Copilul uitat

Eu vă invit cu mine pe tărâmul
În care s-a născut copilăria
Acolo unde toate-s încă unul
Şi nu-i uitată încă omenia

Moneda lui de schimb este surâsul
Poţi cumpăra cu el o fericire
Ce nu îţi va dispare dacă plânsul
Apare nechemat în vreo trăire

Va fi chiar şi aici vreun nor de ploaie
Dar nu ne vom ascunde sub umbrele
Vom sta cu ochi deschişi pe sub şiroaie
Ca relele din suflet să se spele

Eu vă invit pe un tărâm în care
Iubirea nu-i ascunsă-n interese
Şi tot ce poate dincolo ne doare
Aici dispare fără să ne pese

Şi chiar dacă vă pare metaforic
Copilul mai există încă-n noi
Vă tot întreabă, oarecum retoric,
De ce mereu l-ascundeţi sub nevoi

poezie de Adi Conţu (4 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Votează! | Copiază!