi
spre-un loc ce pare dincolo de noi.

Cum drumul meu nicicând nu se bifurcă,
privirea-mi nu se-ndreaptă spre ‘napoi,
iar ochii-mi strălucesc pentru-amândoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare

Velele, brice de gheaţă, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud şi Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord şi până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuţite şi stâncile albite de vânturi şi de sare.

Mateloţii, la resac, auzeau valurile în dimineaţa zilei friguroase;
În lumina vineţie-a zorilor ne zăream feţele vineţii, ceţoase;
O zbugheam toţi pe punte la ţipătul sălbatic al înfriguratului nostrom –
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.

Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul duşmănos şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice şi groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aţinea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

De-a lungul coastei, zăpada de pe-acoperişuri era albă, spumă-a mării;
Ardeau focuri vii în fiecare sobă din toate locuinţele-aşezării;
Sclipeau ferestrele-n gerul aspru, iar fumul din hornuri se înalţa în slavă;
Aş fi putut jura că mirosul de mâncare caldă-ajungea până la noi pe navă.

Clopotele bisericii din sat răsunau pline ochi de voioşie;
Toate erau aşa cum oamenii-şi doreau şi cum trebuiau să fie-n
Dimineaţă de Crăciun, doar pentru noi, cei din furtună, de temut;
Chiar lângă clădirea pazei de coastă se-afla casa-n care m-am născut.

Oh, well, am văzut odaia primitoare, feţele de-acolo, atâta de plăcute,
Ochelarii mamei cu rame de-argint, părul tatei sur, paharele de vin ştiute;
Şi, well, am văzut focul din cămin şi scânteile, nişte spiriduşi
Dansând deasupra blidarelor cu farfurii de China, îmbujoraţi şi jucăuşi!

Şi, well, ştiam şi ce vorbesc părinţii, vorbeau de mine, de absenţa mea,
De umbra care sunt plutind prin curte, de fiul care-acasă nu se întorcea;
Şi, o, fiul păcătos care păream a fi, în nici un fel în ceasul oportun,
Era acum aici, trăgând de frânghiile-îngheţate bocnă,-n ziua de Crăciun!

Au aprins lumina farului şi negurile înghiţite-au fost parcă de ocean;
" Toţi marinarii sus, pe arboret," l-am auzit strigând pe căpitan.
" In numele Domnului, nava nu va rezista", secundul Jackson a ţipat,
..." E singura şansă, domnule Jackson, – sau marea ne va aşterne pat!"

A tremurat velatura din încheieturi, dar velele erau noi şi bune,
Iar corabia a întors cu bine-n vânt, ajutată poate şi de-o rugăciune.
Ziua de iarnă se prelingea-n amurg, iar noi cu steaua polară pe catarg
Ne-am îndepărtat de ţărm, de stâncile rânjind, luând curs spre larg.

Au răsuflat toţi uşuraţi, iar eu am început să cânt sub cerul vesperal,
Văzând cum prova-înaltă înaintează mândră, tăind val după val;
Apoi, tot ce-am mai putut gândi în noaptea aceea, căţea rea,
A fost că eu plecam pe mare şi că familia-mi acasă îmbătrânea.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi plutim pe marea de iubire

Noi doi plutim pe marea de iubire.
La barca vieţii noi suntem vâslaşii.
În mâna noastră şi a sorţii-s aşii,
Ce-i vom juca făr vreo ponegrire.

Noi călători, de strajă ca ostaşii,
Vom ţine drept sfidând vreo rătăcire
Şi-om acosta la ţărmuri de-mplinire,
Unde ne-om pierde-n prunduri ude paşii.

Ca încercărilor să le-aflăm costul,
Vom arunca tot lestul peste bord.
Urmându-ne credinţa-n noi şi rostul,

Vom îndrepta busola înspre nord
Şi-om adăsta o vreme-n adăpostul
Pânzelor, ce strivesc vântu-n tribord.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram doar noi

Pleca vaporul meu din port
Spre zări, în depărtare,
Avea cu el doar un suport:
Speranţa mea cea mare.

Şi-n val talazuri zdrumeca
Alb-verde-n limpezime,
Şi nici săgeţi de ceas n-avea,
Era doar El cu mine.

În urmă nu ne mai păsa
De apa-n fremătare,
El tot albastrul cucerea,
Ne dezmierda un soare.

Scântei din ploi de încerca
Prin fulgere s-apară,
El tot mai mult înainta...
Eram doar Noi pe mare!

Şi marea-n ocean trecu
Pe căi în desfătare,
Şi cârmă-n liră prefăcum...
Pluteam pe Ursa Mare!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros plăpând

Din cerul cel albastru a coborât spre mine
Un albatros cu aripi ca razele divine,
Părea să aibă-o ţintă, un nevăzut catarg,
Dar a căzut deodată, în valuri ce se sparg.

A fost cândva o stea, un albatros plăpând,
Ce m-a lăsat cu visul neliniştit în gând,
Plutind spre cer, s-a ridicat spre soare,
Cu zborul ei, fără asemănare!

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va fi...

Când va fi...
să fim umbrele, umbrelor noastre
vom ridica fruntea
spre nesfârşitele spaţii,
curgând o dată cu timpul,
spre inimile ancorate
în porturile serii...

Când va fi să fim un tot,
vom înţelege
că noaptea
nu este singură.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre soare

Plutește drept înainte, și dacă
pământul pe care-l cauți nu există
încă, fii sigur că Dumnezeu îl va
crea într-adins pentru a-ți răsplăti
îndrăzneala.
(Regina Izabela
către Cristofor Columb)

Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Îşi varsă-n vid imensa lor cascadă
Şi-n care seara-şi urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-şi pregăteşte-n taină răzbunarea
Înviselor aripi însângerate.

Superbi, ca cei ce-nveşmântaţi în zale
Porneau pe drumul Sfântului Mormânt,
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi feodale;
Căci drumurile noastre duc spre Soare,
Şi soarele preface verbu-n cânt.

Şi vom porni cu-ntreaga majestate
A celor ce, pornind de nouă ori,
Purtară prin oraşe-ndepărtate,
Mai mult învinşi decât învingători,
Fantasmagoricele lor armate
De cai şi călăreţi halucinaţi,
Cu flori de crin pe mantii presărate
Şi vulturi albi pe scuturi încrustaţi.

Spre soare deci – spre soarele de vară,
Monarhul orbitorului zenit...
El ne va strânge-armata răzleţită
Şi-o va-ndruma din nou spre răsărit.
El va topi păpuşile de ceară
Şi gestul lui de bronz va desemna
În spaţiu o Golgotă prăbuşită
Şi magilor de mâine-o nouă stea.

poezie celebră de Ion Minulescu din Falanga literară şi artistică, I, nr. 1 (1 ianuarie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea aurie

Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?

Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseară se zăreşte, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...

Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi:
Stă drep deasupra noastră când ne oprim şi noi!

O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,

Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt mut

Strigăt către pământ
stea căzătoare pe trupul meu
adiere de vânt,
o clipă.
Lumină spre cer...
de ce-mi vi
existenţă efemeră
furată de zări străine?
De ce?
Să-mi rupi fiinţa la plecare
lăsând între noi
neputinţa zilelor trecute
degeaba?
Fiinţă cu neputinţă de schimbat,
soarta mi-e să privesc,
spre cer
spre alte stele
pe care
nu mi le doresc
şi să strig către El
strigăt mut
de pământ reavăn
mirosind...
a stea căzătoare.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!