Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Neant

Doar florile mai adună
Lumina!
Tristețea e gri,
lacrima incoloră,
timpul e fum și cenușa-i uitată,
omul - neant -...
Neant, viața toată!

Sângele-i roșu
Cum roșie-i zarea,
Albastru răsare uneori, cerul,
Gândul mai cheamă la el
depărtarea...
Afla-vom vreodată luminii,
misterul?

Sămânța
în galben s-a îmbrăcat,
Embrioni verzi
mai germinează pământul,
Istoria lumii s-a tot repetat
și-n toate acestea,
suveran e Cuvântul!

poezie de din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Neant

Doar florile mai adună
Lumina!
Tristețea e gri,
lacrima incoloră,
timpul e fum și cenușa-i uitată,
omul, neant.
Neant, viața toată!

Gândul e roșu
Cum roșie-i zarea!
Albastru răsare uneori, cerul.
Sângele cheamă la el
depărtarea.
Afla-vom vreodată luminii,
misterul?

Sămânța
în galben s-a-nveșmântat.
Embrioni verzi
mai germinează pământul.
Istoria lumii s-a tot repetat
și-n toate acestea,
suveran e Cuvântul!

poezie de din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă gri

Își plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
și-un gri intens plutește peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Își plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
și plouă trist și plouă peste toate,
inima ei doar de îngheț se teme!

Își plânge toamna noii trandafiri,
și-n parc, fanfara îi ține isonul.
În serile-i reci te mai aștept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde oare, se duc toate?

Unde oare se duc, toate?
În neant, veți spune, poate!
Dar eu cred că din iubire
Toate merg în amintire.
Și poate că strânse-s toate
În a lumii aspră carte:
Casă pentru fiecare,
O lumină și-o culoare.

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lume fără Dumnezeu

Ce tristă e lumea în care trăiești
Când cerul nu plouă deși tu iubești,
Când soarele arde și ultima frunză
Iar ție-ți îngheață cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate și gri și stinghere...
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Și-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce triști sunt și ochii și inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone și de surogate,
Ce tristă e viața, ce triste sunt toate!

poezie de din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce tristă e lumea în care trăiești!

Ce tristă e lumea în care trăiești
Când cerul nu plouă, deși tu iubești,
Când soarele arde și ultima frunză
Iar ție-ți îngheață cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate și gri și stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Și-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce triști sunt și ochii și inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone și de surogate,
Ce tristă e viața, ce triste sunt toate!

poezie de din Darul meu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri de dragoste

Am pus în ochi, lumina ce din adâncu-mi vine
Să-ți lumineze drumul spre-a mea ființă mică:
Tristețea să-mi ascundă, chiar și singurătatea
Și lacrima din gene să nu o vezi când pică.

Eu aș veni la tine, acum și-n orice clipă,
Din cântecele lumii doar unul să mi-l cânți!
Acolo unde marea, un munte înfiripă
Să îți rămân chemarea, să ne iubim cuminți.

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem în oglindă

Ploaia primăverii, iată, tot pământul îl îmbată!
Mai vioi respiră floarea când în stropi se cerne zarea!
Mult mai veselă-i chemarea și mai dulce sărutarea!
Ochii tăi strălucitori, mult mai verzi răsar în zori!
.........................................................
Ochii tăi strălucitori, mult mai verzi răsar în zori!
Mult mai veselă-i chemarea și mai dulce sărutarea.
Mai vioi respiră floarea când în stropi se cerne zarea!
Ploaia primăverii, iată, tot pământul îl îmbată!

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Secvențe în alb și negru

De Anul Nou
steluță cu steluță,
cerul s-a culcat voios
sub pașii mei
chemându-mă să călătoresc
în lumea mirifică
a zăpezii albe, roșietice, viorii.
Curcubeul iernii se scurge acum
în pământul tot mai negru
purtând urmele pașilor
ca o garanție
a viitorului.

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Gri

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
"I-auzi corbii!" - mi-am zis singur... și-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca și zarea, gândul meu se înnegri...
Și de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar...
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Inimă de diamant

Inimă de diamant, apărută din neant
plină ești de strălucire! Inimă, îmi ești iubire!

Inimă de diamant, rană dulce din neant,
plină ești de bunătate! Inimă, îmi ești dreptate!

Inimă de diamant, în arome de Levant
fie-ți cântecele line, revărsate peste mine!

Nu sunt inimă de piatră! Te iubesc cum niciodată
N-am iubit o inimioară, diamant de primăvară!

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat și gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Și ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut și cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înțeles misterul
Și l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naștem și să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Și putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste de mai

Zâmbește soarele în bob de rouă
și-un curcubeu se leagănă voios.
Pe florile înmiresmate
se odihnește zborul cel duios.

Zâmbești și tu și-n ochii-ți verzi
ce oglindesc natura zgomotoasă
poți chiar și liniștea să-ți pierzi,
scăldându-te, în viața lor voioasă.

E-o primăvară plină de mister
pe câmpuri, în livezi și prin păduri.
Mă-mpodobesc cu flori de măr.
Tu, verde drag, iar inima îmi furi!

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copacul-chitară (În memoria Tatianei Stepa)

S-a mai frânt un copac. Păsări mii și-au luat zborul
să-i dea ultim onorul pe sub cerul opac.

Foșnet calm, tânguit din țărână răzbate
și copacul-chitară, drumul ultim străbate.

Doar o cruce din el, timpul poate să scoată
unic semn, amintind, dureroasa lui soartă.

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Blaise Pascal

Omul este un neant față de infinit, un tot față de un neant, o medie între un neant și tot.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Culmea ironiei

Tot primind la "ajutoare" de la terți, de peste tot
Te mai miri de ce de "muncă" a uitat omul de tot!

distih de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu sunt fericirea mea

Eu sunt o ființă-ntreagă,
jumătatea nimănui!
Viața mea îmi este dragă,
nu dau seamă orișicui!

Soarele întreg e-al meu,
mă-ncălzește-ntotdeuna
și cu raza-i jucăușă,
noaptea-mi luminează, luna!

Cerul, aerul, pământul,
nu-mi mai fură din păreri,
nu-mi mai întoarce, cuvântul,
jumătatea de mai ieri!

Îmi iubesc singurătatea,
încărcată de frumos
și ridic, din ea, cetatea
unui suflet maiestuos!

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Salarii unice de bugetari

Se tot plânge-un avocat
Că punga i s-a plafonat!

distih de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt

Eu sunt un trecător
prin viața pământeană
și ochii mi-i clătesc
cu tot ce mișcă.
Mi-i mai agăț
de-o inimă-codană
și uneori
de vinul care pișcă.

poezie de din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook