La o viaţă distanţă

Fetiţa-aceea, mică şi plăpândă,
Ce după fluturi sta mereu la pândă,
Să-i prindă şi să îi sporească-n visul
Unde, ştiu sigur, îi eram trimisul.

Azi, este mare, nu mai prinde fluturi.
În vise, nu îi mai răpesc săruturi.
Distanţa dintre noi — covârşitoare.
Când o privesc de-aproape, doare tare.

Îi înţeleg răceala foarte bine —
Golul acesta n-a depins de mine,
E un secret ce-l ştie numai viaţa,
Cum să înlocuieşti focul cu gheaţa.

Ceva, cândva, a smuls din ea copilul
Şi l-a înlocuit cu inutilul.
A dus la coş tot ce a strâns în clipe,
Când n-a avut curaj să le-nfiripe.

Ai spune că nu-i rău, dar chiar nu ştie
Că, undeva, într-o copilărie
De mult apusă, încă locuieşte
Tot ce în ea, acum, se ofileşte.

Aceleaşi suflet... — nu îl mai aude.
Frecvenţa ei răspunde altor unde.
Altfel de hrană o hrăneşte-n vise,
Lumina-i stinsă-n ea, porţile-nchise.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi (15 noiembrie 2021)
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu — şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu — n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu — şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig: Par proştilor puternic.

Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau cel puţin naiv — încă mă mai aveai...
Dar nu, nu am rămas naiv şi nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi numai momente dulci;
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire —
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm...

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu - şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu – şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig e că par mai puternic!
...
Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau, cel puţin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Şi m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Şi tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îţi merge bine?
Nu-ţi este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Şi plouă tare afară,
În casă, liniştea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Şi sufletul, tare mă doare,
Că nu eşti lângă mine.

Mi-e tare foame, şi-aş mânca,
Dar n-am cu cine împărţi mâncarea,
Şi mi se pune iarăşi,
Noduri mari în gât,
Şi plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viaţa e pustie,
În casă, lipseşte gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Şi mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viaţa, şi nu o preţuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Şi câţi, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toţi,
Şi câtă tăcere după a ta moarte.
Acum pluteşte în casă,
Liniştea, şi umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Şi false stări de bine.

poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când adevărul doare!

Eşti îndoctrinat şi nu poţi distinge,
O adevărată realitate ce te va învinge.
Începi să simţi că tot ce şti e o minciună,
Când adevărul doare, nu-i deloc o glumă!

Tot ceea ce ţi s-a spus când erai mic,
Acum descoperi că de fapt nu şti nimic.
Şi afli din ce în ce mai multe informaţii,
Descoperi adevărul care-i doare şi pe alţii!

Şi te mai întrebi de ce atât de multă ură,
De unde până unde atât de multă incultură.
Şi mai realizezi că realitatea este foarte dură,
Că adevărul doare foarte tare în lipsă de cultură!

Acum că ai crescut descoperi mult mai multe,
Şi înţelegi prea bine că viaţa-i un mare munte.
Ce inevitabil va trebui să-l escaladezi dacă vrei,
Ca adevărul să nu doară, recunoscând realitatea ei!

poezie de Ovidiu Kerekes (10 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că ştiu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Şi uneori nopţile nu dorm
Că mă gândesc cum aş putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai uşor,
Să-l strâng în braţe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu ştiu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum şi-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greşeşc, sau de fac bine,
Tu-i porţi în suflet mereu la tine.

poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcanele timpului

Eram altfel cândva, cu toţii...
Nu ne plângeam pe atunci morţii;
Şi chiar şi noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai ştii?!

Mai ştii de unde vii, hai spune:
De ce ţii astăzi cont de lume
Şi uiţi de tot ce ţi-ai promis...
Mai ştii c-aveai un vis?

De ce pretinzi că nu mai eşti,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris poveşti...
Îţi ştiu povestea pe de rost!

Nu poţi nega că ai uitat,
De vremea când îţi permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!

Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?

Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te ştiu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,

Să simţi ce-nseamnă să trăieşti
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele poveşti,
Ce azi te fac să taci...

Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepţi acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?

De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?

Viaţa? Deşi nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Şi de ce mi te-a luat?
....................................

Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aş fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul uitat

Eu vă invit cu mine pe tărâmul
În care s-a născut copilăria
Acolo unde toate-s încă unul
Şi nu-i uitată încă omenia

Moneda lui de schimb este surâsul
Poţi cumpăra cu el o fericire
Ce nu îţi va dispare dacă plânsul
Apare nechemat în vreo trăire

Va fi chiar şi aici vreun nor de ploaie
Dar nu ne vom ascunde sub umbrele
Vom sta cu ochi deschişi pe sub şiroaie
Ca relele din suflet să se spele

Eu vă invit pe un tărâm în care
Iubirea nu-i ascunsă-n interese
Şi tot ce poate dincolo ne doare
Aici dispare fără să ne pese

Şi chiar dacă vă pare metaforic
Copilul mai există încă-n noi
Vă tot întreabă, oarecum retoric,
De ce mereu l-ascundeţi sub nevoi

poezie de Adi Conţu (4 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti copilărie?

Copilărie, unde eşti?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrăţişez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg...
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulţi ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Ştiu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, eşti mai frumoasă decât frumuseţea.
În tine m-aş întoarce chiar şi din rai.
Ştiu. E prea mult spus
şi tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aştept copilul meu, e iarnă iar în sat
Îmi este frig în suflet de-atâta aşteptat,
Întoarce-te acasă, se-apropie Crăciunul
Din câţi aţi fost odată, n-a mai rămas niciunul.

