Plecare

Trec printre oameni trişti, imaginari

Ca un bolnav de la reanimare

De când din viaţa ta eu am plecat

Nebunii invadează Satu Mare!

Ne sfâşie cuvintele, rotund,

Frezii ciudate cheamă înapoi,

Tăcerile în locul tău răspund

Ca un neant cuvintelor dintre noi

Nori coloraţi plutesc prin gândul meu

Şi burniţează damf de busuioc

Iubito, s-a făcut pe lume frig,

Aruncă poeziile pe foc!

poezie de George Terziu din Evadaţi din zăpadă (2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

Priveam la geamul tău,
Iar viscolul de-afară
Mă îndemna mereu,
Să intru... într-o doară.

Dar pentru ce mă mint
Când inima ţi-e dată?
Mai frig în suflet simt
Acum... ca niciodată!

Iubito, ce noapte nebună!
Cu suflete albe la geam,
Speram c-o să fim împreună:
La mulţi ani!

Şi am simţit atunci
O lacrimă pe gene,
Pe faţa mea de stânci,
Pe inima-mi curată.

Şi am plecat lăsând
Petrecerea să fie
O farsă-a unui gând,
În viaţa mea pustie.

Iubito, te cheamă o lume,
Ce singur rămân peste ani!
Şi-n noaptea aceasta se spune:
La mulţi ani!

poezie de Stefan Băiatu (31 decembrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit cireşii

Iubito, dă de veste
Că ea natura-i vie
Tu cheamă a fi zestre
Cireşii din chilie.
Iubito, cheamă crângul
Să freamăte uşor
Cu tot ce-i numai nimbul
Să cheme gând de dor.
Iubito, vino-n timpul
Cel necuprins de frig
Unde e rupt el nimbul
De sufletul cel aprig.
Iubito, au înflorit cireşii
E ea natura-n floare
Cu suflete curate
Vestim doar sărbătoare.
Iubito, ei cireşii
Sunt plini doar de ea boare
Pe care chiparoşii
Au pus cunună mare.
Iubito, hai la dans
Să tremure tot crângul
Ne ţinem în balans
Să stăpânim el timpul.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă vei căta

Când mă vei căta în floarea de cireş
voi fi din nou plecat la Ieşi
să îmi descarc desaga cu priviri
prin cel oraş, sau printre amintiri.

Când mă vei căta pe drum ori pe cărare
voi fi plecat în lumea mea cea mare
iar când mă vei găsi într-un târziu
voi fi trecut prin spinul viu.

Când mă vei căta, voi fi din nou copil
plecat în zarea liberă de nori
acolo unde se pleacă uneori
când eşti poet, sau când devii senil.

Când mă vei căta în nemurire
voi fi baraj de hidrocentrală
un paznic al timpului ce ară
spre alte orizonturi, în haina mea de mire.

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă baladă

Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.

Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.

Nici câinele tău schelălăind printre maşini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.

Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.

Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărmul sufletului

crucile au strigat într-o noapte
o să treacă
şi au trecut
era o lume strâmtă, prea strâmbă pentru mine
când căutam cuvinte goale printre paie
aici mi-e frig şi mă scufund la fiecare pas în era glaciară
tremurau mâinile în actul creaţiei
era sânge pe aripi de zări
păşind printre oameni
etern necunoscut între străini
în urmă au rămas doar pagini roase
uneori mă ascundeam prin retine
să nu văd sufletele despuiate
căutam un val să spăl nopţile pierdute
mă loveam de mal la final
ploua cu triste anotimpuri în cetate
eram un pescăruş pribeag cu aripi arse
mă rătăceam într-un gând în decoruri schioape
aşteptam ziua de mâine pe cioturi arse
mă arde lumina frunzişului din suflet
mă întorc către mare şi cer o mare mai mare
se moare în cetate, se moare mereu
cuvintele s-au uscat şi smoala mă doare
să zbor nu mai pot
dar pot să mai umblu
azi mor în ultim suspin la marginea lumii
dar ce este lumea
mă întorc către cer şi plâng ca nebunii
azi pier în pragul porţii
că viaţa e un joc
şi dacă mi se dă să plec
aşa e datul sorţii
să beau în noaptea asta
pelin cu morţii
în viaţa asta fără de noroc
plângeau cuvintele nescrise
eu mai scriam un ultim rând
pe crucea unde cuiele plângeau
nu pot să zbor şi mor la ţărm de mare
fără lacrimi, fără soare
nu pot să zbor şi totuşi voi veni
mă voi întoarce în zbor
voi presăra peste oase calcinate
lumina vie a iubirii
şi voi renaşte în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma pământului