Te-aştept copilul meu, de-atâţia ani te-ai dus
Şi câte-am pătimit, mă ştie Cel de Sus
Icoanele din casă îmi ştiu durerea mea
Şi geamul ce-l pândesc, venind a te vedea.

Te-aştept copilul meu, nimic nu-ţi reproşez
În rugă şi în gând te port şi te veghez,
Dar sufletul mă doare căci nu eşti lângă mine
Întoarce-te de poţi, cât Domnul mă mai ţine.

Te-aştept copilul meu, mi-e tare dor de tine
Se-apropie Crăciunul e frig şi nu mi-e bine,
Vino să-mi încălzeşti inima-ndurerată
Acuma cât mai poţi, mă mai colindă-o-dată.

Te-aştept copilul meu, căci pasul mi-e greoi
Aripile-mi sunt frânte, zboară tot înapoi,
Doar gândul meu la tine în viaţă mă mai ţine
Te-aştept copilul meu, uite Crăciunul vine!

poezie de Lucica Forfotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebună inimă hai-hui

Al tuturor şi-al nimănui...
Nebună inimă hai-hui,
Cum de poţi încă să te dai
Când tu pe tine nu te ai?

Când golul ţine totu'-nchis
În bezna propriului abis,
Iar gândul fuge înapoi
Spre tot ce a apus în noi?

Ce viitor şi ce prezent,
Când tu mă faci să fiu absent,
Târându-mă prin ne'mpliniri —
Trecut ce bântuie-n trăiri.

Minciuna nu e un răspuns,
Când dragostea ţi-e neajuns.
Mai bine-ai sta în banca ta,
Până ce rana ar seca.

E disperarea mare, ştiu...
Trăiesc cu tine-acest pustiu
Şi e cumplit. Dar e mai rău,
Să nu te-mpaci cu hăul tău.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde fugi copilărie

Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.

Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram aşa de mult!

Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
Să mâncăm porumbul copt.

Din cenuşă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simţeam somnul cum ne fură.

Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.

Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniştit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.

Doamne, câtă bucurie
Era în viaţa de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?

Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îţi dăm simbrie
Numai să rămâi pe loc.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi doresc mai mult, acum?

(Portret cu bujori)

1.
azi, când tot copilul ştie
ce e rău şi ce e bine
Ţie, Doamne-Ţi mulţumesc
viaţa mea ţi-o dăruiesc
îngrijind verbul iubirii
în întreaga taină a firii

pe masă abureşte pâinea memoriei
pe care a copt-o mama mea
în bucuria ei de copilă fericită...

2.

Cam acesta-i mersul lucrurilor: te atrag, te amuză, te farmecă, te încântă estetic, îţi dau o plăcere ludică şi cursivă, proaspătă şi inventivă. Unuia care nu arde-n lectură, degeaba-i explici ce pierde. După cum se ştie, grija mea dintodeauna a fost "apropierea tinerilor de cultură şi dezvoltarea încrederii în ei înşişi". Pe vapor şi nu numai: "ascultă mult şi uită-te în ochii oamenilor". Când ceri, dăruieşte-le bucuria că le ceri ceva ce le este la îndemână. Când dăruieşti, dăruieşte din toată inima.

plânge bucuria-n mine
când Tu, Doamne, eşti cu mine
şi-mi dai vis şi mângâiere
cu un cântec din durere
dintr-un nufăr şi-un bujor
cu parfum de tandru dor
o tandreţe de Cuvânt
foarte cald şi mult mai blând
decât poate duce-n sine
inima să-i fie bine...

3.

uite-aşa, cum zici tu bine
bine e cu tine-n mine
eu să stau în anecdotă
tu să te sporeşti în dotă
şi plusând puţin talent
să-l ajuţi pe cel absent
care-i dornic de-un parfum
cu verniuri şi tutun

ce-mi doresc mai mult, acum?
un bujor dintr-o grădină
să-mi îmbujoreze ziua
plină zbor de pescăruşi
care râd din zori în noapte
şi fac cercuri peste şoapte

îmi şoptea Pescăruşul Jonathan
că Doamna cu umbrelă şi geamantan
vrea să-i fac un "Portret cu bujori"
de aceea, te-aş ruga
trimite-mi şi mie nişte fotografii
cu bujori îmbobociţi

găseşti tu pe undeva
dacă nu acum
rămâne pentru cândva...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te porţi urât acum cu mine?

Din ziua–n care m–am născut
Eu te–am iubit şi o ştii bine,
Absolut tot la tine mi–a plăcut,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Copil fiind am mai greşit câteodată,
Însă nicicând mai mult de se cuvine,
Răul eu nu ţi l–am dorit vreodată,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Ţi–am dat tot ce–am avut mereu,
Te–am îngrijit cum am ştiut mai bine,
Şi ca s–o fac, am tras din greu,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Te–am dus la sport pe stadioane,
Te–am dus s–noţi în mari piscine,
Te–am dus la munte, la cabane,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Tu ai băut cât pentru cinci persoane,
Te–am dus chiar la femei străine,
Te–am dus la doctor de ai avut frisoane,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Te–am dus în multe ţări din lume,
La cinema, la teatru, chiar la balerine,
Te–am îmbrăcat în splendide costume,
De ce te porţi acum urât cu mine?
Te mişti acum cu greu şi fără vlagă,
Văd că refuzi să mai asculţi de mine,
Deja eu te compar cu o mârţoagă,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Tu trup nevolnic care m–ai trădat,
Pierzându–ţi verva, dinţi şi chiar părul,
Ţinându–mă mai mult culcat pe pat,
Va trebui să afli de la mine adevărul:

Vreau să fii sigur că dacă vei continua,
O să te–ngrop şi am să renunţ la tine,
Am să apuc să merg pe calea mea,
Că prea te porţi acum urât cu mine.

poezie de Paul Constantin (7 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!