Mai sunt câteva cuvinte neîntoarse.
Prin geamul zilei bate umbra zilei de ieri.
Inimile se caţără în capul oamenilor
pe venele copacilor
pe crengile cuvintelor
până sus. sus în vârful fiinţei.
În curtea interioară
poeţii trec poeziile lor la ora de vară.
Zăpada se retrage la hibernat
în congelatorul de ceară.
Pământul nu e nici rotund nici plat.
Pământul are formă de vioară!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin', iubito

Prin dumbravă se strecoară
Vânt de vară,
Şi cocorii, şir pribeag,
În adânc senin plutesc.
Cântă cucu în huceag:
Cucule, câţi ani trăiesc?
Îmbrăcatu-s-au în floare
De ninsoare,
Pomii toţi de prin livezi.
Râul lunecă pe prund
Aşa limpede că-i vezi
Pietricelele din fund.
Jos, în umbră de răchite,
Tăinuite
Viorele s-au ivit,
Şi-n păr negru la femei
Cât de albi au înflorit
Parfumaţii ghiocei!
Vin', iubito! O poveste
Tristă este
Viaţa noastră când s-a stins,
Dar e rai când o trăim.
Vino! Domnul dinadins
Ne-a făcut să ne iubim -
A pus vara în dumbravă
Şi-a zis:
"Na-vă
Crângul plin de cântători,
Şi copacii înverziţi,
Şi poienile cu flori
Vi le dau să vă iubiţi!"

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunii din Ţara lui Invers (pamflet)

România-i ţara-n care
Cei cinstiţi nu au mâncare,
Fug din ţară mii de tineri,
Iar nebunii umblă liberi.

Umblă liberi printre noi
Şi aruncă cu noroi,
Iar mai nou, nebuni complet
Umblă şi pe Internet.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul Nebuniei (6 ianuarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă gândeam...

Tăcerile,
Tăcerile omoară primăverile,
Omoară verile
Şi cheamă iernile.
Tăcerile sunt toamne,
Însingurate şi nebune doamne.
Sunt timpul îngheţat pe coame
Cernite de mai multe drame,
Tăcerile sunt ochii goi,
Sunt plânsul scrijelit pe foi.
Tăcerile trăiesc în noi
Şi cheamă ploi
Şi mult noroi,
În noi, în voi,
tăcerea, vrerea...
dar aceea e durerea...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concert de pian şi orchestră pentru majori

Mireasma zorilor invadează oraşul
E timpul să învăţăm respiraţie
Inspirând din părerile generale
Despre lume, plante şi fluturi
Despre demoni care umblă stingheri prin oraş

Începe ziua întâlnirilor ciudate
Cu sentimente de mâna a doua
Cu actori de roluri secundare
Care îşi schimbă inima în fiecare zi
Uimiţi de bătăile ei

Începe omul trist din oraşul trist
Cu viata lui repetată, rotundă
Care se trezeşte la ora 8 dimineaţa
Sorbindu-şi vântul şi silabele din ceaşcă
Cu privirea lui blândă...

El nu urăşte pe nimeni, nu iubeşte pe nimeni
Este echidistant, ca o poezie neterminată
Cu puţină realitate şi multe amintiri
Ratate.

De atâta prostie se face seară
Şi începe să ne crească dinţii de lapte.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au rătăcit prin lume primăveri...

Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseţi
Ajunsă-n locul vechilor nămeţi
Să ducă mai departe din fiori.

E ca un vis... şi ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăţiei pentru rod.

S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.

Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreţie,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Şi susurul măreţului izvor.

Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Şi-n suflete s-a cuibărit iubirea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tot egoismul meu, nu puteam să îndur gândul că o să apar ca o umbră a morţii la ospaţul fericirii tale. Nu puteam să îndur gândul de a părăsi această lume în care tu mai trăiai şi, poate, mai aveai nevoie de mine; jurământul de credinţă pe care ţi-l făcusem îmi cerea să astept şi să îndur. Maggie, nu vreau prin scrisoarea asta decât să te asigur că niciuna dintre suferinţele prin care am fost nevoit să trec din pricina ta n-a fost un preţ prea mare pentru viaţa pe care am cunoscut-o de când m-am îndrăgostit de tine. Nu fi amarâtă că m-ai făcut să sufăr. Am crescut de mic cu sentimentul renunţării; nu m-am asteptat niciodată să fiu fericit; şi faptul ca te-am cunoscut şi te-am iubit m-a împăcat cu viaţa. Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul cel mai periculos din lume

Locul cel mai periculos din lume
E patul, unde în afară de amor,
De spunem lucrurilor pe nume,
Optzeci la sută dintre oameni mor.

epigramă de Paul Constantin (12 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